SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 28174/08 prezentată de Alwin Luschin împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 14 decembrie 2010 într-o cameră compusă din Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefier de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 19 mai 2008 Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Alwin Luschin, este un resortisant austriac, născut în 1961 și rezident în Keutschach (Austria). Adrian Schidegger, membru al Biroului Federal al Justiției, este reprezentat de agentul său supleant, Adrian Schidegger, din cadrul Oficiului Federal al Justiției. Informat cu privire la dreptul său de a participa la procedură [art. 36 alineatul (1) din convenție și art. 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură], guvernul austriac a declarat că nu dorește să intervină. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 26 decembrie 2007, reclamantul a fost arestat de poliția municipală din Zurich, apoi examinat de un psihiatru care a ordonat internarea sa psihiatrică. La 30 decembrie 2007, reclamantul a adresat, prin scrisoare recomandată, o cerere de extindere la tribunalul districtului Zurich. Prin ordonanța din 7 ianuarie 2008, oficiul judecătorului unic în materie civilă și penală ( Einzelrichteramt für Zivil- und Strafsachen ) a numit un expert în scopul de a adresa reclamantului și a stabilit o audiere la 11 ianuarie 2008, aceasta din urmă trebuind să aibă loc în cadrul clinicii în care reclamantul a fost internat. La sfârșitul acestei ședințe, judecătorul unic a comunicat pe cale orală reclamantului respingerea cererii sale și la La 17 ianuarie 2008, reclamantul a scris la Curtea Supremă a cantonului Zurich pentru a declara că a făcut apel la judecată. La 25 ianuarie 2008, clinica a scris Curții Supreme a cantonului Zurich pentru a declara că recurentul fusese eliberat. Prin ordonanța din 4 februarie 2008, Curtea Supremă a declarat că cererea de eliberare nu mai avea obiect, dat fiind că reclamantul fusese repus în libertate în interval. Reclamantul sesizase Tribunalul Federal cu privire la o acțiune în care, în esență, retrăise mijloacele pe care le pusese în fața Curții Supreme. Prin hotărârea din 10 martie 2008, Tribunalul Federal a respins acțiunea pentru viciu de formă și incompetență. GRIEFS Invocând în esență art. 5 alineatul (1) din Convenție, recurentul se plângea de faptul că a fost internat fără motive întemeiate și pe baza unei examinări succinte a situației sale. Pe teren de la art. 5 alineatul (4) din Convenție, el a prezentat că procedura judiciară în controlul legalității acesteia a durat prea mult timp și că autoritățile au refuzat să accepte o lacună fără un motiv întemeiat. Fără a aduce atingere articolelor speciale ale Convenției, reclamantul se plângea că Tribunalul Federal a dat dovadă de formalism excesiv prin excluderea recursului său pentru viciul de formă și incompetență. De asemenea, se plângea de tratamentul psihiatric pe care îl primise, considerând că acesta din urmă îi afectase integritatea morală și psihică. Curtea arată că nu este necesar să se examineze în continuare cererea formulată de reclamantă din următoarele motive: mai întâi, Curtea amintește că, la 25 noiembrie 2009, a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe încălcarea articolelor § 1 și 4, precum și a articolului 6 din convenție. La 22 martie 2010, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitatea și justificarea cererii. Acestea au fost adresate reclamantului, la 30 martie 2010, care a fost invitat să își transmită observațiile. în răspuns înainte de 11 mai 2010 și de a desemna un reprezentant. La 10 mai 2010, reclamantul a scris Curții pentru a se plânge de comportamentul autorităților elvețiene în ceea ce o privește. La 8 iunie 2010, grefa a scris reclamantului pentru a informa că observațiile sale nu ar fi depuse la dosar, deoarece nu a fost trimisă de un reprezentant. Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 6 septembrie 2010, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost mai scurt și că a fost solicitată nicio prelungire a acestui termen. Aceasta a indicat că, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, ea putea șterge o cerere din rol atunci când, ca și în cazul de față, circumstanțele dau de gândit că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea. Această scrisoare a rămas fără răspuns și reclamantul nu a reluat contactul cu Curtea. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Prin urmare, Curtea decide în unanimitate să șteargă cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Președinte prin aceste motive, Curtea decide în unanimitate să șteargă cererea de rol.
Requête n
o
28174/08
présentée par Alwin LUSCHIN
contre la Suisse
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 14 décembre 2010 en une chambre composée de
:
Christos Rozakis,
président,
Nina Vajić,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
juges,
et de Søren Nielsen,
greffier
de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 mai 2008
;
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Alwin Luschin, est un ressortissant autrichien, né en 1961 et résidant à Keutschach (Autriche). Le gouvernement suisse («
le Gouvernement
») est représenté par son agent suppléant, M. Adrian Scheidegger, de l’Office fédéral de la justice. Informé de son droit de prendre part à la procédure (articles 36 § 1 de la Convention et 44
§
1 du règlement), le gouvernement autrichien a déclaré ne pas souhaiter
intervenir.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 26 décembre 2007, le requérant fut arrêté par la police municipale de Zurich, puis examiné par un psychiatre qui ordonna son internement psychiatrique.
Le 30 décembre 2007, le requérant adressa, par courrier recommandé, une demande d’élargissement au tribunal du district de Zurich.
Par ordonnance du 7 janvier 2008, l’office du juge unique en matière civile et pénale (
Einzelrichteramt für Zivil- und Strafsachen
) nomma un expert aux fins d’examiner le requérant et fixa une audience au 11
janvier
2008, cette dernière devant se tenir dans l’enceinte de la clinique où le requérant était interné. A l’issue de cette audience, le juge unique communiqua oralement au requérant le rejet de sa demande et l’informa qu’un éventuel appel serait dépourvu d’effet suspensif.
Le 17 janvier 2008, le requérant écrivit à la cour suprême du canton de Zurich pour déclarer qu’il faisait appel du jugement.
Le 25 janvier 2008, la clinique écrivit à la cour suprême du canton de Zurich pour déclarer que le requérant avait été remis en liberté.
Par ordonnance du 4 février 2008, la cour suprême déclara que la demande de libération était devenue sans objet, étant donné que le requérant avait été remis en liberté dans l’intervalle.
Le requérant saisit le Tribunal fédéral d’un recours où il reprit, en substance, les moyens qu’il avait articulés devant la cour suprême.
Par arrêt du 10 mars 2008, le Tribunal fédéral rejeta le recours pour vice de forme et incompétence.
1.
Invoquant en substance l’article 5 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait du fait qu’il avait été interné sans raisons valables et sur la base d’un examen sommaire de sa situation.
2.
Sur le terrain de l’article 5 § 4 de la Convention, il exposait que la procédure judiciaire en contrôle de la légalité de son internement avait duré trop longtemps et que les autorités avaient refusé de l’indemniser sans raisons valables.
3.
Sans invoquer d’articles particuliers de la Convention, le requérant se plaignait que le Tribunal fédéral avait fait preuve de formalisme excessif en écartant son recours pour vice de forme et incompétence. Il se plaignait également du traitement psychiatrique qu’il avait reçu, estimant que ce dernier avait porté atteinte à son intégrité morale et psychique.
La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant la requête introduite par la partie requérante pour les motifs suivants.
Elle rappelle d’abord que le 25 novembre 2009 elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de la violation des articles
5
§§ 1 et 4 ainsi que de l’article 6 de la Convention.
Le 22 mars 2010, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées au requérant, le 30 mars 2010, qui a été invité
à faire parvenir les siennes
en réponse avant le 11 mai 2010 et à désigner un représentant. Le 10 mai 2010, le requérant a écrit à la Cour pour se plaindre du comportement des autorités suisses à son égard. Le 8 juin 2010, le greffe a écrit au requérant pour l’informer que ses observations ne seraient pas versées au dossier, faute d’avoir été envoyées par un représentant.
Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 6
septembre
2010, la Cour a attiré l’attention du requérant sur le fait que le délai qui lui
était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’aucune prorogation de ce délai n’avait été sollicitée. Elle a indiqué qu’aux termes de l’article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Ce courrier est resté sans réponse et le requérant n’a pas repris contact avec la Cour.
A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire
du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Søren Nielsen
Christos Rozakis
Greffier
Président