CASE OF TODOROVA AGAINST ITALY

Rezoluția CM/ResDH(2010)172 [1] Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Todorova împotriva Italiei (domanda nr. 33932/06, hotărârea din 13 ianuarie 2009, finală la 13 aprilie 2009) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”); având în vedere hotărârea transmisă de Curte comitetului după ce a devenit finală; reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în acest caz se referă la încălcarea dreptului la respectarea vieții familiale din cauza Autoritățile, între 2005 și 2006, să nu se asigure că consimțământul reclamantului de a renunța la copiii săi a fost dat în deplină cunoștință cu privire la implicațiile sale și au fost asistate de garanțiile corespunzătoare (violația articolului 8) (a se vedea detaliile din apendice); după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a se conforma hotărârii; după examinarea informațiilor furnizate de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere faptul că, în termenul stabilit, Statul pârât a plătit reclamantului satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile din apendice), reamintind că constatarea încălcărilor de către Curte necesită, mai mult și mai mult decât plata satisfacției echitabile acordate în hotărâri, adoptarea statului contestat, după caz, de - măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor și șterge consecințele acestora în vederea realizării, în măsura posibilului, a reactivării în integritate; și - măsuri generale pentru prevenirea încălcărilor similare; DECLARE, după examinarea măsurilor luate de Statul pârât (a se vedea apendicele), care și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz și Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2010)172 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cazul Todorova împotriva Italiei Acest caz se referă la o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața ei de familie din cauza modului în care procedurile de adopție a copiilor ei (între mijlocul anului 2005 și începutul anului 2006) au fost gestionate în mod procedural de către autoritățile, care nu au reușit să se asigure că consimțământul ei de a renunța la copiii ei a fost dat în deplină cunoștință cu privire la implicațiile sale și au fost asistate de garanțiile corespunzătoare (violație la art. 8). Reclamantul este un național bulgar care a dat naștere la gemeni pe 07/10/2005. Deoarece ea nu a fost dispusă inițial să le recunoască legal, pe 10/10/2005 procurorul public de la Curtea de Children Bari a solicitat plasarea în urgență într-o casă de copii. Deși reclamantul a dorit mai mult timp să se gândească la decizia inițială de a renunța la copiii ei, Curtea Copilului – la care au fost prezentate două cereri de a fi ascultate în acest scop la 07/10/05 și 11/10/05 – a declarat copiii eligibili pentru adopție la 02/11/2005. Această decizie a devenit finală la 02/12/2005, Procurorul public a semnat dreptul de a face apel împotriva acesteia și, în ciuda unei cereri suplimentare ale reclamantului de a fi ascultat și de a suspenda procedura. La 06/12/2005, copiii au fost plasați temporar într-o familie în vederea adoptării lor. La 21/12/2005 Curtea pentru copii a declarat că cererea de suspendare a procedurii este inadmisibilă în mod procedural, deoarece copiii erau deja declarați eligibili pentru adopție. Curtea Europeană a remarcat în primul rând că „autoritățile italiene, după abandonarea reclamantului copiilor, au luat toate măsurile necesare pentru a le proteja”. Cu toate acestea, a considerat că declararea copiilor eligibile pentru adopție 27 de zile după naștere, fără a auzi dovezi de la mama lor, a fost un pas drastic, ținând seama în special de faptul că reclamantul a cerut să fie ascultat, începând să aibă îndoieli cu privire la decizia ei de a renunța la copii (§ 73 și 80 din hotărâre). Acesta a subliniat, de asemenea, faptul că „complexitatea cazului și echilibrul subtil care ar fi trebuit să fie realizat între interesul copiilor și interesul mamei lor, impun ca o importanță deosebită să fie acordată obligațiilor procedurale care derivă neapărat din art. 8 din Convenție. În acest caz particular, a fost esențial ca reclamantul să se exprime în fața autorității judiciare și să provoace decizia de a-și părăsi copiii” (art. 78 din hotărâre). De asemenea, ar trebui să se ia în considerare situația particulară a reclamantului, care a avut un anumit stres psihologic atunci când a născut copiii ei, din cauza faptului că locuia ilegal în Italia, singur și fără un loc de muncă (art. 75 din hotărâre). De aceea, refuzul autorităților să audă reclamantul „a prevenit să fie implicată în mod suficient în întregul proces decizional, care a fost necesar pentru ea pentru a-și proteja interesele în temeiul articolului 8 din Convenție. Curtea nu este nici măcar convinsă că necesitatea procedurilor de urmărire rapidă, care intră în comun cu cazurile referitoare la interesele unui copil, necesită o măsură atât de drastică ca declarația de adoptare 27 de zile după naștere, fără a auzi reclamantul. Fără îndoială că este preferabil să ia rapid o decizie cu privire la viitorul celor doi copii; cu toate acestea, Curtea consideră că faptul de a declara copiii adoptabili în urma unei proceduri în care mama nu a fost ascultată niciodată, deși a cerut să fie ascultată în timp ce a început să aibă îndoieli cu privire la decizia sa de a renunța la copii, a constituit o măsură care nu a luat în considerare faptele acestui caz specific. Deși recunoaște că în acest caz instanța a acționat de bună credință pentru a proteja bunăstarea copiilor, Curtea consideră că procedura urmată a împiedicat reclamantul să prezinte în mod corespunzător și eficient argumentele sale, precum și să-și protejeze dreptul de a conduce o viață privată și de familie” (§79, 80 și 81 din hotărâre). Plăți pentru satisfacția echitabilă și măsuri individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Prejudiciu material Prejudiciu moral Costuri și cheltuieli Total 000 EUR 2 150 EUR 150 EUR Pagate la 11/06/2009 b) Măsuri individuale Copiii au fost adoptati acum câțiva ani (în 2005). Prin urmare, nu pare posibil, în lumina situației, să se prevadă orice altă măsură individuală decât plata unei simple satisfacții în ceea ce privește prejudiciile morale suferite de solicitant. II. Măsuri generale Ca urmare a faptelor de la originea acestui caz, Legea nr. 149/01 a introdus noi norme privind adoptarea minorilor, inclusiv procedura de „declarare de adoptare” (titlul III partea II a intrat în vigoare în 2007). Acesta prevede, în special, o implicare mai mare a părinților de la începutul procedurii (art. 8§4), precum și norme mai clare pentru diferitele etape ale procedurii în sine. Procedura de apel împotriva unei măsuri a Curții pentru Copii care declară un copil adoptabil nu s-a schimbat (articolele 14 și 16). Hotărârea a fost publicată pe site-ul internet al Curții de Casație, în baza de date privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( http://www.italgiure.giustizia.it ) și pe site-ul guvernului ( http://www.governo.it/presidenza/contenzioso ).Aceste site-uri web sunt folosite pe scară largă de toți cei care practică legea în Italia: funcționari, avocați, procurori și judecători. Hotărârea a fost, de asemenea, difuzată tuturor autorităților competente. Potrivit autorităților italiene, acest lucru este un caz izolat și, prin urmare, măsurile generale deja adoptate – adică noua lege, publicare și diseminare – sunt suficiente pentru a evita viitoarele încălcări similare. III. Concluzii statului contestat Guvernul consideră că, având în vedere circumstanțele, nu este posibilă nicio măsură individuală în acest caz, în afară de plata satisfacției juste acordate reclamantului de către Curte, că măsurile generale adoptate vor preveni încălcări similare și că, prin urmare, Italia și-a respectat obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție [1]. Adoptată de Comitetul de Miniștri la 2 decembrie 2010 la a 1100-a ședință a Deputaților Miniștri

Resolution CM/ResDH(2010)172

[1]

Execution of the judgment of the European Court of Human Rights

Todorova against Italy

(Application No. 33932/06, judgment of 13 January 2009, final on 13 April 2009)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”);

Having regard to the judgment transmitted by the Court to the Committee once it had become final;

Recalling that the violation of the Convention found by the Court in this case concerns the breach of the right to respect for family life on account of the

authorities’ failure, between 2005 and 2006, to ensure that the applicant’s consent to giving up her children had been given in full knowledge of its implications and had been attended by the appropriate guarantees (violation of Article 8) (see details in Appendix);

Having invited the government of the respondent state to inform the Committee of the measures taken to comply with its obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by the judgment;

Having examined the information provided by the government in accordance with the Committee’s Rules for the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having satisfied itself that, within the time-limit set, the respondent state paid the applicant the just satisfaction provided in the judgment (see details in Appendix),

Recalling that a finding of violations by the Court requires, over and above the payment of just satisfaction awarded in the judgments, the adoption by the respondent state, where appropriate, of

- individual measures to put an end to the violations and erase their consequences so as to achieve as far as possible

restitutio in integrum

; and

- general measures preventing similar violations;

DECLARES, having examined the measures taken by the respondent state (see Appendix), that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case and

DECIDES to close the examination of this case.

Appendix to Resolution CM/ResDH(2010)172

Information on the measures taken to comply with the judgment in the case of

Todorova against Italy

Introductory case summary

This case concerns a violation of the applicant’s right to respect for her family life due to the way in which proceedings for adoption of her children (between mid-2005 and early 2006) were procedurally managed by the authorities, who failed to ensure that her consent to giving up her children had been given in full knowledge of its implications and had been attended by the appropriate guarantees (violation of Article 8).

The applicant is a Bulgarian national who gave birth to twins on 07/10/2005. As she was initially not willing to acknowledge them legally, on 10/10/2005 the Public Prosecutor at the Bari Children’s Court applied for emergency placement in a children’s home. Although the applicant wanted more time to think about her initial decision to give up her children, the Children’s Court – to which two requests to be heard to this end were submitted on 07/10/05 and 11/10/05 - declared the children eligible for adoption on 02/11/2005. This decision became final on 02/12/2005, the Public Prosecutor having waved his right to appeal against it and despite a further request by the applicant to be heard and to suspend the procedure. On 06/12/2005 the children were temporarily placed in a family with view to their adoption. On 21/12/2005 the Children’s Court declared that the request to suspend the proceedings was procedurally inadmissible, because the children had already been declared eligible for adoption.

The European Court first noted that “the Italian authorities, following the applicant’s abandonment of the children, took all necessary measures to protect them”. However, it considered that declaring the children eligible for adoption 27 days after their birth, without hearing evidence from their mother, had been a drastic step, in particular taking into account that the applicant had asked to be heard, having begun to entertain doubts as to her decision to give up the children (§§ 73 and 80 of the judgment). It further stressed that “the complexity of the case and the subtle balance which should have been made between the interest of the children and the interest of their mother, required that a particular importance be given to procedural obligations necessarily deriving from Article 8 of the Convention. In this particular case, it was crucial for the applicant to express herself before the judicial authority and to challenge the decision to abandon her children” (§ 78 of the judgment).

Account should also be taken of the particular situation of the applicant, who was under a certain psychological stress when she bore her children, due to the fact that she was illegally residing in Italy, alone and without a job (§ 75 of the judgment). That is why the authorities’ refusal

to hear the applicant “prevented her from being sufficiently involved in the whole decision-making process, which was necessary for her in order to have her interests safeguarded pursuant to Article 8 of the Convention. The Court is not even convinced that the necessity of fast-track proceedings, which go hand in hand with cases concerning the interests of a child, required such a drastic measure as the declaration of adoptability 27 days after the birth, without hearing the applicant. No doubt that it was preferable to quickly take a decision on the future of the two children; however, the Court considers that the fact of declaring the children adoptable following a procedure in which the mother has never been heard, although she asked to be heard as she started to entertain doubts as to her decision to give up the children, constituted a measure that scarcely took into account the facts of this specific case. Although recognising that in this case the courts acted in good faith to protect the well-being of the children, the Court considers that the procedure followed prevented the applicant from adequately and effectively presenting her arguments as well as from protecting her right to lead a private and family life” (§§79, 80 and 81 of the judgment).

I.

Payment of just satisfaction and individual measures

a)

Details of just satisfaction

Pecuniary damage

Non-pecuniary damage

Costs and expenses

Total

-

15

000 EUR

2 150 EUR

17

150 EUR

Paid on 11/06/2009

b) Individual measures

The children were adopted a few years ago (in 2005). Therefore it does not appear possible, in the light of the situation, to envisage any individual measure other than the payment of just satisfaction in respect of non

‑

pecuniary damages suffered by the applicant.

II.

General measures

Following the facts at the origin of this case, Law No. 149/01 introduced new rules concerning the adoption of minors, including the “declaration of adoptability” procedure (Title III, part II entered into force in 2007). It provides in particular greater involvement of parents since the beginning of the procedure (Article 8§4), as well as clearer rules for the different steps of the procedure itself. The procedure for appealing against a measure of the Children’s Court declaring a child adoptable has not changed (Articles 14 and 16).

The judgment has been published on the Internet site of the Court of Cassation, in the database on the case

‑

law of the European Court of Human Rights (

http://www.italgiure.giustizia.it

), and on the government’s website (

http://www.governo.it/presidenza/contenzioso

>

).These websites are widely used by all those who practice law in Italy: civil servants, lawyers, prosecutors and judges alike. The judgment has also been disseminated to all competent authorities.

According to the Italian authorities, this is an isolated case and therefore the general measures already adopted – i.e. new law, publication and dissemination - are sufficient to avoid future similar violations.

III.

Conclusions of the respondent state

The government considers that, in light of the circumstances, no individual measure is possible in this case, apart from the payment of the just satisfaction awarded to the applicant by the Court, that the general measures adopted will prevent similar violations and that Italy has thus complied with its obligations under Article

46 paragraph 1 of the Convention.

[1]

Adopted by the Committee of Ministers on 2 December 2010 at the 1100th meeting of the Ministers’ Deputies