MURAD TODUA v. GEORGIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
MURAD TODUA v. GEORGIA (CtEDO, 2010)
SEGUNDA DECIZIE DECIZIE Nr. 6024/10 de Murad TODUA împotriva Georgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 9 noiembrie 2010 în calitate de Camera compusă de: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, judecători și Françoise Elens-Passos, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 18 ianuarie 2010, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Cererea a fost depusă de dl Murad Todua, un național georgian născut în 1978. El a fost reprezentat în fața Curții de dl Giorgi Bakhturidze, un avocat practicant în Tbilisi. Guvernul georgian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Levan Meskhoradze al Ministerului Justiției. La 18 ianuarie 2010, reclamantul, referindu-se la lipsa unei asistențe medicale adecvate în închisoare, s-a plâns că Statul pârât nu și-a putut proteja viața, sănătatea și bunăstarea fizică, în contradicție cu obligațiile sale în temeiul articolelor 2 și 3 din Convenție. La 25 februarie 2010, Președintele Camerei, precum și comunicarea cererii, a hotărât, ex proprio motu , pentru a indica guvernului în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură că reclamantul, o persoană parțial paralizată care suferă, printre altele boli, de leucoencefalită multifocală progresiv, este plasată într-o înființare medicală capabilă să ofere un tratament adecvat pentru starea sa neurologică gravă; orice altă măsură relevantă menită să-și atenueze suferințele cauzate de hemiplegia și hemipareza ar trebui, de asemenea, să fie luată de guvern. La 11 martie 2010, șeful instituirii medicale a Ministerului închisorii, a transmis Curții o scrisoare scrisă manuală din partea reclamantului („scrisoarea reclamantului din 11 martie 2010”). În această scrisoare, reclamantul, fără a da detalii specifice, a solicitat Curtea să-și elimine cererea din lista cazurilor pe care le-a fost întârziată, deoarece chestiunea a fost rezolvată la nivel intern. La 16 martie 2010, Curtea a transmis scrisoarea reclamantului din 11 martie 2010 reprezentantului său și a Guvernului, invitându-i să formuleze o observație în acest sens până la 6 aprilie 2010. La 17 martie 2010, Guvernul a informat Curtea că Tribunalul Tbilisi a suspendat condamnarea la închisoarea reclamantului, având în vedere starea sa gravă de sănătate. Observațiile Guvernului din 17 martie 2010 au fost transmise la 23 martie 2010 reprezentantului reclamantului, care a fost reamintit de datoria sa de a face observații cu privire la cele mai recente evoluții din caz, inclusiv scrisoarea reclamantului din 11 martie 2010. La 10 mai 2010, președintele Camerei a reconsiderat cererea în funcție de informațiile furnizate de Guvern la 17 Martie 2010 și a hotărât, având în vedere aceste informații, să ridice măsura intermediară indicată anterior la 25 februarie 2010 în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții. La 12 mai 2010, precum și informarea reprezentantului reclamantului cu privire la întreruperea aplicării articolului 39 din Regulamentul Curții, Curtea l-a invitat din nou să confirme cât mai curând posibil și, în orice caz, înainte de 1 iunie 2010, intenția reclamantului de a retrage cererea. Cu toate acestea, nu a urmat niciun răspuns. La 17 iunie 2010, Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul cererii, în care au solicitat ca cererea să fie eliminată din lista cazurilor în curs, în măsura în care eliberarea timpurie a reclamantului a rezolvat problema. Prin scrisoarea din 19 iulie 2010, trimisă prin fax și poștă înregistrată, Curtea, împreună cu transmiterea observațiilor guvernului, a reproșat reprezentantul reclamantului că nu a răspuns la scrisorile sale anterioare. De asemenea, reprezentantul a fost avertizat că, în cazul în care el nu depune observații în numele reclamantului până la 30 august 2010, tăcerea ar putea duce la cererea depusă în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. în aceeași zi, 19 iulie 2010, la ora 17:04, ora Strasbourgului; numărul de fax indicat a fost folosit adesea în comunicarea cu reprezentantul reclamantului în trecut. Cu toate acestea, nu s-a primit niciun răspuns de la el până în prezent. Având în vedere scrisoarea reclamantului din 11 martie 2010 și tăcerea durabilă a reprezentantului său, Curtea consideră că reclamantul nu mai poate fi considerat ca fiind dorind să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului