Hadjithomas și alții împotriva Turciei

CAUZA CAUZA DE HADJITHOMAS ȘI ALȚII v. TURKEY (Declarația nr. 39970/98) HOTĂRÂREA Satisfacție echitabilă STRASBOURG 26 octombrie 2010 FINAL 11/04/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 litera (c) din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Hadjithomas și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct de secțiune, după ce a deliberat în privat la 5 octombrie 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 39970/98) împotriva Republicii Turciei depusă Comisiei Europene a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 39970/98) de nouă cetățeni ciprioți, dl Thomas George Hadjithomas, dna Ioulia Yioupa Hadjithoma, dna Paraskevi Hadjithoma-Hapeshi, dl La 2 februarie 1998, Nicos Thomas Hadjithomas, dna Xanthi Antoniou-Hadjithoma, dl Thomas Hadjithomas, dl Christoforos Hadjithomas, dl Andreas Hadjithomas și Savvas Hadjithoma („reclamanții”).

Într-o hotărâre pronunțată la 22 septembrie 2009 („Hotărârea principală”), Curtea a susținut că a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a noua și a nouăa solicitanți au stat în picioare să continue procedurile și în locul primului reclamant, au respins diverse obiecții preliminare formulate de guvernul turc și au constatat încălcări continue ale articolului 8 din convenție din cauza nerespectării complete a dreptului primului, al doilea, al treilea și al patrulea solicitant de a respecta domiciliul lor și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în temeiul faptului că toți reclamanții au fost negați accesul și controlul la, utilizarea și bucuria proprietăților lor, precum și orice compensare pentru ingerința în drepturile lor de proprietate.

În plus, a constatat că nu s-a încălcat art. 8 din Convenție în ceea ce privește reclamanții al cincilea, al șaselea, al șaptelea, al opt și al nouălea și că nu este necesar să examineze plângerea reclamanților în temeiul articolului 14 din Convenție ( Hadjitomas și alții c. Turcia, nr. 39970/98, §§§§ 15, 22, 23, 34, 44 și 46, și punctele 1-6 din dispozițiile operative, 22 septembrie 2009). În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamanții au solicitat satisfacție echitabilă de 2.056.149 kilograme cipriote (CYP) Aproximativ 3.513.136 euro (EUR) pentru privarea proprietăților lor în ceea ce privește perioada între ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală și 31 decembrie 2007. Două rapoarte de evaluare, care stabilesc baza pierderii reclamanților, au fost adăugate la observațiile lor.

În plus, reclamanții au solicitat cel puțin EUR 170.860 fiecare în ceea ce privește prejudiciile morale și aproximativ 17.276 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o în ansamblu și a invitat Guvernul și reclamanții să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., §§ 60 și 63 și punctul 6 din dispozițiile operative). La 4 martie 2010, Curtea a invitat reclamanții și guvernul să prezinte orice material pe care îl considerau relevant pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților vizate de hotărârea principală.

Reclamanții au fost invitați, de asemenea, să prezinte dovezi scrise privind faptul că proprietățile în joc au fost încă înregistrate în numele lor sau pentru a indica și a susține orice transfer de proprietate care ar fi putut avea loc. Reclamanții și guvernul au depus observații cu privire la aceste chestiuni. La 28 mai 2010, reclamanții au produs certificate de proprietate a proprietăților imobile ocupate de turc eliberate de Departamentul de Terenuri și Sondaje al Republicii Cipru. 13 de mai jos au fost înregistrate în numele reclamanților și/sau în numele tatălui întârziat al șaselea, al șaptelea, al optulea și al nouălea solicitant (a se vedea punctele 9 și 11 din hotărârea principală).

Într-o scrisoare din 22 aprilie 2010, Guvernul a solicitat Curtea să decidă că nu este necesar să continue examinarea cererilor de satisfacție ale reclamanților. Ei au invocat principiile afirmate de Marea Camera din Demopoulos și alții c. Turcia ([GC] (Dec.), nr. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 1020/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 Martie 2010) și au susținut că reclamanții ar trebui să-și adreseze cererile către Comisia privind proprietatea imunabilă (CIB) instituită prin Legea „TRNC” 67/2005.

