Somogyi împotriva Ungariei

Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Tököl. În 1999 reclamantul a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru jaf armat de către Curtea de la Rimini în Italia. (Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susținut ulterior că nedreptatea procedurii de bază a dat naștere la o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție de către autoritățile italiene și a acordat reclamantului satisfacție echitabilă: Somogyi c. Italia, nr. 67972/01, ECHR 2004IV).Data de încheiere a acestei propoziții a fost de 28 decembrie 2007. La 19 mai 2003, reclamantul a fost transferat în Ungaria.

La 20 octombrie 2003, Curtea Regională de Budapesta din Ungaria a susținut că urma să îndeplinească restul condamnării într-un regim strict într-o închisoare maghiară (fegyház) și că ar putea fi eliberat în eliberare condiționată după ce a îndeplinit patru cincimi din mandat, adică la 23 mai 2006. La 16 februarie 2006, Biroul Procurorului General a intervenit în acest caz, depunând o cerere de remediere în sprijinul reclamantului. Biroul a susținut că serviciul pedepsei reclamantului în cadrul unui regim strict constituia o aglomerare nejustificată a situației sale penale, în încălcarea articolului 11 din Convenția privind transferul, ceea ce presupune că el poate fi eliberat în condiție condicională numai tardivă.

La 14 martie 2006, Curtea Supremă a anulat hotărârile Curții regionale privind regimul condamnării reclamantului și eliberarea sa condițională, susținând că acestea erau ilegale. Acesta a susținut că cea mai bună apropiere a sentinței italiane în dreptul maghiar a fost de a fi impus un regim mediu (börtön) reclamantului pentru restul termenului de închisoare, eliberarea eliberată cu eliberare condiționată atunci după ce a îndeplinit trei sferturi a sentinței. 10. La 17 martie 2006, reclamantul a fost eliberat. 11. Ulterior, reclamantul a introdus o acțiune oficială de răspundere împotriva Curții Regionale.

El a solicitat compensații pentru faptul că, datorită reconcilierii necorespunzătoare a normelor din penitenciarul italian și maghiar, a fost eliberat la eliberare condiționată numai la 17 martie 2006, în timp ce, în cadrul regimului mediu, ar fi putut fi deja eliberat în noiembrie 2005. De asemenea, el a solicitat daune pentru că a petrecut greșit doi ani și cinci luni într-o închisoare strictă-regimă. 12. După decizii divergente, la 15 mai 2008, Curtea Supremă a respins în cele din urmă acțiunea. În ceea ce privește eliberarea tardivă, Comisia a afirmat că, deși interpretarea legii a Curții regionale a fost respinsă, nu a existat nici o indicație că aceasta a îndeplinit sarcina complexă de a concilia normele italiene și maghiare inconsecvente cu neglijența gravă care dă naștere la răspundere.

În ceea ce privește perioada petrecută în mod necorespunzător într-o închisoare strictă-regimă, acesta a remarcat faptul că reclamantul nu a justificat faptul că a suferit orice prejudiciu real. 13. Din 1994 se desfășoară proceduri penale împotriva reclamantului în Ungaria pentru abuzul de arme de foc. La 6 februarie 2004, Curtea Centrală de district Buda l-a condamnat la patru luni de închisoare suspendată. Curtea a observat că în mașina reclamantului au fost găsite arme de foc neautorizate și, în acest sens, s-a bazat pe mărturia mai multor martori, ținând seama de extrema protracție a cazului din 1994 ca fiind o circumstanță crucială de atenuare care presupune o sentință suspendată. 14. La 12 mai 2005, Curtea Regională de Budapesta a susținut această hotărâre.

La 15 noiembrie 2005, Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare a reclamantului. 15. Convenția privind transferul persoanelor condamnate (Seria Tratatului European nr. 112) prevede următoarele: „Execuția sentinței este reglementată de legea statului administrant și statul respectiv este competent să ia toate deciziile corespunzătoare… ”” „1. În cazul unei execuții continue, statul administrator este obligat de natura juridică și de durata sentinței, astfel cum este stabilit de statul de condamnare. Cu toate acestea, dacă această propunere este, prin natura sau durata sa, incompatibilă cu legea statului administrator, sau cu legea acestuia, acest stat poate, printr-o instanță sau o decizie administrativă, adapta sancțiunii la pedeapsa sau măsura prevăzută de legea sa pentru o infracțiune similară.

În ceea ce privește natura sa, pedeapsa sau măsura trebuie să corespundă, cât mai mult posibil, la cea impusă prin sentința care urmează să fie pusă în aplicare. Acesta nu va agrava, prin natura sau durata sa, sancțiunile impuse în statul de condamnare, nici nu va depăși maximul prevăzut de legea statului de administrare.” „În cazul conversiei sentinței, se aplică procedurile prevăzute de legea statului de administrare. La transformarea sentinței, autoritatea competentă: ... nu aggravează poziția penală a persoanei condamnate și nu este obligată de niciun minim pe care legea statului administrator le poate prevedea infracțiunile sau infracțiunile comise.”

5. The applicant was born in 1951 and lives in Tököl. 6. In 1999 the applicant was sentenced to eight years' imprisonment for armed robbery by the Rimini Court in Italy. (The European Court of Human Rights subsequently held that the unfairness of the underlying proceedings gave rise to a violation of Article 6 § 1 of the Convention by the Italian authorities and awarded the applicant just satisfaction: Somogyi v. Italy, no. 67972/01, ECHR 2004IV). The end date of this sentence was 28 December 2007. 7. On 19 May 2003 the applicant was transferred to Hungary. On 20 October 2003 the Budapest Regional Court in Hungary held that he was to serve the remainder of his sentence under a strict regime in a Hungarian prison (fegyház) and that he could be released on parole after serving four-fifths of the term, i.e.

on 23 May 2006. 8. The applicant appealed. On 16 February 2006 the Attorney General's Office intervened in the case, filing a motion for remedy in support of the applicant. The Office argued that the service of the applicant's sentence under a strict regime constituted an undue aggravation of his penal situation, in breach of Article 11 of the Transfer Convention, which entailed that he could be released on probation only belatedly. 9. On 14 March 2006 the Supreme Court quashed the Regional Court's decisions concerning the regime of the applicant's transferred sentence and his conditional release, holding that they were unlawful. It held that the best approximation of the Italian sentence in Hungarian law was to have imposed a medium regime (börtön) on the applicant for the remainder of his prison term, release on parole then being possible after having served three-quarters of the sentence.

10. On 17 March 2006 the applicant was released. 11. Subsequently, the applicant brought an official liability action against the Regional Court. He claimed compensation for the fact that, because of that court's wrong reconciliation of the Italian and Hungarian penitentiary rules, he had been released on parole only on 17 March 2006, whereas under the medium regime he could have already been released in November 2005. He also sought damages for having erroneously spent two years and five months in a strict-regime prison. 12. After divergent decisions, on 15 May 2008 the Supreme Court finally dismissed the action. Concerning the belated release, it held that, although the Regional Court's interpretation of the law had been overruled, there was no indication that it had carried out the complex task of reconciling the inconsistent Italian and Hungarian rules with gross negligence giving rise to tort liability.

As to the period wrongly spent in a strict-regime prison, it noted that the applicant had not substantiated that he had sustained any actual damage. 13. From 1994 onwards, criminal proceedings were conducted against the applicant in Hungary for the abuse of firearms. On 6 February 2004 the Buda Central District Court sentenced him to four months' suspended imprisonment. The court observed that unlicensed firearms had been found in the applicant's car and, in so doing, it relied on the testimony of several witnesses. It took into account the extreme protraction of the case since 1994 as a crucial mitigating circumstance entailing a suspended sentence. 14. On 12 May 2005 the Budapest Regional Court upheld this judgment.

On 15 November 2005 the Supreme Court dismissed the applicant's petition for review. 15. The Convention on the Transfer of Sentenced Persons (European Treaty Series no. 112) provides as follows: “The enforcement of the sentence shall be governed by the law of the administering State and that State alone shall be competent to take all appropriate decisions… ” “1. In the case of continued enforcement, the administering State shall be bound by the legal nature and duration of the sentence as determined by the sentencing State. 2. If, however, this sentence is by its nature or duration incompatible with the law of the administering State, or its law so requires, that State may, by a court or administrative order, adapt the sanction to the punishment or measure prescribed by its own law for a similar offence.

As to its nature, the punishment or measure shall, as far as possible, correspond with that imposed by the sentence to be enforced. It shall not aggravate, by its nature or duration, the sanction imposed in the sentencing State, nor exceed the maximum prescribed by the law of the administering State.” “In the case of conversion of sentence, the procedures provided for by the law of the administering State apply. When converting the sentence, the competent authority: ... d. shall not aggravate the penal position of the sentenced person, and shall not be bound by any minimum which the law of the administering State may provide for the offence or offences committed.”