CtEDO 21.12.2010 AI

AFFAIRE WIENHOLTZ c. ALLEMAGNE

RESPONDENT
DEU
HOTĂRÂRE
21.12.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE WIENHOLTZ c. ALLEMAGNE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

A CINCEA SECȚIUNE

CAUZA

WIENHOLTZ c. GERMANIA

(Cererea nr. 974/07)

21 decembrie 2010

21/03/2011

Această hotărâre a devenit definitivă în virtutea articolului 44 § 2 din Convenție. Ea poate suferi retușuri de formă.

În cauza Wienholtz c. Germania,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), în ședință într-o cameră compusă din:

Peer Lorenzen,

președinte,

Renate Jaeger,

Karel Jungwiert,

Rait Maruste,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Zdravka Kalaydjieva,

judecători,

și Claudia Westerdiek,

grefieriță de secțiune,

După deliberare în camera consilului la 30 noiembrie 2010,

Adoptă hotărârea care urmează, pronunțată la această dată:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 974/07) îndreptată împotriva Republicii Federale a Germaniei și introdusă la Curte de un cetățean al acestui stat, dl. Herbert Wienholtz („reclamantul"), la 18 decembrie 2006, în virtutea articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").

2.

Reclamantul este reprezentat de Me Günter Flick, avocat la Aurich. Guvernul german („Guvernul") este reprezentat de agentul său, doamna Almut Wittling-Vogel, și agentul adjunct, doamna Katja Behr, din ministerul federal de justiție.

3.

La 3 iunie 2009, președintele celei de-a cincea secțiuni a hotărât comunicarea cererii către Guvern.

I.

A.

Geneza cauzei

4.

Reclamantul s-a născut în 1936 și locuiește la Aurich.

5.

În 1964, soția sa și el au înființat o societate de încălzire (mai jos: „societatea"). Ei au devenit asociați cu o a treia persoană și reclamantul a fost numit administrator. În 1973, societatea a întâmpinat dificultăți financiare după ce întreprinderea în charge de energie din orașul Emden a refuzat să instaleze conexiuni care să permită conectarea la rețeaua de gaz a instalațiilor de gaz produse de societate. În ciuda acțiunilor judiciare în chemare introduse de reclamant, societatea s-a îndatorat și dizolvarea sa (Auflösung) a fost ordonată în 1977. Ca lichidator al societății, reclamantul a continuat acțiunile judiciare și a câștigat cazul devant tribunalul regional din Aurich. În 1987, acesta a condamnat orașul Emden să plătească societății aproximativ 750 000 EUR în total (daune și dobânzi).

6.

Conform constatărilor Curții Federale de Justiție (§11 mai jos), reclamantul, după ce a obținut aceste sume pentru pierderea societății, a încercat să păstreze cea mai mare parte posibilă pentru familia și sine. Avea deci să efectueze o transfer de aproximativ 390 000 EUR pe contul bancar al unui asociat din Țările de Jos, care a transferat aproximativ 340 000 EUR pe contul uneia din fiicele reclamantului.

B.

Procedura litigioasă

7.

La 16 ianuarie 1991, parchetul din Aurich a deschis o anchetă judiciară împotriva reclamantului, bănuit de infracțiuni fiscale. În cursul anchetei, o percheziție a fost efectuată la domiciliul interesatului și în localurile unei bănci la Emmen, în Țările de Jos, unde reclamantul și fiica sa aveau conturile lor bancare. Mai mulți documenti au fost sechestrați în Germania și Țările de Jos.

8.

La 30 martie 1994, administrația fiscală a emis un aviz de impunere împotriva societății pentru anul 1987 (reprezentând aproximativ 440 000 EUR). Avizul a fost modificat în august 1995 și suma a fost mărită cu aproximativ 100 000 EUR. Între timp, la 7 octombrie 1994, administrația fiscală a emis împotriva reclamantului un aviz de impunere care se referea la aproximativ 460 000 EUR datorati de societate. Reclamantul a contestat aceste avize devant tribunalul fiscal al Saxoniei Inferioare.

9.

La 17 mai 1994, reclamantul și avocatul său, care este astazi reprezentantul lui devant Curte, au fost acuzați respectiv de fraudă fiscală și ajutorare la fraudă fiscală.

10.

La 19 septembrie 1994, tribunalul regional din Aurich l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă pecuniară de 180 de zile-amendă pentru abuz de încredere și fraudă fiscală. Avocatul reclamantului a fost condamnat la o pedeapsă de 90 de zile-amendă pentru ajutorare la fraudă fiscală.

11.

La 20 decembrie 1995, Curtea Federală de Justiție a admis recursurile în casație ale acuzaților și a anulat sentința tribunalului regional. Cu privire la reclamant, a dat o ordonanță de neche cu privire la acuzația de abuz de încredere, în particular pe motiv că acest motiv nu a fost inclus în actul de acuzare. Cu privire la acuzația de fraudă fiscală, a remis cauza tribunalului de instanță din Aurich. Pe acest punct, a precizat că, luând în vedere starea procedurii și ținând seama de natura restului acuzațiilor, examinarea de judecătorul penal (unic) era suficientă. Avocatul reclamantului a fost achitat.

12.

La 4 septembrie 1996, reclamantul a cerut tribunalului de instanță să suspende procedura ținând seama de cele două proceduri pendente devant tribunalul fiscal privind avizele de impunere din 1994. Ministerul public s-a opus suspendării.

13.

La 24 ianuarie 1997, tribunalul de instanță a suspendat procedura în așteptarea rezultatului procedurilor fiscale devant tribunalul fiscal, în aplicarea articolului 396 din codul fiscal (a se vedea §19 mai jos). Reclamantul a cerut în repetate rânduri tribunalului fiscal să se pronunțe asupra cazului său în cel mai scurt timp posibil dată fiind procedura penală în suspensie.

14.

La 10 noiembrie 2004, tribunalul fiscal a anulat avizul de impunere pentru anul 1987 și a admis în esență recursul societății. La 15 februarie 2006, Curtea Federală a Finanțelor a respins recursul societății împotriva acestei sentințe. Recursul constituțional formulat de societate nu a reușit. Cererea referitoare la această procedură (nr. 44471/06) depusă de reclamant la Curte a fost respinsă la 12 mai 2009 de un comitet de trei judecători pe motiv că procedura litigioasă nu privea nici o contestație asupra drepturilor și obligațiilor de natură civilă a reclamantului nici temeiurile unei acuzații în materie penală îndreptate împotriva lui, în sensul articolului 6 din Convenție, și că cererea era deci incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției, în sensul articolului 35 § 3.

15.

În februarie 2005, sentința tribunalului fiscal a fost comunicată tribunalului de instanță din Aurich care a propus clasarea cauzei în virtutea articolului 153a din codul de procedură penală (§19 mai jos). Administrația fiscală s-a opus pe motiv că recursul societății era încă in judecată devant Curtea Federală a Finanțelor.

16.

La 6 iulie 2007, administrația fiscală a declarat retragerea avizului său de impunere din 7 octombrie 1994. La 30 iulie 2007, reclamantul a informat tribunalul de instanță din Aurich că, conform declarației administrației fiscale, procedura fiscală s-a încheiat în mod definitiv și că motivele care justificau suspendarea procedurii au devenit nefondate.

17.

După aceea, tribunalul a propus clasarea cauzei din cauza duratei excesive a procedurii. Reclamantul a refuzat să consimtă.

18.

La 16 aprilie 2008, tribunalul de instanță a dat o ordonanță de nechezare în virtutea articolului 153 din codul de procedură penală (§19 mai jos), pe motiv că culpa penală a reclamantului, dacă ar fi fost vreodată stabilită, ar fi fost oricum ușoară. Reclamantul consimțise la clasarea cauzei.

II.

19.

Articolele 153 și 153a din codul de procedură penală permit clasarea, în anumite condiții, a unei proceduri penale care poartă asupra infracțiunilor pasibile de o pedeapsă cu o minimă mai mică de un an de închisoare. art. 153 permite clasarea atunci când culpa penală este ușoară și nu există interes public în urmărirea penală. art. 153a permite clasarea împotriva, în special, plății unei sume de bani unei instituții de utilitate publică sau statului.

art. 396 din codul fiscal (Abgabenordnung), în versiunea sa în vigoare la época faptelor, prevedea că procedura penală putea fi suspendată dacă calificarea faptelor imputate de fraudă fiscală depindea de rezultatul unei proceduri fiscale privind existența unei creanțe în favoarea trezoreriei publice, de reduceri de impozite sau avantaje fiscale nejustificate. Decizia de suspendare a procedurii revenea judecătorului. Suspendarea avea efectul de a întrerupe prescripția faptelor imputate.

art. 305 din codul de procedură penală dispune că nu pot fi contestate deciziile judiciare anterioare deliberării. Din opinia comună, decizia judecătorului penal de a nu suspenda procedura nu face obiectul niciunui recurs. Cât pentru decizia de suspendare a procedurii, ea nu poate fi atacată decât dacă nu servește la elucidarea faptelor și dacă nu are deci nicio legătură cu hotărârea care urmează să fie pronunțată (a se vedea, de exemplu, decizia curții de apel din Dresden din 13 decembrie 2007 (nr. 1 Ws 310/07) cu alte referințe).

Decizia privind suspendarea unei proceduri penale este de altfel examinată ex officio de judecătorul penal care dispune de o marjă de apreciere în acest sens (a se vedea hotărârile Curții Federale de Justiție din 24 octombrie 1984 (nr. 3 StR 315/84) și din 13 ianuarie 1988 (nr. 3 StR 450/87) și decizia Curții Constituționale Federale din 15 octombrie 1990, nr. 2 BvR 385/87).

I.

20.

Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul "durată rezonabilă" prevăzut de art. 6 § 1 din Convenție, formulat astfel:

"Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie audiată (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...) care va decide (...) asupra temeiurilor unei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa."

21.

Guvernul combate această teză.

22.

Perioada care trebuie considerată a început la 16 ianuarie 1991 și s-a încheiat la 16 aprilie 2008. Procedura a deci durat șaptesprezece ani și trei luni, pentru două instanțe, inclusiv remiterea cauzei de Curtea Federală de Justiție devant tribunalul de instanță din Aurich.

A.

Asupra admisibilității

1.

Epuizarea căilor de atac interne

23.

Guvernul se apără prin neepuizarea căilor de atac interne. Referindu-se la decizia Schenk c. Germania (nr. 42541/02, 9 mai 2007), el susține că reclamantul nu s-a adresat autorităților de urmărire, în special tribunalului de instanță din Aurich, în vederea clasării cauzei din cauza duratei excesive a procedurii, și că nici măcar nu a răspuns favorabil propunerilor care i-au fost totuși făcute în acest sens în 2005 și 2007. El susține de asemenea că interesatul nu s-a plâns nici la Curtea Constituțională Federală de durata procedurii devant tribunalul fiscal.

24.

Reclamantul replică că orice clasare a cauzei, în aplicarea articolului 153a din codul de procedură penală, ar fi însemnat recunoașterea unei culpe penale a sa și ar fi permis administrației fiscale să recupereze de la el sumele solicitate împotriva societății. Cât privește procedura devant jurisdicțiile fiscale, el susține că o decizie a Curții Constituționale Federale constatând existența unei durate excesive a procedurii nu ar fi accelerat-o.

25.

Curtea observă că tribunalul de instanță a în sfârșit clasat procedura intentată împotriva reclamantului în virtutea articolului 153 din codul de procedură penală, fără a se fi pronunțat asupra culpei penale a acestuia. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, ea estimează că reclamantul nu a avut la dispoziție un recurs care să-i permită să se plângă de durata procedurii penale devant tribunalul de instanță (Ommer c. Germania (nr. 2), nr. 26073/03, §§ 49 și 57-61, 13 noiembrie 2008, Ommer c. Germania (nr. 1), nr. 10597/03, § 71, 13 noiembrie 2008, și Thind c. Germania (dec.), nr. 29752/04 și 16771/06, 23 martie 2010). Ea reamintește de altfel că recursul constituțional devant Curtea Constituțională Federală nu constituie un recurs efectiv pentru a se plânge de durata unei proceduri civile pendente sau încheiate (Sürmeli c. Germania [GC], nr. 75529/01, § 108, CEDH 2006-VII, și Herbst c. Germania, nr. 20027/02, §§ 64-66, 11 ianuarie 2007). Excepțiile Guvernului trebuie deci respinse.

2.

Calitatea de victimă a reclamantului

26.

Guvernul ridică de altfel îndoieli cu privire la calitatea de victimă a reclamantului, pe motiv că procedura devant jurisdicțiile fiscale nu privea reclamantul, ci societatea în lichidare din care el era doar reprezentantul. Reclamantul contrareplică că procedura penală litigioasă a fost intentată împotriva sa. Curtea observă că acuzatul în procedura care face obiectul prezentei cereri era bine reclamantul. Excepția Guvernului nu poate deci fi acceptată.

27.

Curtea constată că cererea nu este în mod evident neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Ea observă de altfel că se ciocnește cu niciun alt motiv de inadmisibilitate.

B.

Asupra fondului

1.

Tezele părților

28.

Guvernul susține mai întâi că cauza prezenta o complexitate considerabilă în special din cauza caracterului transfrontalier al anchetei preliminare, al necesității asistenței judiciare cu autoritățile din Țările de Jos și al chestiunilor fiscale complexe ridicate de procedură. Durata procedurii devant tribunalul regional și Curtea Federală de Justiție nu ar pretinde la critică.

29.

Cu privire la procedura devant tribunalul de instanță, Guvernul insistă asupra faptului că reclamantul însuși ceruse suspendarea examinării cauzei. O asemenea suspendare ar fi fost obiectiv rezonabilă pe motiv că procedura ridica chestiuni fiscale complexe care trebuiau examinate de judecătorul fiscal specializat în acest domeniu. De altfel, cum procedura nu viza o contestație de natură civilă în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, durata sa nu ar fi direct imputabilă Republicii Federale a Germaniei. Guvernul subliniază de altfel că judecătorul penal – care nu ar fi fost în măsură să știe că cauza ar depăși durata medie a procedurilor devant tribunalele fiscale – s-a adresat în repetate rânduri tribunalului fiscal pentru a obține informații asupra progresului procedurii fiscale. Reclamantul nu ar fi informat tribunalul de instanță decât în vară 2007 că cauza devant tribunalul fiscal era încheiată.

30.

Reclamantul confirmă că suspendarea procedurii era în interesul lui deoarece era important pentru el ca temeiurile criticism-ilor făcute de administrația fiscală să fie examinate de judecători competenți în materie. El reamintește cu toate acestea că revine statului să ia măsuri pentru a permite judecătorilor penali și judecătorilor fiscali să-și pronunțe deciziile într-un termen rezonabil. În sfârșit, conform lui, procedura devant tribunalul fiscal nu avea niciun caracter complex.

Cu privire la refuzurile sale de a consimți la clasarea cauzei, reclamantul susține că, atunci când tribunalul de instanță a propus pentru prima dată clasarea procedurii din cauza duratei excessive a acesteia, tocmai câștigase devant autoritățile fiscale și putea deci spera să fie achitat de toate acuzațiile și să fie deci reabilitat. De altfel, ținând seama de faptul că administrația fiscală refuzase încă în 2005 să consimtă la clasarea procedurii, propriul său acord în acest sens ar fi fost fără efect. El subliniază că nu a consimțit la clasarea propusă în 2008 decât pentru că tocmai suferise un infarct și nu se mai simțea în măsură să fie supus unei proceduri penale.

2.

Aprecierea Curții

31.

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază urmărind circumstanțele cauzei și luând în calcul criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, dintre mulți alții, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II).

32.

Curtea observă că în speța de față procedura litigioasă prezinta o anumită complexitate în special cu privire la ancheta preliminară, dar că durata sa se datorează în esență faptului că a fost suspendată pentru mai mult de zece ani devant tribunalul de instanță în așteptarea rezultatului procedurilor devant jurisdicțiile finanțelor.

33.

Ea reamintește de altfel că, dacă art. 6 § 1 din Convenție prescrie celeritatea procedurilor judiciare, el consacră de asemenea principiul, mai general, al unei bune administrări a justiției. Poate în adevăr fi rezonabil pentru judecătorul încărcat cu o cauză să aștepte rezultatul unei proceduri paralele al cărei rezultat influență pe cea a procedurii devant el. Cu toate acestea, decizia de suspendare a examinării unei cauze trebuie să fie compatibilă cu echilibrul just de ținut între diverșii aspecti ai acestei exigențe fundamentale și proporționată ținând seama de circumstanțele cauzei (Boddaert c. Belgia, 12 octombrie 1992, §§ 38-39, seria A nr. 235-D, Pafitis și alții c. Grecia, 26 februarie 1998, § 97, Colecția hotărârilor și deciziilor 1998-I, și Niedzwiecki c. Germania (nr. 2), nr. 12852/08, § 44, 1 aprilie 2010). Curtea reamintește de altfel că, chiar și în procedurile în care revine părților să ia inițiativele, tribunalele nu sunt eliberate de obligația de a se gri de faptul că procesul se desfășoară într-un termen rezonabil (Scopelliti c. Italia, 23 noiembrie 1993, § 25, seria A nr. 278, și Duclos c. Franța, 17 decembrie 1996, § 55, Colecția 1996-VI).

34.

Curtea reamintește în sfârșit că art. 6 § 1 obligă statele contractante să organizeze sistemul lor judecătoresc în așa fel încât jurisdicțiile lor să fie în măsură să-și îndeplinească fiecare din exigențele, în special cu privire la durată rezonabilă (Sürmeli, sus-citat, § 129). Ea estimează că această obligație include de asemenea cea de a prevedea mecanisme pentru a împiedica ca o procedură paralelă care acuză o anumită durată și al cărei rezultat este de natură să influență rezultatul procedurii litigioase să nu întârzie în manieră automată realizarea acesteia.

35.

În speța de față, ținând seama de obiectul procedurii devant jurisdicțiile finanțelor, Curtea admite că suspendarea procedurii penale putea părea rezonabilă la momentul în care această decizie a fost luată (a se vedea §19 mai sus). Ea estimează cu toate acestea că după un anumit timp judecătorul tribunalului de instanță nu putea rămâne limitat la a se informa asupra avansului procedurii la jurisdicțiile finanțelor (H.T. c. Germania, nr. 38073/97, § 36, 11 octombrie 2001), și cu atât mai puțin cu cât se agea de o procedură penală. În adevăr, dacă Curtea a considerat deja că decizia unui judecător intern de a aștepta – pentru o anumită perioadă – rezultatul unei proceduri paralele putea fi indicată atunci când procedura viza în special o chestiune de principiu pe care o jurisdicție supremă sau o jurisdicție constituțională era chemată să o rezolve (Pafitis și alții, sus-citat, § 97, Kirsten c. Germania, nr. 19124/02, § 43, 15 februarie 2007), ea reamintește că perioada de așteptare nu poate fi nelimitată și că judecătorul național în cauză trebuie să țină seama de circumstanțele relevante ale cauzei, din care în special, durata pe care a cunoscut-o procedura litigioasă la data deciziei de suspendare (Trippel c. Germania, nr. 68103/01, § 31, 4 decembrie 2003, Laudon c. Germania, nr. 14635/03, § 71, 26 aprilie 2007, și Mianowicz c. Germania (nr. 2), nr. 71972/01, § 46, 11 iunie 2009).

36.

Ținând seama de aceste principii, Curtea nu este convinsă că tribunalul de instanță din Aurich a avut ca singură opțiune așteptarea rezultatului procedurii devant jurisdicțiile finanțelor. În acest sens, ea observă, pe de o parte, că Curtea Federală de Justiție estimase că natura restului procedurii penale permitea examinarea de judecătorul penal și, pe de altă parte, că tribunalul de instanță a în sfârșit ordonat o nechezare, fără a stabili existența unei culpe penale a reclamantului.

37.

La vedere de ce precede, Curtea estimează că durata procedurii litigioase este excesivă și că nu a răspuns exigențelor unei "durate rezonabile". Deci, a existat o încălcare a articolului 6 § 1.

II.

38.

Conform articolului 41 din Convenție,

"Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți contractante nu permite să repareze decât incomplet consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

A.

Daune

39.

Reclamantul cere daunelor-interese pentru prejudiciu material, dar lasă Curții grijă de a fixa o sumă potrivită. El precizează cu toate acestea că procedura penală și avizele de impunere l-au împiedicat să înființeze o nouă întreprindere în domeniul leasing-ului în încălzire care i-ar fi adus mai mult de doi milioni de euro din comisioane pe an. Reclamantul cere de altfel 20 000 EUR pentru prejudiciu moral.

40.

Guvernul consideră că prejudiciul material pretins nu găsește cauza în durata procedurii devant jurisdicțiile penale și contestă aceste pretenții. Cât pentru prejudiciul moral, se încrede în înțelepciunea Curții.

41.

Curtea nu vede nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. Ea reamintește că nu ar putea speculla asupra rezultatului la care ar fi ajuns procedura dacă ar fi fost în conformitate cu exigențele articolului 6 § 1 din Convenție. În schimb, ea estimează că reclamantul a suferit un tort moral sigur. Judecând în echitate, îi acordă 17 000 EUR la acest titlu.

B.

Cheltuieli și speze

42.

Reclamantul cere rambursarea cheltuielilor și spezelor angajate devant jurisdicțiile interne, și anume 47 958,40 EUR pentru procedura penală și 27 197,15 EUR pentru procedura devant jurisdicțiile finanțelor. El cere de altfel 943,91 EUR pentru cheltuielile și spezele angajate devant Curte din care 289,41 EUR pentru traducerea rezumatului faptelor stabilite de grefia Curții și a două scrisori ale Curții adresate reclamantului.

43.

Guvernul contestă în special pretențiile referitoare la procedurile interne.

44.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și spezelor decât în măsura în care se stabilesc realitatea, și anume că se referă la încălcarea constatată, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speța de față, ținând seama de documentele în posesia sa și de criteriile sus-menționate, Curtea respinge cererea referitoare la cheltuielile și spezele angajate devant jurisdicțiile interne, dar estimează rezonabilă pe cea referitoare la cheltuielile și spezele suportate pentru procedura devant Curte și o acordă reclamantului.

C.

Dobânzi moratorii

45.

Curtea estimează de cuviință să calcheze rata dobânzilor moratenii pe rata de dobândă a ușurinei de creditare marginale a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale.

1.

Declară, în unanimitate, cererea admisibilă;

2.

Spune, cu șase voturi împotriva uneia, că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;

3.

Spune, cu șase voturi împotriva uneia

a)

că statul pârât trebuie să verse reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va fi devenit definitivă în virtutea articolului 44 § 2 din Convenție, 17 000 EUR (șaptesprezece mii euro), pentru prejudiciu moral, și 943,91 EUR (nouă sute patruzeci și trei euro și nouăzeci și unu de cenți) pentru cheltuieli și speze, plus orice sumă care ar putea fi datorată de reclamant la titlu de impozit;

b)

că de la expirarea acestui termen și până la versare, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a ușurinei de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale;

4.

Respinge, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 21 decembrie 2010, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Grefieriță

Președinte

La prezenta hotărâre se găsește anexat, în conformitate cu articolele 45 § 2 din Convenție și 74 § 2 din regulament, expunerea opiniei separate a judecătoarei R. Jaeger.

Sunt de acord cu constatarea Camerei că nu doar procedurile fiscale au durat prea mult – o chestiune care nu cade în cadrul articolului 6 din Convenție – ci și că durata globală a procedurilor penale pare a fi excesivă.

Dar în opinia mea acest fapt nu este imputabil statului.

Procedurile penale au fost suspendate la cererea reclamantului. Această cerere era înțeleaptă deoarece Curțile de Finanțe sunt mai bine amplasate pentru a decide asupra chestiunilor specializate de drept fiscal, fapt de care reclamantul era bine conștient. El a încercat să accelereze procedurile fiscale, aparent fără succes. Dar niciodată nu a dat vreo indicație curții penale că ar fi preferat suspendarea să fie ridicată și procesul să continue pentru a accelera procedurile penale, cu efectul că curtea penală ar decide ea însăși asupra chestiunilor preliminare de drept fiscal.

Fără nicio dovadă de la reclamant că și-a schimbat părerea și voia suspendarea ridicată nu era nevoie ca curtea penală să facă aceasta. Recunoscând că curtea era liberă să procedeze în acest fel, dar o asemenea acțiune era departe de a fi în presupusul interes al reclamantului cum cererea lui clar indicase că preferea expertiza celeritii.

În aceste condiții nu pot ține curtea penală responsabilă pentru perioada când reclamantul nu revocase cererea sa sau altfel indicase că dorește ca curtea să continue procesul.

De altfel principiul subsidiarității cere același rezultat: cineva care niciodată nu se plânge de procedurile curților interne care au fost suspendate la propria sa cerere nu oferă statului pârât oportunitatea de a evita sau de a remedia eventualele lacune.

Constatările Camerei nu iau suficient în calcul spiritul articolului 35 din Convenție.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-10-13
0,95
AFFAIRE MIANOWICZ c. ALLEMAGNE
CINQUIÈME SECTION AFFAIRE MIANOWICZ c. ALLEMAGNE (Requête no 32637/08) ARRÊT Cette version a été rectifiée conformément à l'article 81 du règlement de la Cour le 15 décembre 2011 STRASBOURG 13 octobre 2011 Cet arrêt est définitif. Il peut s
CtEDO 2011-10-13
0,95
AFFAIRE MIANOWICZ c. ALLEMAGNE
CINQUIÈME SECTION AFFAIRE MIANOWICZ c. ALLEMAGNE (Requête no 3810/06) ARRÊT Cette version a été rectifiée conformément à l'article 81 du règlement de la Cour le 15 décembre 2011 STRASBOURG 13 octobre 2011 Cet arrêt est définitif. Il peut su
CtEDO 2009-10-08
0,94
AFFAIRE SOPP c. ALLEMAGNE
CINQUIÈME SECTION AFFAIRE SOPP c. ALLEMAGNE ( Requête n o 47757/06) ARRÊT STRASBOURG 8 octobre 2009 DÉFINITIF 08/01/2010 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retou
CtEDO 2011-10-13
0,94
AFFAIRE MIANOWICZ c. ALLEMAGNE
CINQUIÈME SECTION AFFAIRE MIANOWICZ c. ALLEMAGNE (Requête no 37264/06) ARRÊT Cette version a été rectifiée conformément à l'article 81 du règlement de la Cour le 15 décembre 2011 STRASBOURG 13 octobre 2011 Cet arrêt est définitif. Il peut s
CtEDO 2011-09-29
0,94
AFFAIRE MIANOWICZ c. ALLEMAGNE
CINQUIÈME SECTION AFFAIRE MIANOWICZ c. ALLEMAGNE (Requête n o 37111/04) ARRÊT Cette version a été rectifiée conformément à l'article 81 du règlement de la Cour le 15 décembre 2011 STRASBOURG 29 septembre 2011 DÉFINITIF 29/12/2011 Cet arrêt
Sursă