CtEDO 25.01.2011 Auto

KOWALSKI v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
25.01.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KOWALSKI v. POLAND (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

Cea decizia nr. 39413/06 de către Szymon KOWALSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 25 ianuarie 2011 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, Vincent A. de Gaetano, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 25 martie 2007, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 14 noiembrie 2008 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Szymon Kowalski, este un național polonez care s-a născut în 1972 și trăiește în Warszawa. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. ) a acuzat reclamantul de mai multe infracțiuni, inclusiv aderarea la un grup criminal armat, și l-a reținut în reținere. În decizia sa, Curtea de District s-a bazat pe o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis infracțiunile menționate anterior. La 20 mai 2005, Curtea de Apel din Varșovia ( Sād Okręgowy) a depus un proiect de pronunțare de pronunțare a detenției reclamantului, constatand că dovezile colectate în cursul procedurii au indicat o probabilitate ridicată că reclamantul a comis infracțiunile cu care a fost acuzat. De asemenea, a adăugat o importanță deosebită la probabilitatea că se impune o condamnare severă la închisoarea reclamantului și la riscul că ar încerca să obstrucționeze procedura în cazul în care ar fi eliberat. 2005 Curtea de Apel a prelungit în continuare detenția reclamantului și a observat că prelungirea era necesară datorită complexității cauzei și că detenția în închisoare constituia singura măsură de securitate capabilă să garanteze conduita corectă a procedurii. 2006 Curtea de Apel a prelungit încă o dată deținurea reclamantului, declarând că procedura nu ar fi putut fi încheiată în termenul inițial stabilit din cauza anumitor circumstanțe obiective, cum ar fi neapariția unor martori. La 14 februarie 2006, Curtea Regională de Varșovia a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la 9 ani de închisoare. August 2006 Curtea de Apel din Varșovia a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a remis procesul de reexaminare. Octombrie 2006 și 8 ianuarie 2007 Curtea Regională de Varșovia a prelungit încă o dată detenția reclamantului, susținând că conduita corectă a procedurii ar putea fi garantată numai dacă reclamantul a rămas în detenție având în vedere natura acuzațiilor și severitatea pedepsei care ar putea fi impuse acesteia. examinarea cazului ar implica reevaluarea unui număr mare de chestiuni și, prin urmare, ar putea fi rezonabil de așteptat ca detenția reclamantului să continue să fie aplicată. La 24 octombrie 2007, Curtea Regională de Varșovia a condamnat din nou reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la 9 ani de închisoare. La 10 octombrie 2008 Curtea de Apel din Varșovia a redus pedeapsa reclamantului la 7 ani și 6 luni de închisoare și a susținut în alt mod hotărârea instanței de primă instanță. La 11 octombrie 2010, reclamantul a fost eliberat și rămâne în prezent în libertate. Legea și practicile interne relevante Legea și practicile interne relevante privind impunerea deținutului în reținere (aresztowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte așa-numite „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ) sunt prezentate în hotărârile Curții în cazurile Gołek v. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski v. Polonia , nr. 17584/04 , §§ 22-23, 4 august 2006. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că lungimea deținerii sale în reținere era excesivă. Considerând la art. 6 din Convenție, el a afirmat, în plus, că procedura penală condusă împotriva lui era excesiv de lungă și nedrept. Lungimea de detenție Reclamantul se plângea despre durata detenției anterioare. El se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alin. (c) din prezentul articol are ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Cu o scrisoare din data de 14 noiembrie 2008 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) În ceea ce privește faptele, Guvernul este de acord, în general, cu Declarația de Fapte din 11 martie 2008, astfel cum a fost elaborată de Registrul Curții. (...) Guvernul dorește prin prezenta să exprese – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că detenția anterioară a reclamantului nu a fost compatibilă cu o cerință de „tempă rezonabilă” cu sensul articolului 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 2 000 EUR, pe care ei consideră că este rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. (...) Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi a acceptat de către Curte ca fiind „un alt motiv” care justifică socoteala din cauza listării cauzelor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. (...) În timp ce transpira din declarația unilaterală a guvernului, guvernul a acceptat să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă suma de 2 000 EUR în cazul în care Curtea izbucnește cazul din lista sa.” Reclamantul a contestat, în general, declarația unilaterală prezentată de Guvern. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să decidă decizia de a elimina o cerere din lista sa de cauze în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv în ceea ce privește plângerile de încălcare a articolului 3 din Convenție în ceea ce privește lungimea necorespunzătoare a detenției înainte de proces ( Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe). având în vedere natura admiterilor conținute în guvernul declarația, precum și compensația propusă în suma de 2.000 EUR – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă). Prin urmare, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. Reclamantul s-a plâns, în general, în temeiul articolului 6 din Convenție, că procedura penală condusă împotriva acestuia a fost excesiv de lungă. În acest sens, Curtea constată că reclamantul nu a demonstrat că a profitat de posibilitatea de a depune o plângere în temeiul Legii din 17 iunie. 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sÜdowym bez nieuzasadnionej zwłoki – „Legea 2004”). Curtea reamintește că a constatat deja că legea din 2004 prevede un remediu eficient în ceea ce privește durata excesivă a procedurilor (a se vedea Charzyński v. Polonia) (dec.), nr. 15212/03, §§ 12-23, CEDO 2005 Figiel v. Polonia (nr. 1) , nr. 38190/05, § 25-30, 17 iulie 2008; Figiel v. Polonia (nr. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În măsura în care reclamantul a afirmat nedreptatea procedurii penale împotriva acestuia, în baza articolului 6 din Convenție, este suficient să se noteze că nu a justificat plângerea și nu a furnizat Registrului detalii privind presupusele deficiențe ale procedurii încurcate. În consecință, acesta ar trebui considerat ca fiind evident nefondat. În consecință, reclamațiile reclamanților formulate în temeiul articolului 6 din Convenție trebuie respinse în temeiul articolului 35 §§ § 1 și § 3 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție; restul cererii inadmisibil. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă