SEMERAKOVA c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 30809/10 prezentate de Hana SEMERÁKOVÁ împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 28 septembrie 2010 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președintele Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Ganna Yudkivska; judecători și ai Claudiei Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 mai 2010, după ce a deliberat, face următoarea decizie Cu privire la reclamantă, domnul Hana Semeráková, este resortisant ceh, născută în 1943 și rezidentă în Praha. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Svobodová, avocată la Baroul Ceh. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: în noiembrie 1994, recurenta și soțul acesteia încheie cu reprezentantul M.J. un contract în temeiul căruia trebuiau să primească transferul drepturilor și obligațiilor legate de un apartament cooperatist, inclusiv dreptul de închiriere, și să devină membri ai cooperativei în cauză. După aceea, dl J. și soția sa G.J. au intenționat împotriva cooperativei o procedură de constatare a faptului că ei erau membri ai cooperativei și chiriași ai apartamentului respectiv. ; reclamanta a participat la această procedură în calitate de parte intervenientă alături de cooperativa pârâtă. Până în iunie 1997 M.J. a încheiat cu reclamanta și cu soțul ei un nou contract de transfer al drepturilor și obligațiilor aferente apartamentului Õ, în temeiul căruia reclamanta și soțul său au luat o sumă de 850 000 CZK. La sfârșitul procedurii menționate, s-a constatat, cu forță de lucru judecat la 14 iulie 2006, că M.J. și G.J. aveau un drept de închiriere comun asupra apartamentului în cauză și că cooperativa trebuia să-i înscrie pe lista membrilor. La 29 octombrie 2008, Curtea Supremă (Nejvyší soud) a respins recursul în casarea recurentei, care se afla sub incidența lichidării cooperativei, parte principală a procedurii de casare, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acțiunea constituțională a recurentei îndreptată împotriva acestei decizii a Curții Supreme a fost respinsă pentru lipsa evidentă de temei la 4 februarie 2009 (decizia notificată avocatului recurentei la 6 februarie 2009). Între timp, reclamanta și fiica sa, așa-numitele moștenitoare ale reclamantei decedate în 1999, au angajat împotriva M.J. și G.J. o procedură de rambursare a sumei de 850 000 CZK plătită în temeiul contractului din iunie 1997. Această procedură a fost suspendată în așteptarea deciziei cu privire la cine avea dreptul de închiriere asupra apartamentului Õ, problemă rezolvată cu forță de lucru judecat în iulie 2006. Prin hotărârea din 28 aprilie 2008, Tribunalul Districtual (Okresní soud) (c) Curtea a decis că G.J. nu a fost parte la contractul din iunie 1997 și că nu a primit suma revendicată, care nu făcea parte din comunitatea de bunuri între soți. Recurenta și fiica sa au solicitat să plătească cheltuielile suportate de G.J. În același timp, acțiunea împotriva lui M.J. a fost disociată. La 19 noiembrie 2008, această hotărâre a fost confirmată de Tribunalul Regional (Krajský soud) din Ostrava, care a fost pe deplin de acord cu raționamentul Tribunalului de District. Recurenta a atacat Tribunalul din 19 noiembrie 2008 simultan printr-un recurs în casație întemeiat pe art. 237 alineatul (1) litera (c) din Codul de procedură civilă și printr-o acțiune constituțională. La 19 martie 2009, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a respins acțiunea ca prematură. În aprilie 2004, Comisia reamintește că, atunci când justițiabilii constituie o acțiune extraordinară a cărei soartă depinde de puterea discreționară a autorității competente, ei dispun de un termen de 60 de zile de la notificarea deciziei privind acțiunea extraordinară pentru a formula o acțiune constituțională nu numai împotriva acestei din urmă decizii, ci și împotriva celor ale instanțelor inferioare care îi precedă. Prin urmare, Curtea a considerat că nu există, în practică, nicio justificare pentru introducerea simultană a recursului în Casație și a acțiunii constituționale, deoarece chiar și în situația în care recursul a fost declarat inadmisibil, acțiunea constituțională îndreptată împotriva deciziilor anterioare celei privind recursul nu ar putea fi respinsă pentru întârziere. Curtea Constituțională consideră că termenul pentru introducerea acțiunii constituționale ar începe să curgă numai în ziua notificării deciziei Curții Supreme. În iulie 2009, Curtea Supremă a declarat inadmisibil recursul în casarea recurentei, susținând că problema ridicată de reclamantă (referitoare la capacitatea G.J. de a fi pârâtă în cadrul procedurii) fusese examinată de instanța regională în conformitate cu jurisprudența stabilită. Prin urmare, hotărârea Tribunalului Regional contestat prin recurs nu avea o importanță juridică crucială. Această decizie a fost notificată avocatului recurentei la 28 iulie 2009. La 23 septembrie 2009, și anume în termen de 60 de zile de la notificarea deciziei Curții Supreme, recurenta a formulat o nouă acțiune constituțională împotriva acestei din urmă decizii și împotriva hotărârii instanței regionale, care, în opinia sa, nu erau conforme cu dispozițiile relevante ale Codului de procedură civilă și cu jurisprudența Curții Constituționale. Prin decizia