Prima secțiune decizia nr. 2989/05 de Valeriy Vladimirovich POTSEPA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 13 ianuarie 2011 în calitate de cameră compusă din: Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 24 decembrie 2004, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Valeriy Vladimirovich Potsepa, este un național rus care s-a născut în 1971 și locuiește în Novosibirsk. El este reprezentat în fața Curții de către dl V.M. Mitin, un avocat care practică în Novosibirsk. Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Autoritățile de procedură au instituit proceduri penale împotriva reclamantului care l-a suspectat că a comis fraudă la scară largă. Decembrie 2004 reclamantul a fost admis la spital cu diabet zaharat și a fost prescris tratamentul în pacient. În ziua următoare, poliția l-a escortat de la spital la Curtea de District Kirovskiy din Novosibirsk. Curtea a autorizat detenția în așteptarea anchetei. La 2 martie 2005, oficialii unei unități medicale speciale din centrul de detenție au informat avocatul reclamantului că reclamantul era într-o stare proastă. Martie 2005 reclamantul a fost eliberat din custodie si o zi mai târziu a fost admis la unitatea de urgență a unui spital civil de stat cu cetoacidoza diabetica, o complicatie care pune in pericol viata. Rezultatul procedurii penale împotriva reclamantului este necunoscut. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 2 § 1 că a fost arestat în stare de sănătate proaspătă și că a existat un risc iminent pentru viața sa. El s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 3 că, în lumina bolii sale, detenția sa în așteptarea procesului a constituit tratamente inumane. El s-a plâns, de asemenea, că ordinul de detenție din 10 decembrie 2004 a fost făcut în încălcarea articolului 5 § 1. În baza articolului 6 § 1 coroborat cu art. 13, reclamantul a afirmat că recursul său împotriva ordinului de detenție nu a fost decis rapid. În cele din urmă, referindu-se la art. 7, el s-a plâns că a fost acuzat de o infracțiune care nu a constituit o infracțiune în temeiul legislației naționale relevante în momentul în care actele în cauză au fost comise. Curtea reiterează art. 37 din Convenție, care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea; ... (c) pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în protocolele în cauză.” Cererea a fost comunicată în temeiul articolelor 2, 3 și 5 4 din Convenția la Guvernul care și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul la 8 și 17 iulie 2009. Prin scrisoarea din 20 iulie 2009 observațiile Guvernului au fost trimise reprezentantului reclamantului. Acesta din urmă a fost invitată să-și prezinte observațiile, împreună cu orice cereri de o justă satisfacție, până la 21 În septembrie 2009. Cu privire la cererile reclamantului, termenul a fost prelungit până la 2 aprilie 2010 și apoi până la 23 iunie 2010. Prin scrisoarea din 14 septembrie 2010 trimisă prin post înregistrat, reclamantul a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor sale a expirat la 23 iunie 2010. (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate trage un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că un reclamant nu intenționează să continue cererea, rezultând din cardul de recunoaștere pe care reclamantul a primit-o la 11 octombrie 2010. Cu toate acestea, nu a răspuns la amintirea Curții. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își urmărească cererea, în sensul articolului 37 litera (a) din Convenție. , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Președintele
Application no. 2989/05
by Valeriy Vladimirovich POTSEPA
against Russia
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 13
January 2011 as a Chamber composed of:
Christos Rozakis,
President,
Nina Vajić,
Anatoly Kovler,
Elisabeth Steiner,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
judges,
and Søren Nielsen,
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 24 December 2004,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr
Valeriy Vladimirovich Potsepa, is a Russian national who was born in 1971 and lives in Novosibirsk. He is represented before the Court by Mr
V.M.
Mitin, a lawyer practising in Novosibirsk. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr
G.
Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
Prosecution authorities instituted criminal proceedings against the applicant suspecting him of having committed large-scale fraud. On
9
December 2004 the applicant was admitted to hospital with acute diabetes and was prescribed in-patient treatment. On the following day, the police escorted him from the hospital to the Kirovskiy District Court of Novosibirsk. The court authorised his detention pending investigation. The applicant appealed against the detention order but to no avail.
Subsequently, his detention was twice extended. On 2
March 2005 officials of a special medical unit of the detention centre informed the applicant’s lawyer that the applicant was in a poor condition. On 5
March 2005 the applicant was released from custody and one day later he was admitted to the emergency unit of a state civilian hospital with diabetic ketoacidosis, a life-threatening complication.
The outcome of the criminal proceedings against the applicant is unknown.
The applicant complained under Article 2 § 1 that he had been taken into custody in poor health and that there had been an imminent risk to his life.
He further complained under Article 3 that, in the light of his disease, his detention pending trial had amounted to inhuman treatment.
He also complained that the detention order of 10 December 2004 had been made in breach of Article 5 § 1.
Relying on Article 6 § 1 in conjunction with Article 13, the applicant alleged that his appeal against the detention order had not been decided speedily.
Finally, referring to Article 7, he complained that he had been charged with an offence which had not constituted a criminal offence under the relevant national law at the time the acts concerned had been committed.
The Court reiterates Article
37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows:
“1.
The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that
(a) the applicant does not intend to pursue his application;
...
(c)
for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.
However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”
The application was communicated under Articles 2, 3 and 5
§
4 of the Convention to the Government who submitted their observations on the admissibility and merits on 8 and 17 July 2009. By letter of 20
July 2009 the Government’s observations were sent to the applicant’s representative. The latter was invited to submit his observations, together with any claims for just satisfaction, by 21
September 2009. On the applicant’s requests, the time-limit was extended
to 2
April 2010 and then to 23
June 2010.
By letter dated 14
September 2010 sent by registered post, the applicant was notified that the period allowed for submission of his observations had expired on 23
June 2010. His attention was drawn to Article 37
§
1
(a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that an applicant does not intend to pursue the application. It follows from the acknowledgement-of-receipt card that the applicant received this letter on 11
October 2010. Nevertheless, he did not reply to the Court’s reminder.
The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37
§
1
(a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37
§
1
in fine
, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Søren Nielsen
Christos Rozakis
Registrar
President