Zdziarski împotriva Poloniei

CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A ZDZIARSKI c. POLONIA (Documentul nr. 14239/09) JUDGMENT STRASBOURG 25 ianuarie 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Zdziarski c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, Președinte, Lech Garlicki, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 4 ianuarie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 14239/09) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Mariusz Zdziarski („reclamantul”), la 6 martie 2009. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Jakub Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe.

Reclamantul a susținut, în special, că detenția sa retrasă a depășit un „temp rezonabil” în sensul articolului 5 § 3 din Convenție La 7 decembrie 2009, președintele celei de-a patra secțiune a Curții a hotărât să anunțe cererii guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet de trei judecători. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1975 și trăiește în Varșovia. El este în prezent reținut în Centrul Remandă din Varșovia. La 26 octombrie 2005, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de trafic de droguri comise într-un grup criminal organizat și armat. La 27 octombrie 2005, Curtea de district din Varșovia (Sād Rejonowy ) l-a retras în custodie, se bazează pe suspiciunile rezonabile că a comis infracțiunile în cauză.

Acesta a considerat, de asemenea, că menținerea reclamantului în detenție a fost necesară pentru a asigura conduita corectă a procedurii, având în vedere riscul ca acesta să induce martorii să dea mărturie falsă. Curtea a subliniat, de asemenea, severitatea sentinței anticipate și caracterul complex al cauzei. Mai târziu, douăzeci și opt de membri ai acelui grup criminal au fost reținuți și acuzați în legătură cu ancheta împotriva reclamantului. Apelul reclamantului împotriva ordinului de detenție, precum și apelurile sale suplimentare împotriva deciziilor care prelungesc detenția și toate cererile sale ulterioare de eliberare nu au fost reușite.

10. În cursul anchetei, detenția reclamantului a fost prelungită de deciziile Curții Regionale de la Varșovia (Sād Okregowy ) și a Curții de Apel din Varșovia ( Sād Apelacyjny ) pronunțate la 12 ianuarie, 20 aprilie, 28 august și 24 octombrie 2006, 24 aprilie, 21 august, 8 și 23 octombrie 2007 și 11 și 26 februarie 2008. În toate deciziile lor de detenție, autoritățile se bazau în mod repetat pe o suspiciune puternică de faptul că reclamantul a comis infracțiunile în cauză, care a fost susținută de dovezi de la martorii, în special – de mărturia mărturiei coroanei, subliniind natura gravă a acestor infracțiuni și probabilitatea impunerii unei condamnații severe la solicitant. Instanțele acordă o mare importanță complexității cauzei, numărului semnificativ de persoane implicate (aproximativ 100 de persoane) și documentația voluminoasă adunătă în cadrul procedurii.

Aceste considerații au condus instanța să presupună că, dacă reclamantul a fost eliberat, ar putea manipula dovezile, ar putea induce martorii să își schimbe mărturiile și să obstrugă cursul corect al procedurii. Curtea a subliniat, în mai multe ocazii, că o serie de avize ale experților trebuiau solicitate și trebuiau solicitate asistență juridică de la Suedia și Bulgaria. Nu au găsit motive speciale, astfel cum se prevede la art. 259 § 1 din Codul de Procedură Penală, care ar justifica ridicarea deținerii și impunerea unei măsuri mai puțin severe. În decizia din 20 aprilie 2006, Curtea a remarcat că argumentele procurorului pentru extinderea detenției reclamantului au fost de natură foarte generală și a ordonat procurorului să furnizeze o listă detaliată a sarcinilor care trebuie încă încheiate în cursul anchetei dacă dorește să prelungească în continuare detenția reclamantului.

11. La 26 septembrie 2007 a fost depusă o declarație de inculpare la Curtea Regională din Varșovia. În acest caz au existat douăzeci și nouă de inculpați, acuzați, printre altele, de numeroase conturi de trafic de droguri și deținerea ilegală de arme, comise într-un grup criminal organizat. 12. La 25 martie 2008, tribunalul judecător a avut prima audiere. 13. În timpul procedurii judiciare, autoritățile au prelungit în continuare detenția reclamantului în cursul procesului. Detenția reclamantului a fost prelungită de Curtea de Apel din Varșovia la 26 iunie și 4 decembrie 2008 și 18 Iunie și 29 decembrie 2009. Curtea a repetat motivele date anterior pentru detenția reclamantului, dar a subliniat, în mai multe ocazii, nevoia de a examina sistematic și deplin dacă detenția continuată a reclamantului a fost justificată.

14. La 22 iunie 2010, Curtea de Apel din Varșovia a prelungit detenția reclamantului până la 31 octombrie 2010. 15. Procedura este încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. II.

HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICE Măsuri preventive, inclusiv detenția anterioară 16. Legea și practica internă relevantă privind impunerea deținutului în reținere ( asztowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea sa, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ) sunt prezentate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04 , §§§ 22-23, 4 august 2006. Date statistice relevante 17. Datele statistice relevante, amendamentele recente ale Codului de procedură penală destinate raționalizării procedurilor penale și a trimiterilor la materialele relevante ale Consiliului Europei pot fi găsite în hotărârea Curții în cazul lui Kauczor (a se vedea Kauczor c. Polonia , nr. 45219/06, §§ 27-28 și 30-35, 3 februarie 2009). La 23 iulie 2010, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, CEDO 2003 VI) și au informat Curtea că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție ca urmare a lungii excesive a detenției anterioare.

În ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a propus acordarea 8,000 PLN reclamantului (echivalentul de 2.000 euro (EUR). Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 19. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului. El a considerat că suma propusă nu constituie suficientă satisfacție pentru daunele pe care le-a susținut și solicită Curtea să continue examinarea cererii. 20. Curtea remarcă că, după cum a deținut deja în multe ocazii, ar putea fi adecvat, în anumite circumstanțe, să se îndepărteze o cerere sau o parte a unei cereri în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

Aceasta va depinde de circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar, citat mai sus, § 75 și Melnic Moldova , nr. 6923/03, § 22, 14 noiembrie 2006). 21. Potrivit jurisprudenței Curții, suma propusă într-o declarație unilaterală poate fi considerată o bază suficientă pentru eliminarea unei cereri sau a unei părți ale acesteia.

Curtea va avea în vedere în acest sens compatibilitatea sumei cu propriile premii în cazuri similare, ținând seama de principiile pe care le-a dezvoltat pentru determinarea statutului de victimă și pentru evaluarea cuantumului compensației nepecuniare care urmează să fie acordată în cazul în care a constatat o încălcare a cerinței de timp rezonabil (a se vedea Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 107, CEDH 2006 ...,; Scordino c. Italia (no.1) [GC], nr. 36813/97, §§ 193-215, CEHR-2006-... și Dubjakova c. Slovacia (dec.), nr. 67299/01, 10 octombrie 2004). 22. În ceea ce privește dacă ar fi necesar să se elimine prezenta cerere pe baza declarației unilaterale făcute de Guvern, Curtea constată că, în ciuda recunoașterii guvernului a unei încălcări a drepturilor reclamantului garantate în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție, reclamantul continuă să fie retras în custodie.

23. Având în vedere durata detenției reclamantei și faptul că el continuă să fie privat de libertate în presupusa încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție, Curtea constată că guvernul nu a prezentat o declarație care să ofere o bază suficientă pentru a constata că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune Curții să își continue examinarea cazului (a se vedea În acest sens, Curtea respinge cererea Guvernului de a ataca această parte a cererii în temeiul articolului 37 din Convenție și, în consecință, va continua examinarea admisibilității și a meritelor cazului. II.

ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 § 3 DE CONVENȚIE 25. Reclamantul s-a plâns că perioada de detenție anterioară a fost excesivă și s-a bazat pe art. 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 26. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitate 27. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive.

Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada de merire care trebuie luată în considerare 28. Detenția reclamantului a început la 26 octombrie 2005, când a fost arestat pe baza suspiciunilor de trafic de droguri și extorcare, comisă într-un grup criminal organizat și armat. Continuă să fie privat de libertate. Nici o hotărâre nu a fost încă pronunțată în cadrul procedurii. 29. În consecință, perioada care va fi luată în considerare sume, până acum, până la cinci ani. Evaluarea Curții (a) Principiile generale 30. Curtea reamintește că principiile generale privind dreptul la judecată „în un timp rezonabil sau la eliberarea procesului în suspensie, astfel cum sunt garantate de art. 5 § 3 din Convenție, au fost exprimate în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, printre multe alte autorități, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 110 et seq, CEHR 2000 XI; și McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, §§ 41-44, CEDO 2006-..., cu alte referințe.

