TISSET c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
TISSET c. FRANCE (CtEDO, 2011)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 60681/10 prezentate de Jean-Christian TISSET împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 aprilie 2011 într-o Cameră compusă din Dean Spielmann, președinte, Elisabet Fura, Jean-Paul Costa, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Ann Power, Ganna Yudkivska, judecători și Stephen Phillips; grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 octombrie 2010, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: reclamantul, dl Jean-Creștin Țisset, este un cetățean francez, născut în 1971 și rezident la Paris. El este reprezentat în fața Curții de către dl Spinosi, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. La 15 octombrie 2008, în urma unei anchete preliminare, Parchetul din Marsilia a decis să deschidă o informare judiciară în legătură cu fapte care intră sub incidența legislației privind drogurile. În cadrul acestei proceduri, reclamantul a fost arestat la 19 octombrie 2009 și reținut timp de șaizeci și cinci de ore în timpul cărora a fost audiat de mai multe ori. În timpul reținerii sale, a recunoscut implicarea sa într-o rețea de trafic de droguri; nu a putut beneficia de asistența unui avocat. La sfârșitul acestei măsuri, 22 În octombrie 2009, acesta a fost plasat sub mandat de depunere, iar la 5 februarie 2010, a fost pus sub acuzare pe numele administratorilor de achiziții, detenție, transport, ofertă, vânzare de produse narcotice și asociație de răufăcători în vederea comiterii de infracțiuni penale de 10 ani de închisoare. În aceeași zi, el a înaintat o cerere la camera de l'inginerie pentru a exclude aplicarea art. 63-4 din Codul de procedură penală și pentru a dispune pronunțarea nulității proceselor-d' audiție stabilite în timpul detenției, precum și a actelor ulterioare. Acesta susținea, în special, că faptul de a se adresa unui avocat în timpul custodiei sale era contrară articolelor 6 alineatul (1) și 3 din convenție, astfel cum au fost interpretate de jurisprudența recentă a Curții (a se vedea partea din dreptul intern relevantă). La 11 martie 2010, instanța judecătorească responsabilă cu ancheta a emis o ordonanță de trimitere a recurentului în fața tribunalului corecțional din Marsilia pentru a fi judecat pe fond prin hotărârea din 1 martie 2010. aprilie 2010, camera de l'inginerie a instanței judecătorești judecătorești din Aix-en-Provence a respins această argumentație, pe motiv că instanța națională nu era obligată de jurisprudența Curții pronunțată împotriva unui stat de care nu depindea și că, în absența unei condamnări a Franței asupra asistenței concrete și efective a avocatului încă din prima oră de luare în custodie publică, motivul nu putea decât să fie respins. Pe de altă parte, camera de laminare a considerat că condițiile în care se afla în custodia reclamantului erau conforme cu dreptul intern. Reclamantul a formulat un recurs în casație, în care susținea în special că lipsa accesului la o instanță era contrară articolului 6 din convenție. Prin hotărârea din 19 octombrie 2010, Curtea de Casație a respins recursul în aceste termeni. În acest sens, camera de l'injurii a ignorat textul convențional (...) din care rezultă că, cu excepția unor excepții justificate din motive imperative care țin de circumstanțele speciale ale speței, și nu numai de natura infracțiunii sau a infracțiunii reprobabile, orice persoană suspectată de a fi comis o infracțiune trebuie, încă de la începutul custodiei, să fie informată cu privire la dreptul de a se tăcea și de a beneficia, cu excepția cazului în care se deliberează neechivoc, de dreptul de a deține un avocat Cu toate acestea, în cazul în care aceste norme de procedură nu pot fi aplicate imediat unei detenții de conduită în conformitate cu dispozițiile legislative în vigoare în momentul punerii sale în aplicare, fără a aduce atingere principiului securității juridice și bunei administrări a justiției. Aceste norme intră în vigoare la data intrării în vigoare a legii, în conformitate cu Decizia Consiliului Constituțional din 30 iulie 2010, de modificare a regimului juridic al detenției sau, până la 1 iulie 2011. La 13 ianuarie 2011, tribunalul corecțional din Marsilia l-a condamnat pe reclamant, care a făcut apel la această condamnare, iar procedura este în curs de desfășurare. Orice persoană aflată în custodie este informată imediat de către un ofițer de poliție judiciară sau, sub controlul acestuia, de către un ofițer de poliție judiciară, cu privire la natura la care se referă ancheta, cu privire la drepturile menționate la articolele 63-2, 63-3 și 63-4, precum și cu privire la durata detenției prevăzute la art. 63 (...). art. 63-4 alineatul (1) De la începutul custodiei, persoana poate solicita să se consulte cu un avocat. În cazul în care nu este în măsură să desemneze unul sau în cazul în care avocatul ales nu poate fi contactat, ea poate solicita acestuia să i se dea un mandat de către șervețel. art. 63-4 alineatul (7) În cazul în care persoana este ținută la vedere pentru o infracțiune [legată de traficul de droguri], interviul cu un avocat nu poate interveni decât la expirarea unui termen de 60 de ore. Procurorul Republicii este informat cu privire la calificarea faptelor reținute de anchetatori imediat ce este informat de aceștia din urmă cu privire la luarea în custodie.art. 706-88 (...) Persoana a cărei custodie este prelungită (...) poate solicita în mod direct cu un avocat, în conformitate cu procedurile prevăzute la art. 63-4, la sfârșitul celei de-a patruzeci și patra ore și apoi al celei de-a șaizeci și douăsprezecea ore a măsurii. (...) Cu toate acestea, în cazul în care ancheta se referă la [infracțiuni și infracțiuni de trafic de droguri], interviul cu un avocat nu poate interveni decât la sfârșitul celei de-a șaizeci și douăsprezecea ore (...) În decizia sa nr. 2010-14/22 QPC din 30 iulie 2010 , Consiliul Constituțional, sesizat cu o chestiune prioritară de constituționalitate referitoare la conformitatea dispozițiilor care reglementează reținerea, a declarat mai multe dintre acestea [în special articolele 63-1 și 63-4 alineatul (1) ] care nu sunt conforme cu Constituția și le-a abrogat. iulie 2011 data abrogării, pentru a permite legiuitorului să modifice regimul de custodie. Cu toate acestea, Consiliul Constituțional a considerat că nu era necesar să se pronunțe asupra conformității art. 63-4 alin. (7) din Codul de procedură penală cu Constituția, din moment ce a validat anterior această dispoziție într-o decizie din 2 martie 2004. Invocând articolele 6 și 13 din Convenția combinată, reclamantul consideră că: că, refuzând să pronunțe anularea actelor stabilite în timpul custodiei, Curtea de Casație nu a tras consecințele încălcării dreptului la un proces echitabil pe care l-a constatat în mod expres în hotărârea sa și astfel l-a privat pe reclamant de dreptul la o acțiune efectivă. Invocând art. 1 din Convenție, el consideră că, prin refuzul de a face o aplicare imediată a acestui text, prin necunoașterea supremației sale asupra legii interne, Curtea de Casație i-a negat un efect direct în dreptul intern. Reclamantul consideră că hotărârea pronunțată la 19 octombrie 2010 de Curtea de Casație, prin respingerea recursului său, și-a încălcat drepturile la un proces echitabil și la o cale de atac eficientă, astfel cum sunt garantate prin articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, ale căror pasaje relevante se citesc după cum urmează art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Comitetul consideră, de asemenea, că, prin recunoașterea faptului că procedura urmată împotriva sa a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenție și prin refuzul de a anula actele în cauză, Curtea de Casație a încălcat art. 1 din Convenție, care se citește astfel. Înaltele P ă r ț i contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și liber t ă ț ile definite în titlul I din (...) Conven ț ia Cu r ț ii consideră că t ă ț iul întemeiat pe art. 1 din Convenție se confundă cu cel întemeiat pe c on d i s p o zi ț ii le în c on d i ț ii le în c on d i s p o zi ț ii le în c on d i s p o zi ț ii le în c o n d i s p o zi ț ii le în c o n d i s p o zi ț ii le ă r ț ii le în c on a ț ii le . Curtea constată că prezenta hotărâre se referă în principal la hotărârea pronunțată de Curtea de Casație, în măsura în care acesta respinge recursul după ce a constatat totuși o încălcare a articolului 6 din Convenție pentru neîndeplinire de către un avocat. Curtea reamintește jurisprudența sa constantă în temeiul căreia examinarea legalității unei proceduri trebuie să se facă în lumina întregii proceduri (a se vedea în special John Murray c. Regatul Unit, 8 februarie 1996, § 63, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1996-I). Conformitatea unui proces cu principiile prevăzute la art. 6 din Convenție trebuie examinată pe baza întregii proceduri, cu excepția cazului în care un incident sau un anumit aspect au fost semnificative sau au avut o importanță atât de mare încât constituie un element decisiv pentru aprecierea generală a întregului proces. Este important să se menționeze că, chiar și în astfel de cazuri, este pe baza procesului în ansamblul său că este necesar să se decidă dacă cauza a fost ascultată în mod echitabil (Mitterrand c. Franța (dec.), nr 39344/04, 7 noiembrie 2006; a se vedea, de asemenea, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 46, CEDH 1999-II, Imbrioscia c. Elveția, 24 noiembrie 1993, § 38, seria A n 275, și Miailhe c. Franța (n , 26 septembrie 1996, § 43, Rec., 1996-IV.). În speță, Curtea constată că, în cazul în care procedura prin care reclamantul a contestat condițiile de custodia sa este încheiată prin respingerea recursului său, reclamantul nu a fost încă judecat definitiv pe fondul cauzei. Or, în caz de relaxare, el și-ar pierde calitatea de victimă (a se vedea mutatis mutandis Banglame c. Belgia (dec.), nr 16147/08, 2 martie 2010). Prin urmare, Curtea consideră că cererea este prematură și că aceasta trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Dean Spielmann Grefier Adjunct Președinte