Hadjiprocopiou și alții împotriva Turciei

CAUZA DE CAUZĂ A CAUZULUI HADJIPROCOPIOU ȘI ALE ALȚII v. TURKIE (Depunerea nr. 37395/97) JUSTIȚIA Satisfacție echitabilă STRASBOURG 26 octombrie 2010 FINAL 11/04/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 litera (c) din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Hadjiprocopiou și alții v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct de secțiune, după ce a deliberat în privat la 5 octombrie 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 37395/97) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (n. 37395/97) de trei cetățeni ciprioți, dl Costas Hadjiprocopiou, dna La 22 iulie 1997, Elli Hadjiprocopiou și dna Maria Hadjiprocopiou-Iacovidou („reclamanții”).

Într-o hotărâre pronunțată la 22 septembrie 2009 („Hotărârea principală”), Curtea a susținut că primul și cel de-al treilea reclamant au avut dreptul de a continua și în locul celui de-al doilea reclamant (care a murit la 19 octombrie 2000), a respins diverse obiecții preliminare formulate de guvernul turc și a constatat încălcări continue ale articolului 8 din convenție din cauza negarului complet al dreptului reclamanților de a respecta domiciliul lor și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție prin faptul că reclamanții au fost negați accesul și controlul, utilizarea și bucuria proprietăților lor, precum și orice compensare pentru ingerința în drepturile lor de proprietate.

În plus, a constatat că nu a fost necesară examinarea plângerii reclamanților în temeiul articolului 14 din Convenție ( Hadjiprocopiou și alții c. Turcia, nr. 37395/97, §§§§ 12, 13, 25, 35 și 37, și punctele 1-5 din dispozițiile operative, 22 septembrie 2009). În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamanții au solicitat satisfacție echitabilă pentru 1 469 815 de lire cipriote (CYP) Aproximativ 2,511.326 euro (EUR) pentru privarea proprietăților lor în ceea ce privește perioada între ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală și 31 decembrie 2007. Două rapoarte de evaluare, care stabilesc baza pierderii reclamanților, au fost adăugate la observațiile lor.

357,548 fiecare în ceea ce privește prejudiciile morale și aproximativ 11,328 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o în ansamblu și a invitat Guvernul și reclamanții să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., §§ 52 și 55, și punctul 6 din dispozițiile operative). La 4 martie 2010, Curtea a invitat reclamanții și guvernul să prezinte orice material pe care îl considerau relevant pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților vizate de hotărârea principală.

Reclamanții au fost, de asemenea, invitați să prezinte dovezi scrise privind faptul că proprietățile în joc au fost încă înregistrate în numele lor sau pentru a indica și a susține orice transfer de proprietate care ar fi putut avea loc. Primul și al treilea reclamant și guvernul fiecare au depus observații cu privire la aceste chestiuni. La 26 mai 2010, primii și treii solicitanți au produs un certificat de proprietate a proprietăților imobiliare ocupate de turc eliberat de Departamentul de Terenuri și Survegheri din Republica Ciprică. Ea traduce din acest document că, la 30 martie 2010, proprietățile descrise la punctul 13 de mai jos au fost înregistrate în numele „Iakovidou Maria”, fiica lui Kostas Hadjiprokopiou.

Aspectul preliminar Într-o scrisoare din 22 aprilie 2010, Guvernul a solicitat Curții să decidă că nu este necesar să continue examinarea cererilor de satisfacție ale reclamanților. Ele au invocat principiile afirmate de Marea Camera din Demopoulos și alții c. Turcia ([GC] (Dec.), nr. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 1020/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 Martie 2010) și au susținut că reclamanții ar trebui să-și adreseze cererile către Comisia privind proprietatea imunabilă (CIB) instituită prin Legea „TRNC” 67/2005.

Ei au reiterat poziția lor în ceea ce privește problema epuizării remediilor interne în acest caz și în alte cazuri similare la 8 și 22 iunie 2010. Curtea observă în primul rând că argumentele guvernamentale nu au fost solicitate; acestea au fost primite de Registru mult timp după expirarea termenului pentru depunerea de observații cu privire la satisfacția echitabilă și aproape două luni după eliberarea deciziei Marei Camere în Demopoulos Prin urmare, ar putea fi considerat că guvernul nu este împiedicat să ridice această problemă în această etapă a procedurii. În orice caz, Curtea nu poate decât să reitere jurisprudența sa în conformitate cu care obiecții bazate pe neepuizarea recourslor interne, după ce a fost declarată admisibilă, nu pot fi luate în considerare în etapa de merit (a se vedea Demades c. Turcia (merită), nr. 16219/90, § 20, 31 iulie 2003, și Alexandrou v. Turcia (merit), nr. 16162/90, § 21, 20 ianuarie 2009) sau într-o etapă ulterioară.

Această abordare nu a fost modificată de Marea Camera, deoarece cazurile Demopoulos și altele nu au fost declarate admisibile atunci când Legea 67/2005 a intrat în vigoare și când Turcia a contestat că căile de recurs interne nu au fost epuizate. 10. În plus, Curtea consideră că concluziile sale anterioare în cazul în cauză că reclamanții nu au fost obligați să epuizeze remediul introdus prin Legea 67/2005 constituie res judicata Acesta reamintește că, după instituirea mecanismului de compensare înainte de introducerea CIB, guvernul a formulat o obiecție bazată pe neepuizarea recourslor interne. Această obiecție a fost respinsă în hotărârea principală (a se vedea punctul 13 din hotărârea principală și punctul 2 din dispozițiile sale operative).

Guvernul a solicitat, de asemenea, în mod eșuant trimiterea cazului la Marea Camera. 11. Prin urmare, Curtea va continua să examineze cazul în temeiul articolului 41 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚII 12. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale și morale Observațiile părților (a) Reclamanții 13. În afirmațiile lor exacte de satisfacție din 19 septembrie 1999, reclamanții au solicitat CYP 569.879 (aproximativ 973.695) pentru prejudicii materiale.

Acestea se bazează pe raportul unui expert care evaluează valoarea pierderilor lor, care include pierderea închirierii anuale colectate sau care se așteaptă să fie colectate din închirierea clădirii lor în Famagusta, plus dobânzi de la data la care astfel de închirieri erau obligatorii până la ziua plății. Chiria a fost reclamată pentru perioada din ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, până în ianuarie 2000. Reclamanții nu au solicitat compensații pentru orice expropriare presupusă, deoarece erau încă proprietarii legali ai proprietăților. Raportul de evaluare conținea o descriere a Famagusta, a perspectivelor sale de dezvoltare și a proprietăților reclamanților.

Acesta a consistat într-o parcelă de teren de 811 de metri pătrați (înregistrată sub parcela nr. 1222, foaie/plan 33/12.6.II, Bloc E) situată în Quarterul Ayios Nicolaos de Famagusta (strada Franklin Roosevelt) pe care a fost construită o clădire. Această clădire cuprindea un loc de parcare subteran, opt magazine, o cafenea și șase apartamente. Magazinele erau la etajul de jos, în timp ce apartamentele erau la primul etaj, mezzanină și al doilea etaj. Până la 14 august 1974 una dintre aceste apartamente a fost folosită de cei trei solicitanți ca casă și alta de primul reclamant ca operație (vezi punctele 8 și 9 din hotărârea principală). 14. Raportul de evaluare a calculat chiria anuală obținută de la clădirea reclamanților pe baza unei declarații declarative din 4 iunie 1997, în care primul reclamant a declarat că totalul tuturor chirielor fără reședința familială și biroul medical a fost, în august 1974, CYP 510 (aproximativ 871) pe lună.

Cu reședința și biroul închirierile ar fi ajuns la 720 CYP (aproximativ 1.230 EUR pe lună, pentru o chirie totală anuală de 8.712 CYP (aproximativ 14.885). Expertul a considerat că aceste sume sunt rezonabile; el a luat în considerare în continuare tendințele creșterii închirierilor pe baza: (a) natura suprafeței proprietăților; (b) tendințele pentru perioada 1970-1974; (c) tendințele din zonele neocupate din Cipru începând cu 1974. Această ultimă tendință a fost bazată pe Indiceul Prețurilor la Consum pentru închirieri și case eliberate de Departamentul de Statistică și Cercetări al Guvernului Cipru, crescut cu un procent de 25%. În plus, dobânzile compuse pentru plata întârziată au fost aplicate la o rată de 8% pe an.

