CtEDO 18.01.2011 Auto

CASE OF ERIMESCU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
18.01.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ERIMESCU v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 33762/05 de Gheorghe ERIMESCU împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 18 ianuarie 2011 ca cameră compusă din: Elisabet Fura, președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Gheorghe Erimescu, este un cetățean român care s-a născut în 1949 și locuiește în Timisoara. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul este fostul director comercial al unei companii de aprovizionare cu electricitate de stat, S. El a fost urmărit, împreună cu alte douăzeci de persoane pentru o serie de infracțiuni economice legate de achiziții publice ilegale. Într-o decizie din 4 aprilie 2005, procurorul a inițiat o anchetă penală împotriva reclamantului și a altor cinci persoane, în urma anchetelor preliminare care au condus autorităților să creadă că directorul general al societății S. a instruit reclamantul și câțiva alți manageri să forjeze documentele de achiziție a bunurilor achiziționate de societăți private în încălcarea legislației naționale privind achizițiile publice. Reclamantul a fost interogat la aceeași dată și a recunoscut că în 2003 societatea S. a achiziționat cantități semnificative de achiziții de la patru societăți private, fără nici o procedură de licitație publică. El a recunoscut că în 2003 el a fost instruit de unul dintre co-apăratori să ordone plata facturilor pentru furnizorii și să completeze documentele administrative. El a indicat, de asemenea, că nu avea curaj să informeze directorul general că prețul produselor este foarte ridicat și că el a trebuit să forjeze documentele de cumpărare prin anunțarea lor. Reclamantul a fost reținut de procurorul la 7 aprilie 2005 la ora 13:00 timp de 24 de ore. La 8 aprilie 2005, procurorul a eliberat un mandat de arestare pentru douăzeci și nouă zile împotriva patru acuzate, inclusiv reclamantul. Procurorul a indicat că reclamantul a încercat să modifice dovada după începerea anchetei penale împotriva directorului general al companiei S. În aceeași zi, într-un moment neespecificat, Curtea județului Timiș a început să asculte cererea procurorului de a ordona detenția anterioară pentru cei patru acuzați. Acuzații, printre ei reclamantul, au fost informați de motivele de a fi aduse în fața instanței, și declarațiile au fost luate de la fiecare dintre ele și au fost înregistrate în scris. Avocatul juridic pentru fiecare dintre cele patru acuzate a luat cuvântul, prezentând argumentele apărării. Reclamantul solicită concedierea cererii procurorului, susținând că nu există nici o dovadă a daunelor pecuniare și că unul dintre co-accultați a obligat ceilalți angajați să forjeze documentele referitoare la achizițiile publice. Mai târziu, fiecare dintre acuzații a făcut o declarație, reclamantul cere să fie eliberat. După examinarea tuturor dovezilor și analizarea argumentelor părților, instanța județului a pronunțat o hotărâre interlocutivă în aceeași zi, aprobând cererea procurorului. Motivele de ordonare a detenției anterioare a celor patru inculpați au fost următoarele: faptul că sentința prevăzută prin lege pentru presupusele infracțiuni a fost mai mare de patru ani de închisoare, faptul că acuzații au abusat de funcțiile publice le-au fost încredințate, valoarea ridicată a daunelor pecuniare și faptul că acuzații au încercat să forjeze elemente de probă. În acest sens, instanța județului a remarcat că după începerea anchetei penale, acuzații au intenționat să prezinte minute false ale reuniunilor comisiei responsabile de evaluarea ofertelor publice de licitație. Un recurs împotriva hotărârii menționate mai sus a fost respins printr-o decizie finală a Curții de Apel Timișoara din 13 aprilie 2005, cu același raționament. 10. Detenția anterioară a reclamantului a fost prelungită periodic de hotărârile interlocutive ale Curții de județ la 3 mai, 2 iunie, 23 iunie, 20 iulie 2005 (apele respinse de Curtea de Apel Timisoara la 6 mai, 8 iunie, 27 iunie și, respectiv, 22 iulie 2005). 11. Motivele furnizate de instanțe interne pe parcursul întregii perioade au fost similare cu cele menționate mai sus; s-a făcut trimitere în continuare la necesitatea finalizării anchetei, prin identificarea tuturor persoanelor implicate în aceste activități penale, prin luarea declarațiilor martorilor; Reexaminarea acuzatului, completarea rapoartelor financiare și contabile etc. Până la sfârșitul perioadei, în timp ce ancheta s-a extins pentru alte persoane, hotărârile interlocutorii menționate mai sus, de la 10 persoane. 