CtEDO 28.10.2010 AI

AFFAIRE SCHALLER-BOSSERT c. SUISSE

RESPONDENT
CHE
HOTĂRÂRE
28.10.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE SCHALLER-BOSSERT c. SUISSE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

PRIMA SECTIUNE

CAUZA

SCHALLER-BOSSERT c. HELVETIA

(Cerere nr. 41718/05)

28 octombrie 2010

28/01/2011

Această hotărâre a devenit definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție. Poate suferi retușuri de formă.

În cauza Schaller-Bossert c. Helvetia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședință într-o cameră compusă din:

Christos Rozakis, președinte,

Nina Vajić,

Anatoly Kovler,

Elisabeth Steiner,

Khanlar Hajiyev,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni, judecători,

și de Søren Nielsen, grefier de secțiune,

După delibărări în cameră de consiliu pe 7 octombrie 2010,

Render hotărârea care urmează, adoptată la acea dată:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 41718/05) îndreptată împotriva Confederației Elvețiene și pe care o cetățeană a acestui Stat, dna Bernadette Schaller-Bossert ("reclamanta"), a sesizat Curtea pe 27 octombrie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția de protecție a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").

2.

Reclamanta a fost reprezentată de M. F. Dörig, avocat la Lucerna. Guvernul elvețian ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, M. F. Schürmann, șef al secției drepturilor omului și al Consiliului Europei la Biroul Federal al Justiției.

3.

Reclamanta susținea în special că nu putuse să se pronunțe cu privire la observațiile părții adverse în procedurile devant Consiliul de Stat al cantonului Lucerna (adică guvernul cantonal; mai jos "Consilul de Stat") și în fața Tribunalului Federal.

4.

Pe 24 mai 2007, camera a hotărât să comunice aceste nemulțumiri Guvernului. Cum permite art. 29 § 1 din Convenție, s-a mai hotărât ca camera să se pronunțe totodată asupra admisibilității și fondului. A declarat cererea inadmisibilă pentru rest.

I.

5.

Reclamanta s-a născut în 1956 și locuiește la Altbüron (cantonul Lucerna).

6.

Reclamanta lucra din 1976 ca dascăl în comuna Altbüron. Conform modificărilor legii asupra personalului, statutul ei de funcționar a fost transformat într-un contract de durată nedeterminată din 1 august 2003.

7.

Din cauza problemelor relaționale între reclamantă și conducerea școlii unde preda, prin scrisoare din 5 septembrie 2003, comisia școlară (Schulpflege) o invită pe reclamantă să se pronunțe cu privire la o reziliere a contractului de muncă.

8.

Pe 15 septembrie 2003, reclamanta a anunțat o încetare de activitate din cauza bolii până pe 15 ianuarie 2004. Pe 6 ianuarie 2004, se declară capabilă să-și reia activitatea cu jumătate de normă.

9.

Prin scrisoare din 21 ianuarie 2004, comisia școlară o eximează pe reclamantă de obligația de a lucra (Freistellung), estimând că ei îi lipsea capacitatea de a lucra în echipă și că relația de încredere dintre ea și conducerea școlii pe de o parte și comisia școlară pe de altă parte, era ruptă. În același timp, comisia școlară afirmă că salariul reclamantei i se va plăti regulat până la expirarea termenului de reziliere, în caz de concediere (ordentliche Kündigung), sau până când va fi găsită o soluție consensuală.

10.

Pe 11 februarie 2004, reclamanta introduce un recurs împotriva deciziei de eximare de obligația de a lucra în fața Consilului de Stat al cantonului Lucerna.

11.

Observațiile comisiei școlare din 28 aprilie 2004 au fost comunicate reclamantei pe 30 aprilie 2004 cu mențiunea "pentru informare".

12.

Prin decizie din 28 septembrie 2004, Consilul de Stat conchide asupra legalității deciziei de a exima reclamanta de obligația de a lucra și respinge recursul introdus de aceasta. Consilul de Stat constată că reclamanta nu se pronunțase, în termenul imparțit, cu privire la observațiile părții adverse.

13.

Întrucât o soluție consensuală nu putea fi găsită, prin scrisoare din 12 martie 2004, comisia școlară informează reclamanta despre rezilierea contractului de muncă cu efect din 31 iulie 2004. Concedierea se fundeaza pe lipsa capacității ei de a lucra în echipă și pe faptul că relațiile de încredere dintre ea și comisie, precum și conducerea școlii, erau rupte.

14.

Prin recurs de drept administrativ din 3 aprilie 2004, reclamanta atacă această decizie în fața tribunalului administrativ al cantonului Lucerna (mai jos: "tribunalul administrativ").

15.

Pe 10 septembrie 2004, tribunalul administrativ consideră că concedierea este legală și respinge recursul introdus de reclamantă.

16.

Pe 18 octombrie 2004 și pe 2 noiembrie 2004, respectiv, reclamanta introduce în fața Tribunalului Federal două recursu ri de drept public, împotriva deciziei tribunalului administrativ (din 10 septembrie 2004) și împotriva celei a Consilului de Stat (din 28 septembrie 2004).

17.

Observațiile instanțelor inferioare din 23 noiembrie 2004 și din 17 decembrie 2004, precum și ale comisiei școlare din 16 noiembrie 2004 și din 29 noiembrie 2004, au fost comunicate reclamantei, cu mențiunea "pentru informare" aplicată cu tampon.

18.

Printr-o hotărâre din 16 martie 2005 (comunicată reclamantei pe 20 aprilie 2005), Tribunalul Federal decide să unească cele două proceduri. Respinge recursul privind procedura de concediere și declară inadmisibil recursul privind procedura de eximare de obligația de a lucra. Referitor la recursul de drept public pe care reclamanta l-a introdus împotriva deciziei Consilului de Stat din 28 septembrie 2004, Tribunalul Federal l-a declarat inadmisibil pe motiv că reclamanta nu mai avea interes actual și practic în anularea deciziei comisiei școlare din 21 ianuarie 2004. Într-adevăr, termenul de desfacere a contractului fusese între timp expirează și legalitatea concedierii fusese confirmată de tribunalul administrativ.

II.

19.

Legea federală de organizare judiciară (OJ), care a intrat în vigoare pe 16 decembrie 1943 și a fost abrogată pe 31 decembrie 2006, prevedea:

"Titlul al patrulea: Jurisdicția Tribunalului Federal în materia dreptului public

(...)

art. 93: Schimbul de scrisori

20.

Într-o hotărâre din 22 noiembrie 2005 (ATF 132 I 42, consid. 3.3.3), Tribunalul Federal a dat anumite precizări cu privire la dreptul de contrapunere. El estimă că, atunci când dreptul de procedură aplicabil nu prevede, ca regulă, decât un simplu schimb de scrisori, tribunalul poate se mulțumească, în prima etapă, cu a aduce observațiile litigioase la cunoștința părții adverse, fără a o invita expres să contrapună. În felul acesta, partea ar avea posibilitatea de a măsura necesitatea de a comenta noile observații. Dacă, în cazul acesta, partea nu reacționează după ce a luat cunoștință de noile scrisori, tribunalul poate pleca de la ipoteza că ea renunțase la dreptul de contrapunere. Conform Tribunalului Federal, această modalitate pune în aplicare art. 6 § 1 în mod pragmatic.

I.

21.

Reclamanta se plânge de imposibilitate în care s-a găsit să răspundă observațiilor introduse de partea adversă în cursul procedurilor devant Consilul de Stat și devant Tribunalul Federal. Invocă dreptul la un proces echitabil conform articolului 6 § 1 din Convenție, formulat după cum urmează:

"Orice persoană are dreptul ca cauza ei să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va decide (...) contestațiile asupra drepturilor și obligațiilor sale de caracter civil (...)"

A.

Procedura de eximare de obligația de a lucra devant Consilul de Stat

Asupra admisibilității

a)

Tezele părților

i.

Guvernul

22.

Guvernul observă că obiectul litigiului devant Consilul de Stat era decizia comisiei școlare din 21 ianuarie 2004, exemptând reclamanta de obligația de a lucra. În aceeași decizie, comisia afirmase că salariul reclamantei i se va plăti regulat în cursul eximării. În opinia Guvernului, acest fapt, de la sine, este suficient pentru a conchide că procedura litigioas ă devant Consilul de Stat se situează în afara sferei de aplicare a articolului 6 § 1, din lipsa unei contestații reale și serioase asupra unui drept. În acest sens, Guvernul reamintește că procedura nu privea problema menținerii sau dizolvării raporturilor de muncă, problemă care era rezervată unei proceduri distincte, care se desfășurare devant o autoritate judiciară.

23.

De asemeni, Guvernul reamintește că eximarea de obligația de a lucra se numără printre "măsurile provizorii", prevăzute la § 14 din legea lucentă asupra raporturilor de muncă de drept public. Deci, procedura în cadrul căreia această măsură fusese pronunțată nu privea o "decizie" referitoare la o "contestație asupra unui drept", raporturile de muncă dintre reclamantă și cantonul Lucerna nefiind dizolvate de măsura litigioas ă.

24.

Guvernul susține pe lângă că chiar dacă ar fi vrut cineva să admită, în cauza de față, o relație între decizia comisiei școlare, pe de o parte, și procedura care a condus la concediere, pe de alta, această relație nu era suficient de strânsă pentru a admite aplicabilitatea garanțiilor decurgând din art. 6 § 1.

25.

Având în vedere cele de mai sus, Guvernul invită Curtea să declare prezentul grief inadmisibil pentru incompatibilitate ratione materiae cu Convenția.

ii.

Reclamanta

26.

Reclamanta admite că punerea sa în disponibilitate de către comisia școlară din Altbüron nu pusese de fapt capăt contractului de muncă în mod formal. Cu toate acestea, din punctul de vedere material, această decizie, în relație cu interdicția de a locui în complexul școlar, ar fi echivalat cu o reziliere definitivă a contractului de muncă.

27.

Reclamanta susține de asemeni că afirmația părții adverse conform căreia ea nu ar fi suferit pagubă financiară nu este exactă în cauza de față. Schimbarea postului într-o altă comună, indusă de punerea sa în disponibilitate și absența reclasării care s-a urmat, ar fi dus la o pierdere de salariu.

28.

Reclamanta observă pe lângă că dreptul de a exercita o activitate lucrativă și dreptul de a exercita o profesie sunt considerate a revesti un caracter civil conform articolului 6 din Convenție. Dat fiind că drepturile ei patrimoniale sunt interesate, această dispoziție se aplică cauzei de față, chiar dacă este vorba de un contract de drept public.

b)

Aprecierea Curții

29.

Reclamanta susține că nu putuse se se pronunțe cu privire la observațiile comisiei școlare din 28 aprilie 2004 în procedura devant Consilul de Stat. Înainte de a se pronunța cu privire la caracterul civil al litigiului devant acesta, Curtea trebuie în special să examineze dacă organul care statuse cu privire la eximarea de obligația de a lucra poate fi considerat o "instanță", în sensul articolului 6 din Convenție.

30.

Conform jurisprudenței Curții, o "instanță" se caracterizează în sens material prin rolul ei jurisdicțional: a tranșa, pe baza normelor de drept și la sfârșitul unei proceduri organizate, orice problemă din competența sa (hotărârea Belilos c. Helvetia, 29 aprilie 1988, § 64, seria A nr. 132; cu referințe citate). Trebuie de asemeni să îndeplinească o serie de alte condiții - independență, în special în raport cu executivul, imparțialitate, durata mandatului membrilor, garanții oferite de procedură - din care mai multe se găsesc în textul articolului 6 § 1 însuși.

31.

În cauza de față, procedura cantonală care este contestată este cea care s-a desfășurat devant Consilul de Stat. Acesta, deși pronunțând în drept cu respectarea regulilor procedurale și având puterea de a tranșa litigiul, este înainte de toate un organ politic și nu o instanță. Fiind el însuși guvernul cantonal, nu reveste în particular independența necesară conform articolului 6 (vezi, mutatis mutandis, pentru Consilul Federal, Eiffage c. Helvetia (dec.), nr. 1742/05, 15 septembrie 2009).

32.

art. 6 nefiind menționat a se aplica decât devant o "instanță", acest grief este incompatibil ratione materiae cu disposițiile Convenției conform articolului 35 § 3 și trebuie respins în temeiul articolului 35 § 4. Această concluzie o scutește pe Curtea de a se pronunța asupra motivelor de inadmisibilitate ridicate de Guvern.

B.

Procedura devant Tribunalul Federal

1.

Asupra admisibilității

33.

Curtea constată că acest grief nu este evident nefondat conform articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea observă pe lângă că nu se lovește de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

2.

Asupra fondului

a)

Tezele părților

i.

Reclamanta

34.

Reclamanta susține că mențiunea "pentru informare", aplicată formal de tribunale, inclusiv de Tribunalul Federal, pe documentele transmise de partea adversă, nu permite în principiu să se prezinte observații. Atunci când destinatarii acestora fac totuși cunoștință poziția lor pe memorandum-uri transmise cu o asemenea mențiune, tribunalele ar obișnui să respingă observațiile primite fără alt ceremonial sau să nu țină seama de ele.

35.

Privitor la argumentul Guvernului conform căruia nimic nu-l împiedica să reacționeze în mod spontan la observațiile părții adverse, reclamanta observă că hotărârea pertinentă a Tribunalului Federal în prezenta cauză (hotărârea din 16 martie 2005) a fost redată înainte de aceea invocată de Guvern (hotărârea din 22 noiembrie 2005, ATF 132 I 42). Înainte de adoptarea acesteia, și deci la momentul faptelor pertinente, înalta judecătorie elvețiană ar mai fi avuto practica de a accepta o contrapunere doar dacă o cerea ea însăși sau când erau în special expuse fapte noi, și aceasta conform liber ei aprecieri (vezi, inter alia, ATF 2A.313/2005 din 25 august 2005, consid. 1.2 cu trimiteri; 1A./592004 din 16 iulie 2004).

36.

Conform reclamantei, trebuie de asemeni să se țină seama de faptul că ea era puțin familiară cu chestiuni juridice și deci nu era conștient de obiceiurile tribunalelor. Din acest punct de vedere, a atrage atenția unei simple cetățence asupra posibilității de a-și exprima poziția cu privire la memorandumul părții adverse ar fi constituit, din partea Tribunalului Federal, un "gest de loialitate".

ii.

Guvernul

37.

Guvernul reamintește că Consilul de Stat și Tribunalul Federal transmiseseași pozițiile litigioase "pentru informare". Făcând acest lucru, autoritățile nu deschiseseși de fapt formal un al doilea schimb de scrisori, dar totuși dădeau ocazia reclamantei de a interveni dacă estimă necesar să reacționeze. În acest sens, Guvernul consideră ca eronată și lipsită de temeiu afirmația reclamantei conform căreia ar corespunde unei practici curente a tribunalelor elvețiene să nu țină seama de observațiile formulate fără invitație expresă.

38.

Guvernul face sieși practica adoptată de Tribunalul Federal ca urmare a jurisprudenței pertinente a Curții (§20 mai sus). Conform acestei practici, o parte la proces trebuie să aibă posibilitatea să se pronunțe cu privire la orice poziție a părții adverse sau a instanței inferioare. Cu toate acestea, atunci când dreptul procedural aplicabil nu prevede, ca regulă, decât un simplu schimb de scrisori, tribunalul trebuie să poată se limita, în prima etapă, la comunicarea pozițiilor fără a invita formal partea să contrapună. Dacă, în cazul acesta, partea nu reacționează după ce a luat cunoștință de noile scrisori, tribunalul poate pleca de la ideea că ea renunțase la dreptul de contrapunere (hotărâre a Tribunalului Federal din 22 noiembrie 2005, ATF 132 I 42).

b.

Aprecierea Curții

39.

Curtea reamintește că garanțiile unui proces echitabil implicau în principiu dreptul, pentru părțile la proces, de a lua cunoștință de orice piesă sau observație prezentată judecătorului și de a o discuta (Lobo Machado c. Portugalia, 20 februarie 1996, § 31, Colecția hotărârilor și deciziilor 1996‑I). Reamintește de asemeni că concluzionat, în mai multe cauze împotriva Helvetiei, la încălcarea articolului 6 § 1 pe motiv că reclamantul nu fusese invitat să se pronunțe cu privire la observațiile unei instanțe judiciare inferioare, a unei autorități administrative sau a părții adverse (vezi, în ordine cronologică, Nideröst-Huber c. Helvetia, 18 februarie 1997, § 24, Colecția 1997-I, F.R. c. Helvetia, nr. 37292/97, § 36, 28 iunie 2001, Ziegler c. Helvetia, nr. 3499/96, § 33, 3 mai 1993, Contardi c. Helvetia, nr. 7020/02, § 40, 12 iulie 2005, Spang c. Helvetia, nr. 45228/99, § 28, 11 octombrie 2005, Ressegatti c. Helvetia, nr. 17671/02, § 30, 13 iulie 2006, Kessler c. Helvetia, nr. 10577/04, § 32, 26 iulie 2007, și Werz c. Helvetia, nr. 22015/05, § 55, 17 decembrie 2009).

40.

În jurisprudența sa, Curtea a afirmat anume că efectul real al observațiilor unei autorități conține puțin, dar că părțile la litigiu trebuie să aibă posibilitatea de a indica dacă estimă că un document solicită comentarii de la partea lor. Aceasta merge în special în direcția încrederii justiciabililor în funcționarea justiției: această încredere se bazează, inter alia, pe asigurarea de a fi putut se pronunțe cu privire la orice piesă din dosar (vezi, de exemplu, hotărârea Ziegler, citată mai sus, § 38).

41.

Privitor la argumentul Guvernului conform căruia o instanță poate pleca de la ideea că partea a renunțat la dreptul de contrapunere dacă nu reacționează după ce a luat cunoștință de noile scrisori, Curtea se alăturează opinie reclamantei, conform căreia hotărârea invocată de Guvern (hotărârea Tribunalului Federal din 22 noiembrie 2005, ATF 132 I 42) a fost adoptată după hotărârea definitivă asupra prezentei cauze, care interveni pe 16 martie 2005. Prin urmare, chiar dacă să presupunem că hotărârea invocată introduce o schimbare importantă în practica Curții de vârf, nu putea fi opusă reclamantei.

42.

Pe lângă, contrar cu ceea ce pretext Guvernul, Curtea nu este convinsă că reclamanta, nereprezentată de avocat devant Tribunalul Federal, ar fi trebuit să răspundă în mod spontan observațiilor litigioase depuse devant acestă instanță pentru a nu renunța la drepturi decurgând din art. 6 § 1. În acest sens, Curtea reamintește că corespondența prin care observațiile litigioase fuseseși adresate reclamantei indica clar mențiunea "pentru informare", aplicată cu tampon, și că legea era de asemeni fără echivoc, art. 93, alineatul 3, al OJ neprevezeized un al doilea schimb de scrisori decât cu titlu excepțional (§19 mai sus).

43.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea estimează că reclamanta nu a fost ascultată în mod echitabil devant Tribunalul Federal. Prin urmare, exista o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în acest sens.

II.

44.

Conform articolului 41 din Convenție, "Dacă Curtea declară că exista o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia, și dacă dreptul intern al Părții Contractante nu permite să șteargă decât în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea alocă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

A.

Pagubă

45.

Reclamanta cere o sumă de cel puțin 20 000 CHF pentru prejudiciul moral, pe motiv că nu va mai putea exercita profesia.

46.

Guvernul susține că nemulțumirile litigioase privesc doar drepturi procedurale trase din art. 6 din Convenție; cu alte cuvinte, chiar dacă Curtea ar trebui să constate o încălcare a acestei dispoziții, nu se putea deduce de aici că deciziile contestate ar fi fost eronate în fond. În aceste condiții, publicarea hotărârii Curții ar fi suficientă, eventualmente, pentru a repara prejudiciul suferit de reclamantă.

47.

Curtea estimează că constatarea încălcării articolului 6 § 1 nu furnizează o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă din cauza încălcării dreptului să fie ascultată în mod echitabil. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea, pronunțând în drept ca vrea art. 41, alocare reclamantei suma de 5 000 EUR, plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit pe acea sumă.

B.

Frais et dépens

48.

Reclamanta cere mai întâi ca-i fie alocată o sumă care să acopere cheltuielile puse pe seama ei pentru procedura devant tribunalul administrativ, în valoare de 1 200 CHF (aproximativ 923 EUR). Apoi, ea cere o sumă de 5 000 CHF (aproximativ 3 846 EUR) cu titlu de cheltuieli suportate pentru a-și face valabil drepturile în "procedurile preliminare". Pe lângă, reclamanta susține că a angajat suma de 16 066,85 CHF pentru procedura devant Curt ă. În sfârșit, cere 3 500 CHF pentru cheltuielile procedurii devant Tribunalul Federal, 3 000 CHF pentru cheltuielile alocate de Tribunalul Federal comunei Altbüron și 700 CHF pentru cheltuielile în procedura devant Consilul de Stat.

49.

Privitor mai întâi la suma de 1 200 CHF, Guvernul reamintește că, printr-o decizie din 24 mai 2005, Curtea a respins nemulțumirile reclamantei referitoare la procedura de concediere devant tribunalul administrativ. Privitor la suma de 5 000 CHF, Guvernul susține că reclamanta nu era atunci reprezentată de avocat și nu expune nici o cheltuiala concretă căreia să-i corespundă acea sumă. În aceste condiții, cererea ei ar trebui respinsă. Privitor la suma de 16 066,85 CHF, Guvernul susține că reclamanta redactase ea însăși cererea din 20 octombrie 2005. Mandatat în iunie 2006, avocatul reclamantei ar fi redactat doar observațiile în contrapunere cu ale Guvernului din 3 septembrie 2007, care nu depășeau șapte pagini. De aceea, Guvernul este de opinia că suma solicitată este exagerată și invită Curtea să aloce reclamantei suma de 1 000 CHF.

50.

Curtea reamintește că, atunci când constată o încălcare a Convenției, ea poate aloca reclamanților rambursarea cheltuielilor și depozitelor pe care le-au suportat devant jurisdicțiile naționale pentru a preveni sau a face corijate de către ele acea încălcare (Zimmermann și Steiner c. Helvetia, hotărâre din 13 iulie 1983, seria A nr. 66, § 36; Hertel c. Helvetia, hotărâre din 25 august 1998, Colecția hotărârilor și deciziilor 1998-VI, § 63). Trebuie de asemeni establish realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (Bottazzi c. Italia [Marea Cameră], nr. 34884/97, § 30, CEDH 1999-V). Pe lângă, cheltuielile de justiție sunt recuperabile doar în măsura în care se raportează la încălcarea constatată (Van de Hurk c. Țările de Jos, 19 aprilie 1994, § 66, seria A nr. 288).

51.

Privitor la suma de 1 200 CHF, Curtea face sieși opinia Guvernului și estimează că nu se cuvine nici o sumă la acest titlu, nemulțumirea privită de aceste cheltuieli fiind declarată inadmisibilă de Curt ă.

52.

Privitor la cererea privind cheltuielile suportate pentru a-și face valabil drepturile în "procedurile preliminare", ridicând prétendument la 5 000 CHF, Curtea observă că reclamanta nu însoțise pretenții cu justificatoare necesare. Prin urmare, trebuie să se respingă această cerere.

53.

Privitor la suma de 16 066,85 CHF (aproximativ 12 359 EUR) cu titlu de procedura devant Curt ă, aceasta o consideră excesivă. Având în vedere elementele din posesia ei și criteriile degajate de jurisprudența sa, alocare reclamantei suma de 3 000 EUR la acest titlu.

54.

În sfârșit, cererile privind alocarea sumelor de 3 500 CHF (aproximativ 2 692 EUR) pentru cheltuielile procedurii devant Tribunalul Federal, de 3 000 CHF (aproximativ 2 307 EUR) pentru cheltuielile alocate de Tribunalul Federal comunei Altbüron și de 700 CHF (aproximativ 538 EUR) pentru cheltuielile în procedura devant Consilul de Stat, total de 5 537 EUR, nu sunt contestate de Guvern. Prin urmare, Curtea estimează că trebuie alocare reclamantei.

55.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea alocare 8 537 EUR cu titlu de frais et dépens, plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit de reclamantă.

C.

Dobândă moratoriu

56.

Curtea judecă potrivit calculeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procen tuale.

1.

Declară

cererea admisibilă privitor la nemulțumirea vizând echitatea procedurii devant Tribunalul Federal și declară inadmisibilă restul cererii;

2.

Spune

că exista o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;

3.

Spune

a)

că Statul pârât trebuie să verseze reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, sumele următoare, convertite în franci elvețieni (CHF) la cursul aplicabil la data plății:

i.

5 000 EUR (cinci mii euro), plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral;

ii.

8 537 EUR (opt mii cinci sute treizeci și șapte euro), plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit de reclamantă, pentru frais et dépens;

b)

că, din expirarea termenului și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la un curs egal cu cel al facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabil în această perioadă, majorat cu trei puncte procen tuale;

4.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 28 octombrie 2010, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament.

Søren Nielsen

Christos Rozakis

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă