În cauza Pagonis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, Suva Erik Jebens, George Nicolaou, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct din secțiune, După ce a intenționat în camera Consiliului la 9 decembrie 2010, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 23916/08) îndreptată împotriva Republicii Elene, inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Evangelos Pagonis ( La 15 mai 2008, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Guvernul elen a fost reprezentat de delegații agentului său, domnul G. Papadaki, care se ocupă de Consiliul juridic al statului și domnul R. Chatzpavlou, auditor pe lângă Consiliul juridic al statului. La 6 noiembrie 2009, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. La 29 ianuarie 2001, reclamantul a fost arestat de poliție pentru posesie și trafic de droguri. La 22 iulie 2002, Curtea de Assisi din Salonic l-a condamnat la o pedeapsă de 17 ani și trei luni de detenție, precum și la o amendă de 10 000 EUR (hotărârea nr. 825/2002). Ședința a fost stabilită la 17 martie 2005. La această dată, reclamantul a solicitat amânarea examinării cauzei din motive de sănătate a reprezentantului său. Curtea de Apel din Salonic a amânat ședința la 4 octombrie 2005. La această dată, Curtea de Apel din Salonic a confirmat hotărârea atacată (hotărârea nr. 882-883/2005). La 15 noiembrie 2006, Curtea de Casație a atacat hotărârea și a trimis cauza în fața Curții de Apel pe motivul că aceasta nu a motivat respingerea afirmației reclamantului că acesta era toxicoman (hotărârea nr 1867/2006). Potrivit legislației relevante, dependenții de droguri beneficiază de un regim mai puțin sever decât traficanții de droguri. La 28 martie 2007, Curtea de Apel a dispus efectuarea unor expertize suplimentare și a amânat ședința la 25 iunie 2007 (hotărârea nr. 581/2007). 10. La această dată, reclamantul a solicitat amânarea examinării cazului din motive de sănătate ale reprezentantului său. Cererea sa a fost primită prin Hotărârea nr. 1060/2007. 11. La 14 noiembrie 2007, Curtea de Apel a reexaminat cazul și l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de 17 ani de condamnare și la o amendă de 10 000 EUR (hotărârea nr. 1454/2007). La 8 august 2008, reclamantul s-a ocupat din nou de Casație. 12. La 2 iunie 2009, Curtea de Casație și-a respins recursul (hotărârea nr. 1336/2009).Părțile nu au informat Curtea cu privire la data punerii la dispoziție a acestei hotărâri. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA ÎN REGARDIA DURATA PROCEDURII 13. Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 14. Guvernul se opune acestei tezei. 15. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 29 ianuarie 2001, cu arestarea reclamantului și s-a încheiat la 2 iunie 2009, cu hotărârea nr. 1336/2009 al Curții de Casație și, prin urmare, a durat mai mult de opt ani pentru trei instanțe, care au examinat cazul de patru ori. Cu privire la admisibilitate 16. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Cu privire la fondul 17. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDO 1999-II. 18. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelios și Sassi citată anterior). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 20. Invocând articolele 3 și 6 din convenție, reclamantul se plânge că instanțele interne nu i-au recunoscut consumul de droguri. 21. În ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 3 din convenție, Curtea consideră că, presupunând chiar că îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 35 alineatul (1) din convenție, acest motiv nu este justificat în niciun fel. 22. Cu condiția ca reclamantul să se plângă de încălcarea procedurilor penale, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea, în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, nu a identificat nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. În special, aceasta ia notă de deciziile în litigiu, motivate în mod corespunzător, care au avut loc în urma unei proceduri contradictorii în cursul căreia reclamantul a putut invoca toate argumentele și observațiile pe care le-a considerat necesare. 23. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 24. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul 25: Reclamantul solicită mai multe sume din cauza prejudiciului material și solicită, de asemenea, 1 000 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit 26. Guvernul invită Curtea să excludă cererea pentru daune materiale și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral. Cu titlu alternativ, acesta afirmă că suma alocată în acest sens nu poate depăși 2 000 EUR. 27. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 4 000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 28. Reclamantul solicită, de asemenea, 23 315,28 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate de instanțele interne și de Curte. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000 XI. Având în vedere lipsa oricărei justificări din partea reclamantului și jurisprudența sa în materie, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratorii 31. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA LA UNANIMITATE, Se precizează cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilitate pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit; că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 13 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Modululer Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
PAGONIS c. GRÈCE
(
Requête n
o
23916/08)
ARRÊT
13 janvier 2011
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Pagonis c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l'homme (première section), siégeant en un Comité composé de
:
Anatoly Kovler,
président,
Sverre Erik Jebens,
George Nicolaou,
juges,
et de André Wampach,
greffier adjoint
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 décembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
23916/08) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Evangelos Pagonis («
le requérant
»), a saisi la Cour le 15 mai 2008 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») a été représenté par les délégués de son agent, M
me
me
3.
Le 6 novembre 2009, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. En application du Protocole n
o
14, la requête a été attribuée à un Comité.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1954 et réside à Thessalonique.
5.
Le 29 janvier 2001, le requérant fut arrêté par la police pour possession et trafic de stupéfiants. Le 22 juillet 2002, la cour d'assises de Thessalonique le condamna à une peine de dix-sept ans et trois mois de réclusion, ainsi qu'à une amende de 10
000 euros (arrêt n
o
825/2002). Le requérant interjeta appel.
6.
L'audience fut fixée au 17 mars 2005. A cette date, le requérant demanda l'ajournement de l'examen de l'affaire pour des raisons de santé de son représentant. La cour d'appel de Thessalonique reporta l'audience au 4
octobre 2005.
7.
A cette date, la cour d'appel de Thessalonique confirma l'arrêt attaqué (arrêt n
o
882-883/2005). Le requérant se pourvut en cassation.
8.
Le 15 novembre 2006, la Cour de cassation cassa l'arrêt attaqué et renvoya l'affaire devant la cour d'appel au motif que celle-ci n'avait pas motivé le rejet de l'allégation du requérant qu'il était toxicomane (arrêt n
o
1867/2006). Selon la législation pertinente, les toxicomanes bénéficient d'un régime moins sévère que les trafiquants de drogues.
9.
Le 28 mars 2007, la cour d'appel ordonna des expertises supplémentaires et reporta l'audience au 25 juin 2007 (arrêt n
o
581/2007).
10.
A cette date, le requérant demanda l'ajournement de l'examen de l'affaire pour des raisons de santé de son représentant. Sa demande fut accueillie par arrêt n
o
1060/2007.
11.
Le 14 novembre 2007, la cour d'appel réexamina l'affaire et condamna le requérant à une peine de dix-sept ans de réclusion et à une amende de 10
000 euros (arrêt n
o
1454/2007). Le 8 août 2008, le requérant se pourvut à nouveau en cassation.
12.
Le 2 juin 2009, la Cour de cassation rejeta son pourvoi (arrêt n
o
1336/2009). Les parties n'ont pas informé la Cour sur la date de la mise au net de cet arrêt.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
13.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
14.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
15.
La période à considérer a débuté le 29 janvier 2001, avec l'arrestation du requérant et s'est terminée le 2 juin 2009, avec l'arrêt n
o
1336/2009 de la Cour de cassation. Elle a donc duré plus de huit ans pour trois instances, qui ont examiné l'affaire à quatre reprises.
A.
Sur la recevabilité
16.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
17.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d'autres,
Pélissier et Sassi c. France
[GC], n
o
18.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Pélissier et Sassi
précité).
19.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
20.
Invoquant les articles 3 et 6 de la Convention, le requérant se plaint que les juridictions internes n'ont pas reconnu sa toxicomanie.
21.
S'agissant du grief tiré de l'article 3 de la Convention, la Cour considère que, à supposer même qu'il remplisse les conditions de recevabilité prévues par l'article 35 § 1 de la Convention, ce grief n'est aucunement étayé.
22.
Pour autant que le requérant se plaint de l'iniquité de la procédure pénale, compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, la Cour, dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Elle note en particulier les décisions litigieuses, dûment motivées, sont intervenues à l'issue d'une procédure contradictoire au cours de laquelle le requérant a pu faire valoir tous les arguments et observations qu'il a estimées nécessaires.
23.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
25.
Le requérant réclame plusieurs sommes au titre du préjudice matériel. Il réclame en outre 1
000
000 euros (EUR) au titre du dommage moral qu'il aurait subi.
26.
Le Gouvernement invite la Cour à écarter la demande au titre du dommage matériel. Il affirme en outre qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante au titre du dommage moral. A titre alternatif, il affirme que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 2
27.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu'il y a lieu d'octroyer au requérant 4
000 EUR au titre du préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
B.
Frais et dépens
28.
Le requérant demande également 23
315,28 EUR pour les frais et dépens engagés les juridictions internes et la Cour.
29.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
30.
La Cour rappelle que l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
‑
XI). Compte tenu de l'absence de toute justificatif de la part de requérant et de sa jurisprudence en la matière, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens.
C.
Intérêts moratoires
31.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 4
000 EUR (quatre mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt ;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 janvier 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
André Wampach
Anatoly Kovler
Greffier adjoint
Président