15. La 24 ianuarie 2008, după cererea Curții de actualizare a evoluției cauzei, primul și al treilea reclamant au prezentat cereri actualizate pentru satisfacție, care au fost destinate să acopere perioada pierderii utilizării proprietăților între 1 ianuarie 1987 și 31 Decembrie 2007. Ei au elaborat un raport de evaluare revizuit, care, pe baza criteriilor adoptate în raportul precedent, a concluzionat că întregul sumă datorată pierderii utilizării a fost CYP 730.858 plus CYP 738.957 pentru dobânzi. Suma totală solicitată în cadrul acestui cap a fost, prin urmare, CYP 1.469.815 (aproximativ 2,511.326). 16. La 26 mai 2010, primul și al treilea reclamant au elaborat un alt raport de evaluare, care trebuia să acopere pierderea utilizării pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1987 și 30 iunie 2010. Expertul desemnat de primul și al treilea reclamant a considerat că întregul sume datorate clienților săi pentru prejudicii materiale a fost de 2.706.050 EUR.

17. Expertul a considerat că valoarea de piață din 1974 a terenurilor pe care au fost construite proprietățile reclamanților era de CYP 60 (aproximativ 102 EUR) pe metrou pătrat; prețul total al terenurilor reclamanților era, prin urmare, CYP 48.660 (aproximativ 83.140). Expertul s-a referit, la acest punct, la o tabelă de „vânzări comparabile în zona municipală a orașului Famagusta”, care a arătat 21 transferare de proprietate a siturilor de clădire, grădini și câmpurile care au avut loc între 14 august 1971 și 6 mai 1974. Prețurile plătite pe metrou pătrat variază între CYP 5.36 (pentru o grădină de citrus) și CYP 46.18 (pentru un loc de clădire).

Folosind ca punct de plecare, un tabel pe „cost mediu pe metrou pătrat de locuințe în sectorul privat 1984-2008”, expertul a considerat, de asemenea, că costul de construcție a fost de CYP 30 (aproximativ 51 EUR) pe metrou pătrat pentru subsol și CYP 65 (aproximativ 111 EUR) pe metrou pătrat pentru sol, primul și al doilea etaj, astfel un cost total de construcție al CYP 65.585 (aproximativ EUR) (aproximativ 111 EUR) 112.058).

Aplicarea unui „factor de dezvoltare” de la 1.20, el a concluzionat că valoarea de piață din 1974 a terenurilor și a clădirii reclamanților ar putea fi fixată la 152.000 CYP (aproximativ 259.707) 18. La 22 iunie 2010, primii și treii solicitanți au produs un „report privind prețurile proprietăților din 1974 ... în Cipru ocupat din nordul turc”, elaborat de „EMS Economic Management Ltd”., la care au fost anexate 43 de exemplare ale dosarelor Băncii Cipru referitoare la împrumuturi, ipotece și evaluări întreprinse în perioada 1971-1974 în ceea ce privește achiziționarea de proprietăți în Famagusta. Conținutul lor a fost rezumat într-un tabel sinoptic. Din aceste documente se pare că Famagusta ar putea fi împărțită în zone cu prețuri diferite pentru bunuri imobiliare.

În special, prețul mediu din 1974 al unui metrou pătrat de teren constructibil a fost: (a) CYP 102 pentru zonele de pe plajă sau aproape de ea, plus noul centru al orașului; (b) CYP 44 în Ayios Nicolaos și Varoshia; (c) CYP 18 în Stavros Famagusta; (d) CYP 16 până la 25 în Kato Varosi e Ayios Memnon; (e) CYP 41 în Ayia Zoni; (f) CYP 8 în Ayios Loucas. Studiul a concluzionat că, având în vedere locația sa în noul centru al orașului Ayios Nicolaos, parcela de teren a reclamanților se afla în zonă cu cele mai ridicate prețuri, similare cu cele ale proprietăților de plajă. Un eșantion găsit pe Roosevelt Avenue a avut o valoare de CYP 100 (aproximativ 170) pe metrou pătrat în 1973. Primul și al treilea reclamant au mai prezentat o cercetare din arhivele unei companii de dezvoltare a proprietății, arătând vânzările de douăzeci de apartamente în perioada 1970-1974.

