CtEDO 25.01.2011 Auto

CASE OF TERZİ v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
25.01.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF TERZİ v. TURKEY (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE TERZ İ v. TURKEY (Depunerea nr. 23086/07) HOTĂRÂREA Strasburg 25 ianuarie 2011 FINAL 25/04/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Terzi c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președintele, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători și Stanley Naismith, secretarul de secțiune, având deliberat în privat la 4 ianuarie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (nr. 23086/07) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 23086/07) de către un național turc, dl Fevzi Terzi (nr. 30 mai 2007). Reclamantul a fost reprezentat de dl Ö. Tekeș și dl. Akçay, avocații practicanți în Amasya. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 27 august 2009, Curtea a hotărât să anunte cererea guvernului. A fost hotărât, de asemenea, să se pronunțe asupra admisibilității și meritelor cererii în același timp (ex-art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI A. Primul set de proceduri Reclamantul s-a născut în 1966 și trăiește în Amasya. La 29 august 2000, el a interzis în fața Curții Administrative Samsun pentru anularea unei sancțiuni administrative impuse. La 20 decembrie 2000, instanța a respins cererea reclamantului. La 22 octombrie 2003, Curtea Administrativă Supremă a anulat hotărârea din 20 decembrie 2000. La 18 februarie 2004, instanța a respins încă o dată cererea reclamantului. La 6 decembrie 2007, Consiliul General de Diviziuni Administrative al Curții Supreme a anulat hotărârea din 18 februarie 2004. 10. La 28 februarie 2008, instanța a acordat reclamantului cererea și a anulat penalitatea administrativă impusă reclamantului. 11. La 7 octombrie 2009, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea din 28 februarie 2008. B. A doua sesiune de decizii 12. La 28 februarie 2001, reclamantul a depus un caz la Curtea Administrativă Samsun pentru anularea numării sale la un nou post. 13. La 31 octombrie 2001, instanța a respins cererea reclamantului. 14. În februarie 2006, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea din 31 octombrie 2001. 15. La 29 noiembrie 2006, Curtea Administrativă Supremă a respins o cerere a reclamantului de rectificare a hotărârii. 16. La 8 ianuarie 2007, reclamantul a fost notificat decizia din 29 noiembrie 2006. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă”, prevăzută la art. 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. 18. Pentru prima sesiune de procedură, perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 29 august 2000 când reclamantul a depus un caz la Curtea Administrativă Samsun și s-a încheiat la 7 octombrie 2009, când Curtea Administrativă Supremă a respins cererea de rectificare a hotărârii. Astfel, a durat nouă ani și o lună înainte de două niveluri de competență. 19. Pentru a doua serie de proceduri, perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 februarie 2001 când reclamantul a depus o procedură la Curtea Administrativă Samsun și s-a încheiat la 29 noiembrie 2006 când Curtea Administrativă Supremă a respins cererea de rectificare a hotărârii. Astfel, a durat cinci ani și nouă luni înainte de două niveluri de competență. 20. Guvernul a prezentat diverse obiecții preliminare privind neepuizarea recourslor interne și a solicitat Curții să respingă plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, conform articolului 1 din Convenție. 21. Curtea constată că a examinat deja observații similare formulate de guvernul contestat din Daneshpayeh Turcia (n. 21086/04, §§ 35-38, 16 iulie 2009). Guvernul nu a depus niciun argument care ar putea duce Curtea la o concluzie diferită în cazul instantaneu. Prin urmare, Curtea respinge obiecțiile preliminare ale Guvernului cu privire la epuizarea căilor interne de recurs. 22. În plus, Guvernul a susținut că reclamantul nu s-a conformat cu art. 35 § 1 din Convenție în ceea ce privește a doua serie de proceduri. 23. Curtea remarcă că, în acest caz, decizia finală a fost notificată reclamantului la 8 ianuarie 2007 și că cererea a fost introdusă la 30 mai 2007, adică. Prin urmare, în termen de șase luni de la notificarea deciziei din 29 noiembrie 2006, reclamantul trebuie considerat a fi respectat regula de șase luni prevăzută la art. 35 § 1 din Convenție. Prin urmare, obiecția Guvernului trebuie respinsă. 24. Curtea constată că această plângere nu este în mod manifestant bolnavă întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 25. În ceea ce privește fondul, Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului și al autorităților competente (Daneshpayeh, citat mai sus, § 26). Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (Daneshpayeh , citat mai sus). 27. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚII 28. Reclamantul s-a plâns că drepturile sale în temeiul articolelor 6, 9, 10, 17 și 18 din Convenție au fost încălcate ca urmare a rezultatului nefavorabil al procedurii. În temeiul articolului 14 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția, reclamantul a susținut că a fost discriminat din cauza opiniilor sale politice. Reclamantul a susținut în continuare că numirea sa, care l-a obligat să se mute într-un alt oraș, a încălcat dreptul la viața privată și de familie în temeiul articolului 8 din Convenție. Reclamantul a susținut că pedeapsa administrativă și numirea sa la un nou post au constituit pedeapsa fără lege în încălcarea articolului 7 din Convenție. 29. Curtea consideră că, deoarece Protocolul nr. 12 nu a fost ratificat de către Statul pârât, plângerea reclamantului în acest sens este incompatibilă ratione personae cu Convenția și, prin urmare, trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. 30. În ceea ce privește încălcarea plângerii, având în vedere tot materialul în posesia sa, Curtea constată că cele de mai sus depuneri ale reclamantului nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 35 §§ 3 și 4 din Convenție (a se vedea, în special, García Ruiz Spania [GC], nr. 30544/96, §§ 28-29, CEDH 1999-I, Soysal și alții Turcia , nr. 54461/00, 54579/00 și 55922/00, § 45, 15 februarie 2007). II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 31. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 32. Reclamantul a solicitat 331 500 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și 50 000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale. 33. Guvernul a contestat aceste afirmații. 34. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciu material presupusă; de aceea respinge această afirmație. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi susținut neîntrerupt Prejudiciu material. Hotărând în mod echitabil, acesta îi atribuie 6,200 EUR în cadrul acestui șef. Costuri și cheltuieli 35. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1,565 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. În sprijinul cererilor sale, reclamantul a prezentat facturi pentru cheltuielile poștale și pentru taxele interne, precum și pentru un acord juridic privind taxele, dar nu a demonstrat că a suportat efectiv suma încheiată în acord. 36. Guvernul a contestat cererea. 37. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 500 EUR care acoperă costurile și cheltuielile. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 6,200 EUR (seize mii două sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 500 EUR (cincă sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 25 ianuarie 2011, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Stanley Naismith Françoise Tulkens Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă