A cincea secțiune DECIZIE nr. 30506/04 de către Encho Eftimov PETPOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așeză la 2 noiembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, președinte, Mark Villiger, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, grefier adjunct, având în vedere cererea depusă la 14 august 2004, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul respondent și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Circumstanțele cazului Cererea a fost depusă de dl Encho Eftimov Petkov, un național bulgar care s-a născut în 1975 și locuiește în Burgas. Reclamantul nu a fost reprezentat în mod legal. Guvernul bulgar („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Dimova, a Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 septembrie 1996, reclamantul, care a fost suspectat că a comis o crimă, a fost arestat și plasat în detenție înainte de proces. La 16 noiembrie 1998, el și alți doi au fost judecați pentru crimă agravată. La 9 februarie 2001, Curtea Regională Vratsa a condamnat toți trei dintre ei pentru crimă agravată. Reclamantul a apelat, iar la 21 februarie 2002, Curtea de Apel Sofia l-a considerat nevinovat, iar la 25 februarie 2002 a decis să-l elibereze pe cauțiune. La date neespecificate, procurorul și părțile civile au apelat pe puncte de drept. La o dată neespecificată, Curtea Supremă de Cassare a anulat hotărârea Curții de Apel ale Sofia și a trimis cazul în judecată. La 7 mai 2003, Curtea de Apel din Sofia a anulat hotărârea Curții Regionale de la Vratsa și a trimis cazul înapoi la etapa de anchetă preliminară. La 3 septembrie 2004, autoritățile judecătorești au informat reclamantul că nu i-au putut furniza copii ale documentelor din dosar, deoarece cazul a fost trimis pentru anchetă suplimentară și dosarul a fost la Serviciul Național de Investigații. La data ultimelor informații de la reclamant (12 martie 2009), el nu a fost încă informat cu privire la rezultatele acestei anchete suplimentare. O modificare a Codului de procedură penală din 1974 care a intrat în vigoare la 2 iunie 2003 a introdus posibilitatea ca persoanele acuzate să solicite judecată în cazul în care ancheta nu a fost încheiată în termen de doi ani în cazurile referitoare la infracțiuni grave și un an în toate celelalte cazuri (noul articol 239a). Punctul 140 din dispozițiile tranzitorii ale amendamentului prevede că această posibilitate se aplică cu efect imediat în ceea ce privește investigațiile deschise înainte de 1 iunie 2003. Procedura prevăzută în această dispoziție a fost după cum urmează: persoana acuzată a trebuit să prezinte o cerere instanței competente, care apoi a avut șapte zile pentru examinarea dosarului. Acesta ar putea trimite cazul la autoritățile judecătorești sau să pună capăt procedurii penale. În cazul în care cazul a fost remis la autoritățile judecătorești, au avut două luni pentru a depune o acuzație sau pentru a pune capăt procedurii, în lipsa căreia instanța a fost obligată să pună capăt procedurii împotriva persoanei care au formulat cererea. Codul de procedură penală din 2005, care a intrat în vigoare la 29 aprilie 2006 și a înlocuit și a abrogat Codul din 1974, prevede o procedură similară, în articolele 368 și 369. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la condițiile în care a fost păstrat în timpul detenției și a afirmat că a fost bolnav tratat de personalul de custodie. În baza articolului 4 § 1 din Convenție, el se plângea că, între 2 septembrie 1996 și 25 februarie 2002, el nu a fost niciodată încadrat în mod oficial în precauție. În baza articolului 4 § 2 și a articolului 5 § 1 din Convenție, el s-a plâns că, în timpul detenției, a fost forțat să lucreze fără plată. În baza articolului 5 § 2 din Convenție, el se plângea că nu a fost informat cu privire la motivele arestării sale. În baza articolului 5 §§ § 3 și 4 din Convenție, el se plângea că nu a fost adus în fața unui judecător cu excepția procedurii penale și că detenția sa era ilegală. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, el se plângea că a fost adus la judecată la doi ani și jumătate de după arestarea sa. În baza articolului 6 § 2 din Convenție, el susține că detenția anterioară la proces a fost încălcată de presupunerea de inocence. Referindu-se la faptele legate de celelalte plângeri, reclamantul a afirmat că drepturile sale în temeiul articolului 6 § 3 și al articolului 8 din Convenție au fost încălcate. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. Curtea consideră că plângerea privind durata procedurii penale împotriva reclamantului (nr. 9) este examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, care prevede, în măsura în care este cazul: „În determinarea unei acuzații penale împotriva acestuia, fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” La 5 noiembrie 2009, Curtea a hotărât să informeze guvernul cu privire la această plângere și, la 18 iunie 2010, a primit de la Guvern o declarație a căror text, în măsura în care este relevant, se menționează: „... Guvernul dorește prin prezenta să exprime ... [] recunoașterea lor a încălcării unor garanții prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție în cadrul procedurii interne ... în care reclamantul a fost implicat. ... [T] Guvernul a recunoscut [e] ... o încălcare a cerinței de „temp rezonabil”. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească [reclamantului] suma de 2.600 [euros] pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. [Aceasta sumă], care să acopere orice pecuniar și neîntreținere. prejudiciu material, precum și costurile și cheltuielile[,] vor fi convertite în bulgar [levs] la rata de schimb aplicabilă la momentul plății și vor fi eliberate de orice impozite care pot fi imputabile reclamantului. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenție]. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul solicită ca această cerere să fie eliminată din lista de cauze a Curții în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. ...” La 13 septembrie 2010, reclamantul, invitat să facă observații cu privire la declarație, solicită Curtea să continue examinarea cazului. El a considerat că suma oferită de Guvern este în mod insultant scăzută. art. 37 § 1 litera (c) din Convenție permite Curții să pună în aplicare o cerere din lista sa în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii.” art. 37 § 1 în amendă include următorul provizu: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesar.” În anumite circumstanțe, Curtea poate elimina o cerere în temeiul dispozițiilor respective pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75 77, CEDO 2003 VI). În acest caz, având în vedere admiterea Guvernului în ceea ce privește plângerea la care au fost notificate, precum și cuantumul compensației pe care le propun – care este comparabil cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii. Legea privind durata procedurilor penale, inclusiv în cazurile împotriva Bulgariei (a se vedea, printre altele, Ilijkov c. Bulgaria , nr. 33977/96 , §§ 111 18, 26 iulie 2001; Kitov c. Bulgaria nr. 37104/97, §§ 66 75 și 78 85, 3 aprilie 2003; Osmanov și Yuseinov c. Bulgaria , nr. 54178/00 și 59901/00, § 23 30, 23 septembrie 2004; Vasilev c. Bulgaria , nr. 59913/00, §§ 89 96, 2 februarie 2006; și Yankov și Manchev v. Bulgaria , nr. 27207/04 și nr. 15614/05, §§ 17 26, 22 octombrie 2009), Curtea este, de asemenea, convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile din aceasta, nu necesită să continue examinarea cererii. În consecință, aceaceasta ar trebui să fie exclusă din listă. În ceea ce privește restul plângerilor formulate de reclamant (nus. 8), având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. înființată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat; în ceea ce privește plângerea, examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la durata procedurii penale împotriva reclamantului; declara restul cererii inadmisibil. Stephen Phillips Rait Maruste Președintele adjunct al grefierului
Application no. 30506/04
by Encho Eftimov PETKOV
against Bulgaria
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 2
November 2010 as a Committee composed of:
Rait Maruste,
President,
Mark Villiger,
Zdravka Kalaydjieva,
judges,
and Stephen Phillips,
Deputy Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 14 August 2004,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
A.
The circumstances of the case
The application was lodged by Mr Encho Eftimov Petkov, a Bulgarian national who was born in 1975 and lives in Burgas. The applicant was not legally represented. The Bulgarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Dimova, of the Ministry of Justice.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 2 September 1996 the applicant, who was suspected of having committed a murder, was arrested and placed in pre
‑
trial detention.
On 16 November 1998 he and two others were put on trial for aggravated murder. On 9 February 2001 the Vratsa Regional Court convicted all three of them of aggravated murder. It sentenced the applicant to fifteen years’ imprisonment.
The applicant appealed, and on 21 February 2002 the Sofia Court of Appeal found him not guilty, and on 25 February 2002 decided to release him on bail.
On unspecified dates the prosecution and the civil parties appealed on points of law. On an unspecified date the Supreme Court of Cassation quashed the Sofia Court of Appeal’s judgment and remitted the case to that court.
On 7 May 2003 the Sofia Court of Appeal quashed the Vratsa Regional Court’s judgment and referred the case back to the preliminary investigation stage.
On 3 September 2004 the prosecuting authorities informed the applicant that they could not provide him with copies of the documents in the file because the case had been sent for additional investigation and the file was at the National Investigation Service.
On the date of the latest information from the applicant (12 March 2009) he had still not been informed of the results of that additional investigation.
B.
Relevant domestic law
An amendment to the 1974 Code of Criminal Procedure that entered into force on 2 June 2003 introduced the possibility for accused persons to request that their case be brought for trial if the investigation had not been completed within two years in cases concerning serious offences and one year in all other cases (new Article 239a). Paragraph 140 of the amendment’s transitional provisions provided that that possibility applied with immediate effect in respect of investigations opened before 1 June 2003.