Patru apartamente au fost vândute în 1974 pentru prețurile de la CYP 16,200 (doi dormitoare) la CYP 19000 (trei dormitoare). Potrivit acestei cercetări, aprecierea anuală a apartamentelor de la invazia turcă a fost de 9,50% pe an. 19. 307.548) pentru fiecare dintre ele în ceea ce privește prejudiciile morale. În special, fiecare reclamant a solicitat în primul rând CYP 30.000 pentru angajarea și frustrarea pe care le-a suferit din cauza încălcarea continuă a drepturilor sale de proprietate. Ei au declarat că această sumă a fost calculată pe baza sumei atribuite de Curte în cazul Loizidou c. Turcia ((justă satisfacție), 28 iulie 1998, Raportul hotărârilor și deciziilor 1998-IV, ținând cont totuși de perioada pentru care a fost revendicată daunele în cazul instantaneu a fost mai lungă.

Reclamanții au solicitat, de asemenea, că CYP 90.000 fiecăruia pentru suferința și suferința pe care le-a fost supusă datorită negării dreptului lor la respectarea casei lor și a CYP 60.000 fiecare pentru încălcarea drepturilor pe care le-au respectat în temeiul articolului În cele din urmă, în cererile actualizate pentru satisfacție echitabilă din 24 ianuarie 2008, primul și al treilea reclamant au solicitat suma suplimentară de 150.000 EUR pentru prejudicii morale. (b) Guvernul 21. Guvernul a depus observații cu privire la cererile actualizate ale reclamanților pentru satisfacție echitabilă la 30 iunie 2008, 15 octombrie 2008 și 22 iunie 2010. Acestea au subliniat că prezenta cerere face parte dintr-un grup de cazuri similare care ridică o serie de probleme și au susținut că, ca creștere anuală a valorii proprietăților au fost aplicate, ar fi nedrept să se adaugă dobânzi compuși pentru plata întârziată.

În plus, Turcia a recunoscut competența Curții la 21 ianuarie 1990 și nu în ianuarie 1987. În orice caz, valoarea presupusă de piață a proprietăților din 1974 a fost exorbitană, extrem de excesivă și speculativă; nu a fost bazată pe date reale cu care să facă o comparație și a acordat o alocație insuficientă pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea sa de a influența atât pe plan intern, cât și pe nivel internațional. Raportul prezentat de reclamanții a continuat, în schimb, pe baza presupunerii că piața proprietăților ar fi continuat să prospere cu o creștere susținută în întreaga perioadă examinată.

22. Guvernul a elaborat un raport de evaluare elaborat de autoritățile turc-chipriot, pe care acestea le considerau bazate pe o „evaluare realistă a valorilor pieței din 1974, având în vedere dosarele și vânzările comparative de teren relevante în zonele în care se aflau proprietățile []”. Acest raport conține două propuneri, care evaluează, respectiv, suma datorată pentru pierderea utilizării proprietăților și a valorii lor actuale. A doua propunere a fost făcută pentru a oferi reclamanților opțiunea de a vinde proprietățile statului, renunțând astfel titlului și cererilor în ceea ce privește acestea. 23. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a specificat că ar fi posibil să se prevadă, imediat sau după soluționarea problemei Ciprului, restituirea proprietăților descrise la punctul 13 de mai sus.

În cazul în care nu s-au îndeplinit condițiile de restituire, reclamanții ar putea solicita compensații financiare, care să fie calculate pe baza pierderii veniturilor (punând în aplicare o chirie de 5% pe valorile pieței 1974) și creșterea valorii proprietăților între 1974 și data plății. Dacă primele și terței solicitanți au solicitat CIB, aceștia ar fi oferit CYP 574.558,06 (aproximativ 981.689) pentru a compensa pierderea utilizării și a CYP 611.982,25 (aproximativ 1.045.632) pentru valoarea proprietăților. Potrivit unui expert desemnat de autoritățile „TRNC”, valoarea deschisă a pieței din 1974 a proprietăților reclamanților a fost de CYP 100 000 (aproximativ EUR) 170.860). După îndeplinirea anumitor condiții, IPC ar fi putut, de asemenea, să ofere reclamanților schimbul de proprietăți cu proprietăți turc-chipriot situate în sud-ul insulei.

