AFFAIRE CERNESCU ET MANOLACHE c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

30.11.2010

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CERNESCU ET MANOLACHE c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 CERCESCU ȘI MANOLACHE c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 28607/04) HOTĂRÂREA Revizuirii STRASBURG 30 noiembrie 2010 DEFINITIVF 11/04/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (1) din Convenție. În cauza Cernescu și Manoloache c. România (cerere de revizuire a hotărârii din 8 ianuarie 2009), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier, După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 noiembrie 2010, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 28607/04) îndreptată împotriva României și dintre care două resortisante ale acestui stat, domnul meu Ioana Voichita Cernescu și Anca Simina Manoloache ( Prin hotărârea din 8 ianuarie 2009, Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către stat către terți de bună-credință a apartamentului nr. 6 și a terenului aferent al clădirii situat la București, la n 5, rue Naum Ramniceanu, ale cărei recurente fuseseră recunoscute ca proprietari printr-o decizie definitivă de justiție din 2 septembrie 1994. Această vânzare a fost combinată cu o lipsă totală de despăgubire. Curtea a decis, de asemenea, să aloce în comun celei de a doua recurente și moștenitorilor primei reclamante 80 000 EUR (EUR) pentru daune materiale și 1 500 EUR La 8 octombrie 2009, guvernul a comunicat Curții că, la 1 iulie 2009, în cadrul executării hotărârii Curții, avocatul recurentelor l-a informat cu privire la existența unei hotărâri din 17 mai 2006 al Tribunalului de Primă Instanță din București, confirmat în ultimă instanță la 23 februarie 2007 de tribunalul departamental din București, care dispune foștilor chiriași (a se vedea punctul 7 din hotărârea din acțiunea principală) restituirea bunului în litigiu în favoarea recurentelor. Hotărârea menționată anterior a fost pusă în aplicare la 13 mai 2008 atunci când doamna Manoloche și moștenitorii doamnei Cernescu au preluat proprietatea. În consecință, guvernul a solicitat revizuirea hotărârii, în sensul articolului 80 din Regulamentul de procedură al Curții. În decembrie 2009, Curtea a examinat cererea în curs de revizuire și a decis să acorde recurentelor, care au fost reprezentate de o avocată, un termen de șase săptămâni pentru a prezenta eventuale observații. Recurentele nu au răspuns la aceasta. Guvernul susține că recurentele au obținut, în urma unei acțiuni în revendicare, o hotărâre definitivă favorabilă prin care dispunea restituirea bunului în litigiu. Potrivit guvernului, în momentul pronunțării hotărârii din 8 ianuarie 2009 de stabilire a unei despăgubiri în temeiul articolului 41 din convenție, proprietatea era deja în posesia doamnei Manoloche și moștenitorii doamnei Cernescu. Prin urmare, acordarea unei despăgubiri în acest sens este, în opinia sa, un element al unei îmbogățiri fără cauză Recurentele nu au făcut nicio observație cu privire la cererea în curs de revizuire. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 44 din convenție, hotărârile sale sunt definitive și că, în măsura în care pune sub semnul întrebării acest caracter definitiv, procedura în revizuire, nu prevăzută de convenție, dar instituită prin Regulamentul Curții, are un caracter excepțional : Prin urmare, cerința unei examinări stricte a admisibilității oricărei cereri de revizuire a unei hotărâri a Curții în cadrul unei astfel de proceduri (hotărârile Pardo c. Franța din 10 iulie 1996 (revizuirea admisibilității), § 21, Rec., 1996-III, Gustafsson c. Suedia din 30 iulie 1998 (revizuire temeinică), § 25, Rec. 1998-V și Stoicescu c. România din 21 septembrie 2004 (revizuire), § 33, n 31551/96. În conformitate cu art. 80 alineatul (1) din Regulamentul Curții În cazul unei descoperiri a unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influență decisivă asupra rezultatului unei cauze deja soluționate și care, la momentul hotărârii, era necunoscut Curții și nu putea fi în mod rezonabil cunoscut de o parte, aceasta din urmă poate, în termen de șase luni de la data la care a avut cunoștință de fapt, să sesizeze Curtea cu privire la o cerere de revizuire a hotărârii respective. Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă faptele din speță ar fi putut exercita o influență decisivă asupra rezultatului cauzei deja soluționate, dacă acestea nu ar fi putut fi cunoscute în mod rezonabil, înainte de pronunțarea hotărârii inițiale și dacă cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, în sensul articolului 80 din Regulamentul (CE) nr. 10. Curtea amintește că, prin hotărârea sa din 8 ianuarie 2009, a dispus restituirea către recurente a bunului lor, situat la București, la n 5, rue Naum Ramniceanu, compusă dintr-un apartament și din terenul aferent. De asemenea, aceasta constată că, înainte de adoptarea hotărârii în cauză, în urma unei acțiuni în revendicare, recurentele primiseră o hotărâre definitivă internă favorabilă prin care dispuneau restituirea bunului menționat anterior. 11. Curtea amintește apoi că, pentru a afla dacă faptele care stau la baza unei cereri în curs de revizuire sunt de în sensul articolului 80 alineatul (1) din regulament, trebuie luate în considerare în raport cu decizia Curții a cărei revizuire este solicitată (pardo) § 22. În cazul de față, aceasta arată că bunul în litigiu, pentru care a fost stabilită o despăgubire în temeiul articolului 41 din convenție, exista deja în patrimoniul recurentelor în momentul pronunțării hotărârii sale. În opinia Curții, această situație constituie într-adevăr un fapt de natură să exercite o influență decisivă în raport cu hotărârea din acțiunea principală. 12. În ceea ce privește necunoașterea faptelor descoperite, condiție impusă prin art. 80 din regulament, Curtea constată că noua hotărâre favorabilă recurentelor a fost pronunțată la 17 mai 2006, adică după 8 mai 2006, data depunerii observațiilor privind admisibilitatea și temeinicia cererii de către guvern. Înainte de această dată, acesta efectuase cercetări la autoritățile interne pentru a verifica situația juridică a binelui și pentru a-și pregăti apărarea. Deși este vorba de informații publice, guvernul nu poate fi acuzat în mod rezonabil că nu a avut cunoștință de acest lucru. 13. Cu toate acestea, Curtea constată că recurentele, deși aveau posibilitatea și obligația de a face acest lucru, au omis în cunoștință de cauză să informeze Curtea cu privire la restituirea bunului în litigiu. Astfel, de exemplu, scrisoarea din 11 decembrie 2006 ca răspuns la observațiile guvernului privind admisibilitatea și justificarea cererii, în care recurentele indică, fără a face trimitere la hotărârea din 17 mai 2006, valoarea de piață a bunului în litigiu. De asemenea, scrisoarea din 15 octombrie 2007 prin care Curtea a fost informată cu privire la decesul primei reclamante. Curtea constată că reclamanta nu și-a respectat obligația de a coopera cu Curtea în scopul unei bune administrări a justiției, astfel cum se prevede la art. 44 A din regulament și de a o informa cu privire la toate faptele și informațiile relevante pentru examinarea cererii, în conformitate cu articolele În aceste condiții și având în vedere specificitatea cauzei, Curtea concluzionează că guvernul nu putea să cunoască în mod rezonabil aceste fapte. mai sus) și a solicitat revizuirea la 8 octombrie 2009. Guvernul a respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 80 alineatul (1) din Regulamentul de procedură 16. În ceea ce privește influența acestei noi situații asupra calității de victimă a recurentelor, Curtea dorește să sublinieze că, în ciuda reluării deținerii bunurilor la 13 mai 2008, recurentele au suferit un prejudiciu din cauza imposibilității de a se bucura de bunurile lor înainte de această dată. Curtea amintește că, în cauze similare în cazul de față, în care reclamanții au obținut în cele din urmă anularea titlurilor de valoare ale terților cumpărători sau în care titlul lor de proprietate le-a luat asupra celor ale terților, Curtea a ajuns deja la concluzia încălcării articolului 1 din protocol 1 în cazul în care a constatat că reclamanții au fost temporar privați de dreptul lor de proprietate și nu au primit nicio compensație, în pofida demersurilor întreprinse pentru a obține restituirea clădirilor în cauză (Vladut c. România, nr. 630/02, § 39-42, 30 noiembrie 2006 Cherebetiu și Pop c. România, n 36366/03, § 51-53, 7 februarie 2008). În cazul de față, Curtea nu constată niciun motiv pentru a se abate de la abordarea adoptată în cauzele