Ei au reiterat poziția lor în ceea ce privește problema epuizării remediilor interne în acest caz și în alte cazuri similare la 8 și 22 iunie 2010. Curtea observă în primul rând că argumentele guvernamentale nu au fost solicitate; acestea au fost primite de Registru mult timp după expirarea termenului pentru depunerea de observații cu privire la satisfacția echitabilă și aproape două luni după eliberarea deciziei Marei Camere în Demopoulos Prin urmare, ar putea fi considerat că guvernul nu este împiedicat să ridice această problemă în această etapă a procedurii. În orice caz, Curtea nu poate decât să reitere jurisprudența sa în conformitate cu care obiecții bazate pe neepuizarea recourslor interne, după ce a fost declarată admisibilă, nu pot fi luate în considerare în etapa de merit (a se vedea Demades c. Turcia (merită), nr. 16219/90, § 20, 31 iulie 2003, și Alexandrou v. Turcia (merit), nr. 16162/90, § 21, 20 ianuarie 2009) sau într-o etapă ulterioară.

Această abordare nu a fost modificată de Marea Camera, deoarece cazurile Demopoulos și altele nu au fost declarate admisibile atunci când Legea 67/2005 a intrat în vigoare și când Turcia a contestat că căile de recurs interne nu au fost epuizate. 10. În plus, Curtea consideră că concluziile sale anterioare în cazul în cauză că reclamanții nu au fost obligați să epuizeze remediul introdus prin Legea 67/2005 constituie res judicata Acesta reamintește că, după instituirea mecanismului de compensare înainte de introducerea CIB, guvernul a formulat o obiecție bazată pe neepuizarea recourslor interne. Această obiecție a fost respinsă în hotărârea principală (a se vedea punctul 23 din hotărârea principală și punctul 2 din dispozițiile sale operative).

Guvernul a solicitat, de asemenea, în mod eșuant trimiterea cazului la Marea Camera. 11. Prin urmare, Curtea va continua să examineze cazul în temeiul articolului 41 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚII 12. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale și morale Observațiile părților (a) Reclamanții 13. În afirmațiile lor exacte de satisfacție din 21 aprilie 2000, reclamanții au solicitat CYP 820.719 (aproximativ 1.402.280) în ceea ce privește prejudicii materiale.

Acestea se bazează pe raportul unui expert care evaluează valoarea pierderilor lor, care include pierderea închirierii anuale colectate sau care se așteaptă să fie colectate din închirierea proprietăților lor, plus dobânda de la data la care aceste închirieri erau obligatorii până la data plății. Chiria a fost reclamată pentru perioada din ianuarie 1987, când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, până în septembrie 1999. Reclamanții nu au solicitat compensații pentru orice expropriare presupusă, deoarece acestea erau încă proprietarii legali ai proprietăților. Raportul de evaluare conține o descriere a satelor Ayios Amvrosios, Klepini și Chartzia, a perspectivelor lor de dezvoltare și a proprietăților reclamanților.

Acesta a inclus diferite acțiuni în 33 de parcele de teren; casa de familie (înregistrată sub nr. 10920, plot nr. 40-41-476/2); o grădină; un „site” nedescriptiv; o „sala ruinată”; o „moară ruinată cu o singură cameră”; și un living cu 12 copaci de mulberi (a se vedea punctul 11 din judecata principală). Terenul deținut de solicitanți a avut o măsură totală de aproximativ 200.000 de metri pătrați. 14. Expertul a clasificat proprietățile în două categorii largi: cele cu perspective și potențiale de dezvoltare imediată și cele ale căror perspective imediate sau previzibile au fost limitate la utilizarea agricolă.

Pentru prima categorie de proprietăți, chiria la sol a fost calculată ca procent (variand de la 4% la 6%) din valoarea lor de piață; pentru a doua categorie, chiria obținută în 1974 a fost calculată pe baza chiriei plătibile pentru terenuri agricole similare (între CYP 2 și 5 per decare pe an pentru parcele standard și între CYP 25 și 35 per decare pe an pentru păduri). Potrivit expertului, valoarea de piață a casei reclamanților din 1974 a fost de CYP 19,000 (aproximativ 32,463) și chiria anuală obținută de la aceasta a fost de CYP 760 (aproximativ 1.298 EUR). Alte proprietăți au avut o valoare de piață de la CYP 19,991 la CYP 940. Valoarea totală a închirierii din 1974 a fost estimată la CYP 5.028.55 (aproximativ 8,591).

Următoarele creșteri anuale au fost aplicate: 12 % pentru închirieri la sol, 7 % pentru proprietăți agricole și 5 % pentru păduri și case. În plus, dobânda compusă pentru plată întârziată a fost aplicată la o rată de 8 % pe an. 15. La 25 ianuarie 2008, după cererea Curții de actualizare a evoluțiilor cazului, reclamanții au prezentat cereri actualizate pentru o justă satisfacție, care au fost destinate să acopere perioada de pierdere a utilizării proprietăților între 1 ianuarie 1987 și 31 decembrie 2007. Acestea au elaborat un raport de evaluare revizuit, care, pe baza criteriilor adoptate în raportul precedent, a concluzionat că întregul sumă datorată pierderii utilizării a fost CYP 1.135.126 plus CYP 921.023 pentru dobândă.

Suma totală solicitată în cadrul acestui cap a fost, prin urmare, CYP 2.056.149 (aproximativ 3.513.136 EUR). 16. La 28 mai 2010, reclamanții au elaborat un alt raport de evaluare revizuit, care trebuia să acopere pierderea utilizării pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1987 și 30 iunie 2010. Expertul desemnat de solicitanți a considerat că întreaga sumă datorată clienților săi pentru prejudicii materiale a fost de 4.807.021 EUR.

17. Expertul s-a referit la o hotărâre a Curții de District Kyrenia, dată la 6 iulie 1973, privind compensarea achizițiilor de teren care s-a desfășurat în februarie 1970. A avut loc din această hotărâre că valorile terenurilor situate în Ayios Amvrosios în momentul respectiv erau între CYP 560 (aproximativ 956) și CYP 1,120 (aproximativ 1,913) EUR per decare și că valorile terenurilor aveau un 20 În plus, el a prezentat o listă de vânzări de proprietăți comparabile în districtul Kyrenia, arătând că, la date aproape de invaziea turcă, valoarea siturilor de construcție a fost între CYP 20.08 (aproximativ 34 EUR) și CYP 25.46 (aproximativ 89 EUR) pe metrou pătrat, în timp ce câmpurile și câmpurile cu copaci au fost vândute la un preț compus între CYP 0,56 (aproximativ 0,95 EUR) și CYP 2,24 (aproximativ 3,82 EUR) pe metrou pătrat.

18. În afirmațiile lor juste de satisfacție din 21 aprilie 2000, reclamanții au solicitat compensații suplimentare în ceea ce privește prejudiciile morale. Ei au lăsat la discreția Curții pentru a determina suma, menționând totuși că au considerat suma de 100.000 CYP (aproximativ 100.000 EUR) 170.860) pentru fiecare dintre ele nu este suficient. (b) Guvernul 19. Guvernul a depus comentarii cu privire la cererile actualizate ale reclamanților pentru satisfacție echitabilă la 30 iunie 2008, 15 octombrie 2008 și 22 iunie 2010. Ei au subliniat că prezenta cerere face parte dintr-un grup de cazuri similare care ridică o serie de probleme și au remarcat faptul că unii solicitanți aveau proprietăți comune și că nu s-a dovedit că coproprietenții lor au fost de acord cu partiția bunurilor.

Nici atunci când se pretinde daune bazate pe presupunerea că proprietățile au fost închiriate după 1974, reclamanții au arătat că drepturile acestor coproprietenți în temeiul dreptului intern au fost respectate. 20. Guvernul a susținut, de asemenea, că, pe măsură ce s-a aplicat o creștere anuală a valorii proprietăților, ar fi nedrept adăugarea dobânzilor compuși pentru plata întârziată și că Turcia a recunoscut competența Curții la 21 ianuarie 1990 și nu în ianuarie 1987. În orice caz, valoarea presupusă de piață a proprietăților din 1974 a fost exorbitană, extrem de excesivă și speculativă; nu a fost bazată pe date reale cu care ar putea fi făcută o comparație și alocată insuficientă pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea sa de a influența atât pe plan intern, cât și pe nivel internațional.

Raportul prezentat de reclamanții a continuat, în schimb, pe baza presupunerii că piața proprietăților ar fi continuat să prospere cu o creștere susținută în întreaga perioadă examinată. 21. Guvernul a elaborat un raport de evaluare elaborat de autoritățile turc-chipriot, pe care acestea le considerau bazate pe o „evaluare realistă a valorilor pieței din 1974, având în vedere dosarele și vânzările comparative de teren relevante în zonele în care se aflau proprietățile []”. Acest raport conține două propuneri, care evaluează, respectiv, suma datorată pentru pierderea utilizării proprietăților și a valorii lor actuale. A doua propunere a fost făcută pentru a oferi reclamanților opțiunea de a vinde proprietățile statului, renunțând astfel titlului și cererilor în ceea ce privește acestea.

22. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a specificat că ar fi posibil să se prevadă, imediat sau după soluționarea problemei Ciprului, restituirea majorității proprietăților descrise la alineatul (1) 13 mai sus, inclusiv casa reclamanților. Celelalte proprietăți imobile menționate în cerere a fost posedat de refugiați; nu a putut forma obiectul de restituire, dar a putut acorda drept de compensare financiară, care să fie calculată pe baza pierderii veniturilor (prin aplicarea unui 5 % închiriere pe valorile pieței din 1974) și creșterea valorii proprietăților între 1974 și data plății.

Dacă reclamanții au aplicat CIB, aceasta din urmă ar fi oferit CYP 191.757.61 (aproximativ 327.637 EUR) pentru compensarea pierderii utilizării începând cu ianuarie 1996 (în cazul în care primul reclamant a transferat o parte din proprietățile sale către al treilea și al patrulea solicitant – a se vedea punctele 11 și 20 din hotărârea principală) și CYP 310.872.77 (aproximativ EUR 531.157) pentru valoarea proprietăților. Potrivit unui expert desemnat de autoritățile din „TRNC”, valoarea de piață deschisă a casei reclamanților din 1974 a fost de CYP 4.661.02 (aproximativ 7.963). După îndeplinirea anumitor condiții, CIB ar fi putut, de asemenea, să ofere reclamanților un schimb de proprietăți cu proprietățile turc-chipriote situate în sud-ul insulei.

23. În observațiile lor din 22 iunie 2010, Guvernul a reamintit că, în cazul Demopoulos și alții (citată mai sus), Marea Camera a constatat că CIB este un remediu intern adecvat pentru cei care susțin o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În ciuda adoptării unei hotărâri privind fondul, reclamanții ar fi încă deschis să se aplice CIB, care ar calcula valoarea actuală și valoarea din 1974 a proprietăților „în mod credențial bazată pe date reale”. La 27 mai 2010, CIB a trimis o scrisoare reprezentantului reclamantului, invitând clientul său să introducă o cerere înainte de aceasta. 24. Guvernul a reamintit că, în temeiul Legii nr. 67/2005, erau disponibile următoarele mijloace de redresare: a) restituire; b) compensare; c) schimb.

Dispozițiile relevante ale legii în cauză sunt descrise în Demopoulos și altele (citate mai sus, §§ 35-37). 25. Guvernul a remarcat, de asemenea, că, în evaluarea sa ca compensație pentru pierderea utilizării, CIB a colectat datele din partea Departamentului de Terenuri și Sondaje privind prețurile de achiziție pentru proprietăți comparabile din 1973-1974 și a examinat, de asemenea, dezvoltarea ratelor dobânzilor Băncii Centrale din Cipru. Pierderea veniturilor a fost apoi calculată prin presupunerea că închirierea obținută ar fi fost de 5% din valoarea proprietăților; această ultima valoare a fost modificată în fiecare an pe baza indicelui valorii pieței terestre. Ratele dobânzii ale Băncii Centrale din Cipru au fost aplicate pe sumele datorate din 1974. 26. Autoritățile turc-chipriot au fost într-o poziție mai bună decât reclamanții și autoritățile grec-chipriot pentru a evalua valorile pieței proprietăților într-un mod realist și fiabil.

