CASE OF SOMOGYI v. HUNGARY

Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Tököl. În 1999 reclamantul a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru jaf armat de către Curtea de la Rimini în Italia. (Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susținut ulterior că nedreptatea procedurii de bază a dat naștere la o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție de către autoritățile italiene și a acordat reclamantului satisfacție echitabilă: Somogyi c. Italia, nr. 67972/01, ECHR 2004IV).Data de încheiere a acestei propoziții a fost de 28 decembrie 2007. La 19 mai 2003, reclamantul a fost transferat în Ungaria. La 20 octombrie 2003, Curtea Regională de Budapesta din Ungaria a susținut că urma să îndeplinească restul condamnării într-un regim strict într-o închisoare maghiară (fegyház) și că ar putea fi eliberat în eliberare condiționată după ce a îndeplinit patru cincimi din mandat, adică la 23 mai 2006. La 16 februarie 2006, Biroul Procurorului General a intervenit în acest caz, depunând o cerere de remediere în sprijinul reclamantului. Biroul a susținut că serviciul pedepsei reclamantului în cadrul unui regim strict constituia o aglomerare nejustificată a situației sale penale, în încălcarea articolului 11 din Convenția privind transferul, ceea ce presupune că el poate fi eliberat în condiție condicională numai tardivă. La 14 martie 2006, Curtea Supremă a anulat hotărârile Curții regionale privind regimul condamnării reclamantului și eliberarea sa condițională, susținând că acestea erau ilegale. Acesta a susținut că cea mai bună apropiere a sentinței italiane în dreptul maghiar a fost de a fi impus un regim mediu (börtön) reclamantului pentru restul termenului de închisoare, eliberarea eliberată cu eliberare condiționată atunci după ce a îndeplinit trei sferturi a sentinței. 10. La 17 martie 2006, reclamantul a fost eliberat. 11. Ulterior, reclamantul a introdus o acțiune oficială de răspundere împotriva Curții Regionale. El a solicitat compensații pentru faptul că, datorită reconcilierii necorespunzătoare a normelor din penitenciarul italian și maghiar, a fost eliberat la eliberare condiționată numai la 17 martie 2006, în timp ce, în cadrul regimului mediu, ar fi putut fi deja eliberat în noiembrie 2005. De asemenea, el a solicitat daune pentru că a petrecut greșit doi ani și cinci luni într-o închisoare strictă-regimă. 12. După decizii divergente, la 15 mai 2008, Curtea Supremă a respins în cele din urmă acțiunea. În ceea ce privește eliberarea tardivă, Comisia a afirmat că, deși interpretarea legii a Curții regionale a fost respinsă, nu a existat nici o indicație că aceasta a îndeplinit sarcina complexă de a concilia normele italiene și maghiare inconsecvente cu neglijența gravă care dă naștere la răspundere. În ceea ce privește perioada petrecută în mod necorespunzător într-o închisoare strictă-regimă, acesta a remarcat faptul că reclamantul nu a justificat faptul că a suferit orice prejudiciu real. 13. Din 1994 se desfășoară proceduri penale împotriva reclamantului în Ungaria pentru abuzul de arme de foc. La 6 februarie 2004, Curtea Centrală de district Buda l-a condamnat la patru luni de închisoare suspendată. Curtea a observat că în mașina reclamantului au fost găsite arme de foc neautorizate și, în acest sens, s-a bazat pe mărturia mai multor martori, ținând seama de extrema protracție a cazului din 1994 ca fiind o circumstanță crucială de atenuare care presupune o sentință suspendată. 14. La 12 mai 2005, Curtea Regională de Budapesta a susținut această hotărâre. La 15 noiembrie 2005, Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare a reclamantului. 15. Convenția privind transferul persoanelor condamnate (Seria Tratatului European nr. 112) prevede următoarele: „Execuția sentinței este reglementată de legea statului administrant și statul respectiv este competent să ia toate deciziile corespunzătoare. ...”” „1. În cazul unei execuții continue, statul administrator este obligat de natura juridică și de durata sentinței, astfel cum este stabilit de statul de condamnare. Cu toate acestea, dacă această propunere este, prin natura sau durata sa, incompatibilă cu legea statului administrator, sau cu legea acestuia, acest stat poate, printr-o instanță sau o decizie administrativă, adapta sancțiunii la pedeapsa sau măsura prevăzută de legea sa pentru o infracțiune similară. În ceea ce privește natura sa, pedeapsa sau măsura trebuie să corespundă, cât mai mult posibil, la cea impusă prin sentința care urmează să fie pusă în aplicare. Acesta nu va agrava, prin natura sau durata sa, sancțiunile impuse în statul de condamnare, nici nu va depăși maximul prevăzut de legea statului de administrare.” „În cazul conversiei sentinței, se aplică procedurile prevăzute de legea statului de administrare. La transformarea sentinței, autoritatea competentă: ... nu aggravează poziția penală a persoanei condamnate și nu este obligată de niciun minim pe care legea statului administrator le poate prevedea infracțiunile sau infracțiunile comise.”