TUCKA v. THE UNITED KINGDOM (No. 1)

RESPONDENT

GBR

HOTĂRÂRE

18.01.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

TUCKA v. THE UNITED KINGDOM (No. 1) (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Paul Tucka, este un național britanic care s-a născut în 1964 și trăiește în Evesham. În 2006 reclamantul a fost arestat și acuzat de indecență brută. El a fost ulterior acuzat și de viol. Acuzația de viol legat de un incident presupus a avut loc în timp ce reclamantul a avut între zece și unsprezece ani. Nu a fost raportat poliției până la vârsta de 21 de ani. La 12 iunie 2007, reclamantul a fost condamnat pentru un număr de violuri și treisprezece conturi de indecență brută. El a fost condamnat la douăzeci de ani de închisoare, inclusiv 15 ani pentru număr de violuri. Reclamantul a apelat împotriva condamnării și condamnării. La 29 septembrie 2008, Curtea de Apel a respins apelul împotriva condamnării. Cu toate acestea, aceasta a redus condamnarea la zece ani a numărului de violuri. Prin urmare, condamnarea sa totală a fost unul din cincisprezece ani de închisoare. Reclamantul a aplicat imediat Comisiei de Reexaminare a Cazurilor Penale (“CCRC” – a se vedea mai jos) pentru a face trimitere la Curtea de Apel. La 10 mai 2010, CCRC a notificat reclamantului că a decis să nu se înaintă Curtea de Apel. Decizia CCRC nu a fost furnizată Curtei, în ciuda cererilor specifice la 7 octombrie 2010 și 10 noiembrie 2010. Secțiunea 9 din Legea privind apelul penal din 1995 („Legea din 1995”) stabilește competența CCRC de a trimite un caz la Curtea de Apel și prevede: „1) În cazul în care o persoană a fost condamnată pentru o infracțiune de inculpare în Anglia și Galleză, Comisia – (a) poate, în orice moment, trimite condamnarea Curții de Apel și (b) (în cazul în care se referă sau nu la condamnare) poate, în orice moment, se referă la Curtea de Apel orice sentință (nu fiind o sentință stabilită prin lege) impuse sau în proceduri ulterioare referitoare la condamnare.” 9. Secțiunea 13 din Legea de 1995 prevede: „1) O trimitere la condamnarea, verdictul, constatarea sau sentința nu se face în temeiul niciunei secțiuni din secțiunea 9-12, cu excepția cazului în care – (a) Comisia consideră că există o posibilitate reală că condamnarea, constatarea, constatarea sau sentința nu ar fi menținută, (b) Comisia ia în considerare – (i) în cazul condamnării, a verdictului sau a constatării, din cauza unui argument sau a unor dovezi, care nu au fost formulate în procedurile care i-au condus sau la orice apel sau cerere de concediu de recurs împotriva acesteia, sau (ii) în cazul unei propoziții, din cauza unui argument privind un punct de lege sau a unei informații, neprevăzute, și (c) a fost respins împotriva condamnării, a constatării, a constatării sau a unei sentințe sau a lăsat apelului împotriva acesteia. (2) Nimic din subsecțiunea (1)b)(i) sau (c) nu împiedică efectuarea unei trimiteri dacă se pare Comisiei că există circumstanțe excepționale care justifică realizarea acesteia.”

The applicant, Mr Paul Tucka, is a British national who was born in 1964 and lives in Evesham. 2. 3. In 2006 the applicant was arrested and charged with gross indecency. He was subsequently also charged with rape. The charge of rape related to an incident alleged to have occurred while the complainant was between ten and eleven years of age. It was not reported to the police until she was 21 years old. 4. On 12 June 2007 the applicant was convicted of one count of rape and thirteen counts of gross indecency. He was sentenced to twenty years’ imprisonment, including fifteen years for the rape count. 5. The applicant appealed against conviction and sentence. On 29 September 2008 the Court of Appeal rejected his appeal against conviction. However, it reduced the sentence of imprisonment in respect of the rape count to ten years. His total sentence was therefore one of fifteen years’ imprisonment. 6. The applicant immediately applied to the Criminal Cases Review Commission (“CCRC” – see below) to have his case referred to the Court of Appeal. No copy of the application has been provided to the Court and the grounds for the request to the CCRC are unknown. 7. On 10 May 2010, the CCRC notified the applicant that it had decided not to refer his case to the Court of Appeal. The decision of the CCRC has not been provided to the Court, despite specific requests on 7 October 2010 and 10 November 2010. 8. Section 9 of the Criminal Appeal Act 1995 (“the 1995 Act”) sets out the power of the CCRC to refer a case to the Court of Appeal and provides: “(1) Where a person has been convicted of an offence on indictment in England and Wales, the Commission— (a) may at any time refer the conviction to the Court of Appeal, and (b) (whether or not they refer the conviction) may at any time refer to the Court of Appeal any sentence (not being a sentence fixed by law) imposed on, or in subsequent proceedings relating to, the conviction.” 9. Section 13 of the 1995 Act provides: “1) A reference of a conviction, verdict, finding or sentence shall not be made under any of sections 9 to 12 unless— (a) the Commission consider that there is a real possibility that the conviction, verdict, finding or sentence would not be upheld were the reference to be made, (b) the Commission so consider— (i) in the case of a conviction, verdict or finding, because of an argument, or evidence, not raised in the proceedings which led to it or on any appeal or application for leave to appeal against it, or (ii) in the case of a sentence, because of an argument on a point of law, or information, not so raised, and (c) an appeal against the conviction, verdict, finding or sentence has been determined or leave to appeal against it has been refused. (2) Nothing in subsection (1)(b)(i) or (c) shall prevent the making of a reference if it appears to the Commission that there are exceptional circumstances which justify making it.”

§ Cauze similare