SECȚIUNEA A DOUA CAUZA KAPUSIZ c. TURCIA Cerere nr. 4753/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 decembrie 2010 DEFINITIVF 07/03/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza PUSBURG 7 decembrie 2010 DEFINITIVF 07/03/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza PUSIZ c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o Cameră compusă din Ireneu Cabral Barreto, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș 4753/07) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Serap Kapušz, a sesizat Curtea la 23 ianuarie 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 12 iunie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cauza bazată pe durata procedurii. După cum permite art. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 23 decembrie 1992, reclamanta a introdus în fața instanței în instanță o a doua acțiune în despăgubire pentru prejudiciul cauzat de un accident de circulație. La 22 noiembrie 2000, aceasta a înaintat instanței în instanță o a doua acțiune în despăgubire. La 3 iulie 2002, instanța a decis să se alăture acestor cauze. La 11 noiembrie 2006, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. 10. La 27 iulie 2007, instanța a acordat reclamantei daune-interese. 11. La 4 februarie 2008, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 decembrie 1992, prin introducerea acțiunii în fața instanței în instanță și se încheie la 4 februarie 2008, prin hotărârea Curții de Casație. Prin urmare, a durat 15 ani și o lună pentru două instanțe 15. Curtea constată că nu există niciun motiv clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și latura litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Daneshpayeh c. Turcia, 21086/04, §§ 26-29, 16 iulie 2009). 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din convenție (a se vedea Daneshpayeh citată anterior). 18. Curtea constată în special că Tribunalul de Primă Instanță a luat nouă ani și șase luni pentru a se pronunța asupra fondului cauzei pentru prima dată. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Comisia consideră că Ön a expus niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). 19. Rămâne aplicarea articolului 41 din Convenție. Recurenta solicită 100 000 USD sau 81 914 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 20. Guvernul contestă aceste revendicări. 21. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 12 000 EUR pentru prejudiciul moral. 22. recurenta nu solicită nicio sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, astfel încât nu este necesar să i se aloce o sumă în acest sens 23. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 12 000 EUR (doisprezece mii EUR), care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 7 decembrie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Ireneu Cabral Barreto Moduler al Secțiunii Președinte
DEUXIÈME SECTION
KAPUSIZ c. TURQUIE
(
Requête n
o
4753/07)
ARRÊT
7 décembre 2010
07/03/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Kapusız c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une Chambre composée de
:
Ireneu Cabral Barreto,
président,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 novembre 2010,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
4753/07) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Serap Kapusız («
la requérante
»), a saisi la Cour le 23 janvier 2007 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 12 juin 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure. Comme le permet l’article
29
§
1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
La requérante est née en 1987 et réside à Istanbul.
5.
Le 23 décembre 1992, la requérante introduisit devant le tribunal de grande instance («
le tribunal
») une action en indemnisation du préjudice résultant d’un accident de circulation.
6.
Le 22 novembre 2000, elle introduisit devant le tribunal de grande instance une deuxième action en indemnisation.
7.
Le 3 juillet 2002, le tribunal décida de joindre ces affaires.
8.
Le 1
er
juin 2006, le tribunal fit droit à la demande de la requérante.
9.
Le 11 novembre 2006, la Cour de cassation infirma ce jugement.
10.
Le 27 juillet 2007, le tribunal accorda des dommages-intérêts à la requérante.
11.
Le 4 février 2008, la Cour de cassation confirma ce jugement.
12.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention.
13.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
14.
La période à considérer a débuté le 23 décembre 1992, par l’introduction de l’action devant le tribunal de grande instance et s’est terminée le 4 février 2008, par l’arrêt de la Cour de cassation. Elle a donc duré quinze ans et un mois pour deux instances.
15.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
16.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 26-29, 16
juillet 2009).
17.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6
§
1 de la Convention (voir
Daneshpayeh
précité).
18.
La Cour observe notamment que le tribunal de première instance a mis neuf ans et six mois pour statuer sur le fond de l’affaire pour la première fois. Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, elle considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
19.
Reste l’application de l’article 41 de la Convention. La requérante réclame 100
000 USD soit 81
914 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu’elle aurait subi.
20.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
21.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 12
000
EUR au titre du préjudice moral.
22.
La requérante ne demande aucune somme au titre de frais et dépens de sorte qu’il n’y a pas lieu de lui allouer de somme à ce titre.
23.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 12
000 EUR (douze mille euros), à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 décembre 2010, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Ireneu Cabral Barreto
Greffier de Section
Président