Leonov împotriva Rusiei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 36280/05 de către Oleg Nikolayevich LEONOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 25 noiembrie 2010 în calitate de Cameră compusă de: Christos Rozakis, Președintele, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 25 februarie 2005, având în vedere decizia de a aplica procedura de judecată-pilot luată în cazul Burdov (n. 2) v. Rusia (n. 33509/04, CEDH 2009-...), având în vedere declarația de către guvernul contestat din data 13 Iulie 2010 solicitând Curtea să pună în aplicare cererea din lista cauzelor sale și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Oleg Nikolayevich Leonov, este un național rus care s-a născut și trăiește în Belaya Kalitva, regiunea Rostov.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dna V.V. Leonidchenko, avocat practicant în regiunea Rostov. Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 iulie 2004, Curtea de Oraș Belaya Kalitva din regiunea Rostov („Curtea de Oraș”) a ordonat autorităților locale să furnizeze reclamantului locație. Hotărârea respectivă a fost susținută în apel de către Curtea regională Rostov și a devenit finală și executibilă la 6 septembrie 2004. La 1 martie 2006, Tribunalul Orașului (așa cum a fost clarificat de Tribunalul Oraș la 27 aprilie 2006) a acordat reclamantului 286.918.82 Rubles rus (RUB) (aproximativ 8.198) în achiziții și RUB 12.821 (aproximativ 366) în plăți lunare.

Această hotărâre, care a devenit finală și executabilă la 10 mai 2006, a fost pusă în aplicare în noiembrie 2007. La 24 iulie 2006, Curtea de Oraș a acordat reclamantului RUB 32.653,57 (aproximativ 933) în arride, RUR 1.308,14 (aproximativ 37 EUR) în plăți lunare și RUR 2.180,26 (aproximativ 62 EUR) în plăți anuale. Hotărârea respectivă, care a devenit finală și executabilă la 4 august 2006, a fost pusă în aplicare în august 2007. La 19 decembrie 2006, Curtea de Oraș a acordat reclamantului RUB. 148.781.66 (atunci aproximativ 4,251) în arride, hotărârea care a devenit finală și executabilă la 9 ianuarie 2007, a fost pusă în aplicare la 12 decembrie 2007. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind aplicarea întârziere a hotărârilor finale și executibile în favoarea sa.

De asemenea, reclamantul a susținut o încălcare a articolului 14 din Convenție. HOTĂRÂREA după hotărârea pilotă din Burdov (nu. , citat mai sus, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală din 13 iulie 2010. Ei au recunoscut că hotărârile finale și executoare din 1 martie 2006 și 24 iulie 2006 în favoarea reclamantului nu au fost executate în timp util și au declarat, de asemenea, intenția lor de a plăti reclamantul ex gratie o sumă de 1200 EUR ca satisfacție în acest sens. Au invitat în continuare Curtea să atace acest caz din lista de cauze a Curții. Restul declarației lor se citește după cum urmează: „Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile.

Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenția]. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului”. Într-o scrisoare din 23 august 2010, reclamantul a fost de acord cu suma propusă în declarația Guvernului. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c), este împuternicit să ia o probă din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

Curtea reamintește că a ordonat Federației Ruse să acorde tuturor victimelor care nu plătesc sau au întârziat în mod razonabil plata de către autoritățile de stat a unei datorii în favoarea lor care au depus cererile la Curte înainte de 15 ianuarie 2009 (Burdov (n. 2), citat mai sus, §§ 144-145). După examinarea termenilor declarației guvernamentale, Curtea înțelege că intenționează să acorde reclamanților recurs în conformitate cu hotărârea pilotă Burdov (n. 2). Curtea este convinsă că lungimea excesivă a executării hotărârilor finale din 1 martie și 24 iulie 2006 în favoarea reclamantului este recunoscută de guvern. De asemenea, constată că compensația oferită este comparabilă cu atribuirea Curții în cazuri similare.

Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii; este de asemenea satisfăcut că respectul drepturilor omului astfel cum este definit în Convenție (art. 37 § 1 în amendă ) nu necesită să continue examinarea prezentei cereri (a se vedea, pentru aceeași concluzie în circumstanțe similare, Sobol și alții c. Rusia (dec.), nr. 11373/03 În consecință, în ceea ce privește plângerile privind executarea întârzietă a hotărârilor Tribunalului din 1 martie și 24 iulie 2006 în favoarea reclamantului, cererea ar trebui eliminată din lista de cazuri a Curții. În ceea ce privește problema punerii în aplicare a întreprinderilor guvernamentale, Comitetul de miniștri rămâne competent să supravegheze această chestiune în conformitate cu art. 46 § 2 din Convenție.

În orice caz, prezenta hotărâre a Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, prezenta cerere la lista cauzelor sale (a se vedea Sobol și alții , citat mai sus . Reclamantul s-a încălcat în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la aplicarea întârziere a hotărârilor din 1 iulie 2004 și 19 decembrie 2006 în favoarea sa . În măsura în care este relevant, aceste articole au citit după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică ... are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.

Nimeni nu va fi privat de posesiunile sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.” Guvernul a susținut că această plângere este inadmisibilă din cauza raționalității perioadei de executare. Reclamantul nu a formulat comentarii. Curtea reiterează că o întârziere nejustificată în executarea unei hotărâri obligatorii poate încălca Convenția (a se vedea Burdov (n. 2), citată mai sus, § 66). Curtea constată că hotărârea din 1 iulie 2004 în favoarea reclamantului a devenit finală și executabilă la 6 septembrie 2004 și a fost pusă în aplicare în ianuarie 2006, ceea ce reprezintă un an și patru luni după aceea.

Având în vedere faptul că această hotărâre se referă la ajutor nemonetar, și anume la dispoziția reclamantului cu locuințe și având în vedere absența dezacordurilor dintre părți în această chestiune, Curtea nu consideră această perioadă incompatibilă cu cerințele convenției. Curtea remarcă că hotărârea din 19 decembrie 2006 în favoarea reclamantului a devenit finală și executabilă la 9 ianuarie 2007 și a fost pusă în aplicare la 12 decembrie 2007, ceea ce este ușor peste unsprezece luni după aceea. Întrucât perioada de executare a fost mai mică de un an și în absența unor circumstanțe specifice, Curtea consideră că această perioadă respectă cerințele convenției (a se vedea Belkin și alții c. Rusia (dec.), nr. 14330/07 și al.

, 5 februarie 2009 … În cele din urmă, reclamantul a susținut încălcarea articolului 14 din Convenție. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt din competența sa, Curtea constată că această plângere nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și a libertăților fundamentale prevăzute în Convenția și în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerea privind executarea întârzietă a hotărârilor finale și executoare din 1 martie 2006 și 24 iulie 2006 în favoarea reclamantului; declară restul cererii inadmisibil.

Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 36280/05 by Oleg Nikolayevich LEONOV against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 25 November 2010 as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judges, and Søren Nielsen, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 25 February 2005, Having regard to the decision to apply the pilot-judgment procedure taken in the case of Burdov (no. 2) v. Russia (no. 33509/04, ECHR 2009-...), Having regard to the declaration by the respondent Government dated 13 July 2010 requesting the Court to strike the application out of its list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Oleg Nikolayevich Leonov, is a Russian national who was born and lives in Belaya Kalitva, Rostov Region.

He was represented before the Court by Ms V.V. Leonidchenko, a lawyer practising in the Rostov Region. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 1 July 2004 the Belaya Kalitva Town Court of Rostov Region (“the Town Court”) ordered the local authorities to provide the applicant with housing. That judgment was upheld on appeal by the Rostov Regional Court and became final and enforceable on 6 September 2004. The applicant was provided with a flat in Belaya Kalitva in January 2006. On 1 March 2006 the Town Court (as clarified by the Town Court on 27 April 2006) awarded the applicant 286,918.82 Russian roubles (RUB) (then approximately EUR 8,198) in arrears and RUB 12,821 (then approximately EUR 366) in monthly payments.