24. În comentariile lor din 22 iunie 2010, guvernul a reamintit că în cazul Demopoulos și alții (citată mai sus) Marea Cameră a constatat că CIB este un remediu intern adecvat pentru cei care susțin o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr.. În ciuda adoptării unei hotărâri cu privire la fondul, reclamanții ar fi încă deschis să se aplice CIB, care ar calcula valoarea actuală și valoarea din 1974 a proprietăților „în mod credențial pe baza datelor reale”. La 27 mai 2010, CIB a trimis o scrisoare reprezentantului reclamanților, invitând clienții săi să introducă o cerere în fața sa. 25. Guvernul a reamintit că, în temeiul Legii nr. 67/2005, sunt disponibile următoarele mijloace de remediere: a) restituire; b) compensare; c) schimb.

Dispozițiile relevante ale legii în cauză sunt descrise în Demopoulos și alții (citate mai sus, §§ 35-37). 26. Guvernul a remarcat, de asemenea, că, în evaluarea sa ca compensație pentru pierderea utilizării, CIB a colectat datele din partea Departamentului de Terenuri și Sondaje privind prețurile de achiziție pentru proprietăți comparabile din 1973-1974 și a examinat, de asemenea, dezvoltarea ratelor dobânzilor Băncii Centrale din Cipru. Pierderea veniturilor a fost apoi calculată prin presupunerea că chiria obținută ar fi fost de 5% din valoarea proprietăților; această ultima valoare a fost modificată în fiecare an pe baza indicelui valorii pieței terestre.

Ratele dobânzii din Banca Centrală din Cipru au fost aplicate pe sumele datorate din 1974. 27. În posesia registrelor terestre, autoritățile turce-chipriote se aflau într-o poziție mai bună decât reclamanții și autoritățile grec-chipriote pentru a evalua valorile pieței proprietăților într-un mod realist și fiabil. Reclamanții au prezentat cereri exagerate și au avut tendința de a gonfla valorile de posesie ale acestora din 1974. Prin urmare, Guvernul a solicitat Curtea să se pronunțe pe baza calculelor efectuate de autoritățile turc-chipriot, care erau „credențiale și obiective în fiecare aspect”. 28. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a confirmat că ar fi posibil să se prevadă restituirea proprietăților descrise la alineatul (1) 13 mai sus.

În cazul în care primul și al treilea reclamant s-ar fi aplicat CIB, acesta din urmă ar fi crescut oferta sa până la CYP 657.142.82 (aproximativ 1.122.794) pentru a compensa pierderea utilizării și până la CYP 669.899.67 (aproximativ EUR 1,144,590) pentru valoarea proprietăților. Expertul desemnat de autoritățile “TRNC” a confirmat, de asemenea, valoarea de piață deschisă din 1974 a proprietăților reclamanților, astfel cum se indică la punctul 23 de mai sus. 29. În sfârșit, Guvernul a considerat că suma reclamată în ceea ce privește prejudiciile morale era excesivă și nerealiste; având în vedere existența unui remediu intern eficace, Curtea ar trebui să păstreze la minimum atribuirea acestor daune.

Evaluarea Tribunalului 30. Curtea reamintește că a concluzionat că a existat o încălcare continuă a drepturilor reclamanților garantate de art. 8 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza negării complete a drepturilor reclamanților în ceea ce privește domiciliul lor și bucurarea pașnică a proprietăților lor în Ciprul de Nord (a se vedea punctele 35 și 25 din hotărârea principală). În plus, constatările sale privind încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 s-a bazat pe faptul că, ca urmare a refuzului continuu de acces la proprietatea lor imobiliară, reclamanții au pierdut în mod eficient toate accesul și controlul, precum și toate posibilitățile de a utiliza și de a se bucura de proprietățile lor (a se vedea punctul 23 din hotărârea principală).

Prin urmare, acestea au dreptul la o măsură de compensare în ceea ce privește pierderile legate direct de această încălcare a drepturilor lor începând cu data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale în temeiul articolului 25 din Convenție, anume 22 ianuarie 1987, până în prezent (a se vedea mutatis mutandis Cankoçak c. Turcia , nos. 25182/94 și 2695/95 § 26, 20 Februarie 2001, și Demades c. Turcia (sau satisfacție), nr. 16219/90, § 21, 22 aprilie 2008). 31. În această privință, Curtea observă că afirmația de proprietate a bunurilor imobile ocupate din Turcia, produsă de către primii și treii solicitanți (a se vedea punctul 6 de mai sus) arată că, la 30 martie 2010, proprietățile descrise la punctul 13 de mai sus au fost încă înregistrate în numele celui de al treilea reclamant.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că primele și treii solicitanți au moștenit partea cea de-a doua solicitantă în proprietăți și că, la 30 martie 2001, primul reclamant a donat 1⁄4 dintre aceste proprietăți fiicei sale, al treilea reclamant (a se vedea punctul 10 din hotărârea principală). Chiar dacă primul reclamant a încetat să aibă un interes proprietar în teren și în clădire în cauză după 30 martie 2001, Curtea consideră că atribuirea pentru o justă satisfacție ar trebui acordată în favoarea primului și a al treilea reclamant, în acțiuni egale. Reprezentantul reclamanților și guvernul nu au sugerat adoptarea unei abordări diferite. 32. În opinia Curții, evaluările furnizate de solicitanți implică un grad semnificativ de speculație și nu sunt suficiente pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea acesteia de a influența atât pe plan intern, cât și pe plan internațional (a se vedea Loizidou).

În consecință, în evaluarea prejudiciilor materiale suportate de reclamanții, Curtea a luat în considerare, după caz, estimările furnizate de acestea (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (sau satisfacție), nr. 46347/99, § 41, 7 Decembrie 2006). În general, consideră că abordarea de evaluare a pierderii suferite de solicitanți cu referință la chiria anuală de teren, calculată ca procent din valoarea de piață a proprietăților, care ar fi putut fi obținută în perioada relevantă (Loizidou (justa satisfacție), citată mai sus, § 33 și Demades În plus, Curtea a luat în considerare incertitudinile, inerente în orice încercare de a cuantifica pierderile reale suportate de solicitanți (a se vedea Loizidou c. Turcia (obiecții preliminare), 23 martie 1995, § 102, Serie A nr. 310, și (merit) 18 decembrie 1996, § 32, Raporturi 1996-VI).

33. Curtea constată că, în răspunsul la cererea sa de a prezenta materiale relevante pentru evaluarea valorii de piață a proprietăților reclamanților din 1974, guvernul s-a bazat pe exactitatea calculelor CIB (a se vedea punctele 22 și 26-27 de mai sus), în timp ce reclamanții au menționat o tabelă de 21 „vânzări comparabile în zona municipală din orașul Famagusta” (a se vedea punctul 17 de mai sus). De asemenea, au realizat două studii detaliate privind prețurile din nordul Ciprului la momentul respectiv (a se vedea punctul 18 de mai sus). 34. Curtea observă, de asemenea, că reclamanții au prezentat o cerere suplimentară sub formă de dobânzi compunte anuale în ceea ce privește pierderile din cauza întârzierii plății sumelor datorii.

Deși Tribunalul consideră că ar trebui acordată reclamanților o anumită cantitate de compensare sub formă de dobânzi legale, constată că ratele aplicate de acestea sunt de partea înaltă (a se vedea, În cele din urmă, Curtea este de părere că ar trebui acordată o atribuire în ceea ce privește anxietatea și sentimentele de neputință și frustrare pe care reclamanții trebuie să le fi experimentat de-a lungul anilor, în absența de a-și utiliza proprietățile așa cum le-au considerat adecvate și de a-și bucura de casă (a se vedea Demades) (justă satisfacție), citat mai sus, § 29, și Xenides-Arestis (justă satisfacție), citat mai sus, § 47). 36. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea consideră că sumele reclamantelor în ceea ce privește prejudicii materiale și morale (respectiv 2,706,050 EUR și 1.072,644 EUR – a se vedea punctele 16 și 19-20 mai sus).

Acesta consideră că suma care, în conformitate cu Guvernul, IPC ar fi putut oferi reclamanților în ceea ce privește pierderea utilizării (aproximativ EUR) 1.122.794 – a se vedea punctul 28 de mai sus) constituie o bază echitabilă pentru compensarea daunelor suferite de acestea. Acesta reamintește că proprietățile vizate de judecată principală sunt o parcelă de teren de 811 de metri pătrați situată în Quarterul Ayios Nicolaos de Famagusta, pe care au fost construite o clădire cu parcare subterană, opt magazine, o cafenea și șase apartamente (a se vedea §13 de mai sus). Curtea decide să acorde primele și terței solicitanți 1200 000 EUR în ceea ce privește prejudicii materiale și morale. Costuri și cheltuieli 37. În afirmațiile lor exacte de satisfacție din septembrie 1999, care se bazează pe facturile din partea reprezentanților lor, reclamanții au solicitat 2,026.42 CYP (aproximativ 3.462) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.

Această sumă a inclus CYP 800 (aproximativ 1.366 EUR) pentru costurile raportului de experți care evaluează valoarea proprietăților lor. În observațiile lor scrise din 15 ianuarie 2004, primul și cel de-al treilea reclamant au solicitat taxe juridice suplimentare pentru CYP 2.645 (aproximativ 4.519). În cererile lor actualizate pentru satisfacție echitabilă din 24 ianuarie 2008, acestea au prezentat facturi suplimentare de costuri pentru noul raport de evaluare și pentru taxele juridice de până la 392,15 EUR și, respectiv, 2,955,5 EUR. Prin urmare, suma totală solicitată pentru costuri și cheltuieli a fost de aproximativ 11,328. În sfârșit, la 26 mai 2010, primul și al treilea reclamant au susținut că alte taxe juridice și cheltuielile raportului de experți s-au ridicat la 2,955,5 EUR și, respectiv, la 1000 EUR.

38. Guvernul nu a formulat comentarii cu privire la acest punct. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Iatridis v. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI). 40. Curtea remarcă că cauza implicată de o anumită cantitate de dovezi factuale și documentare și a solicitat un grad echitabil de cercetare și pregătire.

În special, costurile legate de elaborarea de rapoarte de evaluare actualizate având în vedere caracterul continuu al încălcărilor în joc au fost esențiale pentru a permite Curții să își atingă decizia privind problema justei satisfacții (a se vedea Demades (justă satisfacție), citat mai sus, § 34). 41. Deși Curtea nu se îndoiește că taxele solicitate au fost suportate de fapt, aceasta consideră suma solicitată pentru costurile și cheltuielile legate de procedurile anterioare și decide să acorde suma totală de 8.000 EUR. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea guvernului de a rămâne examinată a cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție; Deține (a) statul pârât trebuie să plătească primele și terțe solicitanți, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: (i) 1.200.000 EUR (un milion două sute mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudicii materiale și morale; (ii) 8 000 EUR (opt mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitanți, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.

Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 26 octombrie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF HADJIPROCOPIOU AND OTHERS v. TURKEY (Application no. 37395/97) JUDGMENT ( Just satisfaction ) STRASBOURG 26 October 2010 FINAL 11/04/2011 This judgment has become final under Article 44 § 2 (c) of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Hadjiprocopiou and Others v. Turkey, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 5 October 2010, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

PRELIMINARY ISSUE

7. In a letter of 22 April 2010 the Government requested the Court to decide that it was not necessary to continue the examination of the applicants' just satisfaction claims. They invoked the principles affirmed by the Grand Chamber in Demopoulos and Others v. Turkey ([GC] (Dec.), nos. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 10200/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 March 2010) and argued that the applicants should address their claims to the Immovable Property Commission (the “IPC”) instituted by the “TRNC” Law 67/2005. They reiterated their position on the issue of exhaustion of domestic remedies in the present case and in other similar cases on 8 and 22 June 2010.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

12. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary and non-pecuniary damage 1. The parties' submissions (a) The applicants

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Dismisses the Government's request to stay the examination of the applicants' claims for just satisfaction; 2. Holds (a) that the respondent State is to pay the first and third applicants, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) EUR 1,200,000 (one million two hundred thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary and non-pecuniary damage; (ii) EUR 8,000 (eight thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicants, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 3. Dismisses the remainder of the applicants' claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 26 October 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Deputy Registrar President