CtEDO 25.01.2011 Auto

OZTURK c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
25.01.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
OZTURK c. TURQUIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 53994/09 prezentate de Meltem ÖZTÜRK și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 25 ianuarie 2011 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintă, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, Kristina Pardalos, judecători; și de Francoise Elens-Passos, asistentă de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 5 octombrie 2009, după ce ați deliberat, faceți următoarea decizie: Meltem Öztürk, Julide Zeynep Öztürk, Naile Öztürk și Mehtap Öztürk, sunt resortisanți turci, născuți în 1971, 1974, 1939 și 1969 și își au reședința în Ankara. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul A. Uluk, avocat la Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurente, pot fi rezumate după cum urmează: La data de 17 aprilie 1975, Ali R Electroluxza Öztürk, ale cărei reclamante sunt moștenitoarele, a cumpărat un teren agricol neconstrucbil în subdiviziuni, cu o suprafață de 4 640 în 1979, a construit acolo o clădire de locuit fără a solicita un permis de construcție, și l-a închiriat. La 6 mai 1983, apoi la 6 martie 1987, pe baza unei legi de amnistie în materie de urbanism pentru construcții ilegale, Comisia a depus o cerere de titlu de proprietate, dar nu a furnizat autorităților un document cerut, în acest caz acordul scris al tuturor indivizilor pentru construirea imobilului. Prin decizia luată de consiliul municipal la 23 februarie 2005 și executată la 31 mai 2005, municipalitatea d La 31 octombrie 2005, tribunalul administrativ d.n. Ankara, sesizat cu cauza, consideră că decizia de demolare a imobilului a fost necorespunzătoare, în măsura în care administrația trebuia în prealabil să se pronunțe asupra cererii de a beneficia de legea de amnistie a societății. La 4 iulie 2006, recurentele, în calitate de moștenitoare, au sesizat apoi tribunalul de mare instanță din Ankara și au solicitat despăgubiri pentru expropriere de facto La 20 martie 2007, Tribunalul, referindu-se la o hotărâre a Tribunalului de Conflicte din 11 decembrie 2006, și-a declinat competența în beneficiul instanței administrative pe motiv că demolarea imobilului construit în mod legal nu a fost decât executarea deciziei luate de consiliul municipal din 23 februarie 2005. În fața instanței administrative, recurentele au solicitat rambursarea valorii reale a acestora cu mult înainte de demolare, care se ridică la 220 000 de lire turcești (TRL) (aproximativ 110 000 EUR). La 17 mai 2006, Tribunalul Administrativ din Ankara din 31 octombrie 2005. În această privință, municipalitatea a făcut cunoscut faptul că a acordat mai întâi un teren echivalent părților interesate în schimbul terenului lor. Apoi, în conformitate cu legea nr. 775 din 20 iulie 1996, aceasta le plătise valoarea dărâmăturilor proprietății stabilite de instanța judecătorească competentă din punct de vedere teritorial, care se ridica la 17 072 TRL (aproximativ 8 500 EUR). Prin hotărârea din 30 mai 2008, tribunalul a decăzut reclamantele de la cererea lor. El a luat în considerare mai întâi că era de datoria administrației de a dărâma o clădire construită ilegal. El a remarcat apoi că cererea celor interesați de a beneficia de legea amnistiei în materie de urbanism nu a fost salutată de administrație, din cauza faptului că acestea nu au furnizat documentul care atestă acordul tuturor indivizilor la construirea clădirii. În cele din urmă, acesta a notat că, în executarea hotărârii din 31 octombrie 2005, administrația dase în schimb un alt teren echivalent recurentelor și a plătit valoarea dărâmăturilor clădirii. La 10 septembrie 2008, recurentele au formulat un recurs în casație împotriva acestei hotărâri prin intermediul avocatului lor. Prin Hotărârea din 14 ianuarie 2009, notificată avocatului recurentelor la 30 În aprilie 2009, Consiliul a confirmat hotărârea atacată în toate dispozițiile sale în aceste termeni Tribunalul Administrativ a menționat că a fost construită ilegal. Cererea de a beneficia de legea de amnistie și de a obține astfel un titlu de proprietate făcut de cei interesați nu a fost salutată de administrație pe motiv că nu a fost demonstrat faptul că indivizii au fost de acord cu construirea proprietății. Bunul în cauză a rămas pe un drum în planul de amenajare a solului. Prin urmare, Tribunalul Administrativ a decis că nu poate fi acordat cererilor de despăgubiri suplimentare. Întrucât această hotărâre este în conformitate atât cu normele legale, cât și cu cele legale, aceasta trebuie confirmată în toate dispozițiile sale în materie, invocând articolele 6, 13 și 14 și art. 1 din Protocolul nr. 1, recurentele se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea proprietăților lor. Acestea consideră că ar fi trebuit să beneficieze de legea de amnistie privind urbanismul și să dobândească un titlu de proprietate pentru clădirea lor și susțin că hotărârea pronunțată de instanțele naționale este inechitabilă. Aceaceasta este, pe de o parte, neconformă cu hotărârea din 20 aprilie 1990 a adunării secțiunilor contenioase ale Consiliului de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește toate elementele dosarului, Curtea constată că circumstanțele cauzelor menționate de recurente diferă de cele ale prezentei specii. Într-adevăr, hotărârea din partea adunării secțiunilor contenoase ale Consiliului de Stat, la care recurentele se referă cazul demolării unei clădiri al cărei proprietar trebuia să fie admis în beneficiul unei amnistii de mai sus. Or, nu este cazul în speță, în măsura în care cujus reclamantele nu au putut beneficia de această amnistie; în ceea ce privește hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din 25 octombrie 2007, acesta se referea la un caz de distrugere arbitrară, fără decizia consiliului municipal, în timp ce în prezenta cauză distrugerea a avut loc ca urmare a unei decizii a consiliului municipal. Cu alte cuvinte, situația denunțată nu dezvăluie existența unei nesiguranțe juridice sau a unei nesiguranțe juridice care ar putea submina încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, a contrao Beian c. România 1), n 3006/05, CEDH 2007 XIII (extracturi)). Cu privire la problema specifică a protecției proprietății, Curtea observă că, în speță, clădirea a fost construită în mod ilegal pe un teren agricol nestructurabil. reclamanții au solicitat de mai multe ori să beneficieze de legea de amnistie fără a furniza însă un document cerut de administrație, și anume acordul scris al tuturor indivizilor pentru construirea de imobil. Cu alte cuvinte, mai exact, nu și-a depus cererea în mod corespunzător. Prin urmare, scopul acestui bun de a beneficia de protecția prevăzută în art. 1 din Protocolul nr. 1 este supus garanției. În orice caz, decizia de demolare a imobilului constituia o măsură de reglementare a utilizării bunurilor (Saiba c. Malta, n 425/02, § 35, 8 noiembrie 2005). Aceaceasta a fost luată de autorități, pe de o parte, pentru că recurentele nu au îndeplinit condițiile pentru a beneficia de legea amnistiei în materie de urbanism și, pe de altă parte, pentru că a fost situată pe teritoriul unui drum în planul de amenajare a terenului. Această măsură de reglementare era necesară deoarece, în temeiul aplicării Legii privind amenajarea teritoriului, autoritățile aveau obligația de a asigura respectarea normelor de construcție, de a asigura protecția mediului și de a descuraja eventualii contravenienți (saliba, menționat anterior, § 46, și Tiryakiouilu c. Turcia (dec.), 24044/02, 3 mai 2008). Această măsură de reglementare nu a fost disproporționată pentru scopul legitim urmărit, în măsura în care un alt teren echivalent a fost acordat recurentelor de către municipalitate și valoarea dărâmăturilor de la cladirea restantă (a se vedea, a fortiori Saliba, citată anterior, § 47). În consecință, obiecțiile recurentelor sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2015-09-08
0,95
AKTAR c. TURQUIE
ANCIENNE DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 18988/11 Yıldız AKTAR contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (ancienne deuxième section), siégeant le 8 septembre 2015 en une chambre composée de : Nebojša Vučinić, présiden
CtEDO 2009-02-17
0,94
AFFAIRE İBRAHİM ÖZTÜRK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE İBRAHİM ÖZTÜRK c. TURQUIE (Requête n o 16500/04) ARRÊT STRASBOURG 17 février 2009 DÉFINITIF 17/05/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire İbrahim Öztürk c. Turquie, La Cour européenne des droi
CtEDO 2002-06-13
0,94
ÖZ contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 40687/98 présentée par Gülizar ÖZ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13 juin 2002 en une chambre composée de MM
CtEDO 2021-01-26
0,94
ÖZTÜRK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 43522/18 Seçgün ÖZTÜRK contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 26 janvier 2021 en un comité composé de : Valeriu Griţco, président, Branko Lubarda, Pau
CtEDO 2009-05-26
0,94
OZAKINCI c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 10182/04 présentée par Gökalp ÖZAKINCI contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 26 mai 2009 en une chambre composée
Sursă