Z.SA. c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA

DECIZIE

Cererea nr. 33384/10

prezentată de Z.Sa.

împotriva Franței

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), reunită la 5 aprilie 2011 într-un comitet compus din:

Mark Villiger, președinte,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Ann Power, judecători,

și Stephen Phillips, grefier adjunct de secțiune,

Având în vedere cererea sus-menționată, introdusă la 16 iunie 2010;

Având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din regulamentul Curții;

Având în vedere decizia de a trata cererea cu prioritate în temeiul articolului 41 din regulamentul Curții;

Având în vedere comentariile prezentate de guvernul francez;

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

Reclamantul, Z.Sa., este un resortisant rus, născut în 1986. În interesul protecției intereselor reclamantului, președintele camerei a decis să îi acorde anonimatul (art. 47 §3 din regulament). El este reprezentat în fața Curții de doamna M.-P. de Clerck, avocată la Paris. Guvernul francez („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, doamna E. Belliard, director al afacerilor juridice la ministerul Afacerilor Externe.

A. Circumstanțele speței

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul este un resortisant rus de origine cecenă care locuia la Groznîi. Unul dintre verii săi, asasinat, era un opozant notoriu al regimului Kadîrov în Cecenia. Din acest motiv, reclamantul și familia sa au fost de multe ori persecutați și amenințați de autoritățile pro-ruse. Reclamantul susține că a fost reținut, deținut și torturat înainte de a fi constrâns să redacteze o declarație în care recunoștea că este un luptător pentru rezistență. Reclamantul a fost încarcerat imediat pe baza mărturisirilor sale, apoi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru apartenența la o armată ilegală. El a fost în cele din urmă eliberat, dar persecuțiile au continuat. A decis deci să fugă din Rusia.

Imediat după sosirea lor în Franța, reclamantul și familia sa au solicitat azilul politic. Cererea reclamantului a fost respinsă de Oficiul francez de protecție a refugiaților și apatrizilor (OFPRA) la 8 iunie 2008 pe motivul următor:

„Reclamantul se referă la o trasare frecvent invocată în fața OFPRA, s-a dovedit incapabil să o argumenteze cu vreun element precis, personalizat și circumstanțiat. Declarațiile sale orale au apărut în special drept extrem de superficiale și neverosimile cu privire la condițiile sale de detenție la Sizo nr. 20/1 din Groznîi, în timp ce cele ale mamei sale și ale surorii sale nu le coroborează (...). Numeroasele contradicții relevate între afirmațiile sale și cele ale mamei sale, pe orice subiect, aruncă o îndoială suplimentară asupra realității faptelor invocate și a seriozității cererilor lor.”

La 16 octombrie 2009, Curtea națională a dreptului de azil (CNDA) a confirmat respingerea cererii de azil a reclamantului pe motivul următor:

„(...) nici înscrisurile din dosar, nici declarațiile (...) în fața curții nu permit să se considere stabilite faptele invocate și ca fondate temerile enunțate; că, în special, explicațiile orale ale persoanei interesate nu au format convingerea curții cu privire la o înverșunare de patru ani împotriva persoanei interesate și a familiei sale din partea comandantului bazei de la Urus-Martan; (...) în plus, demonstrația făcută cu privire la absența represaliilor în legătură cu Movlan asupra unui alt tânăr, prieten și vecin, precum și asupra membrilor altor familii nu a fost satisfăcătoare; că certificatul medical întocmit la 17 octombrie 2008 și care concluzionează cu compatibilitatea sechelelor constatate cu declarațiile reclamantului nu permite infirmarea acestei analize; (...) atestarea serviciului federal de aplicare a pedepselor de la Cernokozovo, datată 2 august 2007, privind condamnarea sa, executarea pedepsei sale și obligația sa de a efectua serviciul militar, sunt insuficiente pentru a confirma spusele persoanei interesate cu privire la circumstanțele care au condus la această procedură judiciară și contrazic declarațiile orale ale persoanei interesate potrivit cărora nu putea fi încorporat.”

Cererile de azil ale celorlalți membri ai familiei au fost, de asemenea, respinse.

La 3 decembrie 2009, prefectul i-a notificat reclamantului un ordin de refuz al acordării unui permis de ședere și obligație de a părăsi teritoriul (OQTF), stabilind Rusia ca țară de întoarcere. Reclamantul a introdus un recurs în fața tribunalului administrativ (TA) din Clermont-Ferrand pentru a obține anularea deciziilor prefectorale. Prin hotărârea din 18 martie 2010, TA i-a respins cererea pe motiv că nu stabilise legătura sa de rudenie cu opozantul cecen, că nu aducea proba numeroaselor rețineri, interogatorii și încarcerări pe care le-a suferit.

La 20 ianuarie 2010, reclamantul a introdus o cerere de reexaminare la OFPRA, bazându-se pe elemente noi, în special pe o citație la comisariat datată 27 iulie 2009, precum și pe o citație a parchetului din Groznîi din 14 septembrie 2009.

Prin decizia din 29 ianuarie 2010, OFPRA a respins cererea sa în special pe motiv că citațiile prezentate erau în legătură cu o procedură pe care reclamantul o evocase anterior în fața CNDA și nu constituiau deci elemente noi. Reclamantul a făcut apel împotriva acestei decizii în fața CNDA.

La 2 iunie 2010, el a fost reținut și plasat în reținere administrativă pe baza ordinului din 3 decembrie 2009. El a sesizat în referat tribunalul administrativ din Clermont-Ferrand pentru ca acesta să constate ilegalitatea OQTF, precum și a plasării în reținere administrativă. Prin ordonanța din 4 iunie 2010, tribunalul a respins această cerere. Reclamantul a declarat apel la 20 iulie 2010 împotriva acestei decizii; acest recurs este încă pendinte în fața curții administrative de apel.

La 16 iunie 2010, reclamantul a sesizat Curtea și a formulat o cerere de măsură provizorie pe baza articolului 39 din regulamentul său. Prin decizia datată 17 iunie 2010, președintele camerei căreia i s-a atribuit cauza a decis să indice guvernului francez, în aplicarea dispoziției citate anterior, să nu îl expulzeze pe reclamant către Federația Rusă pe durata procedurii.

Reclamantul a fost eliberat din centrul de reținere, iar la 17 iunie 2010, prefectul de Puy-de-Dôme a luat împotriva sa un ordin de stabilire a domiciliului obligatoriu.

Prin decizia din 23 decembrie 2010, curtea națională a dreptului de azil a decis să îi acorde reclamantului statutul de refugiat, având în vedere noile elemente prezentate.

B. Dreptul intern pertinent

Codul de intrare și de ședere a străinilor și al dreptului de azil se citește astfel:

Articolul L. 711-1

„Calitatea de refugiat este recunoscută oricărei persoane persecutate din cauza acțiunii sale în favoarea libertății, precum și oricărei persoane asupra căreia înaltul comisariat al Națiunilor Unite pentru refugiați își exercită mandatul în temeiul articolelor 6 și 7 din statutul său, astfel cum a fost adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 14 decembrie 1950, sau care răspunde definițiilor articolului 1 din convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților. Aceste persoane sunt reglementate de dispozițiile aplicabile refugiaților în temeiul convenției de la Geneva sus-menționate.”

CAPĂT DE CERERE

Invocând articolul 3 din Convenție, reclamantul susține că o trimitere către Federația Rusă l-ar expune la un risc de tratamente contrare acestei dispoziții.

ÎN DREPT

Curtea relevă că nu se impune o examinare mai aprofundată a cererii introduse de partea reclamantă pentru motivele următoare.

Prin scrisoarea din 12 ianuarie 2011, reclamantul a comunicat Curții decizia pronunțată la 23 decembrie 2010 de curtea națională a dreptului de azil, prin care i s-a acordat statutul de refugiat.

Curtea constată că acest statut face obstacol în calea trimiterii reclamantului către țara sa de origine. În consecință, acesta nu se mai poate pretinde victimă a pretinselor încălcări ale Convenției (a se vedea, de exemplu, mutatis mutandis, Eckle c. Germaniei, 15 iulie 1982, §66, seria A nr. 51, Amuur c. Franței, 25 iunie 1996, §36, Culegere de hotărâri și decizii 1996-III, și Guisset c. Franței, nr. 33933/96, §66, CEDO 2000-IX).

În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că partea reclamantă nu mai intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 §1 a) din Convenție.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 §1 in fine, Curtea consideră că nicio circumstanță particulară referitoare la respectarea drepturilor garantate de Convenție sau de Protocoalele sale nu impune continuarea examinării cererii. Se impune deci radierea cauzei de pe rol.

Prin urmare, se cuvine să se pună capăt aplicării articolului 39 din regulament și să se radieze cauza de pe rol.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide să radieze cererea de pe rol.

Stephen Phillips, Grefier adjunct

Mark Villiger, Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

33384/10

présentée par Z.Sa.

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 5 avril 2011 en un comité composé de

:

Mark Villiger,

président,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Ann Power,

juges,

et de Stephen Phillips,

greffier adjoint

de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 16 juin 2010

;

Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article

39 du règlement de la Cour ;

Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour

;

Vu les commentaires soumis par le gouvernement français

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, Z.Sa., est un ressortissant russe, né en 1986. Dans un souci de protection des intérêts du requérant, le président de la chambre a décidé d’accorder l’anonymat au requérant (article 47 § 3 du règlement). Il est représenté devant la Cour par M

e

M-P. de Clerck, avocate à Paris. Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

E.

Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

1.

Quant aux faits survenus en Russie

Le requérant est un ressortissant russe d’origine tchétchène qui résidait à Grozny. L’un de ses cousins, assassiné, était un résistant notoire au régime de Kadyrov en Tchétchénie. De ce fait, le requérant et sa famille furent à de multiples reprises persécutés et menacés par les autorités pro-russes. Le requérant allègue qu’il fut interpellé, détenu et torturé avant d’être contraint de rédiger une déclaration dans laquelle il avouait être un combattant pour la résistance. Le requérant fut immédiatement incarcéré sur la base de ses aveux puis condamné à une peine d’emprisonnement pour appartenance à une armée illégale. Il fut finalement libéré mais les persécutions continuèrent. Il décida donc de fuir la Russie.

2.

Quant aux faits survenus en France

Dès leur arrivée en France, le requérant et sa famille sollicitèrent l’asile politique. La demande du requérant fut rejetée par l’Office français de protection des réfugiés et apatrides (OFPRA) le 8 juin 2008 au motif suivant

:

«

Le requérant se réfère à une trame fréquemment invoquée devant l’OFPRA, s’est avéré incapable de l’étayer du moindre élément précis, personnalisé et circonstancié. Ses déclarations orales sont notamment apparues des plus superficielles et invraisemblables au sujet de ses conditions de détention au Sizo n

o

20/1 de Grozny alors même que celles de sa mère et de sa sœur ne les corroborent pas (...). Les nombreuses contradictions relevées entre ses assertions et celles de sa mère, sur quelque sujet que ce soit, jettent un doute supplémentaire sur la réalité des faits allégués et le sérieux de leurs demandes.

»

Le 16 octobre 2009, la Cour nationale du droit d’asile (CNDA) confirma le rejet de la demande d’asile du requérant au motif suivant

:

«

(

) ni les pièces au dossier, ni les déclarations (...) devant la cour ne permettent de tenir pour établis les faits allégués et pour fondées les craintes énoncées

; qu’en particulier, les explications orales de l’intéressé n’ont pas emporté la conviction de la cour sur un acharnement de quatre années à l’encontre de l’intéressé et de sa famille par le commandant de la base d’Ourous Martan

; (...) en outre, la démonstration faite de l’absence de représailles en lien avec Movlan sur un autre jeune, ami et voisin, comme sur les membres des autres familles n’a pas été satisfaisante

; que le certificat médical établi le 17

octobre 2008 et concluant à la compatibilité des séquelles constatées avec les déclarations du requérant ne permet pas d’infirmer cette analyse

; (...) l’attestation du service fédéral d’application des peines de Tchernokozovo, datée du 2 août 2007, relative à sa condamnation, l’exécution de sa peine et son astreinte à effectuer son service militaire, sont insuffisants pour confirmer les dires de l’intéressé sur les circonstances ayant conduit à cette procédure judiciaire et contredit les déclarations orales de l’intéressé selon lesquelles il n’était pas incorporable.

»

Les demandes d’asile des autres membres de la famille furent également rejetées.

Le 3 décembre 2009, le préfet notifia au requérant un arrêté portant refus d’octroyer un titre de séjour et obligation de quitter le territoire (OQTF), fixant la Russie comme pays de retour. Le requérant introduisit un recours devant le tribunal administratif (TA) de Clermont-Ferrand afin d’obtenir l’annulation des décisions préfectorales. Par un jugement du 18

mars 2010, le TA rejeta sa demande au motif qu’il n’établissait pas son lien de parenté avec le résistant tchétchène, qu’il ne rapportait pas la preuve des nombreuses interpellations, interrogatoires et incarcérations qu’il a subis.

Le 20 janvier 2010 le requérant introduisit une demande de réexamen auprès de l’OFPRA s’appuyant sur des éléments nouveaux, notamment une convocation au commissariat en date du 27 juillet 2009 ainsi qu’une convocation du parquet de Grozny du 14 septembre 2009.

Par une décision du 29 janvier 2010, l’OFPRA rejeta sa demande au motif notamment que les convocations présentées étaient en lien avec une procédure que le requérant avait préalablement évoquée devant la CNDA et ne constituaient donc pas des éléments nouveaux. Le requérant fit appel de cette décision devant la CNDA.

Le 2 juin 2010, il fut interpellé et placé en rétention administrative sur le fondement de l’arrêté du 3 décembre 2009. Il saisit en référé le tribunal administratif de Clermont-Ferrand afin qu’il constate l’illégalité de l’OQTF ainsi que du placement en rétention administrative. Par une ordonnance du 4

juin 2010, le tribunal rejeta cette requête. Le requérant interjeta appel le 20

juillet 2010 contre cette décision

; ce recours est toujours pendant devant la cour administrative d’appel.

Le 16 juin 2010, le requérant saisit la Cour et formula une demande de mesure provisoire sur le fondement de l’article 39 de son règlement. Par une décision en date du 17 juin 2010, le président de la chambre à laquelle l’affaire fut attribuée décida d’indiquer au gouvernement français, en application de la disposition précitée, de ne pas expulser le requérant vers la Fédération de Russie pour la durée de la procédure.

Le requérant fut libéré du centre de rétention et le 17 juin 2010, le préfet du Puy-de-Dôme prit à son encontre un arrêté portant assignation à résidence.

Par une décision du 23 décembre 2010, la cour nationale du droit d’asile décida d’octroyer au requérant le statut de réfugié, au vu des nouveaux éléments présentés.

B.

Le droit interne pertinent

Le code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile se lit comme suit

:

Article L. 711-1

«

La qualité de réfugié est reconnue à toute personne persécutée en raison de son action en faveur de la liberté ainsi qu’à toute personne sur laquelle le haut commissariat des Nations unies pour les réfugiés exerce son mandat aux termes des articles

6 et 7 de son statut tel qu’adopté par l’Assemblée générale des Nations Unies le 14 décembre 1950 ou qui répond aux définitions de l’article 1

er

de la convention de Genève du 28 juillet 1951 relative au statut des réfugiés. Ces personnes sont régies par les dispositions applicables aux réfugiés en vertu de la convention de Genève susmentionnée.

»

GRIEF

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’un renvoi vers la Fédération de Russie l’exposerait à un risque de traitements contraires à cette disposition.

EN DROIT

La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant la requête introduite par la partie requérante pour les motifs suivants.

Par un courrier du 12 janvier 2011, le requérant a communiqué à la Cour la décision rendue le 23 décembre 2010 par la cour nationale du droit d’asile lui accordant le statut de réfugié.

La Cour constate que ce statut fait obstacle au renvoi du requérant vers son pays d’origine. Par conséquent, il ne peut plus se prétendre victime des violations alléguées de la Convention (voir, par exemple,

mutatis mutandis

,

Eckle

c.

Allemagne

, 15 juillet 1982, § 66, série A n

o

51,

Amuur

c.

France

, 25

juin

1996, § 36,

Recueil des arrêts et décisions

1996

‑

III, et

Guisset c.

France

, n

o

33933/96, § 66, CEDH 2000

‑

IX).

A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que la partie requérante n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1

in fine

, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire

du rôle.

Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article

39 du règlement et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Stephen Phillips

Mark Villiger

Greffier adjoint

Président