AFFAIRE MOCULESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

02.03.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Partiellement irrecevable;Dommage matériel - réparation

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE MOCULESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MOCULECU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 15636/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 martie 2010 DEFINITIVF 02/06/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Moculescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 februarie 2010, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 15636/04) împotriva României și a cărei resortisantă a acestui stat, M Maria Mocule ui (inclusiv reclamanta mai sus), a sesizat Curtea la 3 martie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Recurenta invocă o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a imposibilității de a obține exercitarea unui teren de care este proprietară din cauza unui drept de suprafață cu titlu gratuit recunoscut unei societăți cooperatiste. La 3 ianuarie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice obiecția formulată în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. În 1947, recurenta s-a născut în Târgu-Jiu. În 1949, printr-un contract de donație, reclamanta a devenit proprietarul mai multor terenuri în satul Poineri situat în departamentul Gorj. În 1969, printr-o decizie a Consiliului departamental, un teren de 1124 m2, aparținând recurentei, a fost naționalizat și uzufuit a fost atribuit unei cooperative locale în În conformitate cu Legea nr. 18/1991 privind proprietatea, reclamanta a solicitat restituirea acestor terenuri la 6 martie 2002, comisia de departamentală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 i-a eliberat un titlu de proprietate pe care existau mai multe terenuri, inclusiv 1124 m2. Nu se făcea nicio mențiune cu privire la existența clădirii cooperativei. 10. Printr-o acțiune introdusă la septembrie 2002 în fața tribunalului departamental din Gorj, reclamanta a solicitat condamnarea cooperativei, devenită între timp societate comercială și persoană De drept privat, plătind lunar 200 de dolari americani (USD) pentru chirie pentru utilizarea terenului. Societatea cooperativă s-a opus și a susținut că, în temeiul articolului 187 din Legea nr 109/1996 privind organizațiile cooperatiste, aceasta avea dreptul de utilizare gratuită a terenului. 11. Considerând că articolul menționat anterior nu se aplica în situația terenurilor restituite foștilor proprietari în temeiul Legii nr. 18/1991 prin hotărârea din 13 iunie 2003, Tribunalul a acceptat acțiunea. 12. La 28 mai 2003, societatea cooperativă a vândut clădirea societății comerciale Gap International Consulting. 13. La recursul societății cooperative, printr-o hotărâre definitivă din 10 decembrie 2003, Curtea de Apel de la Craiova a respins acțiunea care considera că până la data vânzării imobilului, societatea cooperativă beneficia în temeiul Legii nr. 109/1996, de un drept de suprafață cu titlu gratuit pe teritoriul reclamantei. Departamental, considerând că Legea nr. 18/1991 nu putea deroga de la dispozițiile Legii nr. 109/1996. 14. printr-o nouă acțiune introdusă la 11 octombrie În 2005, în ceea ce privește societatea cooperativă și Gap International Consulting, reclamanta a solicitat Tribunalului departamental din Gorj să anuleze contractul de vânzare a clădirii și să constate că a devenit proprietarul clădirii în temeiul procesului de aderare imobiliară. 15. Prin hotărârea din 7 decembrie 2005, tribunalul departamental din Gorj a respins acțiunea pe motiv că contractul fusese încheiat în mod valabil. La apelul și recursul recurentei, prin două hotărâri din 20 aprilie 2006 și 16 februarie 2007, Curtea de Apel de la Craiova și Înalta Curte de Casație și Justiție au confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. II. Codul civil conține următoarele dispoziții relevante art. 492 Orice construcție, plantare sau orice lucru construit pe pământ sau pe pământ este presupus a fi realizat de proprietarul terenului cu propriile sale mijloace și să fie proprietatea sa până la proba contrară. art. 494 Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost realizate pe un teren de către o terță parte cu materialele sale, proprietarul terenului le poate păstra pentru el sau îl poate obliga pe terț să le scoată... Dacă proprietarul terenului dorește să păstreze pentru el plantațiile sau construcțiile, el trebuie să plătească valoarea materialelor și prețul forței de muncă, fără a ține cont de creșterea valorii terenului provocată de construcții și plantații. Cu toate acestea, în cazul în care plantațiile, construcțiile sau lucrările au fost realizate de o persoană terță cu bună credință, proprietarul terenului nu va putea solicita îndepărtarea plantațiilor, a clădirilor sau a lucrărilor menționate anterior, dar va avea dreptul fie de a returna valoarea materialelor și prețul mâinii de lucru, fie de a plăti echivalentul creșterii în valoare a terenului. 