SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cererea nr. 24201/10 prezentată de M.L. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 15 noiembrie 2011 într-un comitet compus din Mark Villiger, președinte, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 30 aprilie 2010, Având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții; având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere cererea de eliminare a cererii de a se pronunța asupra rolului Curții prezentată de guvern la 14 martie 2011 și lipsa comentariilor prezentate de reclamant în această privință, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ Cererea a fost formulată de domnul L., un cetățean rus născut în 1980 și rezident în Rennes. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Tallec, avocat la Paris. Guvernul francez ( Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În ceea ce privește faptele care au avut loc în Federația Rusă Reclamantul explică faptul că este făcut dintr-o familie de origine cecenă cu reședința Grozny. Din cauza legăturilor între unchii lor și mișcarea independentă cecenă, reclamantul și fratele său au fost interogați cu violență, deținuți și supuși unor acte de tortură din partea unor oameni mascați care purtau uniforme militare, apoi au fost eliberați, cu obligația de a deferi unei convocari la secția de poliție prevăzută în următoarele zile. Reclamantul și fratele său au fost forțați să intre în clandestinitate și au părăsit Federația Rusă la scurt timp după aceea. La sosirea în Franța, reclamantul și fratele său au sesizat Oficiul francez de protecție a refugiaților și apatrizilor (OFPRA). Cererile lor de azil au fost respinse prin două hotărâri pronunțate de mai multe state membre la 14 martie 2008, confirmate de Curtea Națională a Drepturilor de Azil (CNDA) la 24 aprilie 2009. Se pare că, în urma acestei decizii, fratele reclamantului a făcut obiectul unei măsuri de trimitere la Federația Rusă. Restat în Franța, reclamantul a depus o cerere de reexaminare pe baza unor informații noi obținute de la mătușa sa la sfârșitul anului 2009, și anume persistența represaliilor îndreptate împotriva membrilor familiei lor de către milițiile Ramzan Kadyrov, președintele pro-rus al Republicii Cecenia, și arestarea fratelui său de către milițiile respective la întoarcerea sa în Federația Rusă. Cererea sa a fost respinsă printr-o decizie din 2 martie 2010. Între timp, la 22 februarie 2010, un ordin de rejudecare la frontieră a fost luat împotriva reclamantului de prefectul Seine-Sfânt-Denis. Acest decret a fost confirmat, la 26 februarie 2010, printr-o hotărâre a Tribunalului Administrativ din Montrelli. La 29 martie 2010, reclamantul a fost interpelat cu ocazia unui control de identitate și pus în detenție în aceeași zi. La 30 aprilie 2010, reclamantul a înaintat Curții o cerere de măsură provizorie în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură. În aceeași zi, președintele camerei căreia i s-a atribuit cauza a decis să informeze guvernul francez, în aplicarea dispoziției menționate anterior, să nu trimită reclamantul în Federația Rusă pe durata procedurii în fața Curții. În mai 2010, instanța pentru libertăți și detenție consideră că nu era necesar să prelungească reținerea reclamantului. Statuând în apel împotriva deciziei din 2 martie 2010, CNDA recunoaște reclamantului calitatea de refugiat printr-o decizie din 1 februarie 2011. Dispozițiile relevante din Codul de intrare și ședere a străinilor și al dreptului de azil se citesc după cum urmează Articolul L. 711-1 Calitatea de refugiat este recunoscută oricărei persoane persecutate datorită acțiunii sale în favoarea libertății, precum și oricărei persoane pe care Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați își exercită mandatul conform art. 6 și 7 din statutul său, așa cum a fost adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 14 decembrie 1950 sau care îndeplinește definițiile art. 1 a Convenției de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților. Aceste persoane sunt reglementate de dispozițiile aplicabile refugiaților în temeiul Convenției de la Geneva menționate anterior. (...) În cazul recunoașterii statutului de refugiat sau de acordare a protecției subsidiare, autoritatea administrativă a abrogat obligația de a părăsi teritoriul francez sau la data de reconversie la frontieră care a fost luată, dacă este cazul, și eliberează fără întârziere refugiaților cardul de rezident prevăzut la art. 8 din art. și beneficiarului protecției subsidiare permisul de ședere temporară prevăzut la art. 313-3. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul declară că o trimitere la Federația Rusă ar prezenta un risc de tratament contrar acestei dispoziții. Invocând art. 13 din Convenție coroborat cu art. 3, reclamantul susține că nu a dispus de o cale de atac eficientă în cadrul revizuirii cererii sale de azil în procedură prioritară. În această privință, se plânge de lipsa de a întreține în fața Curtea arată că nu este necesar să se examineze în continuare cererea formulată de reclamantă din următoarele motive: printr-o scrisoare din 14 martie 2011, guvernul solicită eliminarea cererii pe motiv că recunoașterea de către CNDA a calității de refugiat a reclamantului ar priva reclamantul de calitatea sa de victimă. Curtea constată mai întâi că acest statut împiedică trimiterea reclamantului către țara sa de origine. Prin urmare, nu se mai poate pretinde într-adevăr victimă a presupuselor încălcări ale Convenției (a se vedea, de exemplu, mutatis mutandis Eckle c. Germania, 15 iulie 1982, § 66, seria A n 51, Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996 III și Cererea de radiere a guvernului a fost adresată reclamantului care a fost invitat să își prezinte observațiile. Scrisoarea grefei a rămas fără răspuns. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 7 iulie 2011, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost În plus, Comisia a precizat că, în termenii aceluiași articol, ar putea elimina o cerere din rol atunci când, ca și în cazul de față, circumstanțele dau impresia că un reclamant nu intenționează să o mențină. Scrisoarea a ajuns bine la reclamantul care nu a răspuns. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 39 din regulament și să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Stephen Phillips Mark Villiger adjunct președinte
Requête n
o
24201/10
présentée par M.L.
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 15 novembre 2011 en un comité composé de
:
Mark Villiger,
président,
Ganna Yudkivska,
André Potocki,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 30 avril 2010,
Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour ;
Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour
;
Vu la demande de radiation de la requête du rôle de la Cour présentée par le Gouvernement le 14 mars 2011 et l’absence de commentaires soumis par le requérant à cet égard,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requête a été introduite par M. L., un ressortissant russe né en 1980 et résidant à Rennes. Il est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Quant aux faits survenus en Fédération de Russie
Le requérant explique être issu d’une famille d’origine tchétchène résidant à Grozny. En raison des liens entretenus par un de leurs oncles avec le mouvement indépendantiste tchétchène, le requérant et son frère furent violemment interrogés, détenus et soumis à des actes de torture de la part d’hommes masqués portant des uniformes militaires. Ils furent ensuite libérés, avec obligation pour eux de déférer à une convocation au commissariat prévue les jours suivants. Le requérant et son frère s’étant soustraits à cette convocation, ils furent contraints d’entrer dans la clandestinité et quittèrent peu après la Fédération de Russie.
2.
Quant aux faits survenus en France
A leur arrivée en France, le requérant et son frère saisirent l’Office français de protection des réfugiés et apatrides (OFPRA). Leurs demandes d’asile furent rejetées par deux décisions rendues par l’OFPRA le 14 mars 2008, confirmées par la Cour nationale du droit d’asile (CNDA) le 24 avril 2009.
Il semble que, suite à cette décision, le frère du requérant ait fait l’objet d’une mesure de renvoi vers la Fédération de Russie.
Resté pour sa part en France, le requérant déposa une demande de réexamen auprès de l’OFPRA sur la base d’informations nouvelles obtenues auprès de sa tante fin 2009, à savoir la persistance des représailles dirigées contre les membres de leur famille par les milices de Ramzan Kadyrov, le président pro-russe de la République de Tchétchénie, et l’arrestation de son frère par ces milices à son retour en Fédération de Russie. Sa demande fut rejetée par une décision de l’OFPRA du 2 mars 2010.
Entre-temps, le 22 février 2010, un arrêté de reconduite à la frontière fut pris à l’encontre du requérant par le préfet de Seine-Saint-Denis. Cet arrêté fut confirmé, le 26 février 2010, par un jugement du tribunal administratif de Montreuil.
Le 29 mars 2010, le requérant fut interpellé lors d’un contrôle d’identité et placé en rétention le même jour.
Le 30 avril 2010, le requérant saisit la Cour et formula une demande de mesure provisoire sur le fondement de l’article 39 de son règlement. Le même jour, le président de la chambre à laquelle l’affaire fut attribuée décida d’indiquer au gouvernement français, en application de la disposition précitée, de ne pas renvoyer le requérant vers la Fédération de Russie pour la durée de la procédure devant la Cour.
Par une ordonnance du 1
er
mai 2010, le juge des libertés et de la détention estima qu’il n’y avait pas lieu de prolonger la rétention du requérant.
Statuant en appel contre la décision de l’OFPRA du 2 mars 2010, la CNDA reconnut au requérant la qualité de réfugié par une décision du 1
er
février 2011.
B.
Le droit interne pertinent
Les dispositions pertinentes du code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile se lisent comme suit
:
Article L. 711-1
«
La qualité de réfugié est reconnue à toute personne persécutée en raison de son action en faveur de la liberté ainsi qu’à toute personne sur laquelle le haut commissariat des Nations Unies pour les réfugiés exerce son mandat aux termes des articles 6 et 7 de son statut tel qu’adopté par l’Assemblée générale des Nations Unies le 14 décembre 1950 ou qui répond aux définitions de l’article 1
er
de la convention de Genève du 28 juillet 1951 relative au statut des réfugiés. Ces personnes sont régies par les dispositions applicables aux réfugiés en vertu de la convention de Genève susmentionnée.
»
Article L. 742-6
«
(...) En cas de reconnaissance de la qualité de réfugié ou d’octroi de la protection subsidiaire, l’autorité administrative abroge l’obligation de quitter le territoire français ou l’arrêté de reconduite à la frontière qui a, le cas échéant, été pris. Elle délivre sans délai au réfugié la carte de résident prévue au 8
o
de l’article
et au bénéficiaire de la protection subsidiaire la carte de séjour temporaire prévue à l’article
L.
313-3.
»
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’un renvoi vers la Fédération de Russie l’exposerait à un risque de traitements contraires à cette disposition.
Invoquant l’article 13 de la Convention combiné avec l’article 3, le requérant allègue ne pas avoir disposé d’un recours effectif dans le cadre du réexamen de sa demande d’asile en procédure prioritaire. A cet égard, il se plaint de l’absence d’entretien devant l’OFPRA et du défaut de recours suspensif devant la CNDA.
La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant la requête introduite par la partie requérante pour les motifs suivants.
Par un courrier du 14 mars 2011, le Gouvernement demande la radiation de la requête au motif que la reconnaissance par la CNDA de la qualité de réfugié au requérant priverait ce dernier de sa qualité de victime.
La Cour constate d’abord que ce statut fait obstacle au renvoi du requérant vers son pays d’origine. Il en résulte qu’il ne peut effectivement plus se prétendre victime des violations alléguées de la Convention (voir, par exemple,
mutatis mutandis
,
Eckle c. Allemagne
, 15 juillet 1982, § 66, série A n
o
51,
Amuur c. France
, 25 juin 1996, § 36,
Recueil des arrêts et décisions
1996
‑
III, et
Guisset c. France
, n
o
2000
‑
IX).
La demande de radiation du Gouvernement a été adressée au requérant qui a été invité à présenter ses observations. La lettre du greffe est demeurée sans réponse.
Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 7 juillet 2011, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention du requérant sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’il n’en avait pas sollicité la prolongation. Elle a en outre précisé qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir celle-ci. La lettre est bien parvenue au requérant qui n’y a pas répondu.
A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.
Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 39 du règlement et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Stephen Phillips
Mark Villiger
Greffier adjoint
Président