În cauza Nusret Erdem c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Danutė Jočienė, președinte, Nona Tsotsori, Guido Raimondi, judecători și Françoise Elens-Passos, graffiter adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 noiembrie 2010, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 34490/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia, inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Nusret Erdem ( La 20 august 2003, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 21 iunie 2007, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea. În plus, s-a decis ca Curtea să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond [art. 29 alineatul (1) din Convenție]. În aplicarea Protocolului nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. Administrația a respins cererea de transfer într-un post de profesor. Prin decizia din 9 septembrie 1992, administrația a respins această cerere. La 30 aprilie 1993, Tribunalul Administrativ din Ankara ( La 19 octombrie 1993, Tribunalul a anulat decizia în litigiu. În lipsa recursului, această hotărâre a devenit definitivă. La 25 februarie 1994, reclamantul sesizează instanța cu privire la o cerere de despăgubire a pierderilor salariale pentru perioada cuprinsă între 19 februarie 1992 și 26 august 1993, pe care o estimase de 70 000 000 de lire turcești (TRL) (aproximativ 3 400 EUR) [1] 10. Printr-o decizie din 31 mai 1995, Tribunalul a primit parțial cererea reclamantului și a condamnat administrația să plătească reclamantului o despăgubire de 43 135 000 (aproximativ 760 EUR), suma corespunzătoare tuturor salariilor de care reclamantul a fost privat pentru perioada cuprinsă între decembrie 1992, data la care candidații la posturile de profesor care se aflau pe aceeași listă cu reclamantul au fost transferați în posturi de profesor, iar la 26 august 1993 data la care reclamantul a fost repartizat. În calculul indemnizației, Tribunalul s-a bazat pe buletinele de salarizare furnizate de administrație pentru perioadele menționate anterior. 11. În recursul administrației, la 5 octombrie 1995, Consiliul de Stat a decis suspendarea executării acestei hotărâri. 12. La 15 aprilie 1997, el a infirmat hotărârea atacată și a considerat că nu se impunea nicio compensație în măsura în care reiese dintr-un document furnizat de prefectura orașului Ni La 17 octombrie 1997, în conformitate cu această hotărâre, tribunalul a respins recursul reclamantului. 14. La 10 martie 1998, reclamantul s-a ocupat de casare și a adăugat la recurs un document care arăta că și-a efectuat serviciul militar în 1982. 15. La 14 noiembrie 2000, Consiliul de Stat a infirmat decizia atacată pentru viciu de procedură și a considerat că, înainte de pronunțarea hotărârii sale, instanța trebuia să se informeze în fața autorităților militare cu privire la datele la care reclamantul își efectuase serviciul militar. 16. La 26 iunie 2001, tribunalul a primit parțial recursul reclamantului și a condamnat administrația să plătească suma de 43 135 000 TRL (aproximativ 38 EUR). Această sumă a fost însoțită de dobânzi moratorii la rata legală începând cu 15 decembrie 1992. 17. La 10 martie 2003, Consiliul de Stat a confirmat decizia atacată 18. Conform calculelor efectuate de grefa Curții, suma care trebuie plătită reclamantului la această dată, plus dobânda moratorială la rata legală în conformitate cu hotărârile instanțelor interne, ar trebui să fie de aproximativ 235 TRY [2] (133 EUR). Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentul denunță durata excesivă a procedurii de despăgubire. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată inadmisibilă. În ceea ce privește fondul, perioada care trebuie luată în considerare a început la 25 februarie 1994 și s-a încheiat la 10 martie 2003. Or, Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din prezenta specie, în care a concluzionat că încalcă art. 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], nr 30979/96, § 43 CEDO 2000 VII 21. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 22. Reclamantul solicită 12 000 EUR pentru prejudicii materiale și 50 000 Pentru a-și justifica cererile, acesta explică faptul că, printr-o decizie administrativă, a fost privat de salariile de profesor timp de un an, dar din cauza duratei excesive a procedurii, valoarea despăgubirii pe care a primit-o a devenit nesemnificativă. 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Cu titlu justificativ, acesta furnizează avocatului care l-a reprezentat până la 27 februarie 2008 un transfer de 210 500 000 TRL la 16 septembrie 2003 (aproximativ 133 EUR) și o sumă de 400 TRY la 18 iulie 2007 (aproximativ 226 EUR). În ceea ce privește cererea de despăgubire materială, guvernul susține că aceaceasta este nefondată și nu are nicio legătură directă cu acuzațiile de încălcare. 24. Curtea tocmai a constatat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza duratei excesive a procedurii, introdusă de reclamant pentru rambursarea salariilor de care a fost privat din cauza unei decizii administrative (a se vedea punctul 21 de mai sus). Curtea constată, de asemenea, că, în urma acestei lungi proceduri, instanțele sesizate au stabilit sumele salariale pe care administrația trebuia să le ramburseze reclamantului fără a ține seama de perioada de timp scursă, deși este vorba despre un element care ar putea reduce valoarea acestora (a se vedea Michailidou și alții c. Grecia, 21091/07, § 22, 12 martie 2009). Prin urmare, reclamantul are motive să susțină că a suferit o depreciere substanțială a creanței sale din cauza duratei procedurii. Curtea concluzionează că situația în litigiu a cauzat reclamantului o pagubă materială (a se vedea în acest sens Varipati c. Grecia, n 38459/97 § 36, 26 octombrie 1999), pentru care consideră că trebuie să-i aloce o sumă. Făcând un calcul care să țină seama atât de durata procedurii, de rata dobânzii moratorii aplicabile în perioada respectivă, cât și de efectele inflației (a se vedea Okcation c. Turcia, n 39515/03, § 76, 21 iulie 2009 și, mutatis mutandis Aka c. Turcia, 23 septembrie 1998, § 56 și 57, Repertoriu al Hotărâri și decizii 1998 VI), Curtea constată că, în cazul în care nu ar fi existat o astfel de depreciere a indemnizației acordate reclamantului, acesta din urmă ar fi obținut, la 10 martie 2003, aproximativ 17 346 TRY (aproximativ 9 825 EUR). În ceea ce privește prejudiciul moral, având în vedere durata procedurii în litigiu și provocarea pe care aceasta o avea pentru reclamant și hotărând în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea consideră rezonabilă acordarea sumei de 6 240 EUR reclamantului. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, ținând seama de documentele justificative furnizate de solicitant, Curtea consideră rezonabilă suma de 359 EUR solicitată și o acordă în întregime. 25. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Pe aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 825 EUR (9 mii opt sute douăzeci și cinci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale ii. 240 EUR (șase mii două sute patruzeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale iii. 359 EUR (trei sute cincizeci și nouă EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 30 noiembrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. Françoise Elens-Passos Danutė Jočienė Grefier Adjunct Președinte [1] Toate convertirile în euro în această hotărâre au fost efectuate în conformitate cu cursul de schimb în vigoare la momentul respectiv [2] La 1 În ianuarie 2005, lira turcească (TRY), care înlocuiește vechea carte turcească (TRL), a intrat în vigoare. 1 TRY valorează 1 000 000 TRL.
DEUXIÈME SECTION
NUSRET ERDEM c. TURQUIE
(
Requête n
o
34490/03)
ARRÊT
30 novembre 2010
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Nusret Erdem c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de
:
Danutė Jočienė,
présidente,
Nona Tsotsoria,
Guido Raimondi,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 novembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
34490/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.
Nusret Erdem («
le requérant
»), né en 1956 et résidant à Muș, a saisi la Cour le 20 août 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la
Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 21 juin 2007, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête. Il a en outre été décidé que la Cour se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond (l'article 29 § 1 de la Convention). En application du Protocole n
o
14, la requête a été attribuée à un Comité.
4.
Le 19 février 1992, le requérant saisit le ministère de l'Éducation nationale («
administration
») d'une demande de mutation sur un poste d'enseignant.
5.
Par une décision du 9 septembre 1992, l'administration rejeta cette demande.
6.
Le 30 avril 1993, le tribunal administratif d'Ankara («
tribunal
») décida de suspendre l'exécution de cette décision administrative.
7.
Se conformant à cette décision, le 26 août 1993, l'administration nomma le requérant comme enseignant.
8.
Le 19 octobre 1993, le tribunal annula la décision litigieuse. Faute de pourvoi, ce jugement devint définitif.
9.
Le 25 février 1994, le requérant saisit le tribunal d'une demande visant à indemniser ses pertes salariales pour la période entre le 19
février 1992 et le 26 août 1993 qu'il estimait de 70
000
000 livres turques (TRL) (soit environ 3
400 euros (EUR)
[1]
).
10.
Par une décision du 31 mai 1995, le tribunal accueillit partiellement la demande du requérant. Il condamna l'administration à verser au requérant une indemnité de 43
135
000 (soit environ 760 EUR), somme correspondant à la totalité des salaires dont le requérant avait été privé pour la période entre décembre 1992, date à laquelle les candidats aux postes d'enseignant qui se trouvaient sur la même liste que le requérant avaient été mutés sur des postes d'enseignant, et le 26 août 1993, date d'affectation du requérant. Dans son calcul de l'indemnité, le tribunal s'appuya sur les bulletins de salaires fournis par l'administration pour les périodes susmentionnées.
11.
Sur le pourvoi de l'administration, le 5 octobre 1995, le Conseil d'État décida de suspendre l'exécution de ce jugement.
12.
Le 15 avril 1997, il infirma le jugement attaqué. Il estima qu'aucune indemnisation ne s'imposait dans la mesure où il ressortait d'un document fourni par la préfecture de la ville de Niğde que, durant les périodes prises comme base pour la détermination de l'indemnité, le requérant faisait son service militaire.
13.
Le 17 octobre 1997, en se conformant à cet arrêt, le tribunal rejeta le recours du requérant.
14.
Le 10 mars 1998, le requérant se pourvut en cassation. Il joignit à son pourvoi un document qui montrait qu'il avait effectué son service militaire en 1982.
15.
Le 14 novembre 2000, le Conseil d'État infirma la décision attaquée pour vice de procédure. Il estima qu'avant de rendre son jugement, le tribunal devait s'informer auprès des autorités militaires des dates auxquelles le requérant avait effectué son service militaire.
16.
Le 26 juin 2001, en se conformant à la cassation, le tribunal accueillit partiellement le recours du requérant et condamna l'administration à lui verser la somme de 43
135
000 TRL (soit environ 38 EUR). Cette somme a été assortie d'intérêts moratoires au taux légal à partir du 15
décembre 1992.
17.
Le 10 mars 2003, le Conseil d'Etat confirma la décision attaquée.
18.
Selon les calculs faits par le greffe de la Cour, le montant à verser au requérant à cette date, majoré d'intérêts moratoires au taux légal conformément aux décisions des juridictions internes, devrait être d'environ 235
TRY
[2]
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
19.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce la durée excessive de la procédure pour indemnisation. La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de déclarer la requête recevable.
20.
Quant au fond, la période à considérer a débuté le 25 février 1994 et s'est terminée le 10 mars 2003. Elle a donc duré environ neuf ans pour deux degrés de juridiction dans un litige portant sur le contentieux du travail. Or, la Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle de la présente espèce, dans lesquelles elle a conclu à la violation de l'article 6 § 1 de la Convention (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
‑
VII).
21.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai
raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
22.
Le requérant réclame 12
000 EUR pour préjudice matériel et 50
000
EUR pour préjudice moral. Pour justifier ses demandes, il explique que par une décision administrative, il a été privé des salaires d'enseignant pendant une période d'un an mais qu'en raison de la durée excessive de la procédure, le montant d'indemnité qu'il a perçu est devenu insignifiant.
Le requérant réclame également 1
000 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour. A titre justificatif, il fournit les documents montrant le transfert d'une somme de 210
500
000 TRL le 16 septembre 2003 (soit environ 133 EUR) et, une somme de 400 TRY le 18 juillet 2007 (soit environ 226 EUR) à l'avocat qui l'a représenté devant la Cour jusqu'au 27
février 2008.
23.
Le Gouvernement conteste ces prétentions. Concernant la demande de réparation matérielle, il soutient que celle-ci est sans fondement et n'a aucun lien de causalité direct avec les allégations de la violation.
24.
La Cour vient de constater une violation de l'article 6 § 1 de la Convention en raison de la durée excessive de la procédure, intentée par le requérant pour rembourser les salaires dont il a été privés en raison d'une décision administrative (voir paragraphe 21 ci-dessus). La Cour constate par ailleurs qu'à l'issue de cette longue procédure, les juridictions saisies fixèrent les montants des salaires que l'administration devait rembourser au requérant sans tenir compte du laps de temps écoulé, bien qu'il s'agit d'un élément susceptible d'en réduire la valeur (voir
Michaïlidou et autres c.
Grèce
, n
o
21091/07, § 22, 12 mars 2009). Le requérant est donc fondé à soutenir qu'il a subi une dépréciation substantielle de sa créance en raison de la durée de la procédure. La Cour conclut que la situation litigieuse a causé au requérant un dommage matériel (voir, en ce sens,
Varipati c.
Grèce
, n
o
38459/97
, § 36, 26 octobre 1999), pour lequel elle estime devoir lui allouer une somme. Procédant à un calcul tenant compte à la fois de la durée de la procédure, du taux d'intérêts moratoires applicable pendant la période concernée ainsi que des effets de l'inflation (voir
Okçu c.
Turquie
, n
o
39515/03, § 76, 21 juillet 2009 et,
mutatis mutandis
,
Aka c.
Turquie
, 23 septembre 1998, §§ 56 et 57,
Recueil
des
arrêts et décisions
1998
‑
VI), la Cour observe que, s'il n'y avait pas eu une telle dépréciation de l'indemnité allouée au requérant, ce dernier aurait obtenu, le 10 mars 2003, environ 17
346 TRY (soit environ 9
Statuant en équité, comme le veut l'article 41, la Cour alloue cette somme au requérant pour dommage matériel.
Quant au dommage moral, compte tenu de la durée de la procédure litigieuse et l'enjeu que celle-ci revêtait pour le requérant, et statuant en équité, comme le veut l'article 41, la Cour estime raisonnable d'octroyer au requérant la somme de 6
Concernant les frais et dépens, compte tenu des justificatifs fournis par le requérant, la Cour estime raisonnable la somme de 359 EUR sollicitée et l'accorde en entier.
25.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, les sommes suivantes, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
9
825 EUR (neuf mille huit cent vingt-cinq euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
ii.
6
240 EUR (six mille deux cent quarante euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
iii.
359 EUR (trois cent cinquante neuf euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par le requérant, pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 novembre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Danutė Jočienė
Greffière adjointe
Présidente
[1]
.
Toutes les conversions en euros dans cet arrêt ont été faites suivant le taux de change en vigueur à l’époque pertinente.
[2]
.
Le 1
er
janvier 2005, la livre turque (TRY), qui remplace l’ancienne livre turque (TRL), est entrée en vigueur. 1 TRY vaut 1
000
000 de TRL.