(b) Aplicarea principiilor de mai sus în cazul în cauză 31. În deciziile lor de detenție, autoritățile, în plus față de suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului, se bazau în principal pe trei motive, și anume (1) natura gravă a infracțiunilor pe care le-a fost acuzat, (2) severitatea pe care îl răspundea (3) nevoia de a asigura conduita corectă a procedurii, având în vedere riscul ca reclamantul să poată viola probele sau induce martorii să dea mărturii false. În ceea ce privește acestea din urmă, acestea nu au specificat, cu toate acestea, motive concrete care justifică opinia lor. 32. Reclamantul a fost acuzat de trafic de droguri și extorcare comisă într-un grup criminal organizat și armat (a se vedea punctele 6 și 11 de mai sus).

În opinia Curții, este necesar să se țină cont de faptul că cazul în cauză se referă la un astfel de grup penal în evaluarea respectării articolului 5 § 3 (a se vedea Bāk c. Polonia , nr. 7870/04, § 57, 16 ianuarie 2007). 33. Curtea acceptă că suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului de a fi comis infracțiuni grave ar putea justifica inițial detenția sa. De asemenea, nevoia de a obține dovezi voluminoase, în special o serie de avize ale experților, precum și de a solicita ajutor juridic din alte țări și necesitatea de a determina gradul presupusului de responsabilitate a fiecărui acuzat, care a acționat într-un grup penal, constituie motive valabile pentru detenția inițială a reclamantului.

34. Într-adevăr, în cazuri precum cele actuale referitoare la grupuri criminale organizate, riscul ca un deținut, dacă este eliberat, să poată avea presiuni asupra martorilor sau a altor co-acusați sau să obstrucționeze procedura, adesea, prin natura lucrurilor, este ridicat. În acest sens, Curtea constată însă că, în toate deciziile care prelungesc detenția reclamantului, nu a apărut nici o justificare specifică a riscului că reclamantul ar manipula dovezile, ar intimida martori sau ar încerca să perturbe procesul. În absența unui alt factor capabil de a demonstra că riscul bazat pe existența efectivă a existat, acest argument nu poate fi acceptat în contextul întregii perioade. În plus, în conformitate cu autoritățile, probabilitatea impunerii unei sentințe severe asupra reclamantului a creat o presupunere că reclamantul ar obstrucționa procedura.

Cu toate acestea, Curtea ar reitera faptul că, deși severitatea sentinței confruntate este un element relevant în evaluarea riscului de absolvire sau de a recidiva, gravitatea acuzațiilor nu poate justifica de unul singur perioadele lungi de detenție în timpul reclusiei (a se vedea Michta c. Polonia , nr. 13425/02, §§ 49, 4 mai 2006). 35. În timp ce toate aceste factori de mai sus ar putea justifica chiar și o perioadă relativ lungă de detenție, acestea nu au dat instanțelor interne o putere nelimitate de a prelungi această măsură. În acest context, Curtea ar observa că până la data respectivă nu a fost încă pronunțată o hotărâre în cadrul procedurii.

36. Având în vedere cele de mai sus, ținând seama chiar de faptul că instanțele au fost confruntate cu sarcina deosebit de dificilă de a încerca cazul implicat într-un grup criminal organizat, Curtea concluzionează că motivele furnizate de autoritățile interne nu ar putea justifica perioada generală de detenție a reclamantului. În aceste circumstanțe, nu este necesar să se examineze dacă procedurile au fost desfășurate cu o diligență specială. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 5 3 din Convenție. III. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 37. Invocând art. 6 § 2 din Convenție, reclamantul s-a plângut că detenția sa lungă a fost încălcat un principiu de presunție de inocence.

38. Având examinat tot materialul în posesia sa, indiferent de alte posibile motive de inadmisibilitate, Curtea nu găsește nimic în dosarul care ar putea dezvălui orice apariție a unei încălcări a dreptului garantat de dispoziția invocată. 39. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § § 3 și 4 din Convenție. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 46 AL CONVENȚIEI 40. art. 46 din Convenție prevede: „1. Înaltele părți contractante se angajează să respecte hotărârea finală a Curții în orice caz în care acestea sunt părți.

Hotărârea finală a Curții se transmite Comitetului de Miniștri, care își supraveghează executarea.” 41. Recent, în cazul Kauczor c. Polonia (a se vedea Kauczor , citat mai sus, § 58 et seq . cu alte trimiteri) Curtea a afirmat că rezoluția din 2007 adoptată împreună cu numărul de hotărâri deja pronunțate și cu cazurile în curs de trecere a unei chestiuni de detenție excesivă incompatibilă cu art. 5 § 3 a demonstrat că încălcarea dreptului reclamantului în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție a avut ca rezultat o problemă generalizată a defectării sistemului de justiție penală polonez care a afectat și care poate afecta în continuare în viitor, un număr încă neidentificat, dar potențial considerabil de persoane acuzate în cadrul procedurii penale.

42. Este adevărat că acest caz se referă la o persoană implicată într-un grup criminal organizat. Cu toate acestea, după cum se menționează mai sus, în timp ce acest element trebuie luat în considerare în evaluarea respectării articolului 5 § 3 și poate justifica o perioadă mai lungă de detenție decât într-un caz cu privire la un infractor individual, un membru al unui grup criminal organizat are dreptul la protecția împotriva deținerii nejustificate pe termen lung acordată de prezenta dispoziție (a se vedea punctele 32-33 de mai sus). Ca și în alte numeroase cazuri similare de detenție, autoritățile nu au justificat deținerea continuată a reclamantului din motive relevante și suficiente (a se vedea punctele 34-36 de mai sus).

În plus, după cum a demonstrat numărul tot mai mare de hotărâri în care Curtea a constatat că Polonia a încălcat art. 5 § 3 în ceea ce privește reclamanții implicați în criminalitate organizată, acest caz nu este, în niciun caz, un exemplu izolat de impunere a unei detenții nejustificate, ci o confirmare a unei practici care se dovedește contrar convenției (a se vedea, printre multe alte exemple, Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04, 4 mai 2006; Kākol c. Polonia , nr. 3994/03 , 6 septembrie 2007; Malikowski c. Polonia , nr. 15154/03 , 16 octombrie 2007 și Hilgartner c. Polonia , nr. 37976/06 , §§§ 46-48, 3 martie 2009). Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv să se diferențe din concluziile sale făcute în Kauczor În ceea ce privește existența unei probleme structurale și necesitatea ca statul polonez să adopte măsuri pentru remedierea situației (a se vedea Kauczor, citat mai sus, §§ 60-62).

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 43. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 44. Reclamantul a solicitat 11 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudicii materiale. Această sumă a acoperit taxele avocatului suportate în cadrul procedurii dinaintea instanțelor interne și pachetele alimentare pe care le-a primit din familia sa în timpul sediului său în detenție. El a solicitat în continuare 150.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale.

45. Guvernul nu a prezentat nicio observație în acest sens. 46. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul a suferit prejudicii morale care nu este suficient de compensate de constatarea unei încălcări a convenției. Având în vedere circumstanțele cauzei și evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamantului 2.000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 47. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere pentru costuri și cheltuieli. Dobânzi implicite 48. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

plângerea privind durata detenției reclamantului admisibilă și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție; deține litera (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 25 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF ZDZIARSKI v. POLAND (Application no. 14239/09) JUDGMENT STRASBOURG 25 January 2011 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Zdziarski v. Poland, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of: Ján Šikuta, President, Lech Garlicki, Mihai Poalelungi, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 4 January 2011, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5. The applicant was born in 1975 and lives in Warsaw. He is currently detained in the Warsaw Remand Centre.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

A . Preventive measures, including pre-trial detention

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 § 3 OF THE CONVENTION

25. The applicant complained that the length of his pre-trial detention had been excessive. He relied on Article 5 § 3 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows: “Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph 1 (c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

37. Invoking Article 6 § 2 of the Convention, the applicant complained that his lengthy detention has been in breach of a principle of presumption of innocence.

APPLICATION OF ARTICLE 46 OF THE CONVENTION

40. Article 46 of the Convention provides: “1. The High Contracting Parties undertake to abide by the final judgment of the Court in any case to which they are parties. 2. The final judgment of the Court shall be transmitted to the Committee of Ministers, which shall supervise its execution.”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

43. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Rejects the Government's request to strike the application out of the list; 2 . Declares the complaint concerning the length of the applicant's detention admissible and the remainder of the application inadmissible; 3. Holds that there has been a violation of Article 5 § 3 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damages, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 25 January 2011, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Ján Šikuta Deputy Registrar President