BAGHATURIA v. GEORGIA

Reclamantul, dl Tengiz Baghaturia, este un național georgian născut în 1953 și locuiește în Tbilisi. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Sophio Japaridze, un avocat practicant în Tbilisi. Guvernul georgian (“Guvernul”) a fost reprezentat succesiv de agenții lor, dl David Tomadze și dl Levan Meskhoradze al Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul a fost membru al unei cooperative de locuințe private („cooperativul”). În conformitate cu un acord din 30 mai 1999, cooperativa s-a angajat să furnizeze reclamantului, în schimbul unei contribuții monetare, un apartament renovat de 200 de metri pătrați de la primul etaj al unui bloc de apartamente care urma să fie construit în centrul Tbilisi. La 12 decembrie 2003, s-a încheiat construcția blocului, însă cooperativa a refuzat să își îndeplinească obligația contractuală față de solicitant, excluzând-l de la afiliat. El a cerut, de asemenea, o injecție care interzice cooperativa să înregistreze apartamentele din blocul nou construit, în așteptarea soluției litigiului său. Într-o hotărâre interlocutivă din 16 decembrie 2003, Curtea de District Vake-Saburtalo din Tbilisi a permis cererea reclamantului de o injuncție, care a ordonat Registrul de Teren să atașeze toate apartamentele din bloc, în așteptarea determinării finale a litigiului. Cu toate acestea, această hotărâre a fost anulată, pe baza apelului cooperativei, de către același Curte de District la 17 septembrie 2004. În consecință, înregistrarea atașamentului a fost eliminată din Registrul Terenului, iar apartamentele din bloc au fost distribuite imediat, cu drepturi de proprietate, printre membrii cooperativei. Reclamantul a contestat apoi decizia din 17 septembrie 2004, iar la 26 noiembrie 2004, Tribunalul Tbilisi a pronunțat o altă decizie interlocutivă, confirmand ordinul inițial de atașare din 16 decembrie 2003.Decizia din 26 noiembrie 2004 a devenit obligatorie. La 16 februarie 2005, reclamantul a introdus o acțiune judiciară împotriva judecătorilor competenți de la biroul de aplicare a măsurilor Tbilisi și Registrul terestrelor, solicitând autorităților respective să pună în aplicare decizia interlocutivă din 26 noiembrie 2004 și să-i plătească daune pentru întârzierea executării sale („acțiunea din 16 februarie 2005”). Inițial, Curtea de District Didube-Chughureti din 8 aprilie 2005 a respins acțiunea din 16 februarie 2005 ca fiind evident nefondată. Cu toate acestea, reclamantul a apelat, explicând că esența afirmației sale a fost de a restabili situația care existase înainte de ridicarea ordinului de atașament la 17 septembrie 2004. În cursul procedurii de apel, reclamantul a specificat în continuare că vizează anularea înregistrărilor din Registrul Landului, care a confirmat distribuția apartamentelor între membrii cooperativi la primul etaj al blocului. În plus, reclamantul a renunțat la cererea de daune. La 5 decembrie 2005, Curtea de Apel Tbilisi a permis recursul reclamantului împotriva hotărârii din 8 aprilie 2005, ordonând Registrul Terenului și judecătorilor să anuleze titlurile de proprietate ale membrilor cooperativi la apartamentele situate la primul etaj al blocului. În decizia sa, tribunalul de acuzație a remarcat în mod corespunzător că reclamantul și-a retras cererea de daune. Întrucât nici reclamantul, nici autoritățile contestate nu au depus un recurs de cassare împotriva deciziei din 5 decembrie 2005, aceasta a devenit obligatorie și, după cum a fost dezvăluit de dosarul, a fost ulterior pusă în aplicare de către autoritățile. Într-o hotărâre din 12 februarie 2004, Curtea de District Vake-Saburtalo a permis acțiunea civilă a reclamantului cu privire la fond, ordonând cooperativei să transfere apartamentul contestat către proprietatea reclamantului. Hotărârea din 12 februarie 2004 a fost susținută pe deplin de Curtea Regională Tbilisi și Curtea Supremă a Georgiei la 4 noiembrie 2004 și, respectiv, la 5 mai 2005, devenind obligatorie la data de urmă. La 10 iunie 2005, Curtea Municipală Tbilisi a emis o scrisoare pentru executarea hotărârii din 12 februarie 2004. La 21 iunie 2005, judecătorul din biroul de aplicare a procedurii Tbilisi, care a devenit responsabil cu cazul reclamantului, a propus cooperativei să respecte în mod voluntar hotărârea din 12 februarie 2004. Președintele cooperativei, dl G., a răspuns, în ziua următoare, că toate apartamentele de la primul etaj al blocului au fost deja îndepărtate de terți. La 7 iulie 2005, judecătorul a solicitat din nou cooperării să respecte hotărârea din 12 februarie 2004, privind durerea inițierii procedurilor penale împotriva dlui G. în temeiul articolului 381 din Codul penal. Propunerea reiterată a fost lăsată fără răspuns de debitor, iar la 7 august 2005, judecătorul a transmis cazul unei unități de investigație a Ministerului Justiției, agenția responsabilă de procedurile de executare, pentru măsuri mai drastice. În consecință, la 23 august 2005, s-a deschis un caz penal împotriva dlui G. pentru obstrucția executării. La 19 iulie 2006, reclamantul s-a plâns la Departamentul de Execuție al Ministerului Justiției („Departamentul de Execuție”), cu privire la nerecuperarea datoriei judecătorului din 12 februarie 2004. Reclamantul a remarcat că, după ce înregistrările titlurilor de proprietate ale terțelor către apartamentele relevante au fost eliminate din Registrul Landului, nu a existat nici un obstacol pentru transferul apartamentului contestat la proprietatea sa. Într-o scrisoare din 7 august 2006, Departamentul de punere în aplicare a măsurilor luate pentru a obliga cooperativa să respecte hotărârea din 12 februarie 2004. Autoritatea a invitat, de asemenea, reclamantul, având în vedere dificultățile legate de transferul apartamentului contestat, să ia în considerare posibilitatea unei ajustări ale modalităților de executare, astfel cum prevede legislația relevantă în materie de aplicare, astfel încât propunerea a fost lăsată fără răspuns de către solicitant. În continuare, s-a desfășurat între judecătorul și dl G un schimb extins de corespondență, cu privire la metoda și la diferite detalii de fapt ale posibilului transfer al apartamentului contestat către solicitant. Cu toate acestea, aceste negocieri nu au avut rezultat, iar la 2 august 2007, Curtea municipală Tbilisi a ordonat, în cadrul procedurii penale, concedierea dlui G. de la postul de președinte al cooperativei. La 22 august 2007, judecătorul a solicitat tuturor membrilor cooperativei să ajungă la un acord privind transferul contestat la reclamant, cu privire la durerea inițierii procedurilor penale în temeiul articolului 381 din Codul Penal împotriva fiecăruia dintre acestea. La 19 octombrie 2007, intermediat de către judecător, dl G. a formulat reclamantului o propunere de soluționare prietenoasă. În mod remarcabil, fostul președinte al cooperativei și-a exprimat disponibilitatea să cedeze propriul apartament gratuit reclamantului, în schimbul renunțării acesteia la orice alte cereri privind apartamentul contestat. Reclamantul nu a acceptat această propunere. Potrivit dosarului, hotărârea din 12 februarie 2004 nu a fost pusă în aplicare până în prezent. Neexecuția unei hotărâri obligatorii sau obstrucționarea executării sale de către, printre altele, cadrele unei corporații sau alte organizații era o infracțiune penală, prevăzută la art. 381 din Codul penal. În conformitate cu art. 18 din Legea privind procedurile de executare din 16 aprilie 1999, un recurs împotriva oricărei decizii procedurale, acțiunile sau omisiunile unui agent al autorității de executare (bailiff) impune unei instanțe. În conformitate cu articolele 207-209 din Codul Administrativ General, statul ar putea fi interzis pentru prejudiciul provocat printr-o acțiune sau omisiune a oricărui funcționar public. În astfel de proceduri, dispozițiile relevante ale Codului Civil ar putea fi aplicate, dacă este necesar. art. 1005 § 1 din Codul Civil a declarat că daunele cauzate unui individ fie de negligență, fie deliberată de un funcționar public ar trebui compensate de stat.

The applicant, Mr Tengiz Baghaturia, is a Georgian national who was born in 1953 and lives in Tbilisi. He was represented before the Court by Ms Sophio Japaridze, a lawyer practising in Tbilisi. The Georgian Government (“the Government”) were successively represented by their Agents, Mr David Tomadze and Mr Levan Meskhoradze of the Ministry of Justice. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant was a member of a private housing cooperative (“the cooperative”). Under an agreement of 30 May 1999, the cooperative undertook to deliver to the applicant, in exchange for a monetary contribution, a refurbished apartment of 200 square metres on the first floor of a block of flats which was to be constructed in the centre of Tbilisi. On 12 December 2003 the construction of the block was terminated, but the cooperative refused to fulfil its contractual obligation vis-à-vis the applicant, excluding him from the membership. The applicant then sued the cooperative, claiming the property title to a flat corresponding to the conditions stipulated in the agreement of 30 May 1999 (“the disputed flat”). He also sought an injunction barring the cooperative from registering the flats in the newly constructed block, pending the resolution of his dispute. In an interlocutory decision of 16 December 2003, the Vake-Saburtalo District Court in Tbilisi allowed the applicant’s request for an injunction, ordering the Land Registry to attach all the flats in the block, pending the final determination of the dispute. However, that decision was overturned, on the basis of the cooperative’s appeal, by the same District Court on 17 September 2004. The attachment record was consequently deleted from the Land Registry, and the flats in the block were immediately distributed, with property rights, among the members of the cooperative. The applicant then appealed against the decision of 17 September 2004, and on 26 November 2004 the Tbilisi City Court delivered another interlocutory decision, confirming the initial attachment order of 16 December 2003. The decision of 26 November 2004 became binding. On 16 February 2005 the applicant brought a court action against the competent bailiffs from the Tbilisi enforcement office and the Land Registry, requesting those authorities to enforce the interlocutory decision of 26 November 2004 and to pay him damages for the delay in its enforcement (“the action of 16 February 2005”). Initially, the Didube-Chughureti District Court on 8 April 2005 dismissed the action of 16 February 2005 as manifestly ill-founded. However, the applicant appealed, explaining that the essence of his claim was to restore the situation which had existed prior to the lifting of the attachment order on 17 September 2004. During the appellate proceedings, the applicant further specified that he aimed at the annulment of those records in the Land Registry which had confirmed the distribution of the flats between the cooperative members on the first floor of the block. In addition, the applicant dropped his claim for damages. On 5 December 2005 the Tbilisi Court of Appeal allowed the applicant’s appeal against the decision of 8 April 2005, ordering the Land Registry and the bailiffs to annul the cooperative members’ property titles to the flats located on the first floor of the block. In its decision, the appellate court duly noted that the applicant had withdrawn his claim for damages. As neither the applicant nor the respondent authorities lodged a cassation appeal against the decision of 5 December 2005, it became binding and, as disclosed by the case file, was later enforced by the authorities. In a judgment of 12 February 2004, the Vake-Saburtalo District Court allowed the applicant’s civil action on the merits, ordering the cooperative to transfer the disputed flat to the applicant’s ownership. The judgment of 12 February 2004 was fully upheld by the Tbilisi Regional Court and the Supreme Court of Georgia on 4 November 2004 and 5 May 2005 respectively, becoming binding on the latter date. On 10 June 2005 the Tbilisi City Court issued to the Tbilisi enforcement office a writ for the enforcement of the judgment of 12 February 2004. On 21 June 2005 the bailiff from the Tbilisi enforcement office, who became in charge of the applicant’s case, proposed to the cooperative to abide voluntarily by the judgment of 12 February 2004. The President of the cooperative, Mr G., replied, on the following day, that all the flats on the first floor of the block had already been alienated to third parties. On 7 July 2005 the bailiff again requested the cooperative to abide by the judgment of 12 February 2004, on pain of the initiation of criminal proceedings against Mr G. under Article 381 of the Criminal Code. The reiterated proposal was left unanswered by the debtor, and on 7 August 2005 the bailiff transmitted the case to an investigative unit of the Ministry of Justice, the agency in charge of enforcement proceedings, for more drastic measures. Consequently, on 23 August 2005 a criminal case was opened against Mr G. for the obstruction of the enforcement. On 19 July 2006 the applicant complained to the Enforcement Department of the Ministry of Justice (“the Enforcement Department”), about the bailiff’s failure to recover the judgment debt of 12 February 2004. The applicant noted that, after the records of the third parties’ property titles to the relevant flats had been removed from the Land Registry, there was no impediment to the transfer of the disputed flat to his ownership. In a letter of 7 August 2006, the Enforcement Department informed the applicant of the measures which had been undertaken to compel the cooperative to abide by the judgment of 12 February 2004. The authority also invited the applicant, in the light of the difficulties associated with the transfer of the disputed flat, to consider the possibility of an adjustment in the modalities of the enforcement, as envisaged by the relevant enforcement legislation. That proposal was left unanswered by the applicant. Subsequently, an extensive exchange of correspondence, bearing on the method and various factual details of the possible transfer of the disputed flat to the applicant, took place between the bailiff and Mr G. However, those negotiations yielded no result, and on 2 August 2007 the Tbilisi City Court ordered, within the framework of the criminal proceedings, Mr G.’s dismissal from the post of President of the cooperative. On 22 August 2007 the bailiff requested all the members of the cooperative to reach an agreement on the transfer of the disputed flat to the applicant, on pain of the initiation of criminal proceedings under Article 381 of the Criminal Code against each of them. On 19 October 2007, brokered by the bailiff, Mr G. made a friendly settlement proposal to the applicant. Notably, the former President of the cooperative expressed his readiness to cede his own apartment free of charge to the applicant, in exchange for the latter’s waiver of any further claims over the disputed flat. The applicant did not accept that proposal. According to the case file, the judgment of 12 February 2004 has not been enforced to date. The non-enforcement of a binding judgment or the obstruction of its enforcement by, inter alia, executives of a corporation or other organisation was a criminally liable offence, prescribed by Article 381 of the Criminal Code. Pursuant to section 18 of the Enforcement Proceedings Act of 16 April 1999, an appeal against any procedural decision, action or omission of an agent of the enforcement authority (bailiff) lay to a court. Pursuant to Articles 207-209 of the General Administrative Code, the State could be sued for the harm done by an action or omission of any public servant. In such proceedings, the relevant provisions of the Civil Code could be applied, if necessary. Article 1005 § 1 of the Civil Code stated that damage done to an individual by either negligent or deliberate misconduct of a public servant should be compensated by the State.