17. Dreptul de suprafață este un drept real care permite unei persoane (supraficialul) să fie proprietar al construcțiilor, lucrărilor sau plantațiilor pe un teren care aparține unei alte persoane, teren pe care supraficiarul are dreptul de utilizare. Dreptul de suprafață constituie o excepție de la regula achiziționării imobiliare artificiale, reglementată de art. 492 din Codul civil (punctul 16 de mai sus). 18. Regimul juridic al dreptului de suprafață nu este definit de niciuna dintre acestea. dispoziție legală: în special în ceea ce privește constituirea dreptului de suprafață, atât doctrina, cât și jurisprudența sunt de acord că aceasta se dobândește în temeiul Convenției părților, a moștenirii, a prescrierii dobândite sau a legii. În practică, majoritatea Suprafețele sunt constituite prin acord între cei interesați, convențiile cu titlu oneros fiind exemplul cel mai frecvent (a se vedea, de asemenea, Bock și Palade c. România, n 21740/02, § 32, 15 februarie 2007). 19. Mai multe acte legislative se referă la dreptul de suprafață. Legea 109/1996 a stabilit cadrul legislativ pentru funcționarea societăților comerciale cooperative, create în principal în domeniul serviciilor. Ele au dobândit statutul de persoane juridice de drept privat și au fost eliberate de tutelă pe care statul o exercita în timpul regimului comunist. În ceea ce privește patrimoniul lor, art. 187 din lege dispunea de Terenurile a căror utilizare a fost transferată gratuit către societățile cooperatiste pentru o perioadă nedeterminată, astfel încât acestea din urmă să construiască clădiri pentru activitățile lor, rămân în posesia acestora, în aceleași condiții, atâta timp cât dreptul de proprietate asupra acestor clădiri rămâne în patrimoniul lor. 20. Legea nr 1/2005 care a înlocuit Legea nr 109/1996, a menținut Statutul societăților cooperatiste și dreptul lor de utilizare gratuită a terenurilor ocupate de construcții aparținând acestora. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 21, recurenta consideră că dreptul său de proprietate a fost necunoscut din cauza imposibilității de a se bucura de întregul teren care îi aparține. În acest scop, aceasta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Cu privire la admisibilitate 22. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident incorect întemeiat pe În sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție, Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. În primul rând, guvernul susține că nu există nicio interferență în dreptul recurentei la respectarea proprietăților sale; acesta arată că dreptul de proprietate poate cunoaște dezmembrări, inclusiv dreptul temporar de utilizare stabilit în favoarea unei terțe părți, care nu constituie o interferență încă 24 În orice caz, guvernul consideră că perioada în care reclamanta a fost privată fără indemnizație de dreptul de utilizare a proprietății sale teren, și anume la 6 martie 2002, data la care a obținut titlul de proprietate, la 28 mai 2003, data la care cooperativa a vândut clădirea, nu a fost excesivă. 25. În cele din urmă, guvernul susține că dreptul de suprafață gratuit nu era transferabil și că, după vânzarea clădirii, recurenta ar fi putut solicita și obține condamnarea cumpărătorului la plata unei despăgubiri. 26. Recurenta contestă această teză și subliniază că titlul de proprietate care i-a fost eliberat nu menționa dreptul de suprafață. Prin urmare, aceasta consideră că ar fi trebuit să beneficieze de toate atributele dreptului de proprietate recunoscute prin acest titlu. 27. Curtea constată că nu se contestă faptul că recurenta are un bun susceptibil de a fi protejat prin art. 1 din Protocolul nr. (1) În consecință, situația juridică denunțată de recurentă intră în domeniul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 28. Curtea constată că dreptul de proprietate pe teren în litigiu, așa cum a fost recunoscut de titlul de proprietate din 6 martie 2002, era absolut și exclusiv, supus nici unei dezmembrări sau condiții (a se vedea mutatis mutandis, Bock și Palada) Cu toate acestea, prin recunoașterea existenței unui drept de suprafață gratuit în favoarea societății cooperatiste, Curtea de Apel de la Craiova, prin Hotărârea din 10 decembrie 2003, a privat-o pe reclamantă de posibilitatea de a se bucura de proprietatea sa sau de a colecta roadele acesteia. Cu toate acestea, Curtea consideră că este necesar să se facă o distincție între perioada anterioară și cea ulterioară vânzării clădirii către societatea comercială Gap International Consulting. La fel ca guvernul, Curtea constată că, în temeiul articolului 187 din lege, 109/1996, dreptul de suprafață gratuit rămânea numai în cazul în care imobilul rămânea în patrimoniul societății cooperatiste, însă, după vânzarea clădirii, reclamanta a omis să epuizeze căile de atac interne pentru a solicita societății Gap International Consulting o indemnizație pentru lipsa de utilizare a terenului. 30. Intervenția menționată anterior, astfel limitată la perioada cuprinsă între 6 martie 2002 și 28 mai 2003, nu poate echivala cu o expropriere, întrucât recurenta nu și-a pierdut dreptul de proprietate pe teren în litigiu, nici cu o reglementare a utilizării bunurilor, ci cu o interferență care intră sub incidența primei teze de la primul paragraf al articolului 1 (a se vedea mutatis mutandis, Bock și Palad) , citată anterior, punctul 57). 31. Curtea amintește că art. 1 din Protocolul nr. 1 impune, în primul rând, ca o interferență a autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală. 32. În acest caz, Curtea nu se îndoiește că recunoașterea în favoarea societății cooperative a dreptului de suprafață în litigiu avea un temei juridic în dreptul intern, și anume legea nr. 109/1996. 33. Fără a aduce atingere faptului că intervenția era prevăzută de lege, Curtea trebuie să caute, în lumina principiului general al respectării proprietății consacrat de prima teză a primului paragraf al articolului 1 menționat anterior, dacă autoritățile române au menționat un echilibru corect între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea mutatis mutandis, printre multe altele, Sporrong și Lönnroth c. Suedia, Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A n 52, p. 26, § 69). 34. Desigur, Curtea nu ignoră interesul autorităților interne de a menține activități economice în localități de dimensiuni reduse. Cu toate acestea, este necesar să se constate că legislația internă exclude complet orice posibilitate de balansare a intereselor comunității și a proprietarilor ale căror terenuri sunt ocupate de spațiile aparținând societăților cooperatiste. 35. Exploziunea deplină a dreptului de proprietate al reclamantei asupra sa având în vedere faptul că, în timpul ocupației locale de către societatea cooperativă, Curtea consideră că, în pofida duratei relativ scurte a acestei ocupații, situația astfel creată a rupt echilibrul corect care trebuie să stea la baza protecției dreptului de proprietate și a cerințelor de interes general. 36. Prin urmare, Curtea concluzionează că, în această perioadă, recurenta a suportat o sarcină specială și excesivă pe care numai ea ar fi putut să o legitimeze posibilitatea de a solicita o despăgubire. 37. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN CONVENȚIA 38. Invocând art. 6 din convenție, recurenta consideră că: magistrați care au pronunțat hotărârile în litigiu nu ar fi fost independenți și imparțiale deoarece ar fi fost o persoană juridică anterioară comunistă 39. Curtea constată că recurenta nu oferă niciun indiciu concret care să pună la îndoială independența și imparțialitatea judecătorilor. 40. Prin urmare, acest motiv este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 41. În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 42. Recurenta solicită 168 000 USD în temeiul 43. Recurenta nu a solicitat în termenul stabilit de Curte nici daune morale, nici rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. 44. Guvernul se opune cererii pentru prejudicii materiale și consideră că sumele solicitate sunt pur speculative. 45. Curtea amintește că singura bază de acordare a unei satisfacții echitabile constă în speță în faptul că reclamanta a fost temporar privată de orice posibilitate de a obține orice beneficiu de pe urma bunurilor sale. În aceste condiții, Curtea consideră că recurenta a suferit, fără îndoială, un prejudiciu material în legătură directă cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1. 46. În ceea ce privește toate elementele de care dispune, Curtea alocă recurentei 2 500 EUR pentru daune materiale. 47. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și inadmisibilă pentru excedent A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 2 500 EUR (două mii cinci sute EUR), care urmează să fie convertită în monedă națională la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 2 martie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte