CASE OF RAMIREZ SANCHEZ AGAINST FRANCE

Rezoluția CM/ResDH(2010)162 [1] Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Ramirez Sanchez împotriva Franței (Declarația nr. 59450/00, hotărârea nr. 04/07/2006, finală la 04/07/2006) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”); având în vedere hotărârea transmisă de Curtea Comitetului după ce a devenit final; reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în acest caz se referă la absența unui remediu eficace de contestare a măsurilor de prelungire a izolarei solitare a reclamantului între 1994 și 2002 (violație a articolului 13) (a se vedea detaliile din apendicele); după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a se conforma hotărârii; după examinarea informațiilor furnizate de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere faptul că Statul pârât a plătit reclamantului satisfacția echitabilă prevăzută în hotărârea (a se vedea detaliile din apendice), reamintind că constatarea încălcărilor de către Curte necesită, mai mult și mai mult decât plata satisfăcării juste acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea statului contestat, după caz: - măsurile individuale de a pune capăt încălcărilor și șterge consecințele acestora, astfel încât să se realizeze cât mai mult posibil în integritate; și - măsurile generale de prevenire a încălcărilor similare; DECLARE, după examinarea măsurilor luate de Statul pârât (a se vedea apendicele), că și-a exercitat funcțiile în temeiul art. 46 alin. (2) din Convenție în acest caz și Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2010)162 Informații privind măsurile de respectare a hotărârii în cazul Ramirez Sanchez împotriva Franței Cazul se referă la absența în dreptul intern a unui remediu de contestare a măsurilor de prelungire a plasamentului reclamantului în izolare solitară între 15 august 1994 și 17 octombrie 2002 (violație la art. 13). Reclamantul a fost condamnat la închisoare pe viață în 1997. La momentul faptelor contestate, atât plasarea în izolare solitară, cât și deciziile de prelungire au fost asimilate la măsurile de ordine internă împotriva cărora nu ar putea fi introdusă o remediere jurisdicțională. Plata unor măsuri juste și individuale Detalii privind doar satisfacția Prejudiciu material Prejudiciu moral Costuri și cheltuieli Total 10 000 EUR 10 000 EUR Plăți la 19/10/2006 b) Măsuri individuale Curtea a constatat o încălcare a articolului 13 din Convenție pentru o perioadă între august 1994 și 17 octombrie 2002, din cauza absenței unui remediu intern care să conteste măsurile de prelungire a izolarei luate împotriva reclamantului în cursul acestei perioade (§ 166 din hotărâre). Curtea a remarcat, de asemenea, că, prin decizia din 30/07/2003, Consiliul de stat a stabilit că o măsură de izolare solitară ar putea fi introdusă în fața judecătorului administrativ care, după caz, poate ordona anularea în contextul unei ultra vire Prin urmare, nu s-a considerat necesară nicio altă măsură individuală de către Comitetul de Miniștri. Prin decizia din 30/07/2003, Consiliul de Stat a acceptat posibilitatea de a face apel împotriva unei măsuri de izolare solitară în fața unui judecător administrativ care, în acest caz, poate pronunța anularea în contextul unui recurs ultra vire „considerând gravitatea impactului său asupra condițiilor de detenție” (alegerea din 30/07/2003 în cazul ministrului Justiției versus Remli). Regimul de izolare a fost revizuit prin două decrete care modifică Codul de Procedință Penală (respectiv Decretul nr. 2006-338 privind izolarea deținutelor și Decretul nr. 2006-337 privind deciziile luate de administrația penitenciară, care au intrat în vigoare la data de 1 Iunie 2006). Personalul penitenciarului a fost furnizat cu informații detaliate privind noile norme aplicabile prin intermediul unei circulare emise de Hotărârea Administrației Penitenciare (JUSK0640117C din 24 mai 2006) și a beneficiat de instrucțiuni adecvate. Ar trebui remarcat că, într-o hotărâre ulterioră, Khider împotriva Franței (jurisprudență din 09/07/2009, finală la 09/10/2009), Curtea a afirmat în mod expres că reclamantul în acest caz a avut un „remediat eficient” pentru a contesta măsurile de izolare în linii solitare în sensul articolului 13 din Convenție (§ 140 din hotărâre). În sfârșit, art. 92 din Legea nr. 2009-1436 din 24 noiembrie 2009, cunoscut sub numele de Legea închisorii, a introdus în partea legislativă a Codului de Procedură Penală un articol 726-1, care se referă la închiderea solitară a naturii administrative. Deciziile de izolare administrativă și de prelungire a potențialului său de prelungire sunt acum considerate ca „acte administrative individuale” care ar putea fi supuse unui recurs ultra vire sau unei cereri urgente în fața instanțelor administrative. De asemenea, se poate remarca că cadrul normativ, înființat de Legea Penitenciară și decretele menționate mai sus din 21 martie 2006, acordă prizonierului garanții suplimentare în contextul procedurii de plasare în izolare sau de prelungire a măsurii, inclusiv: posibilitatea ca prizonierul să fie asistat sau reprezentat de un avocat, dacă este cazul, și să se familiarizeze cu dosarul său; obligația de a justifica decizia; posibilitatea de a prezenta observații în fața judecătorului competent pentru supravegherea condamnărilor; etc. În plus, în conformitate cu practicile administrative ale dreptului comun, decizia este notificată prizonierului împreună cu informații legate de apeluri și termene pentru apel, indiferent dacă în decizia în sine sau într-un formular de notificare este obligată să semneze prizonierul. Hotărârea Curții Europene a fost transmisă instanțelor și serviciilor în cauză și publicată pe site-ul intranet al Ministerului Justiției, împreună cu observațiile. III. Concluziile statului contestat Guvernul consideră că nu este necesară nicio altă măsură individuală, în afară de plata satisfacției echitabile, că măsurile generale adoptate vor preveni încălcări similare și că Franța a respectat astfel obligațiile sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 2 decembrie 2010 la a 1100-a ședință a Deputaților Miniștri.

Resolution CM/ResDH(2010)162

[1]

Execution of the judgment of the European Court of Human Rights

Ramirez Sanchez against France

(Application No. 59450/00, judgment of 04/07/2006, final on 04/07/2006)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”);

Having regard to the judgment transmitted by the Court to the Committee

once it had become final;

Recalling that the violation of the Convention found by the Court in this case concerns the absence of an effective remedy to contest the measures extending the solitary confinement of the applicant from 1994 to 2002 (violation of article 13) (see details in Appendix);

Having invited the government of the respondent state to inform the Committee of the measures taken to comply with its obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by the judgment;

Having examined the information provided by the government in accordance with the Committee’s Rules for the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having satisfied itself that the respondent state paid the applicant the just satisfaction provided in the judgment (see details in Appendix),

Recalling that a finding of violations by the Court requires, over and above the payment of just satisfaction awarded by the Court in its judgments, the adoption by the respondent state, where appropriate:

- of individual measures to put an end to the violations and erase their consequences so as to achieve as far as possible

restitutio in integrum

; and

- of general measures preventing similar violations;

DECLARES, having examined the measures taken by the respondent state (see Appendix), that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case and

DECIDES to close the examination of this case.

Appendix to Resolution CM/ResDH(2010)162

Information about the measures to comply with the judgment in the case of

Ramirez Sanchez against France

Introductory case summary

The case concerns the absence in domestic law of a remedy to contest the measures extending the applicant’s placement in solitary confinement between 15 August 1994 and 17 October 2002 (violation of Article 13). The applicant was sentenced to life imprisonment in 1997. At the time of the disputed facts, both the placement in solitary confinement and the decisions of prolongation were assimilated to internal order measures against which no jurisdictional remedy could be brought.

I.

Payment of just satisfaction and individual measures

a)

Details of just satisfaction

Pecuniary damage

Non-pecuniary damage

Costs and expenses

Total

-

-

10 000 EUR

10 000 EUR

Paid on 19/10/2006

b) Individual measures

The Court found a violation of Article 13 of the Convention for a period from August 1994 to October 17, 2002, due to the absence of a domestic remedy to contest the measures extending solitary confinement taken against the applicant during that period (§ 166 of the judgment). The Court also noted that, by a decision of 30/07/2003, the Council of State had established that a measure of solitary confinement could be brought before the administrative judge which, where appropriate, may order the annulment in the context of an

ultra vires

appeal “(§ 164 of the judgment, see also "General measures", below). The Court further noted that the measure of solitary confinement ended on 06/01/2006. The French authorities also confirm that the payment of just satisfaction was made under conditions accepted by the applicant.

Consequently, no other individual measure was considered necessary by the Committee of Ministers.

II.

General measures

By a decision of 30/07/2003, the Council of State has accepted the possibility to appeal against a solitary confinement measure before an administrative judge which, in such a case, may order the annulment in the context of an

ultra vires

appeal “considering the seriousness of its impact on detention conditions” (judgment of 30/07/2003 in the case of the Minister of Justice versus Remli).

The regime of solitary confinement was reviewed by two decrees modifying the Code of Criminal Procedure (respectively Decree No 2006-338 related to prisoners’ solitary confinement, and Decree No 2006-337 related to decisions taken by the Prison Administration, which both came into force on 1st

June 2006). The prison staff have been provided with detailed information on the new applicable rules through a circular issued by the Directorate of the Prison Administration (JUSK0640117C dated 24 May 2006) and benefited from appropriate trainings.

It should be noted that in a later judgment, Khider against France (judgment of 09/07/2009, final on 09/10/2009), the Court expressly held that the applicant in that case had an "effective remedy" to contest the measures of solitary confinement within the meaning of Article 13 of the Convention (§ 140 of the judgment).

Finally, Article 92 of Law No 2009-1436 dated 24 November 2009, known as the Prison Act, introduced into the legislative part of the Code of Criminal Procedure an Article 726-1, which deals with solitary confinement of administrative nature.

Decisions of administrative solitary confinement and of its potential prolongation are now considered as “individual administrative acts” likely to be subject of an

ultra vires

appeal or an urgent application before administrative courts. It may also be noted that the normative framework, set up by the Prison Act and the aforementioned decrees dated 21 March 2006, grants the prisoner additional guarantees in the context of the proceedings for placement in solitary confinement or the prolongation of the measure, including: the possibility for the prisoner to be assisted or represented by a lawyer, if applicable under legal aid, and to acquaint oneself with his file; the obligation to reason the decision; the possibility to submit observations before the Judge competent for the supervision of the sentences; etc. Moreover, pursuant to the administrative practice of ordinary law, the decision shall be notified to the prisoner together with information related to appeals and deadlines for appealing, whether in the decision itself or in a notification form the prisoner is required to sign.

The European Court’s judgment was circulated to concerned courts and services, and published on the intranet site of the Ministry of Justice, together with comments.

III.

Conclusions of the respondent state

The government considers that no other individual measure is required, apart from the payment of the just satisfaction, that the general measures adopted will prevent similar violations and that France has thus complied with its obligations under Article

46, paragraph 1 of the Convention.

[1]

Adopted by the Committee of Ministers on 2 December 2010 at the 1100th meeting of the Ministers’ Deputies