din 12 noiembrie 2009, notificată avocatului recurentei la 19 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a respins recursul pentru neatenție vădită de temei față de decizia Curții Supreme și pentru întârziere cu privire la hotărârea instanței regionale. Comisia a considerat în această ultimă privință, fără mai multă precizie, că, din moment ce respingerea de către Curtea Supremă a recursului în casarea recurentei nu se baza pe puterea discreționară a acestei instanțe, nu a fost necesar să se aplice în speță art. 72 alineatul (4) din Legea nr. 182/1993. Procedura împotriva M.J. a fost continuată printr-o ședință din 29 iulie 2009, în cadrul căreia reclamanta și fiica sa au precizat că fiecare aveau moștenit o jumătate din creanța solicitată de incendiatorul soț al recurentei; astfel, reclamantei i s-a solicitat rambursarea sumei de 637 500 CZK, în timp ce fiica sa a revendicat 212 500 CZK. Prin urmare, Tribunalul a admis extinderea acțiunii de către reclamant (care a solicitat în prezent 637 500 CZK și nu 425 000) și a decis să înceteze procedura în ceea ce privește cererea fiicei sale de rambursare 212 Cu toate acestea, decizia a fost confirmată de Tribunalul Regional la 30 septembrie 2009 și a fost confirmată de Curtea Regională la 30 septembrie 2009 și, prin urmare, reclamanta și fiica sa au făcut apel la această decizie, susținând că niciuna dintre acestea nu și-a modificat cererea și că au precizat pur și simplu acțiunea inițială pe care au introdus-o în calitate de creditori solidari. ; Curtea Constituțională a recurentei a fost respinsă pentru neatenție evidentă de temei la 25 martie 2010. Procedura prin care M.J. plătește recurentei suma de 637 500 CZK rămâne pendinte. Dreptul și practica internă relevantă L 35836/05, §§ 12-31, 12 octombrie 2010, nefinalizat). GRIFS invocând articolele 6 și 17 din Convenție, recurenta se plânge că i s-a refuzat protecția judiciară a drepturilor sale care ar fi fost încălcate în mod repetat (1) Reclamanta se plânge că, în calitatea sa de parte implicată în procedura privind dreptul de închiriere al soților J., aceaceasta a fost privată, după lichidarea părții principale, de posibilitatea de a fi examinată recursul în casare. 2.L . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 000 CZK. Aceasta se plânge în special de respingerea cererii împotriva G.J. și de obligația acesteia de a plăti cheltuielile suportate de aceasta din urmă. De asemenea, recurenta contestă decizia procedurală din 29 iulie 2009 prin care instanța de district a decis extinderea cererii sale. În opinia sa, tribunalul a procedat astfel pentru a o afecta în drepturile sale, deoarece M.J. poate invoca cerința privind suma de 212 500 (la care cererea sa a fost extinsă). (3) În sfârșit, recurenta se plânge de decizia Curții Constituționale din 12 noiembrie 2009 de respingere a acțiunii sale constituționale pentru întârziere, întrucât aceasta nu respectă abordarea adoptată de aceeași instanță în decizia sa din 19 martie 2009. Având în vedere că nu reiese din dosar că autoritățile naționale ar urmări să distrugă drepturile și libertățile garantate recurentei, Curtea consideră că este util să se examineze prezenta cauză numai pe teren de la art. 6, și nu din perspectiva articolului 17 și invocată de recurentă. Partea relevantă a articolului 6 dispune după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către un tribunal (...) imparțial (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În ceea ce privește procedura privind dreptul de închiriere asupra unui apartament cooperatist la care recurenta a participat în calitate de parte intervenientă și soarta acțiunilor formulate de aceasta, trebuie să se constate că decizia internă definitivă în sensul articolului 35 alineatul (1) este cea pronunțată de Curtea Constituțională la 4 februarie 2009, notificată avocatului recurentei la 6 februarie 2009. În consecință, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. 2. În ceea ce privește procedura de plată efectuată de reclamantă (și de fiica sa), Curtea constată că această procedură este încă în desfășurare în ceea ce privește pârâtul M.J. Întrucât, prin urmare, drepturile și obligațiile civile ale societății nu au fost încă stabilite printr-o decizie definitivă a instanțelor naționale, afirmațiile recurentei potrivit cărora instanța de district urmărește să o leșească în drepturile sale au un caracter speculativ. Într-adevăr, recurenta contestă în principal deciziile referitoare la desfășurarea procedurii, cum ar fi disjuncția acesteia sau extinderea acțiunii. au fost examinate de tribunalele naționale, iar Curtea nu identifică în deciziile lor niciun aspect derbitrar sau de nerespectare a cerințelor de echitate. Prin urmare, în ansamblu, aceste obiecțiuni trebuie respinse pentru lipsa evidentă a temeiului, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. (3) În cele din urmă, recurenta contestă că Curtea Constituțională nu a examinat în fond o parte din acțiunea sa constituțională din 23 septembrie 2009, pe care a considerat-o tardivă. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestei acțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea ui reclamantei cu dreptul de a avea acces la Curtea Constituțională Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

30809/10

présentée par Hana SEMERÁKOVÁ

contre la République tchèque

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 28 septembre 2010 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président

,

Karel Jungwiert,

Rait Maruste,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Ganna Yudkivska,

juges

,

et de Claudia Westerdiek,

greffière de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 19 mai 2010,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, M

me

Hana Semeráková, est une ressortissante tchèque, née en 1943 et résidant à Praha. Elle est représentée devant la Cour par M

e

L.

Svobodová, avocate au barreau tchèque.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

En novembre 1994, la requérante et son époux conclurent avec le représentant de M.J. un contrat en vertu duquel ils devaient se voir transférer les droits et obligations liés à un appartement coopératif, dont le droit de bail, et devenir membres de la coopérative concernée. Il apparut par la suite que ledit contrat était entaché de fraude, faute de signature authentique. En conséquence, M.J. et son épouse G.J. intentèrent contre la coopérative une procédure tendant à faire constater qu’ils étaient eux membres de la coopérative et locataires de l’appartement en question

; la requérante participa à ladite procédure en tant que partie intervenante aux côtés de la coopérative défenderesse. En attendant, en juin 1997 M.J. conclut avec la requérante et son époux un nouveau contrat de transfert des droits et obligations liés à l’appartement litigieux, en vertu duquel la requérante et son époux s’acquittèrent de la somme de 850

000 CZK.

A l’issue de ladite procédure, il fut constaté, avec force de chose jugée au 14 juillet 2006, que M.J. et G.J. étaient titulaires d’un droit de bail commun sur l’appartement en question et que la coopérative devait les inscrire sur sa liste des membres. Le 29 octobre 2008, la Cour suprême

(Nejvyšší soud)

rejeta le pourvoi en cassation de la requérante, relevant qu’après la liquidation de la coopérative, partie principale à la procédure de cassation, l’intéressée n’était pas en tant que partie intervenante autorisée à se pourvoir en cassation. Le recours constitutionnel de la requérante dirigé contre cette décision de la Cour suprême fut rejeté pour défaut manifeste de fondement le 4 février 2009 (décision notifiée à l’avocate de la requérante le 6 février 2009).

Entre-temps, la requérante et sa fille, héritières présumées de l’époux de la requérante décédé en 1999, engagèrent contre M.J. et G.J. une procédure tendant au remboursement de la somme de 850

000 CZK payée en vertu du contrat de juin 1997. Cette procédure fut suspendue en attendant la décision sur la question de savoir qui avait le droit de bail sur l’appartement litigieux, question résolue avec force de chose jugée en juillet 2006.

Par le jugement du 28 avril 2008, le tribunal de district

(Okresní soud)

d’Ostrava rejeta ladite action en paiement dans la mesure où elle était dirigée contre G.J. Le tribunal releva que G.J. n’avait pas été partie au contrat de juin 1997 et n’avait pas réceptionné la somme revendiquée, qui ne faisait donc pas partie de la communauté des biens entre époux. La requérante et sa fille se virent enjoindre de payer les frais encourus par G.J. En même temps, l’action dirigée contre M.J. fut disjointe.

Le 19 novembre 2008, ce jugement fut confirmé par le tribunal régional

(Krajský soud)

d’Ostrava qui souscrivit entièrement au raisonnement du tribunal de district.

La requérante attaqua l’arrêt du 19 novembre 2008 simultanément par un pourvoi en cassation fondé sur l’article 237 § 1 c) du code de procédure civile et par un recours constitutionnel.

Le 19 mars 2009, la Cour constitutionnelle

(Ústavní soud)

rejeta le recours comme prématuré. Se référant aux articles 75 § 1 et 72 § 4 de la loi

n

o

182/1993 dans sa version à compter du 1

er

avril 2004, elle rappela que lorsque les justiciables forment un recours extraordinaire dont le sort dépend du pouvoir discrétionnaire de l’autorité compétente, ils disposent d’un délai de soixante jours à compter de la notification de la décision sur le recours extraordinaire pour former un recours constitutionnel non seulement contre cette dernière décision mais aussi contre celles des tribunaux inférieurs qui lui précèdent. La cour estima donc qu’il n’y avait en pratique pas de justification à ce que le pourvoi en cassation et le recours constitutionnel soient introduits simultanément car même dans la situation où le pourvoi était déclaré non admissible, le recours constitutionnel dirigé contre les décisions précédant celle sur le pourvoi ne pourrait pas être rejeté pour tardiveté. Relevant que la requérante fondait l’admissibilité de son pourvoi en cassation sur l’article 237 § 1 c) du code de procédure civile, la Cour constitutionnelle considéra donc que le délai pour introduire le recours constitutionnel ne commencerait à courir que le jour de la notification de la décision de la Cour suprême.

Le 1

er

juillet 2009, la Cour suprême déclara non admissible le pourvoi en cassation de la requérante, relevant que la question soulevée par celle-ci (relative à la capacité de G.J. d’être partie défenderesse à la procédure) avait été examinée par le tribunal régional conformément à la jurisprudence établie. Dès lors, l’arrêt du tribunal régional contesté par le pourvoi ne revêtait pas une importance juridique cruciale. Cette décision fut notifiée à l’avocate de la requérante le 28 juillet 2009.

Le 23 septembre 2009, à savoir dans le délai de soixante jours à compter de la notification de la décision de la Cour suprême, la requérante forma un nouveau recours constitutionnel contre cette dernière décision et contre l’arrêt du tribunal régional, qui n’étaient selon elle pas conformes aux dispositions pertinentes du code de procédure civile ni à la jurisprudence de la Cour constitutionnelle.

Par la décision du 12 novembre 2009, notifiée à l’avocate de la requérante le 19 novembre 2009, la Cour constitutionnelle rejeta le recours pour défaut manifeste de fondement à l’égard de la décision de la Cour suprême, et pour tardiveté quant à l’arrêt du tribunal régional. Elle considéra sur ce dernier point, sans plus de précision, que dès lors que le rejet par la Cour suprême du pourvoi en cassation de la requérante ne se fondait pas sur le pouvoir discrétionnaire de cette juridiction, il n’y avait pas lieu d’appliquer en l’espèce l’article 72 § 4 de la loi n

o

182/1993.

La procédure contre M.J. se poursuivit par une audience du 29 juillet 2009, lors de laquelle la requérante et sa fille précisèrent qu’elles avaient chacune hérité d’une moitié de la créance réclamée par le feu époux de la requérante

; ainsi, la requérante demanda de se voir rembourser la somme de 637

500 CZK, tandis que sa fille revendiqua 212

500 CZK. Par

conséquent, le tribunal admit l’élargissement de l’action par la requérante (qui réclamait désormais 637

500 CZK et non 425

000) et prononça l’extinction de la procédure en ce qui concerne la demande de sa fille de se voir rembourser 212

500 CZK (partie de la demande dont elle se serait désistée). La requérante et sa fille firent appel de cette décision, alléguant qu’aucune d’entre elles n’avait modifié sa demande et qu’elles avaient simplement précisé leur action initiale qu’elles avaient introduite en tant que créancières solidaires. La décision fut néanmoins confirmée par le tribunal régional le 30 septembre 2009

; le recours constitutionnel de la requérante fut rejeté pour défaut manifeste de fondement le 25 mars 2010.

La procédure tendant à ce que M.J. paie à la requérante la somme de 637

500 CZK reste pendante.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

L’essentiel des dispositions légales et la jurisprudence internes pertinentes sont décrites dans l’arrêt

Adamíček c. République tchèque

(n

o

35836/05, §§ 12-31, 12 octobre 2010, non définitif).

GRIEFS

Invoquant les articles 6 et 17 de la Convention, la requérante se plaint de s’être vu refuser la protection judiciaire de ses droits qui auraient été enfreints à plusieurs reprises

:

000 CZK. Elle se plaint notamment du rejet de la demande dirigée contre G.J. et de son obligation de payer les frais encourus par cette dernière. La requérante conteste également la décision procédurale du 29 juillet 2009 par laquelle le tribunal de district a décidé de l’élargissement de sa demande

; selon elle, le tribunal a procédé ainsi afin de la léser dans ses droits car M.J. pourra invoquer la prescription quant à la somme de 212

500 (à laquelle sa demande a été élargie).

EN DROIT

Etant donné qu’il ne ressort pas du dossier que les autorités nationales viseraient à détruire les droits et libertés garantis à la requérante, la Cour estime utile d’examiner la présente affaire uniquement sur le terrain de l’article 6, et non sous l’angle de l’article 17 également invoqué par la requérante.

La partie pertinente de l’article 6 dispose comme suit

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) impartial (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Il s’ensuit que cette partie de la requête est tardive et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Les droits et obligations civils de l’intéressée n’ayant donc pas encore été déterminés par le biais d’une décision définitive des tribunaux nationaux, les allégations de la requérante selon lesquelles le tribunal de district vise à la léser dans ses droits revêtent un caractère spéculatif. En effet, la requérante conteste essentiellement les décisions relatives à la conduite de la procédure, telles la disjonction de celle-ci ou l’élargissement de l’action. Les griefs formulés par l’intéressée au sujet du rejet de la demande dirigée contre G.J. ont été examinés par les tribunaux nationaux et la Cour ne décèle dans leurs décisions aucune apparence d’arbitraire ou de manquement aux exigences d’équité.

Pris globalement, ces griefs doivent donc être rejetés pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à

l’article 54 § 3 b) de son règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief de la requérante tiré du droit d’accès à la Cour constitutionnelle

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président