That judgment, which became final and enforceable on 10 May 2006, was enforced in November 2007. On 24 July 2006 the Town Court awarded the applicant RUB 32,653.57 (then approximately EUR 933) in arrears, RUR 1,308.14 (then approximately EUR 37) in monthly payments and RUR 2,180.26 (then approximately EUR 62) in yearly payments. That judgment, which became final and enforceable on 4 August 2006, was enforced in August 2007. On 19 December 2006 the Town Court awarded the applicant RUB 148,781.66 (then approximately EUR 4,251) in arrears. That judgment, which became final and enforceable on 9 January 2007, was enforced on 12 December 2007. COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about delayed enforcement of the final and enforceable judgments in his favour.

The applicant also alleged a violation of Article 14 of the Convention. THE LAW 1. Following the pilot judgment in Burdov (no. 2) , cited above, the Government submitted a unilateral declaration dated 13 July 2010. They acknowledged that the final and enforceable judgments of 1 March 2006 and 24 July 2006 in the applicant’s favour were not enforced in a timely manner. They also declared their intention to pay the applicant ex gratia a sum of EUR 1,200 as just satisfaction in this respect. They further invited the Court to strike the present case out of the Court’s list of cases. The remainder of their declaration read as follows: “The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the [Convention]. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case”. In a letter of 23 August 2010 the applicant agreed with the sum proposed in the Government’s declaration. The Court reiterates that under Article 37 § 1 (c) it is empowered to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

The Court recalls that it ordered the Russian Federation to grant redress to all victims of non-payment or unreasonably delayed payment by State authorities of a judgment debt in their favour who had lodged their applications with the Court before 15 January 2009 ( Burdov (no. 2) , cited above, §§ 144-145). Having examined the terms of the Government’s declaration, the Court understands it as intending to give the applicants redress in line with the Burdov (no. 2) pilot judgment. The Court is satisfied that the excessive length of the enforcement of the final judgments of 1 March and 24 July 2006 in the applicant’s favour is acknowledged by the Government. It also notes that the compensation offered is comparable with Court awards in similar cases.

The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of the application; it is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention (Article 37 § 1 in fine ) does not require it to continue the examination of the present application (see, for the same conclusion in similar circumstances, Sobol and Others v. Russia (dec.), nos. 11373/03 et al. , 24 June 2010). Accordingly, in so far as the complaints about delayed enforcement of the Town Court’s judgments of 1 March and 24 July 2006 in the applicant’s favour are concerned, the application should be struck out of the Court’s list of cases. As regards the question of implementation of the Government’s undertakings, the Committee of Ministers remains competent to supervise this matter in accordance with Article 46 § 2 of the Convention.

In any event the Court’s present ruling is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the present application to its list of cases (see Sobol and Others , cited above). 2. The applicant further complained under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about the delayed enforcement of the judgments of 1 July 2004 and 19 December 2006 in his favour. Insofar as relevant, these Articles read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] tribunal...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural ... person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions.

No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.” The Government argued that this complaint was inadmissible because of the reasonableness of the period of enforcement. The applicant did not comment. The Court reiterates that an unreasonably long delay in enforcement of a binding judgment may breach the Convention (see Burdov (no. 2) , cited above, § 66). The Court notes that the judgment of 1 July 2004 in the applicant’s favour became final and enforceable on 6 September 2004 and was enforced in January 2006, that is a year and four months thereafter.

Taking into account that that judgment concerned non-monetary relief, namely provision of the applicant with housing, and being mindful of the absence of disagreement between the parties on this matter, the Court does not consider this period incompatible with the requirements of the Convention. The Court notes that the judgment of 19 December 2006 in the applicant’s favour became final and enforceable on 9 January 2007 and was enforced on 12 December 2007, that is slightly over eleven months thereafter. As the period of enforcement was less than one year and in absence of any specific circumstances the Court considers that this period complied with the requirements of the Convention (see Belkin and Others v. Russia (dec.), nos.

14330/07 et al ., 5 February 2009). It follows that the complaint about delayed enforcement of the Town Court’s judgments of 1 July 2004 and 19 December 2006 in the applicant’s favour is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. 3. Finally, the applicant alleged violation of Article 14 of the Convention. In the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence the Court finds that this complaint does not disclose any appearance of a violation of the rights and fundamental freedoms set out in the Convention and Protocols thereto. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases in so far as complaint about delayed enforcement of the final and enforceable judgments of 1 March 2006 and 24 July 2006 in the applicant’s favour is concerned; Declares the remainder of the application inadmissible. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President