The procedure under that provision was as follows. The accused person had to submit a request to the relevant court, which then had seven days to examine the file. It could refer the case back to the prosecuting authorities or terminate the criminal proceedings. If the case was referred to the prosecuting authorities, they had two months to file an indictment or to terminate the proceedings, failing which the court was bound to terminate the proceedings against the person who had made the request.
The 2005 Code of Criminal Procedure, which came into force on 29
April 2006 and replaced and repealed the 1974 Code, envisages a similar procedure, in Articles 368 and 369.
1.
The applicant complained under Article 3 of the Convention about the conditions in which he had been kept while in detention, and alleged that he had been ill
‑
treated by the custodial staff.
2.
Relying on Article 4 § 1 of the Convention, he complained that between 2 September 1996 and 25 February 2002 he had never been formally placed in pre
‑
trial detention.
3.
Relying on Article 4 § 2 and Article 5 § 1 of the Convention, he complained that during his detention he had been forced to work without pay.
4.
Relying on Article 5 § 2 of the Convention, he complained that he had not been informed of the reasons for his arrest.
5.
Relying on Article 5 §§ 3 and 4 of the Convention, he complained that he had not been brought before a judge except within the framework of the criminal proceedings, and that his detention had been unlawful.
6.
Relying on Article 6 § 1 of the Convention, he complained that he had been brought before a court two and a half years after his arrest.
7.
Relying on Article 6 § 2 of the Convention, he alleged that his pre
‑
trial detention had been in breach of the presumption of innocence.
8.
Referring to the facts relating to his other complaints, the applicant alleged that his rights under Article 6 § 3 and Article 8 of the Convention had been breached.
9.
Lastly, the applicant complained about the length of the criminal proceedings against him.
1.
The Court considers that the complaint concerning the length of the criminal proceedings against the applicant (no. 9) falls to be examined under Article 6 § 1 of the Convention, which provides, in so far as relevant:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
On 5 November 2009 the Court decided to give the Government notice of that complaint. On 18 June 2010 it received from the Government a declaration whose text, in so far as relevant, reads:
“... The Government hereby wish to express ... [their] acknowledgment of the violation of some of the guarantees of Article 6 § 1 of the Convention in the domestic proceedings ... in which the applicant was involved. ... [T]he Government acknowledg[e] ... a violation of the “reasonable time” requirement.
Consequently, the Government are prepared to pay to [the applicant] the amount of 2,600 [euros,] which they consider reasonable in the light of the Court’s case-law. [That sum], which is to cover any pecuniary and non
‑
pecuniary damage as well as costs and expenses[,] will be converted into Bulgarian [levs] at the exchange rate applicable at the time of payment, and will be free of any taxes that may be chargeable to the applicant. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the [Convention]. In the event of failure to pay this sum within the said three
‑
month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
The Government, therefore, request that this application be struck out of the Court’s list of cases pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention. ...”
On 13 September 2010 the applicant, who had been invited to comment on the declaration, asked the Court to continue examining the case. He considered that the amount offered by the Government was insultingly low.
Article 37 § 1 (c) of the Convention allows the Court to strike an application out of its list where:
“... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.”
Article 37 § 1
in fine
includes the following proviso:
“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”
In certain circumstances the Court may strike out an application under those provisions on the basis of a unilateral declaration by the respondent government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued
(see
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objection) [GC], no.
26307/95, §§ 75
‑
‑
VI). In the present case, having regard to the Government’s admission in relation to the complaint of which they were given notice, and to the amount of compensation that they propose – which is comparable to the sums awarded in similar cases –, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application. In view of its extensive case
‑
law concerning the length of criminal proceedings, including in cases against Bulgaria (see, among many others,
Ilijkov v. Bulgaria
, no. 33977/96, §§ 111
‑
18, 26 July 2001;
Kitov v.
Bulgaria
,
no. 37104/97, §§ 66
‑
75 and 78
‑
85, 3 April 2003;
Osmanov and Yuseinov v. Bulgaria
, nos. 54178/00 and 59901/00, §§ 23
‑
30, 23 September 2004;
Vasilev v. Bulgaria
, no. 59913/00, §§ 89
‑
96, 2 February 2006; and
Yankov and Manchev v. Bulgaria
, nos. 27207/04 and 15614/05, §§ 17
‑
26, 22 October 2009), the Court is further satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application. Accordingly, it should be struck out of the list.
2.
As regards the remaining complaints raised by the applicant (nos.
1
‑
8), in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.
It follows that this part of the application is manifestly ill
‑
founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the complaint, examined under Article 6 § 1 of the Convention, about the length of the criminal proceedings against the applicant;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Stephen Phillips
Rait Maruste
Deputy Registrar
President