Reclamanții au prezentat cereri exagerate și au avut tendința de a gonfla valorile din 1974 ale bunurilor lor. Prin urmare, Guvernul a solicitat Curtea să se pronunțe pe baza calculelor efectuate de autoritățile turc-chipriot, care erau „credențiale și obiective în fiecare aspect”. 27. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a confirmat că ar fi posibil să se prevadă restituirea casei reclamanților și a a 31 de parcele de terenuri care le aparțin. Dacă reclamanții au solicitat CIB, acesta din urmă ar fi crescut oferta până la CYP 473.588,61 (aproximativ 809.173) pentru a compensa pierderea utilizării și până la CYP 686.082.73 (aproximativ 1,172.241) pentru valoarea proprietăților. Potrivit unui expert desemnat de autoritățile „TRNC”, valoarea deschisă a pieței din 1974 a tuturor proprietăților reclamanților a fost CYP 102.445.45 (aproximativ 175.055).

Guvernul a remarcat că doar primul reclamant a fost proprietarul proprietăților în 1974 și că le-a transferat la două dintre celelalte reclamante la 12 ianuarie 1996 (a se vedea punctul 11 din hotărârea principală). Prin urmare, pierderea veniturilor a fost calculată începând cu ianuarie 1996. 28. În sfârșit, Guvernul a considerat că suma reclamată în ceea ce privește prejudiciile morale era excesivă și nerealiste; având în vedere existența unui remediu intern eficace, Curtea ar trebui să păstreze la minimum atribuirea acestor daune. Evaluarea Curții 29. Curtea reamintește că a concluzionat că a existat o încălcare continuă a drepturilor reclamanților garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza negării complete a dreptului reclamanților la bucurarea pașnică a proprietăților lor în Ciprul de nord (a se vedea punctul 34 din hotărârea principală).

8 din Convenție din cauza negarării dreptului primilor, al doilea, al treilea și al patrulea solicitant de a respecta domiciliul lor (a se vedea punctul 44 din hotărârea principală). În plus, constatările sale privind încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 s-a bazat pe faptul că, ca urmare a refuzului continuu de acces la terenuri și imobiliare din 1974, reclamanții au pierdut în mod eficient tot accesul și controlul, precum și toate posibilitățile de a utiliza și de a se bucura de proprietățile lor (a se vedea punctul 32 din hotărârea principală). Prin urmare, acestea au dreptul la o măsură de compensare în ceea ce privește pierderile legate direct de această încălcare a drepturilor lor începând cu data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale în temeiul articolului 25 din Convenție, anume 22 ianuarie 1987, până în prezent (a se vedea Cankoçak c. Turcia , nos.

25182/94 și 2695/95 § 26, 20 februarie 2001, și Demades c. Turcia (satisfacție echitabilă), nr. 16219/90, § 21, 22 aprilie 2008). 30. În legătură cu aceasta, Curtea constată că în 1974 primul reclamant a fost proprietarul tuturor proprietăților vizate de hotărârea principală (a se vedea punctul 20 din hotărârea principală) și că celelalte reclamante au fost autorizate să continue cererea inițială a acestuia (a se vedea punctul 15 din hotărârea principală și punctul 1 din dispozițiile sale operative, precum și alineatul 2 mai sus). În plus, afirmațiile de proprietate a proprietăților imobiliare ocupate de turci produse de reclamanții (a se vedea punctul 6 de mai sus) arată că, în mai 2010, proprietățile descrise la punctul 13 de mai sus au fost înregistrate în numele reclamanților și/sau în numele tatălui întârziat al șaselea, al șaptelea, al optulea și al nouălea.

31. În opinia Curții, evaluațiile furnizate de solicitanți implică un grad semnificativ de speculație și nu asumă suficientă de volatilitate a pieței proprietăților și de susceptibilitatea acesteia de a influența atât pe plan intern, cât și pe plan internațional (a se vedea Loizidou c. Turcia (justă satisfacție), 28 iulie 1998, Raporturi de hotărâri și decizii 1998-IV).

În consecință, în evaluarea prejudiciilor materiale suportate de solicitanți, Curtea a luat în considerare, după caz, estimările furnizate de către ei (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (justă satisfacție), nr. 46347/99, § 41, 7 Decembrie 2006). În general, consideră că abordarea de evaluare a pierderii suferite de solicitanți cu referință la chiria anuală de teren, calculată ca procent din valoarea de piață a proprietăților, care ar fi putut fi obținută în perioada relevantă (a se vedea Loizidou (justă satisfacție), citată mai sus, § 33 și Demades) În plus, Curtea a luat în considerare incertitudinile, inerente oricărei încercări de a cuantifica pierderile reale suportate de solicitanți (a se vedea Loizidou c. Turcia (obiecții preliminare), 23 martie 1995, § 102, Serie A nr. 310, și (merit) 18 decembrie 1996, § 32, Raporturi 1996-VI).

32. Curtea constată că, în ciuda solicitării sale de a prezenta materiale relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților reclamanților, părțile au produs puține elemente în acest sens. Guvernul s-a bazat pe exactitatea calculelor CIB (a se vedea punctele 21 și 25-26 de mai sus), în timp ce reclamanții au referit la vânzarea, în 1970, a unor terenuri comparabile. Potrivit evaluării experților acestora, această vânzare a arătat că prețul de piață al terenurilor situate în Ayios Amvrosios a fost între 956 și 1.913 EUR per demers, care este între 0,956 EUR și 1,9113 EUR per metru pătrat. De asemenea, reclamanții au produs o tabelă sinoptică care arată că, la un moment apropiat de site-urile și domeniile de construcție a invaziei turce au fost vândute pentru un preț cuprins între 34 EUR și 89 EUR și între 0,95 EUR și respectiv 3,82 EUR pe metrou pătrat (a se vedea punctul 17 de mai sus).

33. Curtea observă, de asemenea, că reclamanții au prezentat o cerere suplimentară sub formă de dobânzi compunte anuale în ceea ce privește pierderile din cauza întârzierii plății sumelor datorii. Deși Tribunalul consideră că ar trebui acordată reclamanților o anumită cantitate de compensare sub formă de dobânzi legale, constată că ratele aplicate de acestea sunt de partea înaltă (a se vedea, În cele din urmă, Curtea este de părere că ar trebui acordată o atribuire în ceea ce privește anxietatea și sentimentele de neputință și frustrare pe care reclamanții trebuie să le fi experimentat de-a lungul anilor, în absența de a-și utiliza proprietățile așa cum le-au considerat adecvate și de a-și bucura casele (a se vedea doar Demades (a se vedea Demades).

§ 29 și Xenides-Arestis (justă satisfacție), citate mai sus, § 47). 35. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea consideră că sumele reclamantelor în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale (respectiv 4,807.021 EUR și 1,537.740 EUR – a se vedea punctele 16 și 18) sunt în mod evident excesive. Acesta consideră că suma care, potrivit Guvernului, autoritățile “TRNC” ar fi putut oferi în ceea ce privește pierderea utilizării (suma globală de 809.173 EUR – a se vedea punctul 27 de mai sus) ar putea constitui o bază echitabilă pentru compensarea daunelor suportate de solicitanți.

Acesta reamintește că proprietățile lor constau într-o singură casă, în 33 de parcele de teren, într-o grădină, într-un „site”, într-o „sala ruinată”, într-o „moară ruinată cu o singură cameră” și într-o limbă; potrivit certificatelor furnizate de solicitanți (a se vedea punctul 6 de mai sus), terenurile lor au avut o măsură totală de aproximativ 200.000 de metri pătrați (a se vedea punctul 13 de mai sus). Cu toate acestea, după cum a indicat Guvernul, CIB a calculat pierderea veniturilor începând cu ianuarie 1996 (a se vedea punctul 27 în amendă de mai sus), și nu începând cu 22 ianuarie 1987 până în prezent (a se vedea punctele 29 și 30 de mai sus). Evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea decide să acorde reclamanților 1.000.000 EUR în ceea ce privește prejudicii materiale și morale.

Costuri și cheltuieli 36. În cererile lor de satisfacție din 21 aprilie 2000, care se bazează pe facturile din partea reprezentantului lor, reclamanții au solicitat 4,250 CYP (aproximativ 7,261) și 1,750 de lire sterline (aproximativ 2,110) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 3000 (aproximativ 5 125 EUR) pentru cheltuielile legate de raportul de evaluare, care au declarat că au primit asistență juridică în valoare de 4.100 franci (aproximativ 625). În cererile actualizate pentru satisfacție echitabilă din 25 ianuarie 2008, reclamanții au prezentat facturi suplimentare de costuri pentru noul raport de evaluare și pentru taxe juridice de 690 EUR și EUR Prin urmare, suma totală solicitată pentru costuri și cheltuieli a fost de aproximativ 17 186 EUR.

În cele din urmă, la 28 mai 2010, reclamanții au susținut că cheltuielile suplimentare ale acestora în materie de drept și raportul de experți s-au ridicat la 1.400 EUR și, respectiv, 11,500 EUR. 37. Guvernul nu a formulat comentarii cu privire la acest punct. 38. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Iatridis v. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI). 39. Curtea remarcă că cauza implicată de o anumită cantitate de dovezi factuale și documentare și a solicitat un grad echitabil de cercetare și pregătire.

În special, costurile asociate cu elaborarea de rapoarte de evaluare având în vedere natura continuă a încălcărilor în joc au fost esențiale pentru a permite Curții să își ajungă la decizia privind problema justei satisfacții (a se vedea Demades) Cu toate că Curtea nu se îndoiește că taxele solicitate au fost suportate de fapt, consideră că suma solicitată pentru costurile și cheltuielile legate de procedurile anterioare. Având în vedere suma primită de solicitanți prin intermediul ajutorului judiciar (aproximativ 625), aceasta decide să acorde 7,375 EUR sub acest cap. Dobânzile implicite 41. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea guvernului de a rămâne examinată a cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție; Deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: (i) 1 000 000 EUR (1 milioane EUR), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudicii materiale și morale; (ii) 7,375 EUR (sapte mii trei sute șaptezeci și șaptezeci și cinci de euro), plus orice impozit care poate fi taxat reclamanților, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 octombrie 2010, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF HADJITHOMAS AND OTHERS v. TURKEY (Application no. 39970/98) JUDGMENT ( Just satisfaction ) STRASBOURG 26 October 2010 FINAL 11/04/2011 This judgment has become final under Article 44 § 2 (c) of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Hadjithomas and Others v. Turkey, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 5 October 2010, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

PRELIMINARY ISSUE

7. In a letter of 22 April 2010 the Government requested the Court to decide that it was not necessary to continue the examination of the applicants' just satisfaction claims. They invoked the principles affirmed by the Grand Chamber in Demopoulos and Others v. Turkey ([GC] (Dec.), nos. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 10200/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 March 2010) and argued that the applicants should address their claims to the Immovable Property Commission (the “IPC”) instituted by the “TRNC” Law 67/2005. They reiterated their position on the issue of exhaustion of domestic remedies in the present case and in other similar cases on 8 and 22 June 2010.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

12. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary and non-pecuniary damage 1. The parties' submissions (a) The applicants

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Dismisses the Government's request to stay the examination of the applicants' claims for just satisfaction; 2. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) EUR 1,000,000 (one million euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary and non-pecuniary damage; (ii) EUR 7,375 (seven thousand three hundred and seventy-five euros), plus any tax that may be chargeable to the applicants, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 3. Dismisses the remainder of the applicants' claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 26 October 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Deputy Registrar President