menționate anterior, situația de fapt fiind în mod substanțial aceeași. În acest sens, Curtea constată că, pentru o perioadă de aproximativ 14 ani, recurentele s-au aflat în imposibilitatea de a se bucura de dreptul lor de proprietate asupra bunului menționat anterior, din cauza vânzării lor de către autorități, în temeiul Legii nr. 112/1995, care permitea vânzarea numai a bunurilor adecvate în mod legal. Prin urmare, Comisia consideră că această nouă situație nu poate influența constatarea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție [§ 20-23 din Hotărârea din 8 ianuarie 2009 și punctul 2 din dispozitivul respectiv] dacă a ținut seama de motivarea menționată anterior 17. Pe de altă parte, în ceea ce privește influența noii situații asupra problemei prejudiciului material acordat ca urmare a satisfacției echitabile (art. 41 din Convenție), Curtea apreciază că noile elemente aduse la cunoștința sa de către guvern au un impact decisiv și, prin urmare, consideră că este necesară o revizuire parțială a hotărârii din 8 ianuarie 2009, prin aplicarea articolului 80 din Regulamentul său de procedură 18. Trebuie subliniat de la bun început că alineatul 27 din hotărârea inițială se referă la privarea de proprietate combinată cu absența totală a despăgubirii 27. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că a încălcat art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție din cauza vânzării de către stat a bunurilor recurentelor, combinată cu absența totală a despăgubirii. 19. Având în vedere noile elemente de fapt, Curtea consideră că alineatul menționat anterior trebuie să se citească după cum urmează 27. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție din cauza privării de proprietate și a lipsei de utilizare a bunului în litigiu între 2 septembrie 1994 și 13 mai 2008, și anume pentru aproximativ 14 ani. 20. Curtea constată, de asemenea, că alineatele (28) și (29) din hotărârea inițială prevăd obligația statului de a plăti recurentelor o sumă corespunzătoare valorii de piață a bunului și respingerii cererii recurentelor care solicită sume ca urmare a neplății. 28. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea decide că guvernul va trebui să plătească recurentelor o sumă corespunzătoare valorii actuale a apartamentului în litigiu și a terenului aferent. În acest sens, având în vedere expertiza tehnică a părților și informațiile de care dispune cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală, Curtea consideră că valoarea actuală a apartamentului în litigiu este de 80 000 EUR 29. În ceea ce privește sumele solicitate pentru neplata apartamentului, calculate în raport cu prețul de închiriere al acestui bun, Curtea nu poate aloca o sumă în acest sens, având în vedere că acordarea unei sume în acest titlu ar avea în acest caz un caracter speculativ, posibilitatea și randamentul unei închirieri fiind în funcție de mai multe variabile (a se vedea mutatis mutandis) Androne România, n 54062/00, § 70, 22 decembrie 2004, și Buzatu citată anterior, § 18) 21. Având în vedere ultimele modificări ale situației de fapt, Curtea consideră că recurentele trebuie să fie compensate pentru privarea temporară de proprietate și pentru lipsa de utilizare a bunurilor lor. Prin urmare, punctele 28 și 29 trebuie să se citească după cum urmează: Având în vedere primirea acțiunii în revendicare a recurentelor împotriva foștilor chiriași, Curtea apreciază, hotărând în mod echitabil, că recurentele ar trebui să fie alocate, în comun, 5 000 EUR pentru prejudicii materiale 22. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, decide să revizuiască Hotărârea din 8 ianuarie 2009 în ceea ce privește numai aplicarea articolului 41 din Convenție în consecință: Statul pârât trebuie să plătească doamnei Anca Simina Manoloche și Simina Craita Fluture și domnului Victor Constantin Cenusa, împreună, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume 000 EUR (cinci mii EUR) pentru prejudicii materiale, ii. 500 EUR (o mie cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, iii. orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe sumele respective că sumele în cauză vor fi convertite în moneda națională a statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 30 noiembrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte