- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 26 octombrie 2010
- Stat pârât
- TUR
Skyropiia Yialias LTD împotriva Turciei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU SKYROPIIA YIALIAS LTD v. TURKEY (Declarația nr. 47884/99) JUGEMENT Satisfacție echitabilă Strasburg 26 octombrie 2010 FINAL 11/04/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 litera (c) din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale.
În cazul Skyropiia Yialias Ltd v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct de secțiune, după ce a deliberat în privat la 5 octombrie 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 47884/99) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate încorporată în temeiul dreptului cipriot, Skyropiia Yialias Ltd („reclamantul”), la 24 martie 1999. Potrivit unui certificat emis la 20 ianuarie 1999 de Republica Cipru, acționarii societății reclamante sunt doamna Elena V. Proestou (139 acțiuni) și dl Georgios Christoforides (1 acțiuni).
Într-o hotărâre pronunțată la 22 septembrie 2009 („hotărârea principală”), Curtea a respins diverse obiecții preliminare formulate de guvernul turc și a constatat o încălcare continuă a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție prin faptul că societatea reclamantă a fost refuzată accesul și controlul, utilizarea și bucuria proprietăților sale, precum și orice compensare pentru ingerința în drepturile sale de proprietate.
În plus, a constatat că nu a fost necesară examinarea plângerii reclamantului în temeiul articolului 14 din Convenția (Skyropiia Yialias Ltd c. Turcia , nr. 47884/99, §§§§ 12, 21 și 24 și punctele 1-3 din dispozițiile operative, 22 septembrie 2009). În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat doar o satisfacție de 18.627.531.78 lire cipriote (CYP) Aproximativ 31 827 000 de euro (EUR) pentru privarea proprietăților sale în ceea ce privește perioada între ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală și 31 decembrie 2007. Două declarații de la directorul său de administrație, care stabilesc baza pierderii reclamantului, au fost adăugate la observațiile sale.
În plus, reclamantul a solicitat aproximativ EUR 6 030,100 pentru prejudicii morale și 9 991,18 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o în ansamblu și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., §§39 și 42 și punctul 4 din dispozițiile operative). La 4 martie 2010, Curtea a invitat reclamantul și Guvernul să prezinte orice materiale pe care le consideră relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților vizate de hotărârea principală.
Reclamantul a fost, de asemenea, invitat să prezinte dovezi scrise privind faptul că proprietățile în joc au fost încă înregistrate în numele său sau pentru a indica și a susține orice transfer de proprietate care ar fi putut avea loc. La 27 mai 2010, reclamantul a produs certificate de proprietate a proprietăților imobiliare ocupate de turc eliberate de Departamentul de Terenuri și Sondaje al Republicii Cipru. Atrage din aceste documente că, la 7 mai 2010, parcele de teren descrise la punctul 13 de mai jos au fost înregistrate în numele reclamantului. DREPTUL PRIMINERI Într-o scrisoare din 22 aprilie 2010, Guvernul a solicitat Curții să decidă că nu este necesar să continue examinarea cererilor de satisfacție ale reclamantului.
Ei au invocat principiile afirmate de Marea Camera din Demopoulos și alții c. Turcia ([GC] (Dec.), nr. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 1020/04, 14163/04, 19993/04, 218119/04, 1 Martie 2010) și a susținut că reclamantul ar trebui să-și adreseze cererile către Comisia de proprietate imobiliară (CIB) instituită prin Legea „TRNC” 67/2005. Ei au reiterat poziția lor în privința epuizării măsurilor interne în acest caz și în alte cazuri similare la 8 și 22 iunie 2010. Curtea observă în primul rând că argumentele guvernamentale nu au fost solicitate; acestea au fost primite de Registru mult timp după expirarea termenului pentru depunerea de observații cu privire la satisfacția echitabilă și aproape două luni după eliberarea deciziei Marei Camere în Demopoulos Prin urmare, ar putea fi considerat că guvernul nu este împiedicat să ridice această problemă în această etapă a procedurii.
În orice caz, Curtea nu poate decât să reitere jurisprudența sa în conformitate cu care obiecții bazate pe neepuizarea recourslor interne, după ce a fost declarată admisibilă, nu pot fi luate în considerare în etapa de merit (a se vedea Demades c. Turcia (merită), nr. 16219/90, § 20, 31 iulie 2003, și Alexandrou v. Turcia (merit), nr. 16162/90, § 21, 20 ianuarie 2009) sau într-o etapă ulterioară. Această abordare nu a fost modificată de Marea Camera, deoarece cazurile Demopoulos și altele nu au fost declarate admisibile atunci când Legea 67/2005 a intrat în vigoare și când Turcia a contestat că căile de recurs interne nu au fost epuizate.
10. În plus, Curtea consideră că concluziile sale anterioare în cazul în cauză că reclamantul nu a fost obligat să epuizeze remediul introdus prin Legea 67/2005 constituie res judicata Acesta reamintește că, după instituirea mecanismului de compensare înainte de introducerea CIB, guvernul a formulat o obiecție bazată pe neepuizarea recourslor interne. Această obiecție a fost respinsă în hotărârea principală (a se vedea punctul 12 din hotărârea principală și punctul 1 din dispozițiile sale operative). Guvernul a solicitat, de asemenea, în mod eșuant trimiterea cazului la Marea Camera. 11. Prin urmare, Curtea va continua să examineze cazul în temeiul articolului 41 din Convenție. II.
APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 12. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale și morale Observațiile părților (a) Reclamantul 13. În afirmațiile sale juste de satisfacție din 23 noiembrie 2000, reclamantul a solicitat CYP 6.941.271 (aproximativ 11.859.855) pentru prejudicii materiale. Acesta a reamintit că a fost proprietarul a patru parcele de teren (lotul nr. 166, planul XXXI/4, nr. de înregistrare A196, zona: 1.217 m2; planul nr. 168, planul XXXI/4, nr. de înregistrare A197, zona: 2.732 m2; planul nr. 170, planul XXXI/4, nr. de înregistrare.
A200, zona: 8.078 m2; plot nr. 230, planul XXXI/20.W.1, înregistrarea nr. B229, zona: 25.244 m2 – a se vedea punctul 8 din hotărârea principală), pe care se afla o cariera. Înainte de 1974, societatea reclamantă a obținut un permis de exploatare a carierei și a fost proprietarul mai multor mașini și echipamente (a se vedea punctul 9 din hotărârea principală). 14. Reclamantul s-a bazat pe o declarație de la directorul său de administrație, dl Vassos Proestos, declarând că Skyropiia Yialias Ltd funcționează în mod profitabil și că perspectivele au fost foarte bune având în vedere planurile de dezvoltare ale guvernului cipriot pentru construirea drumurilor, a aeroporturilor, a porturilor și a dezvoltării turistice.
Compania a obținut o serie de permise de desfășurare a activității sale. În ultimii patru ani de activitate, profiturile anuale ale societății s-au ridicat, în medie, la 17.300 CYP (aproximativ 29.558). Presupunând o creștere a profiturilor de 15 % pe an, pierderea totală a profiturilor din 1987 până în noiembrie 2000 ar fi fost de 6.941.271 CYP, o sumă care includea dobânzi compuse pentru plata întârziată la o rată de 9 % pe an.
15. La 24 ianuarie 2008, după cererea Curții de actualizare a evoluției cauzei, reclamantul a prezentat cereri actualizate pentru o justă satisfacție, care au fost destinate să acopere pierderea utilizării proprietăților între 1 ianuarie 1987 și 31 decembrie 2007. Acesta a produs o declarație proaspătă de la directorul său de administrație, care, pe baza criteriilor adoptate în declarația anterioară, a concluzionat că întregul sumă datorată pierderii profiturilor a fost de la CYP 12.885.722.6 plus CYP 5.741.809.18 pentru dobânzi (taxa dobânzii începând cu 2000 a fost redusă la 6 % pe an). Suma totală solicitată sub acest cap a fost, prin urmare, CYP 18.627.531.78 (aproximativ EUR La 27 mai 2010, directorul reclamantului a efectuat o evaluare revizuită conform căreia suma datorată pentru perioada 1987-2010 a fost de 43.748.445.03 EUR.
Potrivit acestei evaluări, profiturile reclamantului, calculate la CYP 20.000 în 1974, ar fi crescut în mod constant, atingând CYP 123.055.75 în 1987, CYP 497.829.15 în 1997, CYP 1.475.443.70 în 2007 și CYP 1.708.010.51 în 2010. 17. Reclamantul a mai prezentat un „raport de evaluare independentă”, care trebuia să acopere pierderea profitului pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1987 și 31 decembrie 2010. Expertul desemnat de societatea reclamantă a considerat că întreaga sumă datorată clientului său pentru prejudicii materiale a fost de 26,392,276. Expertul a observat că trei din câmpurile reclamantului au fost utilizate ca bază pentru efectuarea activității de cariera și/sau utilizate pentru instalarea mașinilor și stocarea materialelor agregate, în timp ce un câmp a fost păstrat ca rezervă pentru cariera viitoare.
Licența acordată de Republica Cipru pentru a efectua extracția de materiale agregate de-a lungul râului Yialias și domeniile existente și potențiale ar fi putut asigura o lungime de afaceri de peste patruzeci de ani. Datorită creșterii economice rapide, în momentul invaziei turcii a existat în Cipru o cerere tot mai mare de agregate de construcții; societatea reclamantă a fost una dintre puținele cai active existente și a fost singura cu echipament nou marca. Fotografiile carierei, personalul și echipamentele sale au fost atașate la raportul expertului.
19. Expertul a luat în considerare tulburarea comercială datorită faptului că reclamantul nu a fost autorizat să își continue cursul stabilit al activității și dobânzile compuse datorate până la 31 mai 2010. El a aplicat următoarele rate de dobânzi: 9 % până la 31 decembrie 2000; 6 % până la 30 noiembrie 2007; 5 % începând cu 1 decembrie 2007. Având în vedere cifrele financiare ale întreprinderilor înainte de 1974 și previziunile pentru anii următori, expertul a concluzionat că profiturile nete ale societății reclamante (diferența între veniturile totale și costurile totale) pentru perioada 1987-2010 ar fi variat pentru un minim de 239.058 EUR în 1999 la un maxim de 697.774 EUR în 2009. profitul net total pentru perioada examinată ar fi fost de 12.269.568 EUR, în timp ce dobânzile datorate societății reclamante s-au ridicat la 14.122.708.
EUR 20. În cererile sale juste de satisfacție din 23 noiembrie 2000, societatea reclamantă a solicitat în continuare CYP 3.500.000 (aproximativ EUR 5.980.100) în ceea ce privește prejudiciile morale. În cererile actualizate pentru satisfacție echitabilă din 24 ianuarie 2008, acesta a solicitat suma suplimentară de 50.000 EUR. (b) Guvernul 21. Guvernul a depus observații cu privire la cererile actualizate ale reclamantului pentru satisfacție echitabilă la 30 iunie 2008, 15 octombrie 2008 și 22 iunie 2010. Acestea au subliniat că prezenta cerere face parte dintr-un grup de cazuri similare care ridică o serie de probleme și au susținut că, ca creștere anuală a valorii proprietăților au fost aplicate, ar fi nedrept să se adaugă dobânzi compuși pentru plata întârziată.
