A patra secțiune decizia nr. 47694/09 de Beata LIPKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 25 ianuarie 2011 în calitate de comitet compus din: David Thór Björgvinsson, președinte, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 august 2009, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 5 noiembrie 2010 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Beata Lipka, este un național polonez născut în 1968 și trăiește în Zabrze. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 noiembrie 2006, reclamantul a fost arestat pe suspect de fraudă. La 10 noiembrie 2006, Curtea de district Zabrze a retras-o în custodie având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis fraudă și falsificare în detrimentul unei bănci în timp ce a acționat într-un grup criminal organizat. S-a bazat pe severitatea pedepsei anticipate, având în vedere amploarea activităților criminale și numărul semnificativ de acuzații. Curtea a constatat, de asemenea, că există riscul ca reclamantul să modifice dovezile care au urmat faptul că reclamantul a fost acuzat de comisioane de infracțiuni în calitate de membru al unei bande penale. La 29 decembrie 2006, Curtea regională Katowice a respins recursul reclamantului împotriva acestei decizii. La 1 februarie 2007, Curtea de district Zabrze a prelungit detenția reclamantului până la 9 mai 2007. Acesta a subliniat faptul că a fost necesară menținerea reclamantului în custodie pentru a o împiedica să se manipuleze cu dovezi. Acest risc a fost semnificativ având în vedere natura relațiilor dintre membrii unei bande criminale și, în opinia instanței, nu a trebuit să fie susținut de nicio probă concretă. La 2 mai și 27 iunie 2007, Tribunalul de District a prelungit deținerea reclamantului până la 3 iulie și, respectiv, la 3 octombrie 2007, invocand motive similare. Deoarece detenția reclamantului în așteptarea anchetei a ajuns la termenul legal de douăsprezece luni prevăzut la art. 263 § 2 din Codul de Procedură Penală („CCP”), în continuare prelungirea detenției ei a fost ordonată de Curtea de Apel Katowice. La 26 septembrie 2007, Curtea de Apel a prelungit detenția reclamantului până la 31 ianuarie 2008. Acesta a constatat că severitatea pedepsei anticipate și complexitatea anchetei au justificat detenția sa la înaintare. Aceeași instanță a adoptat alte hotărâri privind detenția reclamantului la 23 ianuarie, 21 februarie și, respectiv, la o dată neespecificată în martie 2008, prelungind-o până la 29 februarie, 30 aprilie și 30 iunie 2008. La 19 iunie 2008, acuzarea a depus o declarație de inculpare la Curtea Regională Gliwice. Reclamantul a fost acuzat de 33 de conturi de fraudă și falsificare angajate în detrimentul unei bănci și a acționat într-o bandă criminală organizată. La 23 iunie 2008, Curtea Regională Gliwice și-a prelungit detenția până la 23 septembrie 2008. Pe lângă motivele invocate anterior, a considerat că detenția reclamantului a fost justificată în temeiul articolului 258 § 2 din CCP, deoarece această dispoziție a stabilit o presupunere în sensul că probabilitatea impunerii unei sancțiuni severe asupra reclamantului ar putea o induce să obstrucționeze procedura. La 15 septembrie 2008, Curtea Regională a prelungit detenția reclamantului până la 9 noiembrie 2008. Curtea de Apel a prelungit ulterior detenția reclamantului la 5 noiembrie 2008 (până la 9 martie 2009), 4 martie 2009 (până la 9 septembrie 2009), 10 iunie 2009 (până la 30 septembrie 2009) și 16 septembrie 2009 (până la 31 decembrie 2009). La 17 decembrie 2009, Curtea Regională Gliwice a ordonat eliberarea reclamantului și a pus-o sub supravegherea poliției. De asemenea, a impus interdicția de a părăsi țara. În timpul procedurii, reclamantul a depus numeroase cereri de eliberare și a apelat, de asemenea, fără succes, împotriva deciziilor de prelungire a detenției. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a detenției sale în reținere. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenție, cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii penale. Reclamantul s-a plâns în legătură cu lungimea excesivă a detenției sale anterioare și s-a bazat pe art. 5 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 5 noiembrie 2010, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. ulterioară scrisoare din 15 decembrie 2010, Guvernul a făcut modificări tehnice și editoriale la declarația inițială. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea duratei necorespunzătoare a detenției anterioare a reclamantului care este încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 4000 PLN, pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la rata egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi a acceptat de către Curte ca fiind „un alt motiv” care justifică socoteala din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. ...” Într-o scrisoare din 26 noiembrie 2010 reclamantul a lăsat eliberarea declarației unilaterale la discreția Curții. Ea a susținut că detenția anterioară a fost excesiv de lungă. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte a unei cereri din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c). (c) permite Curtea, în special, să atace un caz sau o parte din acest caz din lista sa în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Hotărârea (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile de încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție în ceea ce privește lungimea necorespunzătoare a detenției preventive (a se vedea, Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) În consecință, partea cererii privind plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție ar trebui să fie eliminată din listă. Cu toate acestea, Curtea remarcă că persoanele care se plâng în legătură cu durata procedurii în fața instanțelor poloneze sunt obligate de art. 35 din Convenția să prezinte o plângere cu privire la încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil în temeiul Legii din 17 iunie 2004 (a se vedea Charzyński Polonia (dec.), nr. 15212/03, CEDH 2005 V). Se pare că reclamantul nu a reușit să utilizeze acest remediu. În consecință, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; Decide să scoată aplicarea din lista de cazuri în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı David Thór Björgvinsson Președintele adjunct al grefierului
Application no. 47694/09
by Beata LIPKA
against Poland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 25
January 2011 as a Committee composed of:
David Thór Björgvinsson,
President,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 18 August 2009,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 5 November 2010 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Ms Beata Lipka, is a Polish national who was born in 1968 and lives in Zabrze. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr
J.
Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 9 November 2006 the applicant was arrested on suspicion of fraud. On 10 November 2006 the Zabrze District Court remanded her in custody in view of the reasonable suspicion that she had committed fraud and forgery to the detriment of a bank while acting in an organised criminal group. It relied on the severity of the anticipated penalty, having regard to the scale of the criminal activities and the significant number of charges. The court further found that there was risk that the applicant might tamper with evidence which followed from the fact that the applicant had been charged with commission of offences as a member of a criminal gang. On 29
December 2006 the Katowice Regional Court dismissed the applicant’s appeal against that decision.
On 1 February 2007 the Zabrze District Court prolonged the applicant’s detention until 9 May 2007. It underlined that keeping the applicant in custody was necessary in order to prevent her from tampering with evidence. Such risk was significant given the nature of the relations between members of a criminal gang and, in the court’s view, did not have to be supported by any concrete evidence. On 2 May and 27 June 2007 the District Court extended the applicant’s detention respectively until 3
July
and 3 October 2007 invoking similar grounds.
Since the applicant’s detention pending investigation had reached the statutory time-limit of twelve months laid down in Article 263 § 2 of the Code of Criminal Procedure (“CCP”), further prolongation of her detention was ordered by the Katowice Court of Appeal. On 26 September 2007 the Court of Appeal prolonged the applicant’s detention until 31 January 2008. It found that the severity of the anticipated penalty and the complexity of the investigation justified her detention on remand. The same court gave further decisions on the applicant’s detention on 23 January, 21
February
and on an unspecified date in March 2008, extending it respectively until 29
February, 30 April and 30 June 2008.
On 19 June 2008 the prosecution filed a bill of indictment with the Gliwice Regional Court. The applicant was charged with 33 counts of fraud and forgery committed to the detriment of a bank and having acted in an organised criminal gang.
On 23 June 2008 the Gliwice Regional Court prolonged her detention on remand until 23 September 2008. In addition to the grounds previously invoked, it considered that the applicant’s detention was justified under Article 258 §
2 of the CCP since that provision established a presumption to the effect that the likelihood of a severe penalty being imposed on the applicant might induce her to obstruct the proceedings. On 15
September
2008 the Regional Court prolonged the applicant’s detention until 9
November 2008.
Subsequently, the Court of Appeal prolonged the applicant’s detention on 5 November 2008 (until 9 March 2009), 4 March 2009 (until 9
September 2009), 10 June 2009 (until 30 September 2009) and on 16
September 2009 (until 31 December 2009).
On 17 December 2009 the Gliwice Regional Court ordered the applicant’s release and placed her under police supervision. It also imposed a ban on leaving the country.
During the proceedings the applicant filed numerous but unsuccessful applications for release and appealed, likewise unsuccessfully, against the decisions prolonging her detention.
1.
The applicant complained under Article 5 of the Convention about the excessive length of her detention on remand.
2.
The applicant also complained under Article 6 of the Convention about the unreasonable length of the criminal proceedings.
A.
Length of pre-trial detention
The applicant complained about the excessive length of her pre-trial detention. She relied on Article 5 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
“Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph
1
(c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”
By letter dated 5 November 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. By a
further letter of 15 December 2010 the Government made technical and editorial amendments to the initial declaration.
The declaration provided as follows:
“The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the unreasonable duration of the applicant’s pre-trial detention that is violation of Article 5 § 3 of the Convention.
In these circumstances, and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the amount of PLN
4,000, which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at the rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
The Government would respectfully suggest that the above declaration might be
accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of
the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. ...”
In a letter of 26 November 2010 the applicant left the issue of the unilateral declaration to the Court’s discretion. She maintained that her pre-trial detention had been excessively long.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part of an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case or part thereof out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints of a violation of Article 5 § 3 of the Convention as regards the unreasonable length of pre-trial detention (see,
Kauczor v. Poland
, no. 45219/06, 3
February
2009 with further references).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, the part of the application concerning the complaint under Article 5 § 3 of the Convention should be struck out of the list.
B.
Remaining complaint
The applicant further complained under Article 6 of the Convention that the length of the criminal proceedings against her had been unreasonable.
However, the Court notes that persons complaining about the length of proceedings before the Polish courts are required by Article 35 of the Convention to lodge a complaint about the breach of the right to a trial within a reasonable time under the Law of 17 June 2004 (see
Charzyński
v.
Poland
(dec.), no. 15212/03, ECHR 2005
‑
V). It appears that the applicant failed to make use of this remedy.
It follows that this complaint must be rejected under Article
35 §§
1 and
4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Fatoș Aracı
David Thór Björgvinsson
Deputy Registrar
President