CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 12476/21 Maria ANDREICĂ și alții împotriva României și a altor două cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 26 martie 2024 ca comitet compus din: Tim Eicke, Președintele Armen Harutyunyan, Ana Maria Guerra Martins , judecători și Crina Kaufman , grefierul adjunct al secțiunii interioare având în vedere: depunerea cererilor împotriva României la Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către reclamanții enumerați în tabelul adăugat („reclamanții”), la diferitele date indicate în acest articol; după deliberare, hotărăște după cum urmează: La momentul depunerii cererii, reclamanții erau angajați ai Direcției pentru sănătate veterinară și siguranța alimentară („VHFSD”) din Vâlcea (prima și a doua cereri) și ai Bacău VHFSD (a treia cerere). Sindicatul care a inițiat procedura internă în numele reclamanților individuali ai primului și al doilea cererile sunt, de asemenea, solicitate Curții în aceste cereri, astfel cum sunt enumerate în tabelul anexat. În temeiul Legii nr. 153/2017 care reglementează cadrul salariilor publice și în urma intrării în vigoare a hotărârii guvernamentale nr. 917/2017 la 1 ianuarie 2018, a fost elaborat un raport de experți care a concluzionat că toți angajații VHFSD lucrează în condiții periculoase. Prin urmare, VHFSD a acordat unele dintre angajații săi alocațiile care corespund condițiilor de muncă periculoase; totuși, reclamanții au fost excluși, în urma cărora au inițiat procedurile interne. Reclamațiile reclamanților au fost în cele din urmă respinse: la 14 iulie 2020 de Curtea de Apel Pitești (prima cerere); la 6 mai 2020 de Curtea de Apel Pitești (a doua cerere) și la 16 decembrie 2021 de Curtea de Apel Bacău (a treia cerere). Instanțele de recurs au constatat că, în temeiul legii relevante, aceste alocații ar trebui acordate în cazuri excepționale limitate angajaților a căror salarii au ajuns la un nivel specific, astfel cum este prevăzut în lege. Ombudsmanul național a depus un recurs în interesul legii care solicită clarificare a chestiunii în măsura în care pare a exista o divergență în interpretarea dispozițiilor juridice relevante de către instanțele interne. În opinia Ombudsmanului, diferența de tratament între angajații care lucrau în condiții similare dificile este nejustificată. În decizia sa din 6 noiembrie 2019, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a confirmat existența acestei discriminări. În hotărârea sa privind recursul în interesul legii (decizia nr. 27/2020 din 26 octombrie 2020), Înaltul Curte de casă și Justiție (HCCJ) a stabilit că certificatele trebuie acordate în conformitate cu legea nr. 153/2017, și anume în legătură cu nivelurile progresive de salarii. HCCJ a confirmat că dispozițiile sunt discriminatorii, dar a considerat că, în măsura în care discriminarea a fost creată de lege, autoritățile judiciare nu au fost în măsură să o remedieze prin emiterea de decizii individuale contrazicând dispozițiile juridice. În plus, HCCJ a remarcat că un proiect de lege, care vizează acordarea alocațiilor tuturor angajaților care lucrează în condiții dificile, a fost așteptat în cadrul procedurii legislative în fața Parlamentului.Proiectul de lege menționat de HCCJ în decizia sa a fost adoptat ulterior ca Lege nr. 229 din 4 noiembrie 2020, scutirile fiind acordate începând de la intrarea în vigoare a legii modificate, și anume 1 decembrie 2020. Reclamanții s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 14 din convenție, precum și al articolului 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția, de discriminare din cauza practicii judiciare contradictorii ale instanțelor naționale de apel, având în vedere faptul că cererile lor de indemnități salariale care rezultă din activitatea lor în „condiții de muncă periculoase” au fost respinse, în timp ce colegii care lucrează în condiții similare au avut succes în cererile lor. În sfârșit, reclamanții se plângeau, de asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, de a fi privați de alocațiile salariale la care se presupune că au dreptul. EVALUAREA TRIBUNALULUI având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură decizie. Principiile generale aplicabile cauzelor privind deciziile conflictuale în practicile judiciare interne au fost adresate de Curtea din Lupeni Parohie Catolică Greacă și alții c. România [GC], nr. 76943/11, § 116, 29 noiembrie 2016, și Petrescu și alții c. România (dec.), nr. 31390/18 și altele 9, §§ 55 și 68, 7 martie 2023. Curtea constată că mecanismul prevăzut de legea internă pentru depășirea incoerenților în practicile judiciare interne a fost utilizat în mod eficient de Ombudsmanul național, care a invocat un recurs în interesul legii. În urma acestui recurs, în hotărârea sa nr. 27/2020 din 26 octombrie 2020, HCCJ a stabilit că certificatele trebuiau acordate în conformitate cu Legea nr. 153/2017, adică, în legătură cu nivelul progresiv al salariilor. În conformitate cu dreptul intern, interpretarea HCCJ a dispozițiilor juridice în cauză este obligatorie pentru toate instanțele interne numai după publicarea hotărârii extinse ale HCCJ în Jurnalul Oficial. O decizie pronunțată cu privire la un recurs în interesul legii nu poate modifica rezultatul cazurilor deja decise. 10. Ceea ce este important este că mecanismul național de depășire a acestor incoerențe a fost utilizat într-un timp relativ scurt (aproximativ trei ani, începând cu ianuarie 2018, atunci când legislația pe care reclamanții au bazat cererile lor a intrat în vigoare până la sfârșitul anului 2020, atunci când hotărârea HCCJ stabilește că certificatele ar trebui acordate în modul prevăzut de Legea nr. 153/2017 a fost adoptată), cu rezultatul că divergența a fost abordată (a se vedea Petrescu și alții , citat mai sus § 60). Deși hotărârile respingând cererile reclamanților în primele două cererile au fost furnizate înainte ca HCCJ să aibă posibilitatea de a da o interpretare uniformă a textelor juridice în cauză, de a obține coerență în interpretarea legii pot lua timp, iar perioadele de jurisprudență contradictorie pot fi, prin urmare, tolerate fără a submina siguranța juridică. 11. Toți reclamanții au beneficiat de proceduri adversare, în care au fost în măsură să aducă dovezi, iar argumentele lor au fost examinate în mod corespunzător de către instanțe. Concluziile acesteia și interpretarea lor a legii relevante nu pot fi considerate manifestament arbitrare sau irezonabile. 12. În ceea ce privește, în special, plângerea reclamanților individuali în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea remarcă că, în prezent, pretinsele lor drepturi pecuniare, care rezultă din recunoașterea susținută a fost lucrătoare în condiții periculoase, nu pot fi considerate ca având o bază suficientă în cazul intern Legea, deoarece, în momentul în care este relevant, instanța a dat interpretații diferite și chiar contradictorii cu privire la dispozițiile juridice relevante, care au determinat o jurisprudență divergentă și nerezolvată în această privință (Petrescu și alții, citate mai sus, § 69). Prin urmare, nu se poate susține că reclamanții au o posesie în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la momentul în care au fost luate deciziile atacate. De asemenea, având în vedere existența incertitudinii juridice, incompatibile cu conceptul de „jurisprudență stabilită”, în ceea ce privește rezultatul procedurii depuse de către solicitanți individuali, Curtea consideră că aceasta din urmă nu se poate spune că are nici o „așteptare legitima” (a se vedea mutatis mutandis Albu și alții c. România , nr. 34796/09 și altele 63, § 47, 10 mai 2012; și Petrescu și alții, citate mai sus, § 71). 13. Rezultă că reclamanții individuali nu au avut o posesie în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, plângerile lor conexe fiind, prin urmare, inadmisibile ca fiind incompatibile ratione materiae , în conformitate cu articolele 3 și 4 din Convenție. 14. Curtea remarcă, de asemenea, că, în ceea ce privește reclamantul sindical în a doua cerere, plângerile sale în temeiul articolului 14 din Convenție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 sunt incompatibile ratione personae , deoarece se referă la drepturile angajaților individuali (Kalfagiannis și Pospert c. Grecia (dec.), nr. 744335/14, §§ 51, 9 iunie 2020). 15. În sfârșit, Curtea consideră că, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, restul plângerilor individuale, fie nu îndeplinesc criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din Convenție sau nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților consacrate în Convenție sau în protocolele sale. Rezultă că această parte a cererilor trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se alăture cererilor; declară că cererile sunt inadmisibile. Adoptate în limba engleză și notificate în scris la 18 aprilie 2024. Nume de caz Lodged on Solicitant Anul de naștere Localitatea de Reședință Nationalitate Reprezentat de 12476/21 Andreică și alții v. România 20/02/2021 Maria ANDREICĂ 1959 Râmnicu Vâlcea Română Daniela-Lenuța BADEA 1967 Râmnicu Vâlcea Română Ștefan-Gabriel BADEA 1965 Râmnicu Vâlcea Română Nicolae BĂLCEA 1959 Drăgăgășani Română Valerica BOGDAN 1961 Râmnicu Vâlcea Române Florin BUTAN 1969 Râmnicu Vâlcea Constantin romanian DAIA 1961 Râmnicu Vâlcea Română Nicolae-cristian DICU 1978 Râmnicu Vâlcea Română Florin-Marius DOBROTĂ 1969 Râmnicu Vâlcea Română Mariană DOGARU 1980 Râmnicu Vâlcea Română Ofelia Simona FLOREA 1967 Râmnicu Vâlcea Română Maria-Irina GORGESCU 1983 Foleștii de Sus Română Carmen GHENCEA 1966 Râmnicu Vâlcea Română Elena-Ionela GHIORDUN 1959 Băile Govora Română Florea IONIȚĂ 1961 Râmnicu Vâlcea Română Casian-Sorinel LASCU 1972 Râmnicu Vâlcea Română Dana-Maria MANDOC 1979 Râmnicu Vâlcea Română Ion MARINESCU 1973 Râmnicu Vâlcea Română Aurora MURG 1963 Râmnicu Vâlcea Română Silviu-Constantin NEGRICA 1980 Armășești Română Aurel Marius ȘODOLESCU 1963 Horezu Română Ana-Maria POPA 1980 Râmnicu Vâlcea Română Aurel ȘTEFAN 1954 Dealu Alunișă Cristina TEODORESCU 1973 Râmnicu Vâlcea Ion TEODORESCU 1968 Râmnicu Vâlcea Rozana-Ermina TIRITEANU 1962 Râmnicu Vâlcea Română Laurențiu TRUȘCULETE 1977 Grădiștea Ion-Dan TUDOR 1969 Foleștii de Sus România Minodora VĂDUVA 1959 Râmnicu Vâlcea Română Margarita-Fabiola VARGA 1976 Râmnicu Vâlcea Română Ionela-Ileana VASILE 1970 Băile Govora Română Radu-Gabriel VASUT 1976 Râmnicu Vâlcea Română Iuliana VLĂDESCU 1980 Râmnicu Vâlcea Română Georgiana ZIDĂRESCU 1980 Râmnicu Vâlcea Română SINDICATUL SINCEA 2004 RâmnicuVâlcea Română Dragomir RUS 27466/21 Ghellman și Sindicatul SINVET v. România 20/05/2021 Raluca-Alise GHELLMAN 1979 Râmnicu Vâlcea Română SINDICATUL SINCEA 2004 RâmnicuVâlcea Română Dragomir Râmnicu Streja și alții v. România 10/08/2022 Gabriel STREJA 1962 Bacău Romanian Aurelia BÂZNĂ 1961 Bacău Romană Cristina-Violeta CĂLUIANU 1967 Bacău Romană Liliana CHRIAC 1969 Berești-Bistrița Romană Sabina DOBREANU 1977 Bacău Romană Minodora NĂSTASĂ 1965 Bacău Romană Iuliana SION 1965 Bacău Romană Adriana STREJA 1965 Bacău Romană Dragomir Iulian RUSU
Application no. 12476/21
Maria ANDREICĂ and Others against Romania
and 2 other applications
(see list appended)
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 26
March 2024 as a Committee composed of:
Tim Eicke,
President
,
Armen Harutyunyan,
Ana Maria Guerra Martins
, judges
,
and Crina Kaufman,
Acting Deputy Section Registrar
,
Having regard to:
the applications against Romania lodged with the Court under Article
34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by the applicants listed in the appended table (“the applicants”),
on the various dates indicated therein;
Having deliberated, decides as follows:
1.
At the time of the lodging of the application, the applicants were employees of the Veterinary Health and Food Safety Directorate (“the VHFSD”) in Vâlcea (first and second applications), and of the Bacău VHFSD (third application). The trade union having initiated the domestic proceedings in the name of the individual applicants of the first and the second
applications is also applicant to the Court in those applications, as listed in the appended table.
2.
Under Law no. 153/2017 regulating the public salaries framework and following the entry into force of Government decision no. 917/2017 on 1
January 2018, an expert report was produced which concluded that all the employees of the VHFSD were working in dangerous conditions. The VHFSD subsequently awarded some of its employees the allowances corresponding to dangerous working conditions; however, the applicants were excluded, following which they initiated domestic proceedings. The individual applicant in the second application also claimed an additional salary increase of 12,5% in relation to her activity as inspector.
3.
The applicants’ claims were finally dismissed: on 14 July 2020 by the Pitești Court of Appeal (first application); on 6 May 2020 by the Pitești Court of Appeal (second application) and on 16 December 2021 by the Bacău Court of Appeal (third application). The courts of appeal found that pursuant to the relevant law, such allowances were to be awarded in exceptional cases limited to employees whose salaries had reached a specific level as set out in the Law.
4.
The national Ombudsman lodged an appeal in the interests of the law seeking clarification of the matter in so far as there appeared to be a divergence in the interpretation of the relevant legal provisions by the domestic courts. In the Ombudsman’s view, the difference in treatment between employees who had been working in similarly difficult conditions was unjustified. The existence of such discrimination had been confirmed by the National Council for Combating Discrimination in its decision of 6
November 2019.
5.
In its judgment on the appeal in the interests of the law (judgment no.
27/2020 of 26 October 2020) the High Court of Cassation and Justice (HCCJ) established that the allowances were to be granted as prescribed by Law no. 153/2017, namely in connection with progressive levels of salaries. The HCCJ confirmed that the provisions were discriminatory but considered that in so far as that discrimination had been created by the law, the judiciary authorities were not in a position to remedy it by issuing individual decisions contradicting the legal provisions. Furthermore, the HCCJ noted that a draft law, aimed at granting allowances to all employees working in difficult conditions, was pending in the legislative procedure before Parliament. The draft law mentioned by the HCCJ in its decision was subsequently passed as Law no.
229 of 4 November 2020, the allowances being granted starting from the entry into force of the amended law, namely 1 December 2020.
6.
The applicants complained, under Article 6 § 1 and Article 14 of the Convention, and Article 1 of Protocol No. 12 to the Convention, of discrimination due to the conflicting judicial practice of the domestic appellate courts, having regard to the fact that their claims for salary allowances arising from their working in “dangerous working conditions” had been dismissed while colleagues working in similar conditions had been successful in their claims. Finally, the applicants also complained, under Article 1 of Protocol no. 1 to the Convention, of being deprived of the salary allowances to which they were allegedly entitled.
7.
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single decision.
8.
The general principles applicable to cases concerning conflicting decisions in domestic judicial practice have been referred to by the Court in
Lupeni Greek Catholic Parish and Others v. Romania
[GC], no.
76943/11, §
116, 29 November 2016, and
Petrescu and Others v.
Romania
(dec.), nos.
31390/18 and 9 others, §§ 55 and 68, 7 March 2023.
9.
The Court finds that the mechanism provided by the domestic law for overcoming inconsistencies in domestic judicial practice has been used effectively by the national Ombudsman, who brought an appeal in the interests of the law. Following that appeal, in its judgment no. 27/2020 of 26
October 2020, the HCCJ established that the allowances were to be granted in accordance with Law no. 153/2017, that is, in connection with progressive levels of salaries. In accordance with the domestic law, the HCCJ’s interpretation of the legal provisions in question is binding on all the domestic courts only after the publication of the HCCJ’s extensive decision in the Official Gazette. A decision delivered on an appeal in the interests of the law cannot alter the outcome of cases already decided.
10.
What is important is that the national mechanism for overcoming these inconsistencies was used within a relatively short time (approximately three years, from January 2018, when the legislation on which the applicants based their claims entered into force until late 2020, when the HCCJ’s decision establishing that the allowances were to be granted in the manner prescribed by Law no. 153/2017 was adopted), with the result that the divergence was accommodated (see
Petrescu and others
, cited above, § 60). Although the judgments dismissing the applicants’ claims in the first two
applications were given before the HCCJ had had the opportunity to give a uniform interpretation of the legal texts in issue, achieving consistency in the interpretation of the law may take time, and periods of conflicting case
‑
law may therefore be tolerated without undermining legal certainty.
11.
All the applicants had the benefit of adversarial proceedings, in which they were able to adduce evidence, and their arguments were properly examined by the courts. The latter’s conclusions and their interpretation of the relevant law cannot be regarded as manifestly arbitrary or unreasonable.
12.
As regards, in particular, the individual applicants’ complaint under Article 1 of Protocol no. 1 to the Convention, the Court notes that, in the present cases, their alleged pecuniary entitlements, deriving from the claimed recognition of having worked in dangerous conditions, cannot be regarded as having a sufficient basis in domestic case
‑
law, since at the relevant time the courts gave varying and even conflicting interpretations of the relevant legal provisions, resulting in a divergent, unsettled case-law on the matter (
Petrescu and Others,
cited above, § 69). As a consequence, it cannot be argued that these applicants had a possession within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 at the time when the contested decisions were given. Likewise, given the existence of legal uncertainty, incompatible with the concept of “settled case-law”, regarding the outcome of the proceedings brought by the individual applicants, the Court considers that the latter cannot be said to have had a “legitimate expectation” either (see,
mutatis mutandis
,
Albu and Others v. Romania
, nos. 34796/09 and 63 others, § 47, 10 May 2012; and
Petrescu and Others,
cited above, § 71).
13.
It follows that the individual applicants did not have a possession within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1, their related complaints being therefore inadmissible as being incompatible
ratione materiae
, in accordance with Article
35
§§
3 and 4 of the Convention.
14.
The Court further notes that, as regards the trade union applicant in the second application, its complaints under Article 14 of the Convention, Article 1 of Protocol no. 1 to the Convention and Article 1 of Protocol no.
12 are incompatible
ratione personae
, since they concern rights of the individual employees (
Kalfagiannis and Pospert v. Greece
(dec.), no. 74435/14, §§
49
‑
51, 9 June 2020).
15.
Finally, the Court considers that, in the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, the remaining complaints of the individual applicants either do not meet the admissibility criteria set out in Articles 34 and 35 of the Convention or do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms enshrined in the Convention or the Protocols thereto.
It follows that this part of the applications must be rejected in accordance with Article
35 §
4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Decides
to join the applications;
Declares
the applications inadmissible.
Done in English and notified in writing on 18 April 2024.
Crina Kaufman
Tim Eicke
Acting Deputy Registrar
President
Appendix
List of cases:
No.
Application no.
Case name
Lodged on
Applicant
Year of Birth
Place of Residence
Nationality
Represented by
1.
12476/21
Andreică and Others v.
Romania
20/02/2021
Maria ANDREICĂ
1959
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Daniela-Lenuța BADEA
1967
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Ștefan-Gabriel BADEA
1965
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Nicolae BOCIU
1959
Drăgășani
Romanian
Valerica BOGDAN
1961
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Florin BUTAN
1969
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Constantin DAIA
1961
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Nicolae-Cristian DICU
1978
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Florin-Marius DOBROTĂ
1969
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Marian DOGARU
1980
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Ofelia Simona FLOREA
1967
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Maria-Irina GEORGESCU
1983
Foleștii de Sus
Romanian
Carmen GHENCEA
1966
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Elena-Ionela
1959
Băile Govora
Romanian
Florea IONIȚĂ
1961
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Casian-Sorinel LASCU
1972
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Dana-Maria MANDOC
1979
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Ion MARINESCU
1973
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Aurora MURG
1963
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Silviu-Constantin NEGRICEA
1980
Armășești
Romanian
Aurel Marius ȘODOLESCU
1963
Horezu
Romanian
Ana-Maria POPA
1980
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Aurel ȘTEFAN
1954
Dealu Aluniș
Romanian
Cristina TEODORESCU
1973
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Ion TEODORESCU
1968
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Rozana-Ermina TIRITEANU
1962
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Laurențiu TRUȘCULETE
1977
Grădiștea
Romanian
Ion-Dan TUDOR
1969
Foleștii de Sus
Romanian
Minodora VĂDUVA
1959
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Margarita-Fabiola VARGA
1976
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Ionela-Ileana VASILE
1970
Băile Govora
Romanian
Radu-Gabriel VASUT
1976
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Iuliana VLĂDESCU
1980
Râmnicu Vâlcea
Romanian
Georgiana ZIDĂRESCU
1980
Râmnicu Vâlcea
Romanian
2004
RâmnicuVâlcea
Romanian
Iulian Dragomir RUSU
2.
27466/21
Ghellman and Sindicatul SINVET v.
Romania
20/05/2021
Raluca-Alisa GHELLMAN
1979
Râmnicu Vâlcea
Romanian
2004
RâmnicuVâlcea
Romanian
Iulian Dragomir RUSU
3.
40130/22
Streja and Others v.
Romania
10/08/2022
Gabriel STREJA
1962
Bacău
Romanian
Aurelia BÂZNĂ
1961
Bacău
Romanian
Cristina-Violeta CĂLUIANU
1967
Bacău
Romanian
Liliana CHIRIAC
1969
Berești-Bistrița
Romanian
Sabina
1977
Bacău
Romanian
Minodora NĂSTASĂ
1965
Bacău
Romanian
Iuliana SION
1965
Bacău
Romanian
Adriana STREJA
1965
Bacău
Romanian
Iulian Dragomir RUSU