AFFAIRE YILMAZ c. GRECE

STRASBURG 25 noiembrie 2010 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Yilmaz c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, Elisabeth Steiner, George Nicolaou, judecători și Andre Wampach, grefier adjunct din secțiune, După ce a intenționat în camera Consiliului la 4 noiembrie 2010, Rend la hotărâre, care a fost adoptată la această dată a procedurii A la origine a cauzei se află o cerere (n 13902/08) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant turc, domnul Yildiray Yilmaz ( 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul este reprezentat de dl Spyridon Spyridis, avocat în Baroul din Nürnberg. Guvernul grec a fost reprezentat de delegatul agentului său, dl Georgiadis, șef la Consiliul juridic al statului. September 2009, președinta primei secțiuni a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurilor în cauză guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. În cele din urmă, au fost primite observații de la guvernul turc, care și-a exercitat dreptul de a acționa [art. 36 alineatul (1) din Convenție și art. 44 din Regulamentul de procedură]. Reclamantul s-a născut în 1965 și locuiește în Nürnberg. În 1998, în timpul șederii sale în Grecia, el a fost victima unui accident de mașină împreună cu familia sa. Soția sa a murit la fața locului și cei doi copii ai lor au fost grav răniți. La 30 aprilie 1999, împreună cu alte persoane apropiate de victime, reclamantul sesizează instanța în primă instanță cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva șoferului mașinii și la fondul subsidiar de asigurare pentru accidentele de mașină. La 9 iunie 2000, instanța de primă instanță (în primă instanță) a acordat parțial dreptul la cererile de despăgubire (Decizia nr. 2818/2002). La 6 martie 2003, fondul subsidiar de asigurare pentru accidentele de mașină a făcut apel. La 4 martie 2005, instanța de apel a confirmat decizia nr. 2817/2002 și a acordat parțial dreptul reclamanților (hotărârea nr. 1744/2005). Din dosar reiese că această hotărâre a devenit definitivă. A doua procedură în despăgubire 10. Între timp, la 31 octombrie 2000, reclamantul a sesizat instanța în primă instanță cu privire la o acțiune în despăgubire care solicita o indemnizație suplimentară pentru pierderea de câștig datorată spitalizării sale ca urmare a accidentului și incapacității sale de a lucra în timpul convalescenței sale. 11. La data de 5 martie 2002, Tribunalul de Primă Instanță (Decizia nr. 1096/2002). 12. La 25 iunie 2002 și 21 februarie 2003, reclamantul și fondul subsidiar de asigurare pentru accidentele de mașină au făcut apel. 13. La 30 ianuarie 2008, instanța de apel a confirmat parțial Decizia nr. 1096/2002 (hotărârea nr. 503/2008). Din dosar reiese că această hotărâre a devenit definitivă. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 14. Reclamantul susține că durata procedurilor în cauză nu a respectat principiul termenului rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 15. Turcia consideră că durata procedurilor în cauză este prea lungă și că cetățenii turci sunt discriminați de justiția greacă. În ceea ce privește prima parte a plângerii întemeiat pe durata procedurilor în cauză, Curtea constată că aceaceasta este finalizată la 4 martie 2005, și anume cu mai mult de șase luni înainte de 6 martie 2008, data la care a fost introdusă prezenta cerere. În plus, în ceea ce privește cea de-a doua parte a cauzei întemeiată pe durata procedurilor în cauză, Curtea constată că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 31 octombrie 2000, cu sesizarea Tribunalului de Primă Instană din . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 22. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata celei de-a doua proceduri în cauză a fost excesivă și nu răspunde cerinței Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1). Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: imprejmuiește pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă 26. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția în limba franceză și a fost prezentată în scris la 25 noiembrie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler adjunct președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

YILMAZ c. GRÈCE

(

Requête n

o

13902/08)

ARRÊT

STRASBOURG

25 novembre 2010

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Yilmaz c. Grèce,

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de

:

Anatoly Kovler,

président,

Elisabeth Steiner,

George Nicolaou,

juges,

et de André Wampach,

greffier adjoint

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 novembre 2010,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

13902/08) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant turc, M. Yildiray Yilmaz («

le requérant

»), a saisi la Cour le 6 mars 2008 en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

Spyridon Spyridis, avocat au barreau de Nürnberg. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») a été représenté par le délégué de son agent, M.

K.

Georgiadis, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat.

3.

Le 1

er

septembre 2009, la présidente de la première section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée des procédures en cause au Gouvernement. En application du Protocole n

o

14, la requête a été attribuée à un Comité. Enfin, des observations ont été reçues du gouvernement

turc, qui a exercé son droit d’intervenir (

articles 36 § 1 de la Convention et 44 du règlement).

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1965 et réside à Nürnberg.

5.

En 1998, lors de son séjour en Grèce, il fut victime avec sa famille d’un accident de voiture. Son épouse mourut sur place et leurs deux enfants furent grièvement blessés.

A.

La première procédure en indemnisation

6.

Le 30 avril 1999, conjointement avec d’autres proches des victimes, le requérant saisit le tribunal de première instance d’Athènes d’une action en dommages-intérêts contre le conducteur de la voiture et la Caisse subsidiaire d’assurance pour les accidents de voiture. Ils sollicitaient leur dédommagement pour le préjudice matériel et moral subi en raison de l’accident.

7.

Le 9 juin 2000, le tribunal de première instance d’Athènes fit partiellement droit aux demandes d’indemnisation (décision n

o

2817/2000).

8.

Le 6 mars 2003, la Caisse subsidiaire d’assurance pour les accidents de voiture interjeta appel.

9.

Le 4 mars 2005, la cour d’appel d’Athènes confirma la décision n

o

2817/2000 et fit partiellement droit aux plaignants (arrêt n

o

1744/2005). Il ressort du dossier que cet arrêt est devenu définitif.

B.

La seconde procédure en indemnisation

10.

Entre-temps, le 31 octobre 2000, le requérant avait saisi le tribunal de première instance d’Athènes d’une action en dommages-intérêts sollicitant une indemnité supplémentaire pour le manque à gagner dû à son hospitalisation suite à l’accident et de son incapacité de travailler pendant sa convalescence.

11.

Le 5 mars 2002, le tribunal de première instance d’Athènes fit partiellement droit à la demande du requérant (décision n

o

1096/2002).

12.

Les 25 juin 2002 et 21 février 2003, le requérant et la Caisse subsidiaire d’assurance pour les accidents de voiture interjetèrent respectivement appel.

13.

Le 30 janvier 2008, la cour d’appel d’Athènes confirma partiellement la décision n

o

1096/2002 (arrêt n

o

503/2008). Il ressort du dossier que cet arrêt est devenu définitif.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

14.

Le requérant allègue que la durée des procédures en cause a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

15.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

16.

De son côté, le gouvernement

turc estime que le délai des procédures en cause est trop long et que les ressortissants turcs font l’objet de discriminations par la justice grecque.

A.

Sur la recevabilité

17.

En ce qui concerne le premier volet du grief tiré de la durée des procédures en cause, la Cour note que celle-ci s’est achevée le 4 mars 2005, à savoir plus de six mois avant le 6 mars 2008, date d’introduction de la présente requête. Il s’ensuit que cette partie du grief est tardive et doit être rejetée en application de l’article

35 §§ 1 et 4 de la Convention.

18.

En outre, en ce qui concerne le second volet du grief tiré de la durée des procédures en cause, la Cour constate qu’il n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

19.

La période à considérer a débuté le 31 octobre 2000, avec la saisine du tribunal de première instance d’Athènes d’une action sollicitant des dommages-intérêts supplémentaires et s’est terminée le 30 janvier 2008, avec la publication de l’arrêt n

o

503/2008 de la cour d’appel d’Athènes. Elle a donc duré sept ans et trois mois environ pour deux degrés de juridiction.

20.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

21.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir

Frydlender

précité).

22.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la seconde procédure en cause a été excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LE RESTANT DES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

23.

Le requérant se plaint dans l’abstrait de l’indemnité allouée par les juridictions internes.

24.

La Cour considère que, à supposer même que ledit grief remplisse les conditions de recevabilité prévues par l’article 35 § 1 de la Convention, il n’est aucunement étayé.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

25.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

26.

Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.

PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la seconde procédure en cause devant les juridictions civiles et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 novembre 2010, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

André Wampach

Anatoly Kovler

Greffier adjoint

Président