CASE OF ZDZIARSKI v. POLAND

CASE OF ZDZIARSKI v. POLAND (CtEDO, 2011)

CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A ZDZIARSKI c. POLONIA (Documentul nr. 14239/09) JUDGMENT STRASBOURG 25 ianuarie 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Zdziarski c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, Președinte, Lech Garlicki, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 4 ianuarie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 14239/09) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Mariusz Zdziarski („reclamantul”), la 6 martie 2009. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Jakub Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul a susținut, în special, că detenția sa retrasă a depășit un „temp rezonabil” în sensul articolului 5 § 3 din Convenție La 7 decembrie 2009, președintele celei de-a patra secțiune a Curții a hotărât să anunțe cererii guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet de trei judecători. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1975 și trăiește în Varșovia. El este în prezent reținut în Centrul Remandă din Varșovia. La 26 octombrie 2005, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de trafic de droguri comise într-un grup criminal organizat și armat. La 27 octombrie 2005, Curtea de district din Varșovia (Sād Rejonowy ) l-a retras în custodie, se bazează pe suspiciunile rezonabile că a comis infracțiunile în cauză. Acesta a considerat, de asemenea, că menținerea reclamantului în detenție a fost necesară pentru a asigura conduita corectă a procedurii, având în vedere riscul ca acesta să induce martorii să dea mărturie falsă. Curtea a subliniat, de asemenea, severitatea sentinței anticipate și caracterul complex al cauzei. Mai târziu, douăzeci și opt de membri ai acelui grup criminal au fost reținuți și acuzați în legătură cu ancheta împotriva reclamantului. Apelul reclamantului împotriva ordinului de detenție, precum și apelurile sale suplimentare împotriva deciziilor care prelungesc detenția și toate cererile sale ulterioare de eliberare nu au fost reușite. 10. În cursul anchetei, detenția reclamantului a fost prelungită de deciziile Curții Regionale de la Varșovia (Sād Okregowy ) și a Curții de Apel din Varșovia ( Sād Apelacyjny ) pronunțate la 12 ianuarie, 20 aprilie, 28 august și 24 octombrie 2006, 24 aprilie, 21 august, 8 și 23 octombrie 2007 și 11 și 26 februarie 2008. În toate deciziile lor de detenție, autoritățile se bazau în mod repetat pe o suspiciune puternică de faptul că reclamantul a comis infracțiunile în cauză, care a fost susținută de dovezi de la martorii, în special – de mărturia mărturiei coroanei, subliniind natura gravă a acestor infracțiuni și probabilitatea impunerii unei condamnații severe la solicitant. Instanțele acordă o mare importanță complexității cauzei, numărului semnificativ de persoane implicate (aproximativ 100 de persoane) și documentația voluminoasă adunătă în cadrul procedurii. Aceste considerații au condus instanța să presupună că, dacă reclamantul a fost eliberat, ar putea manipula dovezile, ar putea induce martorii să își schimbe mărturiile și să obstrugă cursul corect al procedurii. Curtea a subliniat, în mai multe ocazii, că o serie de avize ale experților trebuiau solicitate și trebuiau solicitate asistență juridică de la Suedia și Bulgaria. Nu au găsit motive speciale, astfel cum se prevede la art. 259 § 1 din Codul de Procedură Penală, care ar justifica ridicarea deținerii și impunerea unei măsuri mai puțin severe. În decizia din 20 aprilie 2006, Curtea a remarcat că argumentele procurorului pentru extinderea detenției reclamantului au fost de natură foarte generală și a ordonat procurorului să furnizeze o listă detaliată a sarcinilor care trebuie încă încheiate în cursul anchetei dacă dorește să prelungească în continuare detenția reclamantului. 11. La 26 septembrie 2007 a fost depusă o declarație de inculpare la Curtea Regională din Varșovia. În acest caz au existat douăzeci și nouă de inculpați, acuzați, printre altele, de numeroase conturi de trafic de droguri și deținerea ilegală de arme, comise într-un grup criminal organizat. 12. La 25 martie 2008, tribunalul judecător a avut prima audiere. 13. În timpul procedurii judiciare, autoritățile au prelungit în continuare detenția reclamantului în cursul procesului. Detenția reclamantului a fost prelungită de Curtea de Apel din Varșovia la 26 iunie și 4 decembrie 2008 și 18 Iunie și 29 decembrie 2009. Curtea a repetat motivele date anterior pentru detenția reclamantului, dar a subliniat, în mai multe ocazii, nevoia de a examina sistematic și deplin dacă detenția continuată a reclamantului a fost justificată. 14. La 22 iunie 2010, Curtea de Apel din Varșovia a prelungit detenția reclamantului până la 31 octombrie 2010. 15. Procedura este încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICE Măsuri preventive, inclusiv detenția anterioară 16. Legea și practica internă relevantă privind impunerea deținutului în reținere ( asztowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea sa, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ) sunt prezentate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04 , §§§ 22-23, 4 august 2006. Date statistice relevante 17. Datele statistice relevante, amendamentele recente ale Codului de procedură penală destinate raționalizării procedurilor penale și a trimiterilor la materialele relevante ale Consiliului Europei pot fi găsite în hotărârea Curții în cazul lui Kauczor (a se vedea Kauczor c. Polonia , nr. 45219/06, §§ 27-28 și 30-35, 3 februarie 2009). La 23 iulie 2010, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, CEDO 2003 VI) și au informat Curtea că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție ca urmare a lungii excesive a detenției anterioare. În ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a propus acordarea 8,000 PLN reclamantului (echivalentul de 2.000 euro (EUR). Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 19. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului. El a considerat că suma propusă nu constituie suficientă satisfacție pentru daunele pe care le-a susținut și solicită Curtea să continue examinarea cererii. 20. Curtea remarcă că, după cum a deținut deja în multe ocazii, ar putea fi adecvat, în anumite circumstanțe, să se îndepărteze o cerere sau o parte a unei cereri în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Aceasta va depinde de circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar, citat mai sus, § 75 și Melnic Moldova , nr. 6923/03, § 22, 14 noiembrie 2006). 21. Potrivit jurisprudenței Curții, suma propusă într-o declarație unilaterală poate fi considerată o bază suficientă pentru eliminarea unei cereri sau a unei părți ale acesteia. Curtea va avea în vedere în acest sens compatibilitatea sumei cu propriile premii în cazuri similare, ținând seama de principiile pe care le-a dezvoltat pentru determinarea statutului de victimă și pentru evaluarea cuantumului compensației nepecuniare care urmează să fie acordată în cazul în care a constatat o încălcare a cerinței de timp rezonabil (a se vedea Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 107, CEDH 2006 ...,; Scordino c. Italia (no.1) [GC], nr. 36813/97, §§ 193-215, CEHR-2006-... și Dubjakova c. Slovacia (dec.), nr. 67299/01, 10 octombrie 2004). 22. În ceea ce privește dacă ar fi necesar să se elimine prezenta cerere pe baza declarației unilaterale făcute de Guvern, Curtea constată că, în ciuda recunoașterii guvernului a unei încălcări a drepturilor reclamantului garantate în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție, reclamantul continuă să fie retras în custodie. 23. Având în vedere durata detenției reclamantei și faptul că el continuă să fie privat de libertate în presupusa încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție, Curtea constată că guvernul nu a prezentat o declarație care să ofere o bază suficientă pentru a constata că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune Curții să își continue examinarea cazului (a se vedea În acest sens, Curtea respinge cererea Guvernului de a ataca această parte a cererii în temeiul articolului 37 din Convenție și, în consecință, va continua examinarea admisibilității și a meritelor cazului. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 § 3 DE CONVENȚIE 25. Reclamantul s-a plâns că perioada de detenție anterioară a fost excesivă și s-a bazat pe art. 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 26. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitate 27. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada de merire care trebuie luată în considerare 28. Detenția reclamantului a început la 26 octombrie 2005, când a fost arestat pe baza suspiciunilor de trafic de droguri și extorcare, comisă într-un grup criminal organizat și armat. Continuă să fie privat de libertate. Nici o hotărâre nu a fost încă pronunțată în cadrul procedurii. 29. În consecință, perioada care va fi luată în considerare sume, până acum, până la cinci ani. Evaluarea Curții (a) Principiile generale 30. Curtea reamintește că principiile generale privind dreptul la judecată „în un timp rezonabil sau la eliberarea procesului în suspensie, astfel cum sunt garantate de art. 5 § 3 din Convenție, au fost exprimate în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, printre multe alte autorități, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 110 et seq, CEHR 2000 XI; și McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, §§ 41-44, CEDO 2006-..., cu alte referințe. (b) Aplicarea principiilor de mai sus în cazul în cauză 31. În deciziile lor de detenție, autoritățile, în plus față de suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului, se bazau în principal pe trei motive, și anume (1) natura gravă a infracțiunilor pe care le-a fost acuzat, (2) severitatea pe care îl răspundea (3) nevoia de a asigura conduita corectă a procedurii, având în vedere riscul ca reclamantul să poată viola probele sau induce martorii să dea mărturii false. În ceea ce privește acestea din urmă, acestea nu au specificat, cu toate acestea, motive concrete care justifică opinia lor. 32. Reclamantul a fost acuzat de trafic de droguri și extorcare comisă într-un grup criminal organizat și armat (a se vedea punctele 6 și 11 de mai sus). În opinia Curții, este necesar să se țină cont de faptul că cazul în cauză se referă la un astfel de grup penal în evaluarea respectării articolului 5 § 3 (a se vedea Bāk c. Polonia , nr. 7870/04, § 57, 16 ianuarie 2007). 33. Curtea acceptă că suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului de a fi comis infracțiuni grave ar putea justifica inițial detenția sa. De asemenea, nevoia de a obține dovezi voluminoase, în special o serie de avize ale experților, precum și de a solicita ajutor juridic din alte țări și necesitatea de a determina gradul presupusului de responsabilitate a fiecărui acuzat, care a acționat într-un grup penal, constituie motive valabile pentru detenția inițială a reclamantului. 34. Într-adevăr, în cazuri precum cele actuale referitoare la grupuri criminale organizate, riscul ca un deținut, dacă este eliberat, să poată avea presiuni asupra martorilor sau a altor co-acusați sau să obstrucționeze procedura, adesea, prin natura lucrurilor, este ridicat. În acest sens, Curtea constată însă că, în toate deciziile care prelungesc detenția reclamantului, nu a apărut nici o justificare specifică a riscului că reclamantul ar manipula dovezile, ar intimida martori sau ar încerca să perturbe procesul. În absența unui alt factor capabil de a demonstra că riscul bazat pe existența efectivă a existat, acest argument nu poate fi acceptat în contextul întregii perioade. În plus, în conformitate cu autoritățile, probabilitatea impunerii unei sentințe severe asupra reclamantului a creat o presupunere că reclamantul ar obstrucționa procedura. Cu toate acestea, Curtea ar reitera faptul că, deși severitatea sentinței confruntate este un element relevant în evaluarea riscului de absolvire sau de a recidiva, gravitatea acuzațiilor nu poate justifica de unul singur perioadele lungi de detenție în timpul reclusiei (a se vedea Michta c. Polonia , nr. 13425/02, §§ 49, 4 mai 2006). 35. În timp ce toate aceste factori de mai sus ar putea justifica chiar și o perioadă relativ lungă de detenție, acestea nu au dat instanțelor interne o putere nelimitate de a prelungi această măsură. În acest context, Curtea ar observa că până la data respectivă nu a fost încă pronunțată o hotărâre în cadrul procedurii. 36. Având în vedere cele de mai sus, ținând seama chiar de faptul că instanțele au fost confruntate cu sarcina deosebit de dificilă de a încerca cazul implicat într-un grup criminal organizat, Curtea concluzionează că motivele furnizate de autoritățile interne nu ar putea justifica perioada generală de detenție a reclamantului. În aceste circumstanțe, nu este necesar să se examineze dacă procedurile au fost desfășurate cu o diligență specială. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 5 3 din Convenție. III. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 37. Invocând art. 6 § 2 din Convenție, reclamantul s-a plângut că detenția sa lungă a fost încălcat un principiu de presunție de inocence. 38. Având examinat tot materialul în posesia sa, indiferent de alte posibile motive de inadmisibilitate, Curtea nu găsește nimic în dosarul care ar putea dezvălui orice apariție a unei încălcări a dreptului garantat de dispoziția invocată. 39. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § § 3 și 4 din Convenție. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 46 AL CONVENȚIEI 40. art. 46 din Convenție prevede: „1. Înaltele părți contractante se angajează să respecte hotărârea finală a Curții în orice caz în care acestea sunt părți. Hotărârea finală a Curții se transmite Comitetului de Miniștri, care își supraveghează executarea.” 41. Recent, în cazul Kauczor c. Polonia (a se vedea Kauczor , citat mai sus, § 58 et seq . cu alte trimiteri) Curtea a afirmat că rezoluția din 2007 adoptată împreună cu numărul de hotărâri deja pronunțate și cu cazurile în curs de trecere a unei chestiuni de detenție excesivă incompatibilă cu art. 5 § 3 a demonstrat că încălcarea dreptului reclamantului în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție a avut ca rezultat o problemă generalizată a defectării sistemului de justiție penală polonez care a afectat și care poate afecta în continuare în viitor, un număr încă neidentificat, dar potențial considerabil de persoane acuzate în cadrul procedurii penale. 42. Este adevărat că acest caz se referă la o persoană implicată într-un grup criminal organizat. Cu toate acestea, după cum se menționează mai sus, în timp ce acest element trebuie luat în considerare în evaluarea respectării articolului 5 § 3 și poate justifica o perioadă mai lungă de detenție decât într-un caz cu privire la un infractor individual, un membru al unui grup criminal organizat are dreptul la protecția împotriva deținerii nejustificate pe termen lung acordată de prezenta dispoziție (a se vedea punctele 32-33 de mai sus). Ca și în alte numeroase cazuri similare de detenție, autoritățile nu au justificat deținerea continuată a reclamantului din motive relevante și suficiente (a se vedea punctele 34-36 de mai sus). În plus, după cum a demonstrat numărul tot mai mare de hotărâri în care Curtea a constatat că Polonia a încălcat art. 5 § 3 în ceea ce privește reclamanții implicați în criminalitate organizată, acest caz nu este, în niciun caz, un exemplu izolat de impunere a unei detenții nejustificate, ci o confirmare a unei practici care se dovedește contrar convenției (a se vedea, printre multe alte exemple, Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04, 4 mai 2006; Kākol c. Polonia , nr. 3994/03 , 6 septembrie 2007; Malikowski c. Polonia , nr. 15154/03 , 16 octombrie 2007 și Hilgartner c. Polonia , nr. 37976/06 , §§§ 46-48, 3 martie 2009). Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv să se diferențe din concluziile sale făcute în Kauczor În ceea ce privește existența unei probleme structurale și necesitatea ca statul polonez să adopte măsuri pentru remedierea situației (a se vedea Kauczor, citat mai sus, §§ 60-62). APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 43. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 44. Reclamantul a solicitat 11 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudicii materiale. Această sumă a acoperit taxele avocatului suportate în cadrul procedurii dinaintea instanțelor interne și pachetele alimentare pe care le-a primit din familia sa în timpul sediului său în detenție. El a solicitat în continuare 150.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 45. Guvernul nu a prezentat nicio observație în acest sens. 46. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul a suferit prejudicii morale care nu este suficient de compensate de constatarea unei încălcări a convenției. Având în vedere circumstanțele cauzei și evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamantului 2.000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 47. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere pentru costuri și cheltuieli. Dobânzi implicite 48. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerea privind durata detenției reclamantului admisibilă și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție; deține litera (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 25 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF

ZDZIARSKI v. POLAND

(Application no. 14239/09)

JUDGMENT

STRASBOURG

25 January 2011

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Zdziarski v. Poland,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of:

Ján Šikuta,

President,

Lech Garlicki,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 4 January 2011,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 14239/09) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mr Mariusz Zdziarski (“the

applicant”), on 6 March 2009.

2.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Jakub Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.

3.

The applicant alleged, in particular, that his detention on remand exceeded a “reasonable time” within the meaning of Article 5 § 3 of the Convention

.

4.

On 7 December 2009 President of the Fourth Section of the Court decided to give notice of the application to the Government. In accordance with Protocol No. 14, the application was assigned to a Committee of three Judges.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant was born in 1975 and lives in Warsaw. He is currently detained in the Warsaw Remand Centre.

6.

On 26 October 2005 the applicant was arrested on suspicion of drug trafficking committed in an organised and armed criminal group.

7.

On 27 October 2005 the Warsaw District Court (

Sąd Rejonowy

) remanded him in custody, relying on the reasonable suspicion that he had committed the offences in question. It also considered that keeping the applicant in detention was necessary to secure the proper conduct of the proceedings, given the risk that he might induce witnesses to give false testimony. The court also stressed the severity of the anticipated sentence and the complex nature of the case.

8.

Later, twenty-eight members of the same criminal group were detained and charged in connection with the investigation against the applicant.

9.

The applicant's appeal against the detention order, likewise his further appeals against decisions prolonging his detention and all his subsequent, numerous applications for release were unsuccessful.

Sąd Okregowy

) and the Warsaw Court of Appeal (

Sąd Apelacyjny

) delivered on 12 January, 20

April, 28 August and 24 October 2006, 24 April, 21 August, 8 and 23

October 2007 and 11 and 26 February 2008.

In all their detention decisions the authorities repeatedly relied on a strong suspicion that the applicant had committed the offences in question, which was supported by evidence from witnesses, in particular – by the crown witness's testimony. They underlined the grave nature of those offences and the likelihood of a severe sentence of imprisonment being imposed on the applicant. The courts attached great importance to the complexity of the case, the significant number of persons involved (around 100 persons) and the voluminous documentation gathered in the proceedings. These considerations led the courts to assume that the applicant, if released, could tamper with evidence, induce the witnesses to change their testimonies and obstruct the proper course of the proceedings. The courts stressed, on several occasions, that a number of experts' opinions had to be requested and legal help had to be sought from Sweden and Bulgaria. They found no special grounds, as specified in Article 259 §

1 of the Code of Criminal Procedure, that would justify lifting the detention and imposing a less severe measure.

In its decision of 20 April 2006 the court noted that the prosecutor's arguments for having the applicant's detention extended had been of a very general nature and instructed the prosecutor to provide a detailed list of tasks that still needed to be completed during the investigation if he wished to have the applicant's detention extended further.

11.

On 26 September 2007 a bill of indictment was lodged with the Warsaw Regional Court. There were twenty-nine defendants in the case, charged with,

inter alia

, numerous counts of drug trafficking and illegal possession of arms, committed in an organised criminal group.

12.

On 25 March 2008 the trial court held the first hearing.

13.

During the court proceedings the authorities further prolonged the applicant's detention pending trial. The applicant's detention was extended by the Warsaw Court of Appeal on 26 June and 4 December 2008 and 18

June and 29 December 2009. The court repeated the grounds previously given for the applicant's detention but underlined, on several occasions, the need to systematically and thoroughly examine whether the applicant's continued detention was justified.

14.

On 22 June 2010 the Warsaw Court of Appeal prolonged the applicant's detention until 31 October 2010.

15.

The proceedings are still pending before the first-instance court.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

A

.

Preventive measures, including pre-trial detention

16.

The relevant domestic law and practice concerning the imposition of detention on remand (

aresztowanie tymczasowe

), the grounds for its prolongation, release from detention and rules governing other, so-called “preventive measures” (

środki zapobiegawcze

) are presented in the Court's judgments in the cases of

Gołek v. Poland

, no. 31330/02, §§ 27-33, 25

April

2006 and

Celejewski v.

Poland

, no. 17584/04, §§ 22-23, 4 August 2006.

B

.

Relevant statistical data

17.

The relevant statistical data, recent amendments to the Code of Criminal procedure designed to streamline criminal proceedings and references to the relevant Council of Europe materials can be found in the Court's judgment in the case of

Kauczor

(see

Kauczor v. Poland

, no.

45219/06, §§ 27-28 and 30-35, 3 February 2009).

THE LAW

I.

THE GOVERNMENT'S REQUEST TO STRIKE OUT THE APPLICATION UNDER ARTICLE 37 OF THE CONVENTION

18.

On 23 July 2010 the Government submitted a unilateral declaration similar to that in the case of

Tahsin Acar v. Turkey

(

Tahsin Acar v.

Turkey

(preliminary objection) [GC],

no. 26307/95, ECHR 2003

‑

VI) and informed the Court that they were ready to accept that there had been a violation of the applicant's rights under Article 5 § 3 of the Convention as a result of the excessive length of his pre-trial detention. In respect of non-pecuniary damage the Government proposed to award PLN 8,000 to the applicant (the equivalent of 2,000 euros (EUR)). The Government invited the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

19.

The applicant did not agree with the Government's proposal. He considered that the amount proposed did not constitute sufficient just satisfaction for the damage he had sustained and requested the Court to continue the examination of the application.

20.

The Court observes that, as it has already held on many occasions, it may be appropriate under certain circumstances to strike out an application or part of an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by the respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. It will depend on the particular circumstances whether the unilateral declaration offers a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see

Tahsin Acar,

cited above, § 75, and

Melnic

v.

Moldova

, no.

6923/03, §

22, 14 November 2006).

21.

According to the Court's case-law,

the amount proposed in a unilateral declaration may be considered a sufficient basis for striking out an application or part thereof. The Court will have regard in this connection to the compatibility of the amount with its own awards in similar cases, bearing in mind the principles which it has developed

for determining victim status and for assessing the amount of non-pecuniary compensation to be awarded where it has found a breach

of the reasonable time requirement (see

Cocchiarella

v. Italy

[GC], no.

64886/01, §§

85

‑

107, ECHR 2006

‑

...,;

Scordino v. Italy (no.1)

[GC], no.

36813/97, §§ 193-215, ECHR-2006-...; and

Dubjakova v.

Slovakia

(dec.), no. 67299/01, 10

October 2004).

22.

As to whether it would be appropriate to strike out the present application on the basis of the unilateral declaration made by the Government, the Court notes that despite the Government's acknowledgement of a violation of the applicant's rights guaranteed under Article 5 § 3 of the Convention, the applicant continues to be remanded in custody.

23.

In view of the length of the applicant's detention and the fact that he continues to be deprived of his liberty in the alleged breach of Article 5 § 3 of the Convention, the Court finds that the Government failed to submit a statement offering a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see

Bieniek v. Poland

, no. 46117/07, §

22, 1 June 2010).

24.

This being so, the Court rejects the Government's request to strike this part of the application out under Article 37 of the Convention and will accordingly pursue its examination of the admissibility and merits of the case.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 § 3 OF THE CONVENTION

25.

The applicant complained that the length of his pre-trial detention had been excessive. He relied on Article

5 §

3 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows:

“Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph

1

(c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”

26.

The Government contested that argument.

A.

Admissibility

27.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

1.

Period to be taken into consideration

28.

The applicant's detention started on 26 October 2005, when he was arrested on suspicion of drug trafficking and extortion, committed in an organised and armed criminal group. He continues to be deprived of his liberty. No judgment has yet been delivered in the proceedings.

29.

Accordingly, the period to be taken into consideration amounts, so far, to five years.

2.

The Court's assessment

(a)

General principles

30.

The Court recalls that the general principles regarding the right “to trial within a reasonable time or to release pending trial, as guaranteed by Article 5 § 3 of the Convention were stated in a number of its previous judgements (see, among many other authorities,

Kudła v. Poland

[GC], no.

30210/96, §

110

et seq

, ECHR 2000

‑

XI; and

McKay v. the United Kingdom

[GC], no. 543/03, §§ 41-44, ECHR 2006-..., with further references).

(b)

Application of the above principles in the present case

31.

In their detention decisions, the authorities, in addition to the reasonable suspicion against the applicant, relied principally on three grounds, namely (1) the serious nature of the offences with which he had been charged, (2) the severity of the penalty to which he was liable (3) the need to secure the proper conduct of the proceedings, given the risk that the applicant might tamper with evidence or induce the witnesses to give false testimonies. As regards the latter, they did not, however, specify any concrete grounds justifying their opinion.

32.

The applicant was charged with drug trafficking and extortion committed in an organised and armed criminal group (see paragraphs 6 and 11 above).

In the Court's view, the fact that the case concerned a member of a such criminal group should be taken into account in assessing compliance with Article 5 § 3 (see

Bąk v. Poland

, no. 7870/04, §

57, 16 January 2007).

33.

The Court accepts that the reasonable suspicion against the applicant of having committed serious offences could initially warrant his detention. Also, the need to obtain voluminous evidence, in particular a number of experts' opinions, as well as seeking legal help from other countries and the need to determine the degree of the alleged responsibility of each of the defendants, who had acted in a criminal group, constituted valid grounds for the applicant's initial detention.

34.

Indeed, in cases such as the present one concerning organised criminal groups, the risk that a detainee, if released, might bring pressure to bear on witnesses or other co-accused or might otherwise obstruct the proceedings often is, by the nature of things, high. In this respect, the Court notes, however, that in all the decisions extending the applicant's detention, no specific substantiation of the risk that the applicant would tamper with evidence, intimidate witnesses or attempt to otherwise disrupt the trial emerged. In the absence of any other factor capable of showing that the risk relied on actually existed, this argument cannot be accepted in the context of the whole period.

Furthermore, according to the authorities, the likelihood of a severe sentence being imposed on the applicant created a presumption that the applicant would obstruct the proceedings. However, the Court would reiterate that, while the severity of the sentence faced is a relevant element in the assessment of the risk of absconding or re-offending, the gravity of the charges cannot by itself justify long periods of detention on remand (see

Michta v.

Poland

, no. 13425/02, §§ 49, 4 May 2006).

35.

While all those above factors could justify even a relatively long period of detention, they did not give the domestic courts an unlimited power to prolong this measure. In this context, the Court would observe that until the date, no judgment has yet been delivered in the proceedings.

36.

Having regard to the foregoing, even taking into account the fact that the courts were faced with particularly difficult task of trying the case involving an organised criminal group, the Court concludes that the grounds given by the domestic authorities could not justify the overall period of the applicant's detention. In these circumstances it is not necessary to examine whether the proceedings were conducted with special diligence.

There has accordingly been a violation of Article 5

§

3 of the Convention.

III.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

37.

Invoking Article 6 § 2 of the Convention, the applicant complained that his lengthy detention has been in breach of a principle of presumption of innocence.

38.

Having examined all the material in its possession, regardless of other possible grounds of inadmissibility, the Court finds nothing in the case file which might disclose any appearance of a violation of the right guaranteed by the provision relied on.

39.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

IV.

APPLICATION OF ARTICLE 46 OF THE CONVENTION

40.

Article 46 of the Convention provides:

“1.

The High Contracting Parties undertake to abide by the final judgment of the Court in any case to which they are parties.

2.

The final judgment of the Court shall be transmitted to the Committee of Ministers, which shall supervise its execution.”

41.

Recently, in the case of

Kauczor v. Poland

(see

Kauczor

, cited above, § 58 et seq. with further references) the Court held that the 2007 Resolution taken together with the number of judgments already delivered and of the pending cases raising an issue of excessive detention incompatible with Article 5 § 3 demonstrated that the violation of the applicant's right under Article 5 § 3 of the Convention had originated in a widespread problem arising out of the malfunctioning of the Polish criminal justice system which had affected, and may still affect in the future, an as yet unidentified, but potentially considerable number of persons charged in criminal proceedings.

42.

It is true that the present case concerns a person involved in an organised criminal group. However, as stated above, while this element is to be taken into account in assessing compliance with Article 5 § 3 and may justify a longer period of detention than in a case concerning an individual offender, a member of an organised criminal group is entitled to the protection against unreasonably lengthy detention afforded by this provision (see paragraphs 32-33 above). As in other numerous similar detention cases, the authorities did not justify the applicant's continued detention by relevant and sufficient reasons (see paragraphs 34-36 above). Moreover, as demonstrated by the ever increasing number of judgments in which the Court has found Poland to be in breach of Article 5 § 3 in respect of applicants involved in organised crime, the present case is by no means an isolated example of the imposition of unjustifiably lengthy detention but a confirmation of a practice found to be contrary to the Convention (see, among many other examples,

Celejewski v. Poland

, no. 17584/04, 4

May

2006;

Kąkol v.

Poland

, no. 3994/03, 6 September 2007;

Malikowski v.

Poland

, no.

15154/03, 16 October 2007 and also

Hilgartner v. Poland

, no

.

37976/06, §§

46-48, 3 March 2009). Consequently, the Court sees no reason to diverge from its findings made in

Kauczor

as to the existence of a structural problem and the need for the Polish State to adopt measures to remedy the situation (see

Kauczor,

cited above, §§ 60-62).

V.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

43.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

44.

The applicant claimed 11,000 euros (EUR) in respect of pecuniary damage. This sum covered lawyer's fees incurred in the proceedings before the domestic courts and the food packages that he received from his family during his stay in detention. He further claimed EUR 150,000 in respect of non-pecuniary damage.

45.

The Government did not submit any comments in this respect.

46.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it considers that the applicant has suffered non-pecuniary damage which is not sufficiently compensated by the finding of a violation of the Convention. Considering the circumstances of the case and making its assessment on an equitable basis, the Court awards the applicant EUR

2,000 under this head.

B.

Costs and expenses

47.

The applicant submitted no claim for costs and expenses.

C.

Default interest

48.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Rejects

the Government's request to strike the application out of the list;

2

.

Declares

the complaint concerning the length of the applicant's detention admissible and the remainder of the application inadmissible;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 5 § 3 of the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damages, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 25 January 2011, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Fatoș Aracı

Ján Šikuta

Deputy Registrar

President