CASE OF GROCHULSKI v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

18.01.2011

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF GROCHULSKI v. POLAND (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A GROCHULSKI v. POLONIA (Declarația nr. 3304/07) JUDGMENT STRASBOURG 18 ianuarie 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Grochulski v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Lech Garlicki, Vincent A. de Gaetano, judecători și Fatoș Aracı, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 14 decembrie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 3304/07) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național polonez, dl Arkadiusz Grochulski („reclamantul”), la 26 iulie 2007. Reclamantul a fost reprezentat de dl J. Lachowicz, avocat practicant la Szczecin. Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul a susținut, în special, că detenția sa asupra rezidenției a depășit un „tempo rațional” în sensul articolului 5 § 3 din Convenție. La 10 noiembrie 2009, președintele celei de-a patra secțiune a Curții a hotărât să anunțe cererea Guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită comitetului de trei judecători. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1962 și trăiește în Szczecin. La 20 martie 2003, Curtea de district din Cracovia a ordonat detenția reclamantului în retragere. Curtea s-a referit la faptul că dovezile colectate în acest caz au indicat o probabilitate ridicată că reclamantul a comis fraudă și spălare de bani în timp ce acționează într-o bandă criminală organizată. Acesta a subliniat, de asemenea, faptul că nu era posibil să se stabilească domiciliul reclamantului și a părut că a rezistat în afara țării. La 22 iulie 2003, procurorul de apel Cracovia a emis un anunț internațional căutat pentru reclamant. La 16 septembrie 2004, Curtea regională Cracovia a eliberat un mandat european de arestare pentru reclamant. La 8 martie 2005, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de fraudă și spălare de bani comise în timp ce acționează într-o bandă criminală organizată. 10. La 10 martie 2005, Curtea de district din Cracovia a retras reclamantul în custodie. Curtea a subliniat faptul că dovezile colectate în acest caz indică o probabilitate ridicată că reclamantul a comis infracțiunile în cauză. În plus, s-a referit la necesitatea de a asigura calea corectă a procedurii, deoarece era teamă că reclamantul ar încerca să evite procesul și să influențeze și martorii. 11. În timpul procedurii, detenția reclamantului a fost prelungită la 7 iunie, 2 septembrie, 5 decembrie 2005 și 7 martie 2006. Curtea a menționat motivele date anterior. 12. La 23 iunie 2006, un proiect de lege de acuzație împotriva reclamantului și a douăzeci de persoane Trei co-accusați au fost depuse la Curtea de district Kraków. Se pare că numai două alte co-accusate au fost retrase în custodie. Reclamantul a fost acuzat de diferite conturi de fraudă, spălare de bani, organizarea și conducerea unui grup criminal. Proiectul de pronunțare a acuzat cuprins 1,092 pagini și procurorul a solicitat să audă dovezi de la 200 de martori. 13. La 28 iunie 2006, Curtea de district Kraków a prelungit detenția reclamantului, iar Curtea se baza pe suspiciunile rezonabile că a comis infracțiunile în cauză. Acesta atestă importanță la probabilitatea impunerii unei condamnații severe și riscul că ar încerca să obstrucționeze procedura. 14. La 12 iulie 2006, reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii, susținând că ancheta privind acest caz a fost deja încheiată. În plus, el a subliniat că s-a raportat în mod voluntar la procurorul de district la 8 martie 2005. Se pare că apelul său a fost respins la o dată ulterioară, necunoscută. 15. În timpul procesului, tribunalele au prelungit în mai multe ocazii de detenție a reclamantului, și anume la 27 septembrie 2006 (la 30 decembrie 2006), la 21 decembrie 2006 (la 8 martie 2007), la 2 martie 2007 (la 8 În septembrie 2007 și în 6 septembrie 2007 (până la 8 martie 2008). Instanțele au repetat motivele acordate anterior pentru continuarea detenției reclamantei. Acestea atestă importanță la probabilitatea impunerii unei condamnații severe la închisoare și la riscul ca acesta să obstrucționeze procedurile. 16. Mai multe apeluri ale reclamantului împotriva unora dintre deciziile de prelungire a detenției sale și toate cererile sale ulterioare de eliberare și apeluri împotriva refuzurilor de a-l elibera nu au avut succes. 17. La 10 noiembrie 2006, Curtea de District din Cracovia s-a considerat necompetentă să examineze cazul și a hotărât să îl trimită la Curtea de District din Zielona Góra. Reclamantul a interzis această decizie. Acesta a fost susținut de Curtea Regională din Cracovia la 29 decembrie 2006. 18. La 29 martie 2007, Curtea de District Zielona Góra a renunțat la Curtea de District din Cracovia. În 12 iunie 2007, Curtea Supremă a refuzat să se pronunțe la Curtea de District Cracovia și a ordonat Curtea de District Zielona Góra să efectueze examinarea cazului. 19. La 21 iunie 2007, Curtea de District Zielona Góra a făcut apel la Curtea de Apel de la Poznan pentru a cere permisiunea de a trimite cazul la Curtea Regională Zielona Góra din cauza caracterului său complicat. Cazul a fost depus Curtea Regională Zielona Góra la 17 iulie 2007. 20. Prima audiere din acest caz a avut loc la 19 noiembrie 2007. 21. În cadrul unei audieri de la 20 decembrie 2007, reclamantul a solicitat să fie eliberat pe cauțiune. Curtea Regională Zielona Góra a considerat că reclamantul ar putea fi eliberat cu condiția că a plătit 2 000 000 de zloti polonezi (PLN) cauțiunea până la 28 decembrie 2007. Reclamantul a plătit suma necesară și a fost eliberat din detenție la 24 decembrie 2007. La 29 ianuarie 2008, cu privire la recursul procurorului, Curtea de Apel Poznan a hotărât să pună reclamantul în închisoare. Curtea a reținut în special că reclamantul a fost acuzat de organizarea și conducerea unui grup penal și a existat un risc ca acesta să obstrucționeze procedura. La 7 februarie 2008, reclamantul a fost plasat într-un centru de detenție. 22. La 7 martie 2008, Curtea Regională Zielona Góra a eliberat reclamantul pe cauțiunea PLN 2.000.000. Legislația și practicile interne relevante privind impunerea deținutului în reținere ( arsetowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea sa, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ) sunt exprimate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia . , nr. 17584/04, §§ 22-23, 4 august 2006. Datele statistice relevante 25. Datele statistice relevante, modificările recente ale Codului de procedură penală destinate raționalizării procedurilor și trimiterilor la materialele relevante ale Consiliului Europei pot fi găsite în hotărârea Curții în cazul lui Kauczor (a se vedea Kauczor c. Polonia , nr. 45219/06, § 27-28 și 30-35, 3 februarie 2009). ARTICOLUL 5 ARTICOLUL 3 AL CONVENȚIEI 26. Reclamantul s-a plâns că lungimea detenției sale în reținere era excesivă. El se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alin. (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 27. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitate 28. Curtea constată că această plângere nu este, în mod evident, nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada de merire care trebuie luată în considerare 29. Detenția reclamantului a început la 8 martie 2005, atunci când a fost arestat pe suspect că a comis fraudă și spălare de bani într-un grup criminal organizat. La 24 decembrie 2007, el a fost eliberat. La 7 februarie 2008, el a fost reținut din nou și eliberat la 7 martie 2008. 30. În consecință, perioada care urmează să fie luată în considerare este de doi ani, zece luni și nouăzeci de zile. Reclamantul a susținut că durata deținerii anterioare a părților a fost excesivă și că măsura nu a fost justificată suficient de de către autoritățile Guvernul 32. Guvernul a considerat că măsura în cauză a îndeplinit cerințele articolului 5 § 3. Pe parcursul întregii perioade, aceasta a fost justificată de motive „relevante” și „suficiente”, în special de existența unei suspiciuni rezonabile că a comis infracțiunile pe care le-a fost acuzat. Cazul a avut ca obiect infracțiuni comise într-un grup criminal organizat. În plus, Guvernul a considerat că detenția prolungată a reclamantului în cursul procesului a fost justificată de gravitatea acuzațiilor pe care le confruntă reclamantul și de gravitatea pedepsei anticipate, precum și de faptul că cazul implică numeroase co Acuzat și martori. În consecință, a existat un risc ca reclamantul, dacă ar fi eliberat, să încerce să-i inducă să dea mărturie falsă. Evaluarea Curții (a) Principiile generale 33. Curtea reamintește că principiile generale privind dreptul la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberarea procesului în suspensie, astfel cum sunt garantate de art. 5 § 3 din Convenție, au fost exprimate în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, printre multe alte autorități, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 110 et seq, ECHR 2000 XI; și McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, §§ 41-44, CEDO 2006-..., cu alte referințe. (b) Aplicarea principiilor de mai sus în cazul în cauză 34. În deciziile lor de detenție, autoritățile, în plus față de suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului, au invocat în principal două motive, și anume necesitatea de a asigura conduita corectă a procedurii, riscul ca reclamantul să se ascundă și frica că reclamantul ar încerca să influențeze martorii. 35. Reclamantul a fost acuzat de numeroase conturi de fraudă, spălare de bani, falsificare și falsificare a documentelor comise într-un grup criminal organizat (a se vedea punctele 9 și 12 de mai sus). În opinia Curții, este necesar să se țină seama de faptul că cauza care se presupune că este un membru al unui astfel de grup criminal ar trebui să fie luată în considerare în evaluarea respectării articolului 3 (a se vedea Bāk c. Polonia, nr. 7870/04, § 57, 16 ianuarie 2007). 36. Curtea acceptă că suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului de a fi comis infracțiuni grave ar putea justifica inițial detenția sa. De asemenea, nevoia de a asigura buna conduită a procedurii, în special procesul de obținere a probelor de la martori, a constituit motive valabile pentru detenția inițială a reclamantului. 37. Într-adevăr, în cazuri cum ar fi actualul referitor la grupuri criminale organizate, riscul ca un deținut, dacă este eliberat, să aducă presiuni asupra martorilor sau a altor co-acusați sau să obstrucționeze procedura, adesea, prin natura lucrurilor, este ridicat. 38. În timp ce toate aceste factori de mai sus ar putea justifica chiar și o perioadă relativ lungă de detenție, acestea nu au dat instanțelor interne o putere nelimitate de a prelungi această măsură. În acest context, Curtea va observa că prima audiere în cadrul procedurii a avut loc un an și cinci luni de la depunerea proiectului de pronunțare a acuzării la instanța de judecată. În plus, procedurile sunt încă pendente în fața instanței de primă instanță (a se vedea punctul 23 de mai sus). 39. Având în vedere cele de mai sus, ținând seama chiar de faptul că instanțele au fost confruntate cu o sarcină deosebit de dificilă de a încerca un caz care presupune implicarea unui grup criminal organizat, Curtea concluzionează că motivele furnizate de autoritățile interne nu ar putea justifica perioada generală de detenție a reclamantului. În aceste circumstanțe, nu este necesar să se examineze dacă procedurile au fost desfășurate cu o diligență specială. 40. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 41. Reclamantul s-a mai plâns că procedura penală împotriva lui a durat o perioadă de timp nejustificată. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care se menționează după cum urmează: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 42. Curtea reiterează că, în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție, nu se poate aborda această chestiune decât după epuizarea tuturor măsurilor interne. În acest sens, Curtea observă că reclamantul nu a reușit să utilizeze în mod corespunzător remedierea în temeiul Legii 2004. 43. 4 din Convenția pentru neepuizarea căilor interne de recurs. III. APLICAREA ARTICOLULUI 46 AL CONVENȚIUNII 44. art. 46 din Convenție prevede: „1. Înaltele părți contractante se angajează să respecte hotărârea finală a Curții în orice caz în care sunt părți. Hotărârea finală a Curții se transmite Comitetului de Miniștri, care își supraveghează executarea.” Raportul părților 45. Reclamantul nu a prezentat nicio observație cu privire la această dispoziție. Guvernul 46. Guvernul s-a referit la argumentele prezentate anterior în cazul Figas c. Polonia (nr. 7883/07, §§ 41-44, 23 iunie 2009). 47. Guvernul a concluzionat că, ținând cont de eforturile autorităților poloneze și de reformele legislative care au fost și au fost întreprinse de acestea pentru a rezolva problema duratei deținerii în reținere, Polonia nu a putut fi declarată că nu a îndeplinit obligațiile sale în temeiul articolului 46 din Convenția de a asculta hotărârile Curții. Evaluarea Curții 48. Recent, în cazul lui Kauczor v. Polonia (a se vedea Kauczor , citat mai sus § 58 et seq . cu alte trimiteri) Curtea a afirmat că rezoluția din 2007 adoptată împreună cu numărul de hotărâri deja pronunțate și cu cazurile în curs de trecere a unei chestiuni de detenție excesivă incompatibilă cu art. 5 § 3 a demonstrat că încălcarea dreptului reclamantului în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție a avut ca rezultat o problemă generalizată a defectării sistemului de justiție penală polonez care a afectat și care poate afecta în continuare în viitor, un număr încă neidentificat, dar potențial considerabil de persoane acuzate în cadrul procedurii penale. 49. Este adevărat că acest caz se referă la o persoană presupusă implicată într-un grup criminal organizat. Cu toate acestea, după cum se menționează mai sus, în timp ce acest element trebuie luat în considerare în evaluarea respectării articolului 3 și poate justifica o perioadă mai lungă de detenție decât într-un caz privind un infractor individual, un membru al unui grup criminal organizat are dreptul la protecția împotriva unei detenții nejustificate, pe care o acordă această dispoziție. Ca și în alte cazuri similare, autoritățile nu au justificat continuarea detenției reclamantului prin motive relevante și suficiente. În plus, după cum a demonstrat numărul tot mai mare de hotărâri în care Curtea a constatat că Polonia a încălcat art. 5 § 3 în ceea ce privește reclamanții implicați în criminalitate organizată, acest caz nu este, în niciun caz, un exemplu izolat de impunere a unei detenții nejustificate, ci o confirmare a unei practici care se dovedește contrar convenției (a se vedea, printre multe alte exemple, Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04, 4 mai 2006; Kākol c. Polonia , nr. 3994/03 , 6 septembrie 2007; Malikowski c. Polonia , nr. 15154/03 , 16 octombrie 2007 și Hilgartner c. Polonia , nr. 37976/06 , §§§ 46-48, 3 martie 2009). Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv să se diferențe din concluziile sale făcute în Kauczor În ceea ce privește existența unei probleme structurale și necesitatea ca statul polonez să adopte măsuri pentru remedierea situației (a se vedea Kauczor, citat mai sus, §§ 60-62). IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 50. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 51. Reclamantul a solicitat 36,000 de euro (EUR) în ceea ce privește daunele nepecuniare. 52. 53. Curtea consideră că reclamantul a suferit prejudiciu moral, care nu este suficient de compensate de constatarea unei încălcări a Convenției, având în vedere circumstanțele cazului și evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, Curtea acordă reclamantului 1000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 54. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere pentru costuri și cheltuieli. Dobânzile implicite 55. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerea privind durata detenției preliminare admisibilă și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție; deține litera (a) faptul că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește daunele nepecuniare, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului