JELASSI c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 64248/09 prezentate de Lassaad JELASSI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 ianuarie 2011 într-un comitet format din Mark Villiger, președintele Isabelle Berro-Lefevre, Ganna Yudkivska, judecători și Stephen Phillips, grefier adjunct, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 decembrie 2009, După ce a deliberat, face următoarea decizie: recurentul, dl Lassaad Jelassi, este un resortisant tunisian, născut în 1983 și rezident la Poissy. El este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Alouani, avocat în Rouen. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat la 26 noiembrie 2009 de polițiști pentru posesie de droguri și imediat reținut. Cu această ocazie, el a solicitat să fie examinat de un medic. Dr. C., permanent în acea zi, a consultat reclamantul și a întocmit un certificat medical care nu era inclus în dosar. În timpul plasării sale în închisoarea secției de poliție, s-a cerut reclamantului să se dezbrace complet, să se aplece și să tușească. Un polițist a intervenit pentru a-i permite să-și păstreze chiloții. Un alt polițist i-a strigat apoi pe reclamant. Imediat după aceea, multe lovituri s-au abătut asupra reclamantului, inclusiv palmă și pumni, precum și insulte rasiste. Reclamantul a fost apoi târât în celula sa unde a rămas complet dezbrăcat timp de patru ore și încătușat de trei perechi de cătușe (una la încheieturi, una la glezne și a treia la primele două). În timpul arestării, reclamantul a recunoscut că se află într-o situație neregulamentară și a uzurpat identitatea fratelui său. La 27 noiembrie-16 10, procurorul Republicii a decis să ridice prima custodie și să reia imediat o măsură similară pentru infracțiunile de usurpație de identitate și de ședere ilegală. A 17 45 Recurentul a chemat un supraveghetor din celula sa de arest deoarece sângera din abundență din nas. El a fost examinat de către pompieri, dar nu s-a întocmit nici un raport de intervenție. La 18 40, reclamantul a fost examinat din nou de Dr. C. care a constatat că reclamantul prezenta dermabraziuni la umărul drept, la brațul drept, la abdomen, la umărul stâng și la gât, precum și vânătăi la nas, la ochiul stâng și la obrazul stâng, în plus față de hemoragie sub conjunctivală la ochiul stâng. Medicul a declarat totuși că starea de sănătate a reclamantului era compatibilă cu o măsură de păstrare la vedere. Avocatul reclamantului a putut vorbi cu el între 18 30 și 19 04. La sfârșitul interviului, el a făcut observații cu privire la violența pe care clientul său a declarat că a comis-o și a constatat că acesta din urmă purta numeroase urme de lovituri pe corp și pe față. Un al doilea medic, Dr. 14 Și a observat că acesta prezenta dureri nazale difuze, hemoragie sub conjunctivală în ochiul stâng, precum și contuzii diverse. Medicul a spus din nou că starea de sănătate a reclamantului era compatibilă cu arestul. La încheierea măsurii de luare în custodie publică, la 28 noiembrie, reclamantul a fost supus unui ordin de rejudecare la frontieră și a fost plasat imediat într-un centru de detenție administrativă. În prezent, în fața Curții Administrative de Apel se face apel la un apel nesustenabil. Printr-o ordonanță din 30 noiembrie 2009, judecătorul pentru libertăți și detenție, în fața căruia a fost invocat art. 3 din Convenție, a decis să prelungească măsura de reținere administrativă a reclamantului pe motiv că nimic nu trebuie să stabilească o legătură cauză-efect între rănile constatate și comportamentul polițiștilor. Această ordonanță a fost contestată în fața primului președinte al Tribunalului de apel din Rouen, care l-a infirmat la 2 decembrie 2009, pe motiv că primul certificat medical întocmit la 26 noiembrie 2009 de Dr. C. la sosirea reclamantului la secția de poliție nu a fost inclus în dosar. În urma acestei decizii, reclamantul a fost eliberat, dar a rămas sub controlul unei obligații de a părăsi teritoriul care poate fi pus în aplicare începând cu 9 decembrie 2009, fără ca reclamantul să fie în mod necesar plasat în detenție administrativă anterior. La 3 decembrie 2009, reclamantul s-a dus la spitalul Peștelui, unde i s-a eliberat un certificat medical pentru leziuni la nivelul toracelui, nasului, mâinii și umerilor. Acest certificat precizează că aceste leziuni duc la o incapacitate temporară totală de muncă de cinci zile, sub rezerva unor complicații ulterioare. S-a plâns de violențele comise, reclamantul a depus o plângere simplă în fața procurorului republicii la 5 decembrie 2009, apoi a depus o plângere cu partea civilă în fața decanului judecătorilor de la Tribunalul de Mare Instanță din Versailles la 30 aprilie 2010. Invocând art. 3 din convenție, reclamantul se plânge că a fost supus violenței polițienești în timpul arestării sale, în perioada 26-28 noiembrie 2009, invocând articolele 3 și 13 combinate, reclamantul consideră că trimiterea sa către Tunisia ar fi de natură să împiedice buna desfășurare a anchetei penale. Acesta precizează că, printre investigațiile care vor trebui efectuate în legătură cu plângerile pe care le-a depus, se numără, în mod necesar, expertiza medico-legale, audierea sa de către poliție sau de către instanța de judecată, precum și confruntările. Or, aceste investigații, pe care le comandă componenta procedurală a articolului 3, nu pot fi efectuate dacă este redirecționată în Tunisia fără posibilitatea de a se întoarce în Franța. În acest caz, reclamantul consideră că violența pe care ar fi comis-o în timpul reținerii sale trebuie să fie analizată într-un tratament inuman sau degradant. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Curtea constată că, de la introducerea prezentei cereri, recurentul a continuat să epuizeze căile de atac interne la dispoziția sa și să permită recunoașterea și sancționarea faptelor denunțate, în special prin depunerea unei plângeri cu constituirea de părți civile în fața decanului judecătorilor de la Tribunalul de la Versailles. Din dosar reiese că această plângere este în prezent pendinte și, prin urmare, este prematură și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Recurentul consideră că trimiterea sa către Tunisia ar împiedica ancheta penală diligentă asupra faptelor de care ar fi fost victima. El invocă articolele 3 și 13 din Convenția combinată. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea constată că reclamantul este informat cu privire la un decret prefectorial de rejudecare la frontieră la 28 noiembrie 2009, adoptat pe care autoritățile au încercat imediat să îl pună în aplicare. Cu toate acestea, trimiterea la Tunisia nu a avut loc în măsura în care reclamantul a fost eliberat printr-o ordonanță a primului președinte al Tribunalului de apel din Versailles din 2 decembrie 2009. Cu toate acestea, de la 27 noiembrie 2010 nu mai este valabil și nu reiese din dosar că o a doua măsură de trimitere către Tunisia este pusă în aplicare în prezent. Prin urmare, nu există în prezent niciun obstacol în calea anchetei penale inițiate de reclamant și care rezultă din trimiterea sa către Tunisia. Prin urmare, reclamantul nu poate pretinde că este victimă în sensul articolului 34 din convenție și că acest aspect trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Mark Villiger Modululr Adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

64248/09

présentée par Lassaad JELASSI

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 25 janvier 2011 en un comité composé de

:

Mark Villiger,

président,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Ganna Yudkivska,

juges,

et de Stephen Phillips,

greffier adjoint,

Vu la requête susmentionnée introduite le 7 décembre 2009,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Lassaad Jelassi, est un ressortissant tunisien, né en 1983 et résidant à Poissy. Il est représenté devant la Cour par M

e

A. Alouani, avocat à Rouen.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant fut interpellé le 26 novembre 2009 par les policiers pour détention de produits stupéfiants et immédiatement placé en garde à vue. A cette occasion, il demanda à être examiné par un médecin. Le Dr C., de permanence ce jour-là, ausculta le requérant et rédigea un certificat médical qui ne figure pas dans le dossier.

Lors de son placement dans les geôles du commissariat, il fut demandé au requérant de se mettre entièrement nu, de se pencher et de tousser. Un policier intervint pour lui permettre de garder son sous-vêtement. Un autre policier cria alors au requérant «

Ce n’est pas toi qui fais la loi

!

».

Immédiatement après, de nombreux coups s’abattirent sur le requérant, notamment des gifles et des coups de poings, ainsi que des insultes racistes. Le requérant fut ensuite traîné jusque dans sa cellule où il resta entièrement nu pendant quatre heures et menotté par trois paires de menottes (une aux poignets, une aux chevilles et la troisième reliant les deux premières).

Au cours de la garde à vue, le requérant reconnut être en situation irrégulière et avoir usurpé l’identité de son frère. Le 27 novembre à 16

h

10, le procureur de la République décida donc de lever la première garde à vue et de reprendre immédiatement une mesure similaire pour les infractions d’usurpation d’identité et de séjour irrégulier.

A 17

h

45, le requérant appela un surveillant depuis sa cellule de garde à vue car il saignait abondamment du nez. Il fut examiné par les sapeurs

‑

pompiers, mais aucun rapport d’intervention ne fut établi.

A 18

h

40, le requérant fut de nouveau examiné par le Dr C. qui constata que le requérant présentait des dermabrasions à l’épaule droite, au bras droit, à l’abdomen, à l’épaule gauche et au cou ainsi que des ecchymoses au nez, à l’œil gauche et à la joue gauche, outre une hémorragie sous conjonctivale à l’œil gauche. Le médecin déclara cependant que l’état de santé du requérant était compatible avec une mesure de garde à vue.

L’avocat du requérant put s’entretenir avec lui entre 18

h

30 et 19

h

Un second médecin, le Dr M. examina le requérant à 23

h

14 et constata que celui-ci présentait des douleurs nasales diffuses, une hémorragie sous conjonctivale à l’œil gauche ainsi que des contusions diverses. Le médecin déclara là encore que l’état de santé du requérant était compatible avec la garde à vue.

Au terme de la mesure de garde à vue, le 28 novembre, le requérant fit l’objet d’un arrêté de reconduite à la frontière et fut immédiatement placé en centre de rétention administrative.

Il contesta l’arrêté portant obligation de quitter le territoire français devant le tribunal administratif de Rouen qui rejeta son recours le 1

er

décembre 2009. Un appel, non suspensif, est actuellement pendant devant la cour administrative d’appel.

Par une ordonnance du 30 novembre 2009, le juge des libertés et de la détention, devant qui l’article 3 de la Convention fut invoqué, décida de prolonger la mesure de rétention administrative du requérant au motif que rien ne permettait d’établir un lien de cause à effet entre les blessures constatées et le comportement des policiers. Cette ordonnance fut contestée devant le premier président de la cour d’appel de Rouen qui l’infirma le 2

décembre 2009 au motif que le premier certificat médical rédigé le 26

novembre 2009 par le Dr C. lors de l’arrivée du requérant au commissariat de police ne figurait pas dans le dossier.

A la suite de cette décision, le requérant fut libéré, mais resta sous le coup d’une obligation de quitter le territoire pouvant être mise à exécution à compter du 9 décembre 2009 sans que le requérant soit nécessairement placé en rétention administrative auparavant.

Le 3 décembre 2009, le requérant se rendit à l’hôpital de Poissy où un certificat médical constatant des lésions au niveau du thorax, du nez, de la main et des épaules lui fut délivré. Ce certificat précise que ces lésions entraînent une incapacité temporaire totale de travail de cinq jours, sous réserve de complications ultérieures.

Se plaignant des violences subies, le requérant déposa une plainte simple devant le procureur de la République le 5 décembre 2009, puis une plainte avec constitution de partie civile devant le doyen des juges d’instruction du tribunal de grande instance de Versailles le 30 avril 2010.

Il ressort du dossier que cette plainte est actuellement en cours d’instruction.

GRIEFS

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été soumis à des violences policières au cours de sa garde à vue, du 26 au 28

novembre 2009.

Invoquant les articles 3 et 13 combinés, le requérant considère que son renvoi vers la Tunisie serait de nature à entraver le bon déroulement de l’enquête pénale.

Il précise que parmi les investigations qui devront être menées dans le cadre des plaintes qu’il a déposées, figurent nécessairement une expertise médico-légale, son audition par la police ou par le juge d’instruction ainsi que des confrontations. Or, ces investigations, que commande le volet procédural de l’article 3, ne pourront être réalisées s’il est reconduit en Tunisie sans possibilité de revenir en France.

EN DROIT

1.

Le requérant considère que les violences qu’il aurait subies au cours de sa garde à vue doivent s’analyser en un traitement inhumain ou dégradant. Il invoque l’article 3 de la Convention qui se lit ainsi

:

«

Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

»

La Cour constate que depuis l’introduction de la présente requête, le requérant a continué d’épuiser les voies de recours internes à sa disposition et permettant de faire reconnaître et sanctionner les faits dénoncés, notamment en déposant une plainte avec constitution de partie civile devant le doyen des juges d’instruction du tribunal de Versailles. Il ressort du dossier que cette plainte est actuellement pendante.

Il s’ensuit que ce grief est prématuré et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

2.

Le requérant estime que son renvoi vers la Tunisie entraverait l’enquête pénale diligentée sur les faits dont il aurait été victime. Il invoque les articles 3 et 13 de la Convention combinés. L’article 13 se lit comme suit

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

La Cour observe que le requérant s’est vu notifier un arrêté préfectoral de reconduite à la frontière le 28 novembre 2009, arrêté que les autorités ont immédiatement tenté de mettre à exécution. Son renvoi vers la Tunisie n’a toutefois pas eu lieu dans la mesure où le requérant a été remis en liberté par une ordonnance du premier président de la cour d’appel de Versailles en date du 2 décembre 2009. Le requérant est donc actuellement sur le territoire français.

Or, l’arrêté de reconduite à la frontière pris à son encontre n’est plus valable depuis le 27 novembre 2010 et il ne ressort pas du dossier qu’une seconde mesure de renvoi vers la Tunisie soit actuellement mise à exécution.

Par conséquent, il n’existe actuellement aucune entrave à l’enquête pénale initiée par le requérant et résultant de son renvoi vers la Tunisie. Il s’ensuit que le requérant ne saurait se prétendre victime au sens de l’article

34 de la Convention et que ce grief doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Stephen Phillips

Mark Villiger

Greffier adjoint

Président