În plus, Turcia a recunoscut competența Curții la 21 ianuarie 1990 și nu în ianuarie 1987. În orice caz, valoarea presupusă de piață a proprietăților din 1974 a fost exorbitană, extrem de excesivă și speculativă; nu a fost bazată pe date reale cu care să facă o comparație și a acordat o alocație insuficientă pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea sa de a influența atât pe plan intern, cât și pe nivel internațional. Raportul prezentat de solicitant a continuat, în schimb, pe baza presupunerii că piața proprietăților ar fi continuat să prospere cu o creștere susținută pe parcursul întregii perioade examinate.
22. Guvernul a elaborat un raport de evaluare elaborat de autoritățile turc-chipriot, pe care acestea le considerau bazate pe o „evaluare realistă a valorilor pieței din 1974, având în vedere dosarele și vânzările comparative de teren relevante în zonele în care se aflau proprietățile []”. Acest raport conține două propuneri, care evaluează, respectiv, suma datorată pentru pierderea utilizării proprietăților și a valorii lor actuale. A doua propunere a fost formulată pentru a oferi reclamantului opțiunea de a vinde proprietățile statului, renunțând astfel titlului și cererilor în ceea ce privește acestea. 23. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a specificat că ar fi posibil să se prevadă, imediat sau după soluționarea problemei Ciprului, restituirea proprietăților descrise la alineatul (1) 13 mai sus.
În cazul în care nu s-au îndeplinit condițiile de restituire, reclamantul ar putea solicita compensare financiară, care să fie calculată pe baza pierderii veniturilor (punând în aplicare o chirie de 5 % pe valorile pieței 1974) și creșterea valorii proprietăților între 1974 și data plății. Dacă reclamantul ar fi aplicat CIB, acesta din urmă ar fi oferit CYP 6.664,87 (aproximativ 11.387) pentru compensarea pierderii de utilizare și a CYP 7.098.99 (aproximativ 12.129) pentru valoarea proprietăților. Potrivit unui expert desemnat de autoritățile din „TRNC”, valoarea de piață deschisă din 1974 a proprietăților reclamantului a fost următoarea: plot nr. 166: CYP 50 (aproximativ 85 EUR); plot nr. 168: CYP 100 (aproximativ 170 EUR); plot nr. 170: CYP 250 (aproximativ 427 EUR); plot nr. 230: CYP 760 (aproximativ 1.298 EUR).
24. După îndeplinirea anumitor condiții, CIB ar fi putut, de asemenea, să ofere reclamantului schimbul proprietăților sale cu proprietăți turc-chipriot situate în sud- insulă. 25. În observațiile lor din 22 iunie 2010, Guvernul a reamintit că, în cazul Demopoulos și alții (citată mai sus), Marea Camera a constatat că CIB este un remediu intern adecvat pentru cei care susțin o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În ciuda adoptării unei hotărâri privind fondul, reclamantul ar fi încă deschis să se aplice CIB, care ar calcula valoarea actuală și valoarea din 1974 a proprietăților „în mod credencial pe baza datelor reale”. La 27 mai 2010, CIB a trimis o scrisoare reprezentantului reclamantului, invitând clientul său să introducă o cerere înainte de aceasta.
26. Guvernul a reamintit că, în temeiul Legii nr. 67/2005, erau disponibile următoarele mijloace de redresare: a) restituire; b) compensare; c) schimb. Dispozițiile relevante ale legii în cauză sunt descrise în Demopoulos și altele (citate mai sus, §§ 35-37). 27. Guvernul a remarcat, de asemenea, că, în evaluarea sa ca compensație pentru pierderea utilizării, CIB a colectat datele din partea Departamentului de Terenuri și Sondaje privind prețurile de achiziție pentru proprietăți comparabile din 1973-1974 și a examinat, de asemenea, dezvoltarea ratelor dobânzilor Băncii Centrale din Cipru. Pierderea veniturilor a fost apoi calculată prin presupunerea că închirierea obținută ar fi fost de 5 % din valoarea proprietăților; această ultima valoare a fost modificată în fiecare an pe baza indicelui valorii pieței terțe.
Ratele dobânzilor din Banca Centrală din Cipru au fost aplicate pe sumele datorate din 1974. 28. În posesia registrelor terestre, autoritățile turce-chipriote se aflau într-o poziție mai bună decât reclamanții și autoritățile grec-chipriote pentru a evalua valorile pieței proprietăților într-un mod realist și fiabil. Reclamanții au prezentat cereri exagerate și au avut tendința de a gonfla valorile de posesie ale acestora din 1974. Prin urmare, Guvernul a solicitat Curtea să se pronunțe pe baza calculelor efectuate de autoritățile turc-chipriot, care erau „credențiale și obiective în fiecare aspect”. 29. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a confirmat că ar fi posibil să se prevadă restituirea proprietăților descrise la alineatul (1) 13 de mai sus.
Dacă societatea reclamantă a solicitat CIB, aceasta din urmă ar fi oferit CYP 7.622.86 (aproximativ 13.024) pentru a compensa pierderea utilizării și a CYP 7.771.84 (aproximativ 13.278) pentru valoarea proprietăților. Expertul desemnat de autoritățile „TRNC” a confirmat, de asemenea, valorile de piață deschise din 1974 ale parcelelor de teren ale reclamantului, astfel cum se indică la punctul 23 de mai sus. 30. În cele din urmă, Guvernul a considerat că suma reclamată în ceea ce privește prejudiciile morale era excesivă și nerealistă; având în vedere existența unui remediu intern eficace, Curtea ar trebui să păstreze la minimum atribuirea acestor daune.
Evaluarea Curții 31. Curtea reamintește că a concluzionat că a existat o încălcare continuă a drepturilor reclamantului garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza negării complete a drepturilor societății reclamante în ceea ce privește bucurarea pașnică a proprietăților sale în Ciprul de nord (a se vedea punctul 21 din hotărârea principală). În plus, constatarea unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 s-a bazat pe faptul că, ca urmare a refuzului continuu de acces la plățile sale de terenuri din 1974, societatea reclamantă a pierdut în mod eficient toate posibilitățile de acces și de control, precum și toate posibilitățile de utilizare și de bucurare a proprietăților sale (a se vedea punctul 19 din hotărârea principală).
Prin urmare, aceasta are dreptul la o măsură de compensare în ceea ce privește pierderile legate direct de această încălcare a drepturilor sale începând cu data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale în temeiul articolului 25 din Convenție, anume 22 ianuarie 1987, până în prezent (a se vedea Cankoçak c. Turcia , nos. 25182/94 și 2695/95 § 26, 20 februarie 2001, și În legătură cu aceasta, Curtea observă că afirmațiile de proprietate a proprietăților imobiliare ocupate din Turcia, produse de societatea reclamantă (a se vedea punctul 6 de mai sus) arată că, la 7 mai 2010, acesta a fost încă proprietarul parcelelor de teren descrise la punctul 13 de mai sus.
33. În opinia Curții, evaluările furnizate de societatea reclamantă implică un grad semnificativ de speculație datorită absenței datelor reale cu care să facă o comparație și să asigure o alocație insuficientă pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea sa de a influența atât pe plan intern, cât și pe plan internațional (a se vedea Loizidou) Prin urmare, în evaluarea prejudiciilor materiale suportate de societatea reclamantă, Curtea a luat în considerare, după caz, estimările furnizate de aceasta (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (justă satisfacție), nr. 46347/99, § 41, 7 decembrie 2006). În general, consideră ca abordarea rezonabilă pentru evaluarea pierderii suferite de societatea reclamantă cu referință la chiria anuală de teren, calculată ca procent din valoarea de piață a proprietăților care ar fi putut fi câștigate în perioada relevantă (a se vedea Loizidou Turcia (justă satisfacție), 28 iulie 1998, § 33, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1998-IV și Demades (justă satisfacție), citate mai sus, § 23. În plus, Curtea a luat în considerare incertitudințele, inerente oricărei încercări de a cuantifica pierderile reale suportate de societatea reclamantă (a se vedea Loizidou c. Turcia (obiecții preliminare), 23 martie 1995, § 102, Seria A nr. 310 și (merit) 18 Decembrie 1996, § 32, Raporturi 1996-VI).
34. Curtea constată că, în ciuda solicitării sale de a prezenta materiale relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților reclamantului, părțile au produs puține elemente în acest sens. Guvernul s-a bazat pe exactitatea calculelor CIB (a se vedea punctele 22 și 27-28 de mai sus), în timp ce societatea reclamantă s-a limitat la furnizarea de estimări ale profiturilor care ar fi putut fi obținute prin desfășurarea activității sale (a se vedea punctele 16-19 de mai sus). Punctul de plecare a acestor estimări a fost că fiecare și fiecare an, activitățile de cariera ar fi generat un profit. 35. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul a prezentat o cerere suplimentară sub formă de dobândă compusă anuală în ceea ce privește pierderile din cauza întârzierii plăților sumelor datorii.
În timp ce Curtea consideră că o anumită cantitate de compensare sub formă de dobânzi statutare ar trebui acordată societății reclamante, constată că ratele aplicate de aceasta sunt de partea înaltă (a se vedea, mutatis mutandis Demades (justa satisfacție), citată mai sus, § 24). 36. În cele din urmă, Curtea reamintește că este împuternicită să atribuie pecuniare compensarea pentru prejudiciile morale ale societăților comerciale. Prejudiciile morale suferite de astfel de societăți pot include șefii de afirmație care sunt într-o măsură mai mare sau mai mică „obiectivă” sau „subjectivă”. Printre acestea, ar trebui să se țină seama de reputația companiei, incertitudinea în planificarea deciziilor, perturbarea gestionării societății (pentru care nu există metodă precisă de calcul al consecințelor) și, în sfârșit, deși, într-un mod mai mic, anxietatea și inconvenientul cauzat membrilor echipei de conducere (a se vedea Cominersoll S.A.
c. Portugalia , nr. 35382/97, § 35, CEHR 2000-IV). 37. În cazul instantaneu, încălcarea drepturilor societății reclamante în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 trebuie să-l fi cauzat, administratorii și acționarii săi inconvenientul considerabil și incertitudinea prelungită în ceea ce privește desfășurarea activității societății.
Prin urmare, este legitim să se considere că societatea reclamantă a fost lăsată într-o stare de incertitudine care justifică acordarea unei compensații morale (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Demades (just satisfaction), citată mai sus, § 29, și Xenides-Arestis (just satisfaction), citată mai sus, § 47). 38. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea consideră că sumele solicitate de către reclamant în ceea ce privește prejudicii materiale și morale (respectiv 26,392,276 EUR în conformitate cu expertul desemnat de acesta – sau 43,748.445,03 EUR în conformitate cu directorul său de administrație – și 6,030,100 EUR – a se vedea punctele 16-19 și 20 de mai sus) sunt manifeste excesive.
În acest sens, Curtea constată că, chiar dacă pierderea posibilității de exploatare a pieței pe plățile de teren descrise la punctul 13 de mai sus a creat, în mod sigur, o problemă gravă în afacerile conduse de reclamant, aceasta ar fi putut preconiza eventualitatea instalarii pieței de teren situate în părțile neocupate ale Ciprului. În același timp, suma pe care autoritățile „TRNC” ar fi putut să-l ofere reclamantului în ceea ce privește pierderea utilizării (13.024 EUR – a se vedea punctul 29 de mai sus) nu pare să țină seama în mod corespunzător de faptul că societatea reclamantă a obținut un permis de exploatare a unei piese pe parcele sale de teren, care avea o suprafață totală de 37.271 metri pătrați și că echipamentele de cariere au fost instalate în situ Curtea decide să acorde reclamantului 200.000 EUR în ceea ce privește prejudicii materiale și morale.
Costuri și cheltuieli 39. În afirmațiile sale juste de satisfacție din 23 noiembrie 2000, care se bazează pe facturile din partea reprezentantului său, reclamantul a solicitat 3.613 CYP (aproximativ 6.173) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. În ianuarie 2008, reclamantul a prezentat o factură suplimentară a costurilor de 3,818. Acesta a indicat că suma totală solicitată pentru costuri și cheltuieli era de 9.991.18 EUR (inclusiv V.A.T.). În cele din urmă, la 27 mai 2010, reclamantul a susținut că alte taxe juridice și raportul de experți au fost de 2.955.50 EUR și, respectiv, 26.000 EUR plus TVA.
40. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și în mod necesar și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (de exemplu, a se vedea Iatridis v. Grecia (de just satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEHR 2000-XI). 42. Curtea remarcă că cauza implicată de o anumită cantitate de dovezi factuale și documentare și a solicitat un grad echitabil de cercetare și pregătire.
În special, costurile asociate cu elaborarea unui raport de evaluare, având în vedere natura continuă a încălcării în joc au fost esențiale pentru a permite Curții să își atingă decizia privind problema justului de satisfacție (a se vedea Demades) 43. Deși Curtea nu se îndoiește că taxele solicitate au fost suportate de fapt, consideră sumele solicitate pentru costurile și cheltuielile legate de procedurile anterioare și decide să acorde o sumă totală de 8.000 EUR. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea Guvernului de a rămâne examinarea cererilor reclamantului pentru o justă satisfacție; Deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 200 000 EUR (2 sute mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudicii materiale și morale; (ii) 8 000 EUR (opt mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.
Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 26 octombrie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
CASE OF SKYROPIIA YIALIAS LTD v. TURKEY (Application no. 47884/99) JUDGMENT ( Just satisfaction ) STRASBOURG 26 October 2010 FINAL 11/04/2011 This judgment has become final under Article 44 § 2 (c) of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Skyropiia Yialias Ltd v. Turkey, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 5 October 2010, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 47884/99) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a company incorporated under Cypriot law, Skyropiia Yialias Ltd (“the applicant”), on 24 March 1999. According to a certificate issued on 20 January 1999 by the Republic of Cyprus, the applicant company's shareholders are Mrs Elena V. Proestou (139 shares) and Mr Georgios Christoforides (1 share).
In a judgment delivered on 22 September 2009 (“the principal judgment”), the Court dismissed various preliminary objections raised by the Turkish Government and found a continuing violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention by virtue of the fact that the applicant company was denied access to and control, use and enjoyment of its properties as well as any compensation for the interference with its property rights. Furthermore, it found that it was not necessary to examine the applicant's complaint under Article 14 of the Convention ( Skyropiia Yialias Ltd v. Turkey , no. 47884/99, §§ 12, 21 and 24 and points 1-3 of the operative provisions, 22 September 2009).
Under Article 41 of the Convention the applicant sought just satisfaction of 18,627,531.78 Cypriot pounds (CYP – approximately 31,827,000 euros (EUR)) for the deprivation of its properties concerning the period between January 1987, when the respondent Government accepted the right of individual petition, and 31 December 2007. Two affidavits from its managing director, setting out the basis of the applicant's loss, were appended to its observations. Furthermore, the applicant claimed approximately EUR 6,030,100 in respect of non-pecuniary damage and EUR 9,991.18 for the costs and expenses incurred before the Court.
Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it in whole and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., §§ 39 and 42, and point 4 of the operative provisions).
On 4 March 2010 the Court invited the applicant and the Government to submit any materials which they considered relevant to assessing the 1974 market value of the properties concerned by the principal judgment. The applicant was moreover invited to submit written evidence that the properties at stake was still registered in its name or to indicate and substantiate any transfer of ownership which might have taken place.
The applicant and the Government each filed observations on these matters. On 27 May 2010 the applicant produced certificates of ownership of Turkish-occupied immovable properties issued by the Department of Lands and Surveys of the Republic of Cyprus. It transpires from these documents that on 7 May 2010 the plots of land described in paragraph 13 below were registered in the applicant's name. THE LAW I.
PRELIMINARY ISSUE
7. In a letter of 22 April 2010 the Government requested the Court to decide that it was not necessary to continue the examination of the applicant's just satisfaction claims. They invoked the principles affirmed by the Grand Chamber in Demopoulos and Others v. Turkey ([GC] (Dec.), nos. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 10200/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 March 2010) and argued that the applicant should address its claims to the Immovable Property Commission (the “IPC”) instituted by the “TRNC” Law 67/2005. They reiterated their position on the issue of exhaustion of domestic remedies in the present case and in other similar cases on 8 and 22 June 2010.
The Court first observes that the Government's submissions were unsolicited; they were received by the Registry long after the expiration of the time-limit for filing comments on just satisfaction and almost two months after the delivery of the Grand Chamber's decision in Demopoulos . It could therefore be held that the Government are estopped from raising the matter at this stage of the proceedings.
In any event, the Court cannot but reiterate its case-law according to which objections based on non-exhaustion of domestic remedies raised after an application has been declared admissible cannot be taken into account at the merits stage (see Demades v. Turkey (merits), no. 16219/90, § 20, 31 July 2003, and Alexandrou v. Turkey (merits), no. 16162/90, § 21, 20 January 2009) or at a later stage. This approach has not been modified by the Grand Chamber, as the cases of Demopoulos and Others had not been declared admissible when Law 67/2005 entered into force and when Turkey objected that domestic remedies had not been exhausted.
Furthermore, the Court considers that its previous finding in the present case that the applicant was not required to exhaust the remedy introduced by Law 67/2005 constitutes res judicata . It recalls that after the compensation mechanism before the IPC was introduced, the Government raised an objection based on non-exhaustion of domestic remedies. This objection was rejected in the principal judgment (see paragraph 12 of the principal judgment and point 1 of its operative provisions). The Government also unsuccessfully requested the referral of the case to the Grand Chamber.
It follows that the Government's request to stay the examination of the applicant's claims for just satisfaction should be rejected. The Court will therefore continue to examine the case under Article 41 of the Convention. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
12. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary and non-pecuniary damage 1. The parties' submissions (a) The applicant
In its just satisfaction claims of 23 November 2000, the applicant requested CYP 6,941,271 (approximately EUR 11,859,855) for pecuniary damage. It recalled that it was the owner of four plots of land (plot no. 166, sheet plan XXXI/4, registration no. A196, area: 1,217 m²; plot no. 168, sheet plan XXXI/4, registration no. A197, area: 2,732 m²; plot no. 170, sheet plan XXXI/4, registration no. A200, area: 8,078 m²; plot no. 230, sheet plan XXXI/20.W.1, registration no. B229, area: 25,244 m² – see paragraph 8 of the principal judgment), on which a quarry was situated. Before 1974, the applicant company had obtained a permit to operate the quarry and was the owner of several machines and equipment (see paragraph 9 of the principal judgment).
The applicant relied on an affidavit from its managing director, Mr Vassos Proestos, stating that Skyropiia Yialias Ltd was operating profitably and that prospects were very good in view of the Cypriot Government's development plans to build roads, airports, marinas and tourist developments. The company had obtained a number of permits to carry out its business. In the last four years of its activity, the company's annual profits amounted, on average, to CYP 17,300 (approximately EUR 29,558). Assuming an increase in profits of 15 % per year, the total loss of profits from 1987 until November 2000 would have been CYP 6,941,271, a sum which included compound interest for delayed payment at a rate of 9 % per annum.
On 24 January 2008, following a request from the Court for an update on the developments of the case, the applicant submitted updated claims for just satisfaction, which were meant to cover the loss of the use of the properties from 1 January 1987 to 31 December 2007. It produced a fresh affidavit from its managing director, which, on the basis of the criteria adopted in the previous affidavit, concluded that the whole sum due for the loss of profits was CYP 12,885,722.6 plus CYP 5,741,809.18 for interest (the interest rate from 2000 onwards was lowered to 6 % per annum). The total sum claimed under this head was thus CYP 18,627,531.78 (approximately EUR 31,827,000).
On 27 May 2010 the applicant's director produced a revised valuation according to which the sum due for the period 1987-2010 was EUR 43,748,445.03. According to this valuation, the applicant's profits, calculated at CYP 20,000 in 1974, would have constantly increased, reaching CYP 123,055.75 in 1987, CYP 497,829.15 in 1997, CYP 1,475,443.70 in 2007 and CYP 1,708,010.51 in 2010.
The applicant further submitted an “independent valuation report”, which was meant to cover the loss of profit for the period between 1 January 1987 and 31 December 2010. The expert appointed by the applicant company considered that the whole sum due to his client for pecuniary damage was EUR 26,392,276.
The expert observed that three of the applicant's fields were used as a base for conducting the quarrying business and/or used for the installation of machinery and storage of aggregate materials, while one field was kept as a reserve for future quarrying. The licence granted by the Republic of Cyprus to carry out quarrying of aggregate materials along Yialias River and the existing and potential fields could have ensured a length of business exceeding forty years. Due to rapid economic growth, at the time of the Turkish invasion there was in Cyprus an increasing demand for building aggregates; the applicant company was one of the few existing active quarries and was the only one with brand new equipment. Photographs of the quarry, of its personnel and its equipments were attached to the expert's report.
The expert took into account the trade disturbance due to the fact that the applicant had not been allowed to continue its established course of business and the compound interest due until 31 may 2010. He applied the following interest rates: 9 % until 31 December 2000; 6 % until 30 November 2007; 5 % from 1 December 2007 onwards. Taking into account the financial figures of business prior to 1974 and the projections for the following years, the expert concluded that the applicant's company net profits (difference between total revenues and total costs) for the period 1987-2010 would have varied for a minimum of EUR 239,058 in 1999 to a maximum of EUR 697,774 in 2009. The total net profit for the period under consideration would have been EUR 12,269,568, while the interest due to the applicant company amounted to EUR 14,122,708.
In its just satisfaction claims of 23 November 2000, the applicant company further claimed CYP 3,500,000 (approximately EUR 5,980,100) in respect of non-pecuniary damage. In its updated claims for just satisfaction of 24 January 2008 it requested the additional sum of EUR 50,000. (b) The Government
The Government filed comments on the applicant's updated claims for just satisfaction on 30 June 2008, 15 October 2008 and 22 June 2010. They pointed out that the present application was part of a cluster of similar cases raising a number of problematic issues and submitted that as an annual increase of the value of the properties had been applied, it would be unfair to add compound interest for delayed payment. Moreover, Turkey had recognised the jurisdiction of the Court on 21 January 1990, and not in January 1987. In any event, the alleged 1974 market value of the properties was exorbitant, highly excessive and speculative; it was not based on any real data with which to make a comparison and made insufficient allowance for the volatility of the property market and its susceptibility to influences both domestic and international. The report submitted by the applicant had instead proceeded on the assumption that the property market would have continued to flourish with sustained growth during the whole period under consideration.
The Government produced a valuation report prepared by the Turkish-Cypriot authorities, which they considered to be based on a “realistic assessment of the 1974 market values, having regard to the relevant land records and comparative sales in the areas where the properties [were] situated”. This report contained two proposals, assessing, respectively, the sum due for the loss of use of the properties and their present value. The second proposal was made in order to give the applicant the option to sell the properties to the State, thereby relinquishing title to and claims in respect of them.
The report prepared by the Turkish-Cypriot authorities specified that it would be possible to envisage, either immediately or after the resolution of the Cyprus problem, restitution of the properties described in paragraph 13 above. In case the conditions for restitution were not fulfilled, the applicant could claim financial compensation, to be calculated on the basis of the loss of income (by applying a 5 % rent on the 1974 market values) and increase in value of the properties between 1974 and the date of payment. Had the applicant applied to the IPC, the latter would have offered CYP 6,664.87 (approximately EUR 11,387) to compensate the loss of use and CYP 7,098.99 (approximately EUR 12,129) for the value of the properties. According to an expert appointed by the authorities of the “TRNC”, the 1974 open-market value of the applicant's properties was the following: – plot no. 166: CYP 50 (approximately EUR 85); – plot no. 168: CYP 100 (approximately EUR 170); – plot no. 170: CYP 250 (approximately EUR 427); – plot no. 230: CYP 760 (approximately EUR 1,298).
Upon fulfilment of certain conditions, the IPC could also have offered the applicant exchange of its properties with Turkish-Cypriot properties located in the south of the island.
In their comments of 22 June 2010, the Government recalled that in the case of Demopoulos and Others (cited above) the Grand Chamber had found that the IPC was an adequate domestic remedy for those claiming a violation of Article 1 of Protocol No. 1. Notwithstanding the adoption of a judgment on the merits, it would still be open to the applicant to apply to the IPC, which would calculate the current value and the 1974 value of the properties “in a credential way based on actual data”. On 27 May 2010 the IPC had sent a letter to the applicant's representative, inviting his client to introduce an application before it.
The Government recalled that under Law No. 67/2005, the following means of redress were available: a) restitution; b) compensation; c) exchange. The relevant provisions of the law at issue are described in Demopoulos and Others (cited above, §§ 35-37).
The Government further noted that in making its assessment as regarded compensation for the loss of use, the IPC had collected data from the Department of Lands and Surveys on the 1973-1974 purchase prices for comparable properties. It had also examined the development of interest rates of the Cyprus Central Bank. The loss of income was then calculated by assuming that the obtainable rent would have been 5 % of the value of the properties; this last value had been modified every year on the basis of the land market value index. Cyprus Central Bank interest rates had been applied on the sums due since 1974.
Being in possession of the land registers, the Turkish-Cypriot authorities were in a better position than the applicants and the Greek-Cypriot authorities to assess the market values of the properties in a realistic and reliable manner. The applicants had put forward exaggerated claims and had tended to inflate the 1974 values of their possessions. The Government therefore requested the Court to rule on compensation on the basis of the calculations made by the Turkish-Cypriot authorities, which were “credential and objective in every aspect”.
The report prepared by the Turkish-Cypriot authorities confirmed that it would be possible to envisage restitution of the properties described in paragraph 13 above. Had the applicant company applied to the IPC, the latter would have offered CYP 7,622.86 (approximately EUR 13,024) to compensate the loss of use and CYP 7,771.84 (approximately EUR 13,278) for the value of the properties. The expert appointed by the authorities of the “TRNC” also confirmed the 1974 open-market values of the applicant's plots of land as indicated in paragraph 23 above.
Finally, the Government considered that the amount claimed in respect of non-pecuniary damage was excessive and unrealistic; given the existence of an effective domestic remedy, the Court should keep the award for such damage to a minimum. 2. The Court's assessment
The Court recalls that it has concluded that there had been a continuing violation of the applicant's rights guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 by reason of the complete denial of the rights of the applicant company with respect to its peaceful enjoyment of its properties in northern Cyprus (see paragraph 21 of the principal judgment). Furthermore, its finding of a violation of Article 1 of Protocol No. 1 was based on the fact that, as a consequence of being continuously denied access to its plots of lands since 1974, the applicant company had effectively lost all access and control as well as all possibilities to use and enjoy its properties (see paragraph 19 of the principal judgment). It is therefore entitled to a measure of compensation in respect of losses directly related to this violation of its rights as from the date of deposit of Turkey's declaration recognising the right of individual petition under former Article 25 of the Convention, namely 22 January 1987, until the present time (see Cankoçak v. Turkey , nos. 25182/94 and 26956/95, § 26, 20 February 2001, and Demades v. Turkey (just satisfaction), no. 16219/90, § 21, 22 April 2008).
In connection with this, the Court observes that the affirmations of ownership of Turkish-occupied immovable properties produced by the applicant company (see paragraph 6 above) show that on 7 May 2010 it was still the owner of the plots of land described in paragraph 13 above.
In the opinion of the Court, the valuations furnished by the applicant company involve a significant degree of speculation due to the absence of real data with which to make a comparison and make insufficient allowance for the volatility of the property market and its susceptibility to influences both domestic and international (see Loizidou (just satisfaction), cited above). An even higher degree of speculation is involved in the calculations concerning the applicant company's alleged loss of the profits which might have been earned from running its quarrying business. Accordingly, in assessing the pecuniary damage sustained by the applicant company, the Court has, as far as appropriate, considered the estimates provided by it (see Xenides-Arestis v. Turkey (just satisfaction), no. 46347/99, § 41, 7 December 2006). In general it considers as reasonable the approach to assessing the loss suffered by the applicant company with reference to the annual ground rent, calculated as a percentage of the market value of the properties that could have been earned during the relevant period (see Loizidou v. Turkey (just satisfaction), 28 July 1998, § 33, Reports of Judgments and Decisions 1998-IV, and Demades (just satisfaction), cited above, § 23). Furthermore, the Court has taken into account the uncertainties, inherent in any attempt to quantify the real losses incurred by the applicant company (see Loizidou v. Turkey (preliminary objections), 23 March 1995, § 102, Series A no. 310, and (merits) 18 December 1996, § 32, Reports 1996-VI).
The Court notes that notwithstanding its request to submit material relevant to assessing the 1974 market value of the applicant's properties, the parties have produced few elements in this respect. The Government have relied on the accuracy of the IPC's calculations (see paragraphs 22 and 27-28 above), while the applicant company has confined itself in providing estimates of the profits which could have earned by conducting its business (see paragraphs 16-19 above). The starting point of these estimates was that each and every year the quarrying business would have generated a profit.
The Court further observes that the applicant submitted an additional claim in the form of annual compound interest in respect of the losses on account of the delay in the payment of the sums due. While the Court considers that a certain amount of compensation in the form of statutory interest should be awarded to the applicant company, it finds that the rates applied by it are on the high side (see, mutatis mutandis , Demades (just satisfaction), cited above, § 24).
Finally, the Court recalls that it is empowered to award pecuniary compensation for non-pecuniary damage to commercial companies. Non-pecuniary damage suffered by such companies may include heads of claim that are to a greater or lesser extent “objective” or “subjective”. Among these, account should be taken of the company's reputation, uncertainty in decision-planning, disruption in the management of the company (for which there is no precise method of calculating the consequences) and lastly, albeit to a lesser degree, the anxiety and inconvenience caused to the members of the management team (see Comingersoll S.A. v. Portugal , no. 35382/97, § 35, ECHR 2000-IV).
In the instant case, the violation of the applicant company's rights under Article 1 of Protocol No. 1 must have caused it, its directors and shareholders considerable inconvenience and prolonged uncertainty in the conduct of the company's business. It is therefore legitimate to consider that the applicant company was left in a state of uncertainty that justifies making an award of moral compensation (see also, mutatis mutandis , Demades (just satisfaction), cited above, § 29, and Xenides-Arestis (just satisfaction), cited above, § 47).
Having regard to the above considerations, the Court is of the opinion that the sums claimed by the applicant in respect of pecuniary and non-pecuniary damage (respectively EUR 26,392,276 according to the expert appointed by it – or EUR 43,748,445.03 according to its managing director – and EUR 6,030,100 – see paragraphs 16-19 and 20 above) are manifestly excessive. In this respect, the Court notes that even though the loss of the possibility of operating the quarry on the plots of land described in paragraph 13 above has undoubtedly created a serious trouble in the business conducted by the applicant, the latter could have envisaged the eventuality of installing the quarry in land located in the unoccupied parts of Cyprus. At the same time, the amount which the “TRNC” authorities could have offered the applicant in respect of loss of use (EUR 13,024 – see paragraph 29 above) does not seem to take into due account the fact that the applicant company had obtained a permit to operate a quarry on its plots of land, which had a total area of 37,271 square metres, and that quarrying equipment has been installed in situ . Making its assessment on an equitable basis, the Court decides to award the applicant EUR 200,000 in respect of pecuniary and non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
In its just satisfaction claims of 23 November 2000, relying on bills from its representative, the applicant sought CYP 3,613 (approximately EUR 6,173) for the costs and expenses incurred before the Court. In its updated claims for just satisfaction of 24 January 2008, the applicant submitted an additional bill of costs amounting to EUR 3,818. It indicated that the overall sum claimed for cost and expenses was EUR 9,991.18 (including V.A.T.). Finally, on 27 May 2010 the applicant submitted that its further legal fees and expert report's costs amounted to EUR 2,955.50 and EUR 26,000 plus VAT respectively.
The Government did not comment on this point.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum (see, for example, Iatridis v. Greece (just satisfaction) [GC], no. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI).
The Court notes that the case involved perusing a certain amount of factual and documentary evidence and required a fair degree of research and preparation. In particular, the costs associated with producing a valuation report in view of the continuing nature of the violation at stake were essential to enable the Court to reach its decision regarding the issue of just satisfaction (see Demades (just satisfaction), cited above, § 34).
Although the Court does not doubt that the fees claimed were actually incurred, it considers the amount claimed for the costs and expenses relating to the proceedings before it excessive and decides to award a total sum of EUR 8,000. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Dismisses the Government's request to stay the examination of the applicant's claims for just satisfaction; 2. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) EUR 200,000 (two hundred thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary and non-pecuniary damage; (ii) EUR 8,000 (eight thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 3. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 26 October 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Deputy Registrar President