Sude împotriva Germaniei

Dispoziții relevante ale Legii de bază germane și ale Codului Civil În conformitate cu art. 6 § 2 din Legea de bază germană (Grundgesetz) ) îngrijirea și educarea copiilor este dreptul natural al părintilor și o datorie care le revine în principal. Statul supraveghează îndeplinirea acestei datorii. Dispozițiile legale privind custodia și contactul sunt găsite în Codul Civil. art. 1626 § 1 din Codul Civil prevede că tatăl și mama au dreptul și obligația de a exercita autoritatea parentală (elterliche Sorge În ceea ce privește copiii născuți în afara căsătoriei, art. 1626a § 1 din Codul Civil prevede că părinții săi pot exercita custodia comună dacă fac o declarație în acest sens (declararea de custodie comună, art. 1626a § 1 nr. 1) sau dacă se căsătoresc (art. 1626a § 1 nr. 2). În caz contrar, art. 1626a § 2 prevede că mama obține custodia unică. În cazul în care părinții nu au doar separat temporar și dacă mama a obținut custodia exclusivă în conformitate cu art. 1626a § 2 din Codul Civil, art. 1672 § 1 din Codul Civil prevede că o instanță de familie poate transfera custodia exclusivă a unui copil la tatăl său, la cererea sa, cu consimțământul mamei copilului. Cererea trebuie acordată dacă transferul servește interesele copilului. În schimb, părinții care exercită autoritatea parentală comună înainte de separarea lor fie pentru că copilul s-a născut în căsătorie, părinții s-au căsătorit după nașterea copilului sau au făcut o declarație de custodie comună, au păstrat custodia comună după separarea lor, cu excepția cazului în care instanța la cererea unui părinte acordă custodia exclusivă acestui părinte în conformitate cu interesul superior al copilului în temeiul articolului 1671 din Codul Civil. În conformitate cu art. 1666 din Codul Civil, o instanță de familie poate ordona măsurile de protecție necesare în cazul în care bunăstarea fizică, psihologică sau mentală a unui copil este amenințată de neglijență și în cazul în care părinții copilului nu doresc să ia înșiși aceste măsuri. Măsurile care rezultă în separarea unui copil cu un părinte sunt permise numai dacă copilul ar fi în pericol altfel (art. 1666a din Codul Civil).

Jurisprudența Curții Constituționale Federale Într-o hotărâre din 21 iulie 2010, se referă, printre altele, la concluziile Curții în cazul Zaunegger c. Germania, nr. 22028/04, 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională Federală a constatat că, în general, excluderea unui tată al unui copil născut din afara căsătoriei de către autoritatea parentală în cazul în care mama copilului a refuzat consimțământul său, fără a prevedea posibilitatea ca tatăl să obțină o revizuire judiciară a faptului că custodia comună sau transferul de custodie unică ar fi în interesul copilului, a încălcat drepturile parentale ale tatălui garantate în temeiul articolului 2 din Legea de bază germană. Curtea Constituțională Federală a hotărât, în consecință, că art. 1626a § 1 nr. 1 și 1672 § 1 din Codul Civil German a fost neconstituțional și – în așteptarea intrării în vigoare a amendamentelor legale necesare – a trebuit să se aplice cu proviziunea că instanțele de familie transferă în comun sau singura custodie la cererea unui părinte dacă se preconizează că acest transfer este în interesul copilului. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că hotărârile judecătorești care au refuzat deținerea sa a fiicei sale au încălcat dreptul la respectarea vieții sale de familie și, în conformitate cu art. 14 citit în conjuncție cu art. 8 din Convenție, că aplicarea articolului 1626a § 2 și 1672 din Codul civil constituie o discriminare nejustificată împotriva taților necăsătoriți din motive de sex și în comparație cu tații divorțați. HOTĂRÂREA privind art. 8 luată singur și coroborat cu art. 14 din Convenție, reclamantul s-a plâns că legislația germană nu prevede custodia comună a unui copil născut în afara căsătoriei de către părinții săi ca din recunoașterea paternității. În conformitate cu articolele 1626a 2, 1672 și 1666 din Codul Civil German, instanțele interne au refuzat astfel cererea reclamantului de transfer al custodiei copilului, din cauza faptului că mama copilului nu a acceptat acest lucru și fără să revizuiască dacă un transfer de custodie la el ar fi fost în interesul copilului. art. 8 prevede: „1. Toată lumea are dreptul la respect pentru viața sa privată și de familie, casa lui și corespondența lui. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” art. 14 se citește după cum urmează: „Ocuparea drepturilor și libertăților prevăzute în [] Convenția este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau o altă părere, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” Prin scrisoarea din 16 iulie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevede, în măsura în care este cazul, următoarele: „3. Părțile au încheiat, totuși, negocierile de decontare care nu au reușit să ajungă la o concluzie cu succes.

Având în vedere hotărârea Curții în cazul Zaunegger din 3 decembrie 2009, Guvernul Federal recunoaște, prin urmare, prin intermediul unei declarații unilaterale – faptul că dreptul reclamantului în temeiul articolului 14 coroborat cu art. 8 din Convenție a fost încălcat de excluderea generală a unei revizuiri judiciare a desemnării inițiale a custodiei parentale exclusive către mamă în acest caz.

Nu sunt necesare alte considerații referitoare la art. 8 din Convenție în acest caz (cf. Zaunegger v. Germania, Hotărârea din 3 decembrie 2009, nr. 22028/04, § 65). În acest context, Guvernul Federal a luat în considerare faptul că, în acest caz, reclamantul nu numai abordează problema lipsei de custodie comună a părinților necăsătoriți, ci că a solicitat, de asemenea, custodia exclusivă a părinților în conformitate cu art. 1672 alin. (1) din Codul civil. Cu toate acestea, nu apar nici o indicație a încălcărilor Convenției decât cele din cazul Zaunegger. Acest lucru se datorează faptului că, în ceea ce privește transferul de custodie parentală unică în temeiul articolului 1672 alineatul (1) prima teză a Codului Civil (părinții care trăiesc în afara în cazul în care mama are custodia parentală unică în temeiul articolului 1626a din Codul Civil), reclamantul este, de asemenea, obligat să obțină consimțământul mamei. În cazul în care mama copilului refuză să-și acorde consimțământul, nu este posibilă obținerea unei examinări judiciare.

Situația reclamantului în ceea ce privește accesul a fost, după cum se dovedește în observațiile sale, clarificată (cea mai recentă reglementare a drepturilor de acces la 7 noiembrie 2006). Recunoașterea faptului că a existat o încălcare a Convenției se face, de asemenea, ținând seama în mod corespunzător de faptul că fiica reclamantului atinge vârsta majorității în 2010. În acest context, Guvernul federal are în vedere faptul că Curtea trebuie să stabilească ex post dacă deciziile dictate în cadrul procedurii naționale respectă cerințele prevăzute în Convenție. Pentru această examinare, este irelevant dacă expirarea timpului de atunci – pentru care reclamantul nu are nicio responsabilitate – a creat, datorită atingerii vârstei majorității, o situație ireversibilă (cf. Süss c. Germania, Hotărârea din 10 noiembrie 2005, nr. 40324/98, § 72).

În cazul în care Curtea ar ataca acest caz din lista sa, Guvernul Federal este dispus să accepte cererea reclamantului de compensare în valoare de 8.000,00 EUR. Această sumă ar fi considerată a soluționa toate cererile în legătură cu cererea menționată mai sus împotriva Republicii Federale a Germaniei și Länder din Saxonia Inferioară și Brandenburg.

Având în vedere hotărârea Curții în cazul Zaunegger, Guvernul Federal consideră că suma de 8.000.00 euro este rezonabilă, deoarece reclamantul are dreptul la o sumă forfetară pentru costurile procedurale, și nu, pe de altă parte, la compensarea pentru prejudiciu moral.

La fel ca în cazul lui Zaunegger, prezenta cerere nu dezvăluie nici o similaritate cu cazul lui Elsholz (nr. 25735/94). La fel ca în cazul lui Zaunegger, întrebarea rămâne deschisă în cazul în care instanțele naționale ar fi, în caz de revizuire a custodiei parentale exclusive a mamei, a acordat reclamantului singur sau custodia comună. În plus, reclamantul a avut acces la fiica sa în temeiul acordurilor din 2004 și 2006. Având în vedere toate aceste circumstanțe, nu se poate lua în considerare nicio compensație pentru prejudiciu moral.

În ceea ce privește costurile procedurale, Guvernul Federal a luat în considerare faptul că Reclamantul a urmărit două seturi de proceduri de custodie în fața instanțelor naționale și a sporit astfel suma relevantă acordată în cazul Zaunegger.

Guvernul federal solicită ca prezenta cerere să fie eliminată din lista de cazuri din cadrul Curții în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Guvernul federal recunoașterea unei încălcări a articolului 14 coroborat cu art. 8 din Convenție și acceptarea cererii de compensare de € 8.000.00 constituie „un alt motiv” în sensul acestei dispoziții (cf. Van Houten c. Olanda, Hotărârea din 29 septembrie 2005, nr. 25149/03).” Prin scrisoarea din 15 septembrie 2010, reclamantul a cerut Curții să respingă cererea guvernului de a elimina cererea. El a susținut că declarația lor unilaterală nu menționează în raport cu care reclamantul a fost discriminat și nu a abordat plângerea sa că tatăl unui copil născut în afara căsătoriei nu a fost acordată custodie comună prin aplicarea legii ca din recunoașterea paternității. El a susținut, de asemenea, că suma compensatorie menționată în declarația guvernului este inacceptabil scăzută și a solicitat 25.000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare și 9,876,65 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEHR 2003-VI și Haran c. Turcia , nr. 25754/94, § 23, 26 martie 2002). Curtea remarcă că prezentul caz ridică întrebarea dacă dispozițiile Codului civil german care acordă mamei unui copil născut din custodie exclusivă în căsătorie și care efectuează orice transfer de custodie tatălui supus consimțământului său fără a prevedea o reexaminare judiciară în cazul în care acest consimțământ este refuzat și deciziile conexe ale instanțelor interne în acest caz au fost în conformitate cu art. 8 luat singur și citit în conjuncție cu art.

Curtea reiterează că în hotărârea sa Zaunegger, în timp ce acceptă că atribuția inițială de custodia unică a unui copil născut în afara căsătoriei mamei copilului a fost justificată pentru protecția intereselor copilului, aceasta a constatat că nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între excluderea generală a revizuirii judiciare a atribuirii inițiale de custodie exclusivă mamei și obiectivul urmărit, și anume protecția interesului superior al unui copil născut în afara căsătoriei ( Zaunegger v. Germania , nr. 22028/04, §§ 55 și 63, 3 decembrie 2009). Prin urmare, Curtea a constatat o încălcare a art. 14 din Convenție, însoțită de art. 8 și având în vedere această concluzie, nu a considerat necesar să se determine dacă a existat și încălcarea articolului 8 din Convenție, în mod individual. Curtea observă că declarația guvernului conține o recunoaștere a faptului că dreptul reclamantului în temeiul articolului 14 coroborat cu art. 8 din Convenție a fost, de asemenea, încălcat de excluderea generală a controlului judiciar a desemnării inițiale de custodie exclusivă a mamei copilului în acest caz. Curtea constată, de asemenea, că Curtea Constituțională Federală într-o hotărâre din 21 iulie 2010, referindu-se, printre altele, la hotărârea Zaunegger, a constatat că articolele relevante ale Codului Civil German (articolele 1626a 1 nr. 1 și 1672 1) au fost neconstituționale. În așteptarea intrării în vigoare a modificărilor legale necesare pe care le-a adoptat un regulament tranzitoriu și obligatoriu în sensul că aceste dispoziții trebuie aplicate cu proviziunea că instanțele de familie transferă în comun sau în exclusivitate custodia la cererea unui părinte al unui copil născut în afara căsătoriei, în cazul în care acest transfer ar trebui să fie în interesul copilului. Având în vedere circumstanțele specifice ale cauzei, natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în concordanță cu sumele acordate în cazul Zaunegger – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c)). Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile acestuia, nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în mod fin Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Claudia Westerdiek Președintele grefierului peer Lorenzen

Relevant provisions of the German Basic Law and Civil Code Pursuant to Article 6 § 2 of the German Basic Law ( Grundgesetz ) the care and upbringing of children is the natural right of parents and a duty primarily incumbent upon them. The state oversees the performance of this duty. The statutory provisions on custody and contact are to be found in the Civil Code. Article 1626 § 1 of the Civil Code provides that the father and the mother have the right and the duty to exercise parental authority ( elterliche Sorge ) over a child. As regards children born out of wedlock, Article 1626a § 1 of the Civil Code provides that his or her parents may exercise joint custody if they make a declaration to that effect (joint custody declaration, Article 1626a § 1 no. 1) or if they marry (Article 1626a § 1 no. 2). Otherwise Article 1626a § 2 provides that the mother obtains sole custody. If the parents have not merely temporarily separated and if the mother has obtained sole custody in accordance with Article 1626a § 2 of the Civil Code, Article 1672 § 1 of the Civil Code provides that a family court may transfer sole custody of a child to his or her father upon his request with the consent of the child’s mother. The application is to be granted if the transfer serves the child’s interests. By contrast, parents exercising joint parental authority before their separation either because the child was born in wedlock, the parents have married following the child’s birth or they have made a joint custody declaration, retain joint custody following their separation unless the court at the request of a parent awards sole custody to that parent in accordance with the child’s best interests pursuant to Article 1671 of the Civil Code. Under Article 1666 of the Civil Code, a family court may order the necessary protective measures if a child’s physical, psychological or mental well-being is threatened by negligence and if the child’s parents are unwilling to take those measures themselves. Measures which result in the separation of a child from a parent are permissible only if the child would be at risk otherwise (Article 1666a of the Civil Code).

Case-law of the Federal Constitutional Court In a judgment of 21 July 2010, referring inter alia to the Court’s findings in the case of Zaunegger v. Germany , no. 22028/04, 3 December 2009, the Federal Constitutional Court found that to generally exclude a father of a child born out of wedlock from parental authority in the event that the child’s mother refused her consent, without providing the possibility of the father obtaining a judicial review of whether joint custody or the transfer of sole custody would be in the child’s interests, violated the father’s parental rights guaranteed under Article 6 § 2 of the German Basic Law. The Federal Constitutional Court consequently decided that Articles 1626a § 1 no. 1 and 1672 § 1 of the German Civil Code were unconstitutional and – pending the entry into force of the necessary statutory amendments – had to be applied with the proviso that the family courts transfer joint or sole custody at the request of a parent if such a transfer was expected to be in the child’s interest. COMPLAINTS The applicant complained under Article 8 of the Convention that the court decisions refusing him custody of his daughter had infringed his right to respect for his family life, and under Article 14 read in conjunction with Article 8 of the Convention that the application of Article 1626a § 2 and 1672 of the Civil Code amounted to unjustified discrimination against unmarried fathers on the grounds of sex and in comparison with divorced fathers. THE LAW Relying on Article 8 taken alone and in conjunction with Article 14 of the Convention, the applicant complained that German law did not provide for joint custody of a child born out of wedlock by his or her parents as from an acknowledgment of paternity. Pursuant to Articles 1626a § 2, 1672 and 1666 of the German Civil Code, the domestic courts had thus denied the applicant’s request for transfer of the child’s custody on the ground that the child’s mother did not consent to it and without reviewing whether a transfer of custody to him would have been in the interests of the child. Article 8 provides: “1. Everyone has the right to respect for his private and family life, his home and his correspondence. 2. There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.” Article 14 reads as follows: “The enjoyment of the rights and freedoms set forth in [the] Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.” By letter dated 16 July 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration, as far as relevant, provides as follows: “3. The parties concluded settlement negotiations which failed, however, to reach a successful conclusion.

In view of the Court’s judgment in the case of Zaunegger of 3 December 2009, the Federal Government therefore acknowledges – by way of a unilateral declaration – that the Applicant’s right under Article 14 in conjunction with Article 8 of the Convention was violated by the general exclusion of a judicial review of the original assignment of sole parental custody to the mother in the present case.

Further considerations concerning Article 8 of the Convention are not necessary in the present case (cf. Zaunegger v. Germany, Judgment of 3 December 2009, No. 22028/04, § 65).

In this context the Federal Government has taken account of the fact that in the present case, the Applicant not only addresses the problem of the lack of joint custody of unmarried parents, but that he also applied for sole parental custody under section 1672 (1) of the Civil Code. However, no indications of any other violations of the Convention arise than those in the case of Zaunegger. This is because, with regard to the transfer of sole parental custody under section 1672 (1), first sentence, of the Civil Code (parents living apart where the mother has sole parental custody under section 1626a of the Civil Code), the Applicant is also required to obtain the mother’s consent. In the event that the child’s mother refuses to give her consent, no possibility is open to him of obtaining judicial review.

The Applicant’s situation with regard to access has, as evidenced by his submissions, also been clarified (most recent regulation of access rights on 7 November 2006).

The acknowledgement that there has been a violation of the Convention is also made with due consideration of the fact that the Applicant’s daughter attains the age of majority in 2010. In this context the Federal Government has regard to the fact that it is for the Court to determine ex post whether the decisions rendered in the national proceedings complied with the requirements laid down in the Convention. For this examination, it is irrelevant whether the lapse of time since then – for which the Applicant bears no responsibility – has, due to the attainment of the age of majority, created an irreversible situation (cf. Süss v. Germany, Judgment of 10 November 2005, no. 40324/98, § 72).

If the Court strikes this case from its list, the Federal Government is willing to accept the Applicant’s claim for compensation in the amount of € 8,000.00. This sum would be deemed to settle all claims in connection with the above-mentioned Application against the Federal Republic of Germany and the Länder of Lower Saxony and Brandenburg.

In the light of the Court’s judgment in the case of Zaunegger, the Federal Government considers the amount of € 8,000.00 to be reasonable, since the Applicant is merely entitled to a flat amount for procedural costs, and not, on the other hand, to compensation for non pecuniary damage.

Like in the case of Zaunegger, the present Application does not reveal any similarities with the case of Elsholz (no. 25735/94). Also like in the case of Zaunegger, the question remains open in the present case whether the national courts would, in the event of a review of the mother’s sole parental custody, have awarded the Applicant sole or joint custody. In addition, the Applicant has had access to his daughter by virtue of the agreements of 2004 and 2006. In view of all of these circumstances, no compensation for non-pecuniary damage can come into consideration.

With regard to the procedural costs the Federal Government has taken into consideration the fact that the Applicant pursued two sets of custody proceedings before the national courts, and has thus increased the relevant amount awarded in the Zaunegger case.

The Federal Government requests that this Application be struck out of the Court’s list of cases pursuant to Article 37 para. 1 (c) of the Convention. The Federal Government’s acknowledgment of a violation of Article 14 in conjunction with Article 8 of the Convention and its acceptance of the claim for compensation of € 8,000.00 constitutes “[an]other reason” within the meaning of this provision (cf. Van Houten v. the Netherlands, Judgment of 29 September 2005, no. 25149/03).” By letter of 15 September 2010 the applicant asked the Court to reject the Government’s request to strike out the application. He maintained that their unilateral declaration did not state in relation to whom the applicant was discriminated against and did not address his complaint that the father of a child born out of wedlock was not granted joint custody by operation of law as from the acknowledgment of paternity. He further maintained that the compensatory sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low and he claimed EUR 25,000 with respect to non-pecuniary damages and EUR 9.876,65 for costs and expenses. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government - even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI and Haran v. Turkey (striking out), no. 25754/94, § 23, 26 March 2002). The Court notes that the present case raises the question whether the provisions of the German Civil Code granting the mother of a child born out of wedlock sole custody and making any transfer of custody to the father subject to her consent without providing for judicial review in the event such consent is refused and the related decisions of the domestic courts in the case at hand were in conformity with Article 8 taken alone and read in conjunction with Article

The Court reiterates that in its Zaunegger judgment, while accepting that the initial attribution of sole custody of a child born out of wedlock to the child’s mother was justified for the protection of the child’s interests, it found that there was no reasonable relationship of proportionality between the general exclusion of judicial review of the initial attribution of sole custody to the mother and the aim pursued, namely the protection of the best interests of a child born out of wedlock ( Zaunegger v. Germany , no. 22028/04, §§ 55 and 63, 3 December 2009). Thus, the Court found a violation of Article 14 of the Convention taken together with Article 8 and in view of this conclusion did not consider it necessary to determine whether there had also been a breach of Article 8 of the Convention taken alone. The Court observes that the Government’s declaration contains an acknowledgment that the applicant’s right under Article 14 in conjunction with Article 8 of the Convention were also violated by the general exclusion of judicial review of the initial assignment of sole custody to the child’s mother in the present case. The Court further notes that the Federal Constitutional Court in a judgment of 21 July 2010, referring inter alia to the Zaunegger judgment, found that the relevant Articles of the German Civil Code (Articles 1626a § 1 no. 1 and 1672 § 1) were unconstitutional. Pending entry into force of the necessary statutory amendments it adopted a transitional and binding regulation to the effect that the said provisions had to be applied with the proviso that the family courts transfer joint or sole custody at the request of a parent of a child born out of wedlock if such transfer was expected to be in the child’s interests. Having regard to the particular circumstances of the case, the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in the Zaunegger case – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). In light of the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President