12. La 8 august 2005, procurorul a emis o acuzație, comandând douăzeci și patru persoane, inclusiv reclamantul, la proces. pagini lungi și bazate pe dovezi organizate în 29 de dosare, care conțin fiecare aproximativ 400 de pagini, au încheiat o anchetă cu privire la patruzeci și patru de persoane, angajați ai societății publice în cauză și a celor patru societăți private, furnizorii de bunuri achiziționate presupus în contravenție cu legea achizițiilor publice. 13. audiere, care a avut loc la 15 august 2005, a fost amânată, în urma unei cereri de la unii dintre inculpați. August 2005, instanța județului a verificat, în propria procedură, legalitatea detenției anterioare ordonate în ceea ce privește zece acuzați. După audiere depuneri ale părților, instanța județului a concluzionat că motivele care justifică detenția anterioară au susținut și au hotărât să-l prelungească pentru o perioadă de șase zile. O următoare dată de audiere a fost stabilită pentru 17 octombrie 2005. 14. La 23 august 2005, Curtea de Apel Timisoara a susținut decizia, subliniind faptul că eliberarea acuzaților ar perturba ordinea publică, având în vedere natura organizată a presupuselor fapte și faptul că unele dintre ele, inclusiv reclamantul, au încercat să modifice dovezile în timp ce ancheta era în curs de desfășurare. 15. La 27 septembrie 2005, procurorul a depus o cerere de avansare a datei audierii până la 6 octombrie, pentru a revizui legalitatea detenției anterioare. 16. Într-o hotărâre interlocutivă din 6 octombrie 2005, instanța județului a menținut detenția preliminară. Prin apelul acuzaților, în decizia finală din 18 octombrie 2005, instanța de apel a declarat anularea hotărârii apelate din cauza unei eșecuri procedurale și a ordonat eliberarea imediată a tuturor acuzaților. Reclamantul a fost eliberat în acea zi. 17. Din dosarul se pare că procedurile penale cu privire la fond sunt încă în așteptare. Legea internă relevantă 18. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală din România (CPP), în vigoare la momentul evenimentelor, citite după cum urmează: Art. 148 (1) Pot fi impuse detenții preliminare, printre altele (...) numai într-una dintre următoarele situații: (...) atunci când există suficiente indicații că acuzatul a încercat să obstrucționeze înființarea adevărului, prin influențarea unui martor sau a unui expert, prin distrugerea sau manipularea probelor sau prin alte acte similare; (...) în cazul în care acuzatul a comis o infracțiune în ceea ce privește care legea prevede o condamnare la viață sau alternativă pentru o condamnare la custodie de peste patru ani și există motive serioase de a crede că există un pericol concret pentru ordinea publică; (...)” COMPLAINTE 19. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că detenția sa preliminară a fost prea lungă, având în vedere raționamentul standard și neindividualizat prevăzut de instanțele interne pentru prelungirea sa deținere, susținând în continuare că instanța internă nu a abordat argumentele pe care le-a susținut împotriva detenției sale. 20. El s-a plâns în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție că, la 8 aprilie 2005, el a fost privat ilegal de libertate între ora 13:00. și 16.30 p.m., fiind reținută în sala de detenție a Curții de județ Timiș în timp ce așteaptă eliberarea hotărârii interlocutorii care trebuia să determine dacă cererea procurorului de a ordona detenția anterioară ar fi aprobată de instanța județului. Reclamantul a susținut o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție, deoarece depășește un timp rezonabil de detenție anterioară. Partea relevantă a prezentei dispoziții se menționează după cum urmează: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 22. Guvernul a susținut că durata deținerii anterioare nu ar putea fi considerată excesivă, având în vedere complexitatea cazului și diligența debită demonstrată de autoritățile în gestionarea cazului. Instanța internă, a adăugat Guvernul, a furnizat „foarte relevante și suficiente” pentru menținerea măsurii de custodie. 23. Reclamantul nu a prezentat observații în termenul stabilit de Curte. 24. În temeiul jurisprudenței Curții, problema dacă o perioadă de detenție este rezonabilă nu poate fi evaluată în abstract Dacă este rezonabil ca un acuzat să rămână în detenție trebuie evaluat în fiecare caz în conformitate cu caracteristicile sale speciale. Detenția continuă poate fi justificată într-un caz dat numai dacă există indicații specifice ale unei cerințe reale de interes public care, în ciuda presupunerii de nevinovăție, depășește normele de respect pentru libertate individuală (a se vedea, printre altele, W. v. Elveția , 26 ianuarie 1993, § 30, Serie A nr. 254-A). 25. Jurisprudența Convenției a dezvoltat patru motive acceptabile de bază pentru justificarea detenției preliminare a unui acuzat suspect de a fi comis o infracțiune: riscul ca acuzatul să nu apară pentru proces (a se vedea Stögmüller c. Austria , 10 noiembrie 1969, § 15, Serie A nr. 9) și riscurile că acuzatul, dacă ar fi eliberat, ar lua măsuri pentru a aduce atingere administrării justiției (a se vedea § 15). Wemhoff v. Germania , 27 iunie 1968, § 14, Serie A nr. 7), comite infracțiuni suplimentare (a se vedea Matznetter v. Austria , 10 noiembrie 1969, § 9, Serie A nr. 10,) sau cauzează tulburări publice (a se vedea Letellier v. Franța, 26 iunie 1991, § 51, Serie A nr. 207) 26. Curtea reiterează, de asemenea, că aceasta intră în primul rând în fața autorităților judiciare naționale pentru a se asigura că, într-un anumit caz, detenția preliminară a unei persoane acuzate nu depășește un timp rezonabil. În acest scop, acestea trebuie să examineze toate faptele care argumentează sau nu existența unei cerințe autentice de interes public care justifică, ținând seama în mod corespunzător de principiul presunției de nevinovăție, o deplasare a normei de respect pentru libertate individuală și le-a stabilit în deciziile lor de respingere a cererilor de eliberare. În esență, este pe baza motivelor prezentate în aceste hotărâri și a faptelor stabilite menționate de reclamant în apelurile sale că Curtea este solicitată să decidă dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție (a se vedea McKay c. Regatul Unit, [GC], nr. 543/03, § 43, 6 octombrie 2006). 27. Perseveranța suspiciunilor rezonabile că persoana arestat a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea deținutului continuu, dar după o anumită perioadă de timp nu mai este suficientă. În astfel de cazuri, Curtea trebuie să stabilească dacă celelalte motive furnizate de autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea libertății. În cazul în care aceste motive erau „relevante” și „suficiente”, Curtea trebuie, de asemenea, să se asigure dacă autoritățile naționale competente au prezentat „diligență specială” în desfășurarea procedurii (a se vedea Labita c. Italia, nr. 26772/95, § 153, CEHR 2000-IV). 28. În acest caz, detenția anterioară a reclamantului a durat de la 7 Aprilie până la 18 octombrie 2005, cu un total de șase luni și unsprezece zile. Luând în considerare natura complexă a cazului, această durată nu pare per se a fi excesivă (a se vedea, pentru un contrario Tiron c. România , nr. 17689/03, § 35, 7 aprilie 2009). Cu toate acestea, Curtea trebuie să verifice dacă instanța națională a indus „foarte relevante și suficiente” pentru a justifica detenția anterioară a reclamantului pentru întreaga perioadă de detenție. 29. În acest sens, Curtea constată că detenția anterioară a reclamantului a fost supravegheată de autoritățile judiciare competente la intervalele reglementate. Deciziile de a ordona și de a prelungi detenția anterioară s-au bazat pe mai multe motive. În primul rând, autoritățile interne se bazau pe o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis infracțiunile cu care a fost ulterior acuzat. Autoritățile interne se bazau în continuare pe faptul că reclamantul a încercat să modifice dovezile după începerea anchetei penale. Având în vedere declarațiile proprii ale reclamantului adresate autorităților de anchetă, Curtea acceptă faptul că instanțele interne au avut motive suficiente să creadă că există un risc real sau concret de a, dacă ar fi eliberat, reclamantul ar putea încerca din nou să modifice dovezile sau ar putea aduce presiune asupra martorilor. În plus, Curtea ia act de celelalte motive invocate de autoritățile interne (a se vedea alineatele 8, 11 și 14 mai sus), care au fost luate împreună par a fi motive valabile pentru justificarea detenției preliminare a reclamantului. 30. Deși unele dintre deciziile menținând detenția preliminară au repetat raționamentul din deciziile anterioare, Curtea ia în considerare și faptul că toate aceste decizii au fost luate într-o perioadă destul de scurtă de șase luni. Nu se poate considera că raționarea inițială a devenit lipsită de relevanță în acest interval de timp. 31. În plus, Curtea este de asemenea convinsă că instanțele interne, în deciziile lor care revizuiesc necesitatea de a menține reclamantul în continuare în custodie, nu se bazau pe motive stereotipate (a se vedea, un contrarior Calmanovici c. România) , nr. 42250/02, § 97, 1 iulie 2008). Deciziile în discuție detaliază suspiciunile pe care le așteaptă fiecare dintre acuzați cu privire la presupusele infracțiuni, inclusiv încercările de a manipula dovezile, și se referă la dovezile pe care aceste suspiciuni au fost bazate. 32. Considerările de mai sus sunt suficiente pentru ca Curtea să concludă că motivele acordate pentru detenția anterioară a reclamantului au fost „relevante” și „suficiente” pentru a justifica deținerea în custodie pentru perioada relevantă. În acest sens, Curtea observă că ancheta a avut o complexitate considerabilă, având în vedere natura infracțiunilor, numărul persoanelor acuzate, procedura de probă extensă și punerea în aplicare a măsurilor speciale necesare în cazurile privind crimele organizate. În plus, se pare că ancheta a devenit mai complexă pe măsură ce a dezvoltat dezvăluirea implicării în activitățile criminale în cauză a multor alte persoane, necesită astfel un interogatoriu suplimentar asupra noilor persoane acuzate, confruntări între inculpați, colectarea de informații financiare suplimentare de la toate societățile private care furnizează bunurile în cauză. În aceste circumstanțe, Curtea constată că autoritățile au acționat cu diligența necesară în gestionarea cauzei. Astfel, inculparea a fost pregătită în termen de patru luni de la data arestării reclamantului și după depunerea cazului la instanța județului, au fost desfășurate audieri la intervale rezonabile. În consecință, aceasta concluzionează că autoritățile naționale au demonstrat diligență în cadrul procedurii. 34. Rezultă că, în circumstanțele prezentului caz, autoritățile nu au refuzat să dea justificare suficientă și relevantă pentru continuarea detenției reclamantului și pentru a gestiona cazul cu diligență. 35. În consecință, Curtea concluzionează că această parte a cererii este inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4. 36. Reclamantul a susținut în continuare că, la data de 8 aprilie 2005, el a fost ilicit de privare de libertate între 13.00 și 16.30 p.m. 37. Având în vedere argumentele reclamantei, Curtea constată că, în măsura în care chestiunea reclamată este de competența sa, aceasta nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. 38. Prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă, în mod evident nefondată, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-06-07
0,94
CASUNEANU v. ROMANIA
THIRD SECTION PARTIAL DECISION AS TO THE ADMISSIBILITY OF Application no. 22018/10 by Costel CĂŞUNEANU against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 7 June 2011 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, Pr
CtEDO 2011-09-27
0,93
DUMITRU CONSTANTIN v. ROMANIA
THIRD SECTION PARTIAL DECISION AS TO THE ADMISSIBILITY OF Application no. 30842/05 by Dumitru CONSTANTIN against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 27 September 2011 as a Chamber composed of: Josep Casade
CtEDO 2011-06-28
0,93
PAROHIA URSATI-POLATA v. ROMANIA
THIRD SECTION DECISION AS TO THE ADMISSIBILITY OF Applications nos. 20873/02, 23629/04 and 14912/05 by URSAŢI-POLATA PARISH, Gheorghe PETER and Ioan CHINDRIŞ against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 28
CtEDO 2011-05-10
0,93
GEORGESCU AND MANESCU v. ROMANIA
THIRD SECTION DECISION Applications nos. 2425/04 and 48738/07 by Alexandru GEORGESCU and Constantin MĂNESCU against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 10 May 2011 as a Committee composed of: Egbert Myjer,
CtEDO 2011-11-03
0,93
CASE OF RJ IMPORT ROGER JAEGER A.G. AND RJ IMPORT BUCURESTI S.A. v. ROMANIA
THIRD SECTION CASE OF RJ IMPORT ROGER JAEGER A.G. AND RJ IMPORT BUCUREŞTI S.A. v. ROMANIA (Application no. 19001/05) JUDGMENT STRASBOURG 3 November 2011 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of RJ I
Sursă