CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEA 24251/07, de către Mihai CARCEA împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 14 decembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Ljiljana Mijović, președinte, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 24 mai 2007, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 27 septembrie 2010 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Cererea a fost depusă de dl Mihai Carcea, un național moldovenesc născut în 1967 și locuiește în Lopatnic. El a fost reprezentat în fața Curții de dl I. Țurcanu, un avocat practicant în Edineț. Guvernul moldoven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Grosu. Reclamantul a lucrat pentru o companie agricolă privată I. La 23 iulie 2007, a fost comandat de directorul I. (C.I.) să repare un tractor. În aceeași zi, reclamantul a cerut un contract care să fie semnat între el și I. și pentru o creștere a salariului său pentru orele suplimentare de lucru. De asemenea, la 23 iulie 2007 C.I. a fost informat de cererea reclamantului și se presupune că s-a adresat reclamantului și l-a lovit în fața. Reclamantul a fost admis într-un spital cu un diagnostic de traumatisme la cap. Acest diagnostic a fost confirmat mai târziu de certificatul unui medic legist din 23 iulie 2006 și de spital într-un certificat din 1 august 2006. El a petrecut aproape o lună în spital. În urma plângerilor depuse de reclamantul și de C.I., au fost inițiate proceduri administrative: împotriva reclamantului pentru insultare C.I. și împotriva acesteia din urmă pentru lovirea reclamantului. Într-o scrisoare din 2 septembrie 2006 autoritatea de inspecție a forței de muncă („LIA”) a informat reclamantul că incidentul din 23 iulie 2007 ar putea fi considerat un accident legat de muncă și a fost investigat de către autoritatea respectivă. În ședința de judecată din 14 septembrie 2006, reclamantul a solicitat suspendarea examinării cazului în așteptarea rezultatelor anchetei privind LIA. Curtea a refuzat această cerere deoarece ancheta nu a avut nici o relevanță pentru procedura administrativă examinată.În aceeași zi, instanța a adoptat o decizie, constatând că reclamantul a insultat C.I. și că acesta din urmă a lovit reclamantul. Fiecare dintre părți a fost condamnat să plătească o amendă de 300 de lei moldoveni (MDL) (echivalent cu 17,7 La 17 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bălți a convocat reclamantul la o audiere la 22 noiembrie 2006. Potrivit reclamantului, el a primit convocarea în dimineața 22 noiembrie 2006 și nu a putut ajunge la tribunal (situat la aproape 100 km) la timp pentru audierea, care era programată pentru ora 9.00. El a depus curtei scrisoarea în care a primit convocarea. Scrisoarea avea mai multe timbre poștale pe el, inclusiv una din biroul poștal Bălți cu data de 17 noiembrie 2006 pe el și alta din biroul poștal Edineț, cu data de 21 noiembrie 2006 pe el. Reclamantul a adăugat că a locuit într-un sat în regiunea Edineț și că a luat o zi în plus pentru ca scrisoarea să sosească de la Edineț în satul său. La 22 noiembrie 2006, Curtea de Apel a examinat cazul în absența reclamantului. A susținut hotărârea instanței de judecată, dar a redus amenzile impuse reclamantului la MDL 140 (8,3). Reclamantul a cerut de două ori Biroului Procurorului General să inițieze un reexaminare a cazului, dar acest lucru a fost refuzat. Reclamantul s-a plâns că nu a fost convocat la timp pentru audierea Curții de Apel, că instanțele nu au luat în considerare toate argumentele sale și că Procurorul General a refuzat să ceară anularea hotărârii finale. HOTĂRÂREA Declarația unilaterală a Guvernului privind plângerea privind dreptul de acces la instanță Reclamantul s-a plâns de faptul că nu l-a convocat în timp util la audierea Curții de Apel Bălți. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea unei acuzații penale împotriva lui, fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 27 septembrie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul este de acord că plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și circumstanțele cauzei nu [differ] în esență din concluziile Curții în cazul Ziliberberg c. Moldova , nr. 61821/00, 1 februarie 2005. Astfel, guvernul, după analizarea jurisprudenței Curții, face următoarea declarație unilaterală: Guvernul recunoaște că a existat o încălcare a dreptului reclamantului garantat de art. 6 § 1 din Convenție, deoarece instanța internă [a] nu l-a convocat în timp util pentru a participa la ședințe. ... Guvernul dorește să noteze că presupusa încălcare a fost remediată pe deplin de către autoritățile judiciare naționale, care a pronunțat [un] hotărâre favorabilă reclamantului [referință la hotărârea Curții Supreme de Justiție adoptată la 28 aprilie 2010]. Între timp, instanța internă a ordonat o reexaminare deplină a cazului reclamantului cu participarea sa, îndeplinindu-și, prin urmare, dreptul la [un] proces echitabil [garantat în temeiul] articolului 6 din Convenție. ... Potrivit circumstanțelor specifice ale prezentului caz, Guvernul propune suma globală de 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro) în compensare pentru prejudiciu moral, precum și pentru costuri și cheltuieli. Guvernul declară că suma menționată mai sus va fi convertită în lei moldoveni la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Se va plăti în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. ...” Într-o scrisoare din 29 octombrie 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era scăzută și a solicitat 5 010 EUR. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Moldovei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane de acces la o instanță, în special cerința de a convoca părțile la procedura atunci când legea prevede dreptul lor de a fi prezent la audiere (a se vedea, de exemplu, Ziliberberg c. Moldova, nr. 61821/00, §§ 37-42, 1 februarie 2005; Guțu v. Moldova , nr. 20289/02, §§ 51-54, 7 iunie 2007; Russu v. Moldova , nr. 7413/05, §§ 19-28, 13 noiembrie 2008; și Masaev v. Moldova , nr. 6303/05, §§ 16-18, 12 mai 2009). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) În consecință, Curtea elimină această parte a cererii din listă. Alte plângeri în temeiul articolului 6 din Convenție Reclamantul s-a plâns de presupusul eșec al instanțelor interne pentru a ține seama de toate argumentele sale și de refuzul Oficiului Procuror General de a solicita anularea hotărârii finale. După analizarea hotărârilor se plângea, Curtea nu observă nicio încălcare a art. 6 din Convenție, cu excepția nevoia de a convoca reclamantul în timp util, tratată mai sus. De asemenea, aceasta remarcă că, în orice caz, la 28 aprilie 2010, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârile și a ordonat o reexaminare deplină a cazului, care este în așteptare în fața instanțelor interne. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate în ceea ce privește plângerea privind refuzul de acces la o instanță în temeiul articolului 6 § 1 din convenție; declara restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı Ljiljana Președintele adjunct al grefierului Mijović
Application no. 24251/07
by Mihai CARCEA
against Moldova
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 14
December 2010 as a Committee composed of:
Ljiljana Mijović,
President,
Ledi Bianku,
Nebojša Vučinić,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 24 May 2007,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 27 September 2010 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The application was lodged by Mr Mihai Carcea, a Moldovan national who was born in 1967 and lives in Lopatnic. He was represented before the Court by Mr I. Țurcanu, a lawyer practising in Edineț. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr
V.
Grosu.
The applicant worked for a private agricultural company I. On 23 July 2007 he was ordered by I.’s director (C.I.) to repair a tractor. On the same day the applicant asked for a contract to be signed between him and I. and for an increase of his salary for working extra hours.
Also on 23 July 2007 C.I. was informed of the applicant’s request and allegedly approached the applicant and hit him in the face. The applicant was admitted to a hospital with a diagnosis of head trauma. That diagnosis was later confirmed by a forensic doctor’s certificate dated 23 July 2006 and by the hospital in a certificate dated 1 August 2006. He spent almost a month in the hospital.
Following complaints lodged by the applicant and C.I., administrative proceedings were initiated: against the applicant for insulting C.I. and against the latter for hitting the applicant.
In a letter dated 2 September 2006 the Labour Inspection Authority (“the LIA”) informed the applicant that the incident of 23 July 2007 could be considered as a work-related accident and was under investigation by that authority.
At the court hearing of 14 September 2006 the applicant asked for the adjournment of the examination of the case pending the results of the LIA investigation. The court refused that request because the investigation had no relevance for the administrative proceedings under examination. On the same day the court adopted a decision, finding that the applicant had insulted C.I. and that the latter had hit the applicant. Each of the parties was sentenced to pay a fine of 300 Moldovan lei (MDL) (equivalent to 17.7
euros (EUR) at the time). The parties appealed.
On 17 November 2006 the Bălți Court of Appeal summoned the applicant to a hearing on 22 November 2006. According to the applicant, he received the summons in the morning of 22 November 2006 and could not reach the court (situated almost 100 km away) in time for the hearing, which had been scheduled for 9 a.m. He submitted to the court the letter in which he had received the summons. The letter had several postal stamps on it, including one of the Bălți postal office with the date 17 November 2006 on it and another one of the Edineț postal office, with the date 21 November 2006 on it. The applicant added that he lived in a village in the Edineț region and that it took an extra day for the letter to arrive from Edineț to his village.
On 22 November 2006 the Bălți Court of Appeal examined the case in the applicant’s absence. It upheld the lower court’s judgment, but reduced the fine imposed on the applicant to MDL 140 (EUR 8.3).
The applicant twice asked the Prosecutor General’s Office to initiate a re-examination of the case, but this was refused.
The applicant complained that he had not been summoned in time for the hearing of the Court of Appeal, that the courts had not taken into consideration all of his arguments and that the Prosecutor General’s Office had refused to ask for the annulment of the final judgment.
1.
The Government’s unilateral declaration concerning the complaint about the right of access to court
The applicant complained of the failure to summon him in due time to the hearing of the Bălți Court of Appeal.
He relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”
By letter dated 27 September 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“... The Government agree that the applicant’s complaint under Article 6 § 1 of the Convention and the circumstances of the case do not essentially [differ] from the Court’s findings in the case of
Ziliberberg v. Moldova
, no. 61821/00, 1 February 2005.
Thus, the Government, having analysed the Court’s case-law, make the following unilateral declaration: the Government acknowledge that there was an infringement of the applicant’s right guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention because the domestic courts [had] failed to summon him in due time to attend the hearings.
... the Government wish to note that the alleged violation was fully remedied by the domestic judicial authorities, which delivered [a] judgment favourable to the applicant [reference to the judgment of the Supreme Court of Justice adopted on 28 April 2010]. In the meantime the domestic court ordered a full rehearing of the applicant’s case with his attendance, therefore fulfilling his right to [a] fair trial as [guaranteed under] Article 6 of the Convention.
... According to the specific circumstances of the present case, the Government propose the global sum of EUR 1,500 (one thousand five hundred euros) in compensation for non-pecuniary damage, as well as for costs and expenses.
The Government declare that the above-mentioned sum will be converted into Moldovan lei at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case. ...”
In a letter of 29 October 2010 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was low and claimed EUR
5,010.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Moldova, its practice concerning complaints about the violation of one’s right of access to a court, in particular the requirement of summoning the parties to the proceedings when the law provides for their right to be present at the hearing (see, for instance,
Ziliberberg v. Moldova
, no.
61821/00, §§ 37-42, 1 February 2005;
Guțu v. Moldova
, no. 20289/02, §§
51-54, 7 June 2007;
Russu v. Moldova
, no. 7413/05, §§ 19-28, 13
November 2008; and
Masaev v. Moldova
, no. 6303/05, §§ 16-18, 12
May 2009).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, the Court strikes this part of the application out of the list.
2.
Other complaints under Article 6 of the Convention
The applicant complained of the alleged failure of the domestic courts to take into account all his arguments and the refusal of the Prosecutor General’s Office to ask for the annulment of the final judgment.
Having analysed the judgments complained of, the Court does not see any appearance of a violation of Article 6 of the Convention, except for the failure to summon the applicant in due time, dealt with above. It also notes that in any event on 28 April 2010 the Supreme Court of Justice quashed the judgments complained of and ordered a full rehearing of the case, which is pending before the domestic courts.
It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention insofar as it relates to the complaint regarding denial of access to a court under Article 6 § 1 of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Fatoș Aracı
Ljiljana Mijović
Deputy Registrar
President