CtEDO 26.10.2010 Auto

CASE OF VRAHIMI v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
26.10.2010
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF VRAHIMI v. TURKEY (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

CAUZUL CU VRAHIMI v. TURKEY (Declarația nr. 16078/90) JUGUL Satisfacție echitabilă STRASBOURG 26 octombrie 2010 FINAL 11/04/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 litera (c) din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Vrahimi v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 5 octombrie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 16078/90) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 16078/90) de către un național cipriot, dna Eleni Vrahimi (nr. 12 ianuarie 1990). Într-o hotărâre pronunțată la 22 septembrie 2009 („hotărârea principală”), Curtea a respins diverse obiecții preliminare formulate de guvernul turc și a constatat o încălcare continuă a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în temeiul faptului că reclamantul a fost refuzat accesul și controlul, utilizarea și bucuria plăților sale de teren descrise la punctul 9 din hotărârea principală, precum și orice compensație pentru ingerința în drepturile ei de proprietate. În plus, a constatat că nu este necesar să se examineze plângerile reclamantului în temeiul articolelor 8 și 14 din Convenție, citite coroborat cu art. 8 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. În cele din urmă, a afirmat că nu s-a încălcat articolele 3, 5, 6, 7, 11, 13 și 14 din Convenție, citite împreună cu articolele 5, 6 și 7, precum și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește proprietățile descrise la punctul 8 din hotărârea principală și la punctul 14 lit. (a) mai jos (Vrahimi v. Turcia , nr. 16078/90, §§§§ 44, 50, 57, 60, 62, 75, 89, 103, 110, 122, 130 și 135 și punctele 1-12 din dispozițiile operative, 22 septembrie 2009). În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat satisfacție echitabilă de 202.620 de lire cipriote (CYP aproximativ 346.196 (EUR) pentru privarea proprietăților sale în ceea ce privește perioada între ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, și 2000. Un raport de evaluare, care stabilește baza pierderii reclamantului, a fost adăugat observațiilor sale. În plus, reclamantul a solicitat CYP 140.000 (aproximativ EUR) 239.204) în ceea ce privește prejudiciile morale și aproximativ 12.302 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o în ansamblu și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., §§49 și 152 și punctul 13 din dispozițiile operative). La 4 martie 2010, Curtea a invitat reclamantul și Guvernul să prezinte orice materiale pe care le consideră relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților vizate de hotărârea principală. De asemenea, reclamantul a fost invitat să prezinte dovezi scrise privind faptul că proprietățile în joc au fost încă înregistrate în numele ei sau în numele moștenitorilor ei sau pentru a indica și a susține orice transfer de proprietate care ar fi putut avea loc. La 21 iunie 2010, reclamantul a produs certificate de proprietate a proprietăților imobiliare ocupate de turc eliberate de Departamentul de Terenuri și Sondaje al Republicii Cipru. Atrage din aceste documente că, la 22 aprilie 2010, proprietățile descrise la punctul 14 litera (a) de mai jos au fost înregistrate în numele „Vrachimis Laris”, în timp ce la 26 În aprilie 2010, proprietatea descrisă la punctul 14 literele (d) de mai jos a fost înregistrată în numele „Vrahimis Robertos”. HOTĂRÂREA PRELIMINARĂ Într-o scrisoare din 22 aprilie 2010, Guvernul a solicitat Curții să decidă că nu este necesar să continue examinarea cererilor de satisfacție ale reclamantului. Ei au invocat principiile afirmate de Marea Camera în Demopoulos și alții c. Turcia ([GC] (Dec.), nr. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 1020/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 Martie 2010) și a susținut că reclamantul ar trebui să-și adreseze cererile către Comisia de proprietate imobiliară (CIB) instituită prin Legea „TRNC” 67/2005. Ei au reiterat poziția lor în ceea ce privește problema epuizării remediilor interne în acest caz și în alte cazuri similare la 8 și 22 iunie 2010. Curtea observă în primul rând că argumentele guvernamentale nu au fost solicitate; acestea au fost primite de Registru mult timp după expirarea termenului pentru depunerea de observații cu privire la satisfacția echitabilă și aproape două luni după eliberarea deciziei Marei Camere în Demopoulos Prin urmare, ar putea fi considerat că guvernul nu este împiedicat să ridice această problemă în această etapă a procedurii. În orice caz, Curtea nu poate decât să reitere jurisprudența sa în conformitate cu care obiecții bazate pe neepuizarea recourslor interne, după ce a fost declarată admisibilă, nu pot fi luate în considerare în etapa de merit (a se vedea Demades c. Turcia (merită), nr. 16219/90, § 20, 31 iulie 2003, și Alexandrou v. Turcia (merit), nr. 16162/90, § 21, 20 ianuarie 2009) sau într-o etapă ulterioară. Această abordare nu a fost modificată de Marea Camera, deoarece cazurile Demopoulos și altele nu au fost declarate admisibile atunci când Legea 67/2005 a intrat în vigoare și când Turcia a contestat că căile de recurs interne nu au fost epuizate. 10. În plus, Curtea consideră că concluziile sale anterioare în cazul în cauză că reclamantul nu a fost obligat să epuizeze remediul introdus prin Legea 67/2005 constituie res judicata Acesta reamintește că, după introducerea mecanismului de compensare înainte de introducerea CIB, guvernul a formulat o obiecție bazată pe neepuizarea recourslor interne. Această obiecție a fost respinsă în hotărârea principală (a se vedea punctul 44 din hotărârea principală și punctul 1 din dispozițiile sale operative). Guvernul a solicitat, de asemenea, în mod ineficient trimiterea cazului la Marea Camera. 11. Prin urmare, Curtea va continua să examineze cazul în temeiul articolului 41 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 12. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale și morale Observațiile părților (a) Reclamantul 13. În cererile sale de satisfacție din decembrie 2002, reclamantul a solicitat CYP 202.620 (aproximativ 346.196 EUR) pentru prejudicii materiale. Ea s-a bazat pe raportul unui expert (folosit de Departamentul de Terenuri și Sondaje din Republica Cipru) care evaluează valoarea pierderilor ei, care include pierderea închirierii anuale colectate sau care se preconizează să fie colectate din închirierea proprietăților sale, plus dobânda de la data la care aceste închirieri au fost obligatorii până la data plății. Inchirierile reclamate au fost pentru perioada din ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, până în 2000. Reclamantul nu a solicitat compensații pentru orice expropriare presupusă, deoarece era încă proprietarul juridic al proprietăților. Raportul de evaluare conține o descriere a Klepini, Yerolakkos și Akanthou, în cazul în care proprietățile reclamate de solicitant au fost localizate. 14. Punctul de începere a raportului de evaluare a fost valoarea anuală de închiriere a cotei reclamantului în proprietățile din 1974 calculate pe baza unui procent (5%) din valoarea lor de piață. Expertul a prezentat următoarele estimări: (a) proprietățile descrise la punctul 8 din hotărârea principală: pentru câmpul cu domiciliu (registrarea nr. 583): valoarea de piață din 1974: CYP 18,280 (aproximativ 31,233); închiriere anuală din 1974: CYP 914 (aproximativ 1.561 EUR); pentru câmpul înregistrat nr. 586: valoare de piață din 1974: CYP 10,870 (aproximativ 18,572); chiria anuală din 1974: CYP 544 (aproximativ 929); (b) terenuri descrise la punctul 9 literele (a) din hotărârea principală (Nicosia, Yerollakkos, plot nr. 97, foaie/plan: XXI/43.W.I, înregistrare nr. G80; descriere: câmp; suprafață: 5,342 mp; cota: 1⁄2: 1974 închiriere anuală: CYP 8.01 (aproximativ EUR 13); (c) terenuri descrise la punctul 9 literele (b) din hotărârea principală (Nicosia, Yerollakkos, plot nr. 189, pct./plan: XXI/43.W.I, înregistrare nr. G170; descriere: câmp; utilizare: dezvoltare; suprafață: 5.575 m mp; cota: 1⁄2: 1974 închiriere anuală: CYP 8.36 (aproximativ EUR 14); (d) teren descris la punctul 9 litera (c) din hotărârea principală (Famagusta, Akanthou, plot nr. 327, foaie/plan: XIV/2 E1, înregistrare nr. 23218; descriere: câmp în apropiere de mare cu perforare de apă; zona: 4.683 m mp, cota: 1⁄2): valoarea de piață a 1974: CYP 4.215 (aproximativ 7.201); 1974 închiriere anuală: CYP 211 (aproximativ 360 EUR). 15. Aceste sume au fost ajustate ulterior în sus, în funcție de o creștere medie anuală de închiriere, variand de la 7% la 12%. Dobânzile compuse pentru plată întârziată au fost aplicate la o rată de 8% pe an. 16. Planurile de teren descrise la punctul 14 literele (b) și (c) de mai sus au fost înregistrate în numele reclamantului până la 15 ianuarie 1998, atunci când ea le-a transferat prin cadou unuia dintre fiii ei. Piața descrisă la alineatul 14 literele (d) de mai sus a fost înregistrată în numele reclamantului până la 28 martie 2000, când a transferat-o în cadou către celălalt fiu. 17. Într-o scrisoare din 28 ianuarie 2008, reclamantul a observat că o perioadă lungă a trecut de la primii cereri de satisfacție și că cererea de pierdere pecuniară trebuie actualizată în funcție de datele referitoare la creșterea valorii de piață a terenurilor din Cipru. Creșterea medie în acest sens a fost de 10% până la 15% pe an. 18. La 21 iunie 2010, reclamantul a elaborat un raport de evaluare revizuit, menit să acopere pierderea utilizării pentru perioada între 1 În ianuarie 1987 și 15 martie 1998 pentru proprietățile descrise la punctul 14 literele (b) și (c) de mai sus și între 1 ianuarie 1987 și 28 martie 2000 pentru proprietatea descrisă la punctul 14 literele (d) de mai sus (a se vedea punctul 16 de mai sus). Pe baza criteriilor utilizate în raportul precedent, expertul desemnat de solicitant a redus suma datorită clientului său pentru prejudicii materiale la 84.723 EUR. 19. Expertul s-a referit la o hotărâre a Curții de District Kyrenia, dată la 6 iulie 1973, privind compensarea achizițiilor de teren care s-a desfășurat în februarie 1970. A avut loc din această hotărâre că valorile terenurilor situate în Ayios Amvrosios în momentul respectiv erau între CYP 560 (aproximativ 956) și CYP 1,120 (aproximativ 1,913) EUR per decare și că valorile terenurilor au avut o creștere de 20% anuală. El a produs, în plus, o tabelă sinoptică de „vânzări comparabile pentru proprietăți la satul Akanthou, districtul Famagusta”, care a arătat că în 1971 patru câmpuri au fost vândute la CYP 1,44 (aproximativ 2,46 EUR pe metrou pătrat. Având în vedere aceste informații, expertul a considerat că valoarea anuală de închiriere a CYP 3 din 1974 (aproximativ 5.12 EUR) per decare estimată în raportul anterior pentru proprietatea descrisă la punctul 14 litera (d) de mai sus este „echitabilă și rezonabilă”. 20. În cererile sale de satisfacție din decembrie 2002, reclamantul a solicitat în continuare 80.000 CYP (aproximativ 136.688 EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale pentru încălcarea drepturilor sale în temeiul articolelor 8 din Convenția și 1 din Protocolul nr. 1), a solicitat în continuare 60.000 CYP (aproximativ 102.516 EUR) în ceea ce privește daunele morale suferite pentru celelalte încălcări. (b) Guvernul 21. În răspunsul la cererile de satisfacție ale reclamantului din decembrie 2002, Guvernul a susținut că problema compensației reciproce pentru proprietatea grec-chipriot lăsată în nordul insulei și proprietatea turcă-chipriot lăsată în sud a fost foarte complexă și ar trebui soluționată prin negocieri între cele două părți sub auspici ale ONU, mai degrabă prin aviz de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acționând ca tribunal de primă instanță și se bazează numai pe rapoartele prezentate de partea solicitantă. Ei au făcut referire, la acest punct, la planul ONU intitulat „Basis pentru acord privind o soluționare cuprinzătoare a problemei Ciprului”, în versiunea revizuită din 10 decembrie 2002. 22. Referindu-se concluziilor obținute de Curte în hotărârea Loizidou c. Turcia ((justă satisfacție), 28 iulie 1998, Raportul hotărârilor și hotărârilor 1998-IV), Guvernul a considerat că, în cazurile cum ar fi actualul, nu ar trebui să fie acordată de Curte în temeiul articolului 41 din Convenție. Ei au subliniat că incapacitatea reclamantului de a avea acces la proprietățile sale depinde de situația politică din Cipru și, în special, de existența liniilor de încetare a focului recunoscute de ONU. În cazul în care ciprioții greci au fost autorizați să meargă în nord și să susțină proprietățile lor, haosul va exploda pe insulă; în plus, orice atribuire făcută de Curte ar submina negocierile dintre cele două părți. 23. În plus, Turcia nu a avut acces la înregistrările birourilor de teren ale “TRNC”, care erau în afara jurisdicției și controlului său. Prin urmare, nu a fost în măsură să aibă suficiente cunoștințe despre posesia și/sau proprietatea presupuselor proprietăți în 1974 sau să cunoască valorile pieței și închirierile rezonabile la momentul respectiv. Estimațiile prezentate de solicitant au fost speculative și ipotetice, deoarece nu se bazau pe date reale și nu au luat în considerare volatilitatea pieței proprietăților și susceptibilitatea acesteia față de situația internă din Cipru. În ultimii 28 de ani, peisajul din Cipru s-a schimbat considerabil și, de asemenea, a avut statutul presupuselor proprietăți ale reclamantului. 24. De asemenea, s-a remarcat că, în prezenta cerere, estimările nu au fost furnizate de un expert independent, ci de Departamentul de Terenuri și Sondaje al Republicii Cipru, adică de către o sucursală a unei părți interesate care a intervenit în acțiunea dinainte de Curte. În orice caz, Turcia nu a putut fi considerată responsabilă în dreptul internațional pentru actele “TRNC” care exproprie proprietățile reclamantului, deoarece nu a putut legisla pentru a face reparații pentru aceste acte. Guvernul a invitat Curtea să examineze dacă, după cum se prevede la art. 41 din Convenție, „legislația internă a Înaltei Părți Contractante în cauză” a permis „repararea”. 25. În observațiile lor din 22 iunie 2010, Guvernul a reamintit că, în cazul Demopoulos și alții (citată mai sus), Marea Camera a constatat că CIB este un remediu intern adecvat pentru cei care susțin o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În ciuda adoptării unei hotărâri privind fondul, reclamantul ar fi încă deschis să se aplice CIB, care ar calcula valoarea actuală și valoarea din 1974 a proprietăților „în mod credencial pe baza datelor reale”. La 27 mai 2010, CIB a trimis o scrisoare reprezentantului reclamantului, invitând clientul său să introducă o cerere înainte de aceasta. 26. Guvernul a reamintit că, în temeiul Legii nr. 67/2005, erau disponibile următoarele mijloace de redresare: a) restituire; b) compensare; c) schimb. Dispozițiile relevante ale legii în cauză sunt descrise în Demopoulos și altele (citate mai sus, §§ 35-37). 27. Guvernul a remarcat, de asemenea, că, în evaluarea sa ca compensație pentru pierderea utilizării, CIB a colectat datele din partea Departamentului de Terenuri și Sondaje privind prețurile de achiziție pentru proprietăți comparabile din 1973-1974 și a examinat, de asemenea, dezvoltarea ratelor dobânzilor Băncii Centrale din Cipru. Pierderea veniturilor a fost apoi calculată prin presupunerea că chiria obținută ar fi fost de 5% din valoarea proprietăților; această ultima valoare a fost modificată în fiecare an pe baza indicelui valorii pieței terestre. Ratele dobânzii din Banca Centrală din Cipru au fost aplicate pe sumele datorate din 1974. 28. În posesia registrelor terestre, autoritățile turce-chipriote se aflau într-o poziție mai bună decât reclamanții și autoritățile grec-chipriote pentru a evalua valorile pieței proprietăților într-un mod realist și fiabil. Reclamanții au prezentat cereri exagerate și au avut tendința de a gonfla valorile de posesie ale acestora din 1974. Prin urmare, Guvernul a solicitat Curtea să se pronunțe pe baza calculelor efectuate de autoritățile turc-chipriot, care erau „credențiale și obiective în fiecare aspect”. 29. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a specificat că ar fi posibil să se prevadă, imediat sau după soluționarea problemei Ciprului, restituirea proprietăților descrise la alineatul (1) 14 alin. (b) și (c) mai sus. Celelalte proprietăți imobile menționate în cerere erau posedate de refugiați; nu ar putea constitui obiectul restituirii, dar ar putea acorda drept de compensare financiară. Dacă reclamantul ar fi aplicat CIB, acesta ar fi oferit CYP 7.046.68 (aproximativ 12.039) pentru a compensa pierderea utilizării și a CYP 15,005,75 (aproximativ 25,638) pentru valoarea proprietăților. Potrivit unui expert desemnat de autoritățile „TRNC”, valoarea de piață deschisă din 1974 a proprietăților descrise la punctul 14 literele (b), (c) și (d) de mai sus (numii care pot acorda drepturi de compensare) a fost de 2,240 CYP (aproximativ 3,827) 30. În sfârșit, Guvernul a considerat că suma reclamată în ceea ce privește prejudiciile morale era excesivă și nerealiste; având în vedere existența unui remediu intern eficace, Curtea ar trebui să păstreze la minimum atribuirea acestor daune. Evaluarea Curții 31. Curtea reamintește că a concluzionat că a existat o încălcare continuă a drepturilor reclamantului garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 în temeiul negării complete a dreptului reclamantului la bucurarea pașnică a proprietăților sale în Cipru de nord (a se vedea punctul 57 din hotărârea principală). 1 s-a bazat pe faptul că, ca urmare a refuzului continuu de acces la terenul ei, reclamantul a pierdut în mod eficient toate posibilitățile de acces și control, precum și toate posibilitățile de utilizare și de bucurare a proprietăților sale (a se vedea punctul 55 din hotărârea principală). Prin urmare, ea are dreptul la o măsură de compensare în ceea ce privește pierderile legate direct de această încălcare a drepturilor sale de la data depunerii declarației Turciei de recunoaștere a dreptului unei cereri individuale în temeiul articolului 25 din Convenție, anume 22 ianuarie 1987, până la 15 ianuarie 1998 și 28 Martie 2000, la care a transferat plățile de teren descrise la punctul 14 literele (b), (c) și (d) de mai sus la fiii ei (a se vedea punctul 16 de mai sus și punctul 53 din hotărârea principală; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Cankoçak c. Turcia , citat mai sus § 26, și Demades c. Turcia (și doar satisfacția), nr. 16219/90, § 21, 22 aprilie 2008). 32. În ceea ce privește acest lucru, Curtea observă că afirmațiile de proprietate a proprietăților imobile ocupate de turc produse de reclamant (a se vedea punctul 6 mai sus) arată că, la 26 aprilie 2010, proprietatea descrisă la punctul 14 litera (d) mai sus a fost înregistrată în numele unui anumit „Vrahimi Robertos”. Cu toate acestea, Curtea consideră că aceste informații nu sunt strict necesare în acest caz, în cazul în care la 15 ianuarie 1998 și 28 martie 2000 toate parcelele descrise la punctul 14 literele (b), (c) și (d) de mai sus au fost transferate către terți (a se vedea punctul 15 mai sus). 33. În opinia Curții, evaluările furnizate de reclamant implică un grad semnificativ de speculație și nu sunt suficiente pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea acesteia de a influența atât pe plan intern, cât și pe plan internațional (a se vedea Loizidou). În consecință, în evaluarea prejudiciilor materiale suportate de reclamant, Curtea a luat în considerare, după caz, estimările furnizate de ea (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (doar satisfacția), nr. 46347/99, § 41, 7 Decembrie 2006). În general, consideră că abordarea de evaluare a pierderii suferite de solicitant cu referire la chiria anuală pe teren, calculată ca procent din valoarea pieței proprietăților, care ar fi putut fi obținută în perioada relevantă (a se vedea Loizidou (justă satisfacție), citată mai sus, § 33 și Demades) În plus, Curtea a luat în considerare incertitudinile, inerente în orice încercare de a cuantifica pierderile reale suportate de reclamant (a se vedea Loizidou c. Turcia (obiecții preliminare), 23 martie 1995, § 102, Serie A nr. 310, și (merit) 18 decembrie 1996, § 32, Raporturi 1996-VI). 34. Curtea constată că, în ciuda solicitării sale de a prezenta materiale relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților reclamantului, părțile au produs puține elemente în acest sens. Guvernul s-a bazat pe exactitatea calculelor CIB (a se vedea punctele 27-28 de mai sus), în timp ce reclamantul s-a referit la vânzarea, în 1970, de terenuri comparabile. Potrivit evaluării expertului ei, această vânzare a arătat că, la momentul respectiv, prețul de piață al terenurilor situate în Ayios Amvrosios a fost cuprins între 956 și 1 913 EUR per demers, care este între 0,956 și 1,913 EUR per metru pătrat. De asemenea, reclamantul a produs un tabel care arată că, în 1971, patru domenii situate în Akanthou au fost vândute la aproximativ 2,46 EUR pe metrou pătrat (a se vedea punctul 19 de mai sus). 35. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul a prezentat o cerere suplimentară sub formă de dobândă compusă anuală în ceea ce privește pierderile din cauza întârzierii plății sumelor datorii. Deși Tribunalul consideră că ar trebui acordată reclamantului o anumită cantitate de compensare sub formă de dobânzi legale, constată că ratele aplicate de ea sunt de partea înaltă (a se vedea, În cele din urmă, Curtea este de părere că ar trebui acordată o atribuire în ceea ce privește anxietatea și sentimentele de neputință și frustrare pe care reclamantul trebuie să le fi experimentat de-a lungul anilor, în absența utilizării proprietăților sale așa cum a considerat adecvată (a se vedea Demades (justă satisfacție), citat mai sus, § 29, și Xenides-Arestis Cu toate acestea, aceasta reamintește că nu a existat nicio încălcare a articolelor 3, 5, 6, 7, 11, 13 și 14 (citiți împreună cu articolele 5, 6 și 7) din convenție și că nu ar trebui acordată nicio atribuire pentru prejudicii materiale sau nepecuniare (a se vedea punctul 148 din hotărârea principală). 37. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea consideră că sumele solicitate de către reclamant în ceea ce privește prejudicii materiale și morale (respectiv 84.723 EUR și 239.204 EUR – a se vedea punctele 18 și 20 de mai sus) sunt în mod evident excesive. În același timp, suma pe care autoritățile „TRNC” ar fi putut-o oferi reclamantului în ceea ce privește pierderea utilizării (sumă globală de 12.039 EUR – a se vedea punctul 29 de mai sus) nu pare să țină seama în mod corespunzător de numărul și natura parcelelor de teren (din o suprafață totală de 7.800 de metri pătrați) deținute de solicitant și descrise la punctul 14 literele (b), (c) și (d) de mai sus. Curtea decide să acorde reclamantului 30.000 EUR în ceea ce privește prejudicii materiale și morale. Costuri și cheltuieli 38. În cererile sale de satisfacție din decembrie 2002, care se bazează pe o notă de debit de la reprezentantul ei, reclamantul a solicitat 7.200 de către CYP (aproximativ 12.302) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. La 21 iunie 2010, reclamantul a specificat că taxele sale legale totale s-au ridicat la 21.046.15 EUR, în timp ce raportul noului expert a avut un cost de 977.50 EUR. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și în mod necesar și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI). 41. Curtea remarcă că cauza implicată de o anumită cantitate de dovezi factuale și documentare și a solicitat un grad echitabil de cercetare și pregătire. În special, costurile asociate cu elaborarea raportului de evaluare, având în vedere caracterul continuu al încălcării în joc au fost esențiale pentru a permite Curții să își atingă decizia cu privire la chestiunea justă a satisfacției (a se vedea Demades) 42. Deși Curtea nu se îndoiește că taxele solicitate au fost suportate de fapt, consideră că suma solicitată pentru costurile și cheltuielile legate de procedurile anterioare este excesivă. De asemenea, trebuie reamintit că, în hotărârea principală, nu a constatat încălcarea articolelor 3, 5, 6, 7, 11, 13 și 14 din Convenție, citită împreună cu articolele 5, 6 și 7, precum și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește proprietățile descrideb la alineatul (a) de mai sus (a se vedea alineatul (2) de mai sus). Având în vedere cele de mai sus, Curtea decide să atribuie suma totală de 8.000 EUR pentru costuri și cheltuieli.Datele implicite 43. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Cererea Guvernului de a continua examinarea cererilor reclamantului pentru o justă satisfacție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: (i) 30.000 EUR (treizeci de mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudicii materiale și morale; (ii) 8.000 EUR (opt mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 octombrie 2010, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă