SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SADIK B Președintele, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș 4038/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Sad La 18 mai 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice guvernului durata procedurii. După cum permite art. 29 alineatul (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul s-a născut în 1958 și își are reședința în Ankara. La 1 mai 1998, reclamantul a introdus o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei intervenții medicale. În perioada 1 mai 1998 - 1 iunie 2006, tribunalul a desfășurat treizeci și opt de ședințe. La 30 iulie 1999, 18 septembrie 2000, 6 februarie 2002 și 20 martie La 21 iunie 2004, un raport de expertiză privind prejudiciul material suferit de reclamant a fost depus la dosar. În ședința din 1 decembrie 2004, tribunalul a acordat o perioadă suplimentară la cererea reclamantului. 10. La 13 decembrie 2004, reclamantul a solicitat reevaluarea valorii despăgubirii solicitate inițial. 11. La 23 decembrie 2004, Tribunalul a acceptat parțial cererea reclamantului și a ordonat plata a 4 150 000 de cărți turce vechi, ținând seama de cererea sa de reevaluare. 12. La 16 septembrie 2005, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre pentru prescrierea cererii de reevaluare. 13. La 1 iunie 2006, instanța a acceptat parțial cererea reclamantului și i-a acordat 1 000 000 000 de cărți turcești vechi. 14. Potrivit guvernului, din lipsă de recurs, această hotărâre ar fi devenit definitivă la 13 septembrie 2006. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul "timpului rezonabil" astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. 16. Curtea constată că acest aspect nu este în mod vădit întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. 17. Guvernul se opune acestei teze, susținând în special că prezentarea cu întârziere a rapoartelor de expertiză, precum și cererea de reevaluare formulată de reclamant au contribuit la prelungirea procedurii. 18. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 1 mai 1998, data introducerii acțiunii în fața Tribunalului de Mare Instanță și s-a încheiat la 1 mai 1998 Iunie 2006 a durat aproximativ opt ani și o lună pentru două instanțe. 19. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Daneshpayeh c. Turcia, 21086/04, §§ 26-29, 16 iulie 2009). 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Daneshpayeh citată anterior 21. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea subliniază că Tribunalul de Mare Instanță a luat șase ani și șapte luni pentru a se pronunța cu privire la fondul cauzei pentru prima dată. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, Curtea observă că a manifestat o diligență normală și că nu i se poate reproșa că a intentat acțiuni care s-au dovedit justificate (a se vedea Piron c. Franța, nr 36436/97, § 55, 14 noiembrie 2000). În ceea ce privește obiectul litigiului, Curtea constată că acesta era complex și necesar elaborarea de rapoarte de expertiză. Cu toate acestea, în această privință, Curtea amintește că este de competența statelor să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a obține, într-un termen rezonabil, o decizie definitivă cu privire la o contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (Comingersoll c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV și Mikulićc. Croația, 53176/99, § in fine CEDO 2002-I). În lumina acestor considerații și a jurisprudenței sale în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința Reclamantul solicită doar o sumă de 829 446,81 de lire turce, adică aproximativ 431 de lire turce. 375 EUR (EUR) ca prejudiciu material, sumă care urmează să fie însoțită de dobânzi la rata legală de la data depunerii cererii. În această privință, el susține că ar fi trebuit să primească această sumă în măsura în care, în cazul în care procedura s-ar fi încheiat într-un termen rezonabil, cererea sa de despăgubire suplimentară nu ar fi fost respinsă de instanțele interne pentru prescripție. 23. 24 Curtea constată că nu a fost sesizată în niciun moment cu privire la un motiv întemeiat pe respingerea cererii sale de reevaluare a valorii despăgubirii și că constatarea încălcării se referă numai la durata procedurii. În acest sens, reclamantul nu solicită nicio despăgubire și, prin urmare, respinge cererea. Pe de altă parte, reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața organelor convenției și/sau a instanțelor interne și nici nu solicită o examinare din oficiu (Colacioppo c. Italia, 19 februarie 1991, § 16, seria A n 197-D). PE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă; a fost încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 23 noiembrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Modululer Președinte
DEUXIÈME SECTION
SADIK BİLGİN c. TURQUIE
(
Requête n
o
4038/06)
ARRÊT
23 novembre 2010
11/04/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2
c)
de la Convention.
Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Sadık Bilgin c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une Chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 novembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
4038/06) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.
Sadık Bilgin («
le requérant
»), a saisi la Cour le 29 décembre 2005 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
E Șahin, avocat à Ankara. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 18 mai 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1958 et réside à Ankara.
5.
Le 1
er
mai 1998, le requérant introduisit devant le tribunal de grande instance («
le tribunal
») une action en indemnisation du préjudice subi en raison d'une intervention médicale.
6.
Du 1
er
mai 1998 au 1
er
juin 2006, le tribunal tint trente huit audiences.
7.
Les 30 juillet 1999, 18 septembre 2000, 6 février 2002 et 20
mars
2003, quatre rapports d'expertise médicale furent versés au dossier.
8.
Le 21 juin 2004, un rapport d'expertise relatif au dommage matériel subi par le requérant fut versé au dossier.
9.
A l'audience du 1
er
décembre 2004, le tribunal accorda un délai supplémentaire à la demande du requérant.
10.
Le 13 décembre 2004, le requérant demanda la réévaluation du montant de l'indemnisation qu'il avait initialement demandé.
11.
Le 23 décembre 2004, le tribunal fit partiellement droit à la demande du requérant et ordonna le paiement de 4
150
000 anciennes livres turques en tenant compte de sa demande de réévaluation.
12.
Le 16 septembre 2005, la Cour de cassation infirma ce jugement pour prescription de la demande de réévaluation.
13.
Le 1
er
juin 2006, le tribunal fit partiellement droit à la demande du requérant et lui accorda 1
000
000
000 anciennes livres turques.
14.
Selon le Gouvernement, faute de pourvoi, ce jugement serait devenu définitif le 13
septembre 2006.
15.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention.
16.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
17.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il fait notamment valoir que la remise tardive des rapports d'expertise ainsi que la demande de réévaluation formée par le requérant ont contribué à la prolongation de la procédure.
18.
La période à considérer a débuté le 1
er
mai 1998, date d'introduction de l'action devant le tribunal de grande instance et s'est terminée le 1
er
juin 2006. Elle a duré environ huit ans et un mois, pour deux instances.
19.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 26-29, 16 juillet 2009).
20.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Daneshpayeh
précité).
21.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour souligne que le tribunal de grande instance a mis six ans et sept mois pour statuer sur le fond de l'affaire pour la première fois. S'agissant du comportement du requérant, la Cour observe qu'il a fait preuve d'une diligence normale et qu'il ne saurait lui être reproché d'avoir intenté des recours qui se sont tous avérés justifiés (voir
Piron c. France
, n
o
36436/97, § 55, 14 novembre 2000). Quant à l'objet du litige, la Cour constate qu'il était complexe et nécessitait l'établissement de rapports d'expertise. Toutefois, à cet égard, la Cour rappelle qu'il appartient aux États d'organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d'obtenir, dans un délai raisonnable, une décision définitive sur une contestation relative à ses droits et obligations de caractère civil (
Comingersoll c. Portugal
[GC], n
o
35382/97, §
24, CEDH
2000-IV et
Mikulić c. Croatie,
n
o
53176/99, §
45
in fine
,
CEDH 2002-I). A la lumière de ces considérations et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
22.
Reste l'application de l'article 41 de la Convention.
Le requérant réclame uniquement un montant de 829
446,81 livres turques, soit environ 431
375 euros (EUR) à titre de préjudice matériel, montant à assortir d'intérêts au taux légal à compter de la date d'introduction de la requête. A cet égard, il soutient qu'il aurait dû recevoir ladite somme dans la mesure où, si la procédure s'était terminée dans un délai raisonnable, sa demande d'indemnité complémentaire n'aurait pas été rejetée par les juridictions internes pour prescription.
23.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
24.
La Cour observe qu'elle n'a été saisie à aucun moment de la procédure d'un grief tiré du rejet de sa demande de réévaluation du montant de l'indemnisation et que son constat de violation porte uniquement sur la durée de la procédure. A ce titre, le requérant ne sollicite aucun dédommagement. Par conséquent, elle rejette la demande. Par ailleurs, le requérant ne demande pas le remboursement de frais et dépens supportés devant les organes de la Convention et/ou les juridictions internes, et pareille question n'appelle pas un examen d'office (
Colacioppo c. Italie
, 19
février 1991, §
16, série A n
o
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable ;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 novembre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente