CtEDO 02.11.2010 Auto

DURMUS c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
02.11.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DURMUS c. TURQUIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 25151/07 prezentate de Nigar și Buse DURMUȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 2 noiembrie 2010 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișul Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători; și de Stanley Naismith, grefier, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 iunie 2007, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentele sunt cetățeni turci. Prima, domnul Nigar Durmuș, născută în 1979 și locuiește în Istanbul. Ea a depus cererea în numele său și în numele fiicei sale, Buse, a doua reclamantă. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul F. Erdo La data de 6 martie 2002, Suat Durmuch (în prezent, Suat mai târziu) și colegul său M.M., înarmat cu pistoale și înfășurat într-o pungă, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . După ce i-au pus banii din casierie în geantă, au încercat să-i dea drumul și i-au împușcat la ieșirea din bancă trăgându-i cu pistolul. La 14 martie 2002, procurorul general al Republicii Kadćköy a inițiat o acțiune penală împotriva lui În raportul de expertiză întocmit la 3 noiembrie 2003, Suat a fost împușcat în spate de trei gloanțe mortale trase pe distanțe lungi. La 24 februarie 2004, procurorul a citit rechizitoriul său și a solicitat condamnarea lui Engin pe motiv că acesta ar fi putut aresta în viață autorii jafului și a considerat, de asemenea, că utilizarea forței în speță nu era proporțională cu scopul care urma să fie atins. Într-o hotărâre din 25 mai 2004, Tribunalul de Déjésies de Kadćköy Õa Engin, pe motiv că, pentru a întrerupe executarea unei infracțiuni, a încheiat un act de legitimă apărare care era necesar în circumstanțele speciale ale speței. Curtea a susținut că, potrivit declarațiilor martorilor oculari, răposatul Suat, după ce l-a lovit în mod grav pe acuzat, a apăsat pe trăgaciul armei sale pentru a-l ucide; numai că arma a fost lungă. Curtea a estimat, de altfel, că, în timpul evadării hoților, Engin, în stare de panică, a tras mai întâi în aer și apoi pe ei. Având în vedere rănile pe care le-a suferit și situația în care a acționat, acuzatul avea motive întemeiate să creadă că există unul sau mai mulți complici înarmați care îi așteptau în afara agenției și că propria sa viață sau integritatea fizică, precum și a colegilor săi de la bancă, erau expuși unui pericol grav și iminent. La 29 iunie 2004, recurenta s-a ocupat de casare, declarând utilizarea unei forțe excesive. Prin hotărârea din 27 decembrie 2005, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. Această hotărâre a fost netă la grefa primei instanțe la 5 ianuarie 2006. La cererea avocatului recurentei, o copie a hotărârii a fost emisă la 4 decembrie 2006. Dreptul și practica internă relevante în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 2495 privind siguranța și protecția anumitor instituții publice, gardienii băncilor au obligația de a proteja instituția împotriva sabotării, furtului, furtului calificat, incendiului și oricărui alt pericol sau violență. În conformitate cu art. 10 din aceeași lege, ei pot folosi armele de foc în condițiile prevăzute la art. 16 din Legea nr. 2559 privind atribuțiile și obligațiile poliției. În practică, hotărârile de Casație pronunțate în cauzele penale nu sunt comunicate părților. După ce au fost publicate și semnate, acestea sunt depuse la dosarul primei instanțe în cauză și sunt astfel puse la dispoziția părților. Mai târziu, dacă este necesar, procurorul districtual însărcinat cu executarea pedepselor procedează, în conformitate cu particularitățile cauzei, la unul dintre actele de executare posibile, și anume invitația de a ispăși pedeapsa privativă de libertate, ordinul de plată sau notificarea hotărârii la condamnarea la închisoare. Invocând art. 2 din Convenție, recurentele se plâng de o utilizare disproporționată a forței. În acest sens, ele se bazează pe raportul de competență din 3 noiembrie 2003 și pe rechizitoriul procurorului. Ele susțin că evenimentul din 6 martie 2002 a fost dezbătut pe scară largă de presa care a prezentat prima reclamantă ca fiind soția celui care jefuiește banca. Această calificare și moartea lui Suat ar constitui un tratament inuman și degradant, în sensul art. 3 din Convenție. Invocând art. 6 din Convenție, recurentele se plâng în sfârșit de absența unei anchete aprofundate privind decesul lui Suat de faptul că instanțele naționale nu au luat în considerare raportul de competență din 3 noiembrie 2003 că Curtea de Casație nu și-a motivat suficient decizia. ÎN Â Â Curtea consideră că este necesar mai întâi să se verifice dacă recurentele pot trece pentru că au îndeplinit regula respectării termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alin. (1) din Convenție. În acest sens, aceasta arată că, în dreptul turc, hotărârile de Casație pronunțate în cauzele penale nu sunt comunicate părților și reamintește că, în cazul în care comunicarea nu este prevăzută în dreptul intern, trebuie luată în considerare data punerii la dispoziție a deciziei, data de la care părțile pot lua efectiv cunoștință de conținutul acesteia ( Seher Karataș c. Turcia , n 33179/96, § 27, 9 iulie 2002). Curtea constată că, în speță, decizia internă definitivă în sensul articolului 35 alineatul (1) din aceaceasta este pronunțată de Curtea de Casație din 27 decembrie 2005. Aceasta arată, de asemenea, că, la 5 ianuarie 2006, această hotărâre a fost pusă la dispoziția părților la grefa de judecată a Tribunalului de Assizare din Kadnaköy și că cauza a fost declarată închisă. Or, prima reclamantă, asistată de o avocată, a retras o copie a hotărârii din 4 decembrie 2006, adică aproximativ 11 luni de la data la care a fost pusă la dispoziția părților la grefare. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că prima reclamantă și/sau reprezentantă a acesteia nu au fost diligenți să obțină o copie a deciziei interne finale și, prin urmare, întârzierea se datorează propriilor neglijențe (în același sens, a se vedea Okulc. Turcia, nr 45/93/99, 4 septembrie 2003). În plus, recurentele nu au invocat o situație specială care poate întrerupe sau suspenda cursul termenului de șase luni ( Z.Y.c. Turcia (dec.), n 27532/95, 19 iunie 2001). Prin urmare, cererea formulată la 4 iunie 2007 este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 1 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă