BREKHOV AND TYURIN v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
BREKHOV AND TYURIN v. RUSSIA (CtEDO, 2010)
Prima secțiune de cerere nr. 8074/06 și 729/07 de Anatoliy Sergeyevich BREKHOV și Andrey Vladimirovich TYURIN împotriva Rusiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 2 decembrie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, Secțiunea Grefier, având în vedere cererile de mai sus, având în vedere decizia de a aplica procedura de judecată pilot adoptată în cazul Burdov (n. 2) v. Rusia (n. 33509/04, CEDH 2009-...), având în vedere declarațiile de către Guvernul reclamant care solicită Curtea să scoată cererile din lista cazurilor sale și răspunsul reclamanților la aceste declarații, După deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Cererea a fost depusă de dl Anatoliy Sergeyevich Brekhov și dl Andrey Vladimirovich Tyurin, cetățenii ruși născuți în 1980 și trăiesc în regiunea Natalyinsk, Sverdlovsk. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna A.V. Demeneva, un avocat care practică în Yekaterinburg. Guvernul Rusiei („Guvernul”) au fost reprezentate de dl. Matyshkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Ambele solicitanți au fost militari care au participat la „operațiunea antiterroristă” în Republica Chechenă. În iunie 2002, Curtea Militară Vladikavkaz Garrison a permis reclamațiile reclamanților pentru arride salariale. Aceste hotărâri nu au fost apelate și au devenit definitive și executive. Scrietori de execuție au fost emisiți. În 2004, dna Merzlyakova, Ombudsmanul Regional Sverdlovsk, a scris autorităților militare referindu-se la încălcarea continuă a drepturilor reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 și solicitând ca hotărârile în favoarea lor să fie executate prompt și pe deplin. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind aplicarea întârziere a hotărârilor finale și executoare în favoarea lor. , citat mai sus, Guvernul a informat Curtea cu privire la plata în favoarea cererii de la instanță internă în favoarea reclamantului și a prezentat declarații unilaterale din 17 august 2010. Ei au recunoscut aplicarea îndelungată a hotărârilor finale și executibile în favoarea reclamanților. De asemenea, ei au declarat intenția lor de a plăti fiecare dintre reclamanții ex gratie o sumă de 4000 EUR ca o simple satisfacție în acest sens. Ei au continuat să invite Curtea să atace cauzele din lista de cauze a Curții. Restul declarațiilor lor se citesc după cum urmează: „Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenția]. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului”. Într-o scrisoare din 8 octombrie 2010, reclamanții au fost de acord cu suma propusă în declarațiile guvernamentale. Curtea reiterează că, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c), este împuternicit să tragă un caz din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea reamintește că a ordonat Federației Ruse să acorde tuturor victimelor care nu plătesc sau au întârziat în mod razonabil plata de către autoritățile de stat a unei datorii în favoarea lor care au depus cererile la Curte înainte de 15 ianuarie 2009 (Burdov (n. 2), citat mai sus, §§ 144-145). După examinarea termenilor declarației guvernamentale, Curtea înțelege că intenționează să acorde reclamanților recurs în conformitate cu hotărârea pilotă Burdov (n. 2). Curtea este convinsă că lungimea excesivă a executării hotărârilor finale în favoarea reclamanților este recunoscută de Guvernul și constată, de asemenea, că compensația oferită este comparabilă cu atribuirea Curții în cazuri similare. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererilor; este de asemenea satisfăcut că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă ) nu necesită să continue examinarea prezentelor cereri (a se vedea Sobol și alții c. Rusia (dec.), nr. 11373/03 și al. , 24 iunie 2010). În consecință, prezenta cerere ar trebui să fie eliminată din lista de cauze a Curții. În ceea ce privește problema punerii în aplicare a întreprinderilor guvernamentale, Comitetul de miniștri rămâne competent să supravegheze această chestiune în conformitate cu art. 46 § 2 din Convenție. În orice caz, prezenta hotărâre a Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererile prezente la lista cauzelor sale (a se vedea Sobol și alții , citat mai sus . Din aceste motive , Curtea hotărăște în unanimitate să se alăture cererilor; hotărăște să scoată cererile din lista de cazuri . Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului