AGRO-B SPOL. S R.O. v. THE CZECH REPUBLIC

Reclamantul, Agro-B, spol. s r.o. este o companie cehă cu scaunul său în Kardašova δečice. A fost reprezentat în fața Curții de către dna S. Sobolová, avocat care practică la Praga. Guvernul interzis a fost reprezentat de agentul lor, dl V.A. Schorm, de la Ministerul Justiției. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 decembrie 1999, societatea reclamantă a creat o societate mixtă de stocuri „AGRO-D, a.s.” care a fost înscrisă în Registrul Companiilor la 4 ianuarie 2000. La 25 ianuarie 2000, societatea reclamantă a afirmat să își investească bunurile imobiliare ale căror valoare a fost estimată la CZK 34.509.880 (1.225.117 EUR), ca investiție necash în capitalul societății mixte. Valoarea investiției sale a fost împărțită, în scopul contabilității, în trei părți, atunci când CZK 10 000 000 (355 000 000 EUR) a fost rezervată ca capital social (základni kapitál), CZK 2.0 000 000 EUR (71 000 EUR) ca fond de garanție (rezervní fond) și partea rămasă a CZK 22 509 880 (799 111 EUR) a fost plasată pe alte fonduri de capital. La 12 iulie 2001, biroul de finanțare Jindřichćv Hradec (finanční úřad) perceput pe impozitul de transfer imobiliar al societății reclamante de la CZK 1.246.220 (44.241), baza de evaluare fiind stabilită la CZK 24.924.400 (885.005 EUR), calculată din valoarea bunurilor imobile care nu au fost înregistrate ca capital înregistrat. La 1 martie 2002, Departamentul de Finanțare České Budějovice (finanční ředitelství) a respins apelul societății reclamante din următoarele motive: „În temeiul articolului 20 alineatul (6) litera (e) investițiile în societăți sau cooperative sunt scutite de plata impozitului pe donatori și a taxei de transfer imobiliar în temeiul dispozițiilor juridice relevante, adică. A doua parte a Codului Comercial, care nu recunoaște nicio altă investiție decât cea din capitalul social, în contrast cu procedura de contabilizare ... În plus, este clar de la art. 60 alineatul (1) din Legea privind gestionarea investițiilor efectuate înainte de crearea unei societăți, că numai investițiile în capitalul social al societății trebuie considerate ca investiții în societate ... Ținând cont de faptul că [Legea privind taxa] scuti de la plata taxelor doar investițiile în societate, folosind termenul de „investiții”, astfel cum este definit în Codul Comercial, scutirea nu se referă decât la investițiile care crește capitalul social al societății. Alte investiții ... care nu majorează capitalul social sunt responsabile de impozitul de transfer imobiliar. ... În hotărârea sa nr. 15 Ca 671/97-18 și Curtea Constituțională în decizia sa nr. III. ÚS 31/2000 au afirmat că o investiție ... La 17 iulie 2002, Curtea Regională České Budějovice (krajský soud) a respins acțiunea administrativă a societății reclamante împotriva constatării ordinului fiscal, în special faptul că, din moment ce societatea reclamantă a investit în societatea mixtă, proprietatea imobilă în ansamblul său și nu partea sa corespunzătoare capitalului social al societății mixte, diferența dintre valoarea totală a bunurilor investite și valoarea bunurilor investite în capitalul înregistrat constituie baza pentru impozitul de transfer imobiliar. Aplicarea interpretării sistematice și teleologice a concluzionat că art. 20 alineatul (6) litera (e) din Legea impozitării acoperă doar investiții care au crescut capitalul social. Curtea a susținut, de asemenea, că faptul că societatea mixtă nu ar putea avea capitalul social la dispoziția sa - în contravenție cu celelalte active - a fost luată în considerare în evaluarea fiscală. Curtea a considerat irelevantă trimiterea societății reclamante la secțiunea 163a din Codul Comercial că transferul de bunuri imobile către o societate mixtă de stocuri diferă de aceeași operațiune care implică alte societăți. În hotărârea sa, Curtea Regională a făcut trimitere la hotărârea Curții Constituționale nr. III. ÚS 31/2000 din 18 mai 2000. La 4 octombrie 2002, societatea reclamantă a depus un recurs constituțional (ústavní stížnost) care a susținut o încălcare a articolelor 2 § 2, 11 § 5, 26 § 1 și 36 §§ 1 și 2 din Carta drepturilor și libertăților fundamentale (Lintina základních práv a svobod). La 23 iunie 2004, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a respins recursul, susținând motivele pe care autoritățile administrative și judiciare le-au bazat deciziile. Acesta s-a referit la avizul Ministerului Finanțelor, care a citit, printre altele, după cum urmează: „Directorul Departamentului de Imposto Immobilier al Ministerului Finanțelor, la cererea Curții Constituționale, a susținut că interpretarea secțiunilor 58 și 59 din Codul Comercial poate permite concluzia că termenul de investiții înseamnă proprietatea unui partener pe care îl angajează să o investiască în societate ... Totalul investițiilor monetare și nemonetare ale partenerilor societății constituie capitalul social care, în ceea ce privește menținerea contabilă, reprezintă un debit contabil. Exact, este imobiliarul partenerilor investit în societate, formând, după transferul proprietății, capitalul social, care constituie investiția în temeiul articolului 20 alineatul (6) litera (e) din Legea fiscală .... Prin urmare, Ministerul Finanțelor este de părere că investiția în societatea care a fost scutită de plată a taxei de transfer imobiliar în temeiul Legii de impozitare (de atunci în vigoare) a fost doar investiția exprimată în valoare în capitalul social. ... Ministerul s-a referit, de asemenea, la ... avizul anumitor instanțe, de exemplu hotărâri ale Curții Municipale de Praga nr. 28 Ca 362-97-44, din Curtea Regională Ústí nad Labem nr. 15 Ca 671/97, din Curtea Regională Ostrava nr. 22 Ca 230/2001-26, Curtea Regională Brno nr. 29 Ca 525/2000-39 publicată în ASPI sau în buletinuri profesionale ... Curtea Constituțională a adoptat un aviz concordant în hotărârile sale nr. III. ÚS 31/2000 și nr. II. ÚS 184/2000. Potrivit Ministerului, legislația fiscală și interpretarea acesteia sunt accesibile publicului, clar definite și coerente și atât de previzibile.” Curtea Constituțională a susținut că impunerea impozitului este în conformitate cu Constituția, așa cum se bazează pe lege. În plus, după motivarea atentă a deciziilor lor, nu se poate spune că autoritățile fiscale au aplicat legea arbitrar. Curtea a considerat irelevantă trimiterea societății reclamante la punctul 163a din Codul Comercial că regimul fiscal aplicabil societăților bogate comune diferă de cel aplicat societăților de răspundere limitată. În temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (a) taxa de transfer imobiliar este plătită la transferul unei imobiliare efectuate în schimbul plății. Secțiunea 10a prevede că baza impozitului de transfer imobiliar este prețul stabilit în temeiul dispozițiilor juridice relevante în ziua achiziției imobiliare, chiar dacă prețul convenit între părți este mai mic decât prețul legal stabilit. Secțiunea 20 alineatul (6) litera (e) prevede, printre altele, că investițiile în societăți sau cooperative în temeiul unei legi speciale, adică a doua parte a Codului Comercial, sunt scutite de plata impozitului pe donații și a taxei de transfer imobiliar. Secțiunea 20 alineatul (6) litera (e) prevede, printre altele, că investițiile în capitalul înregistrat al societăților sau cooperativelor în temeiul unei legi speciale, adică. A doua parte a Codului Comercial, este scutită de plată a impozitului pe cadouri și a taxei de transfer imobiliar. Secțiunea 58 prevede, printre altele, că capitalul social al unei societăți constă în totalul investițiilor monetare și nemonetare ale partenerilor săi în capitalul social. În conformitate cu secțiunea 59 alineatul (1), investițiile unui partener în societate sunt suma totală a contribuției sale monetare și a oricărei alte investiții evaluabile în termeni monetari pe care partenerul le angajează să le investească în societate. Secțiunea 60 alineatul (1) prevede, printre altele, că titlul de proprietate la bunuri imobiliare este achiziționat de societatea la înregistrarea titlului de proprietate în Registrul Terenului pe baza unei declarații scrise de partea în cauză, la care sunt adăugate semnături oficial autentificate. În temeiul articolului 163a alineatul (1), prețul de emitere a unei acțiuni este suma la care o societate a emis acțiuni. Prețul de emisiune nu poate fi mai mic decât valoarea nominală a unei acțiuni. Al doilea paragraf prevede, printre altele, că, dacă prețul de emitere a unei acțiuni este mai mare decât valoarea nominală, diferența constituie o primă a acțiunilor. În temeiul celui de-al treilea alineat, diferența dintre valoarea investițiilor nemonetare și valoarea nominală a acțiunilor care urmează să fie emise acționarului ca fiind o primă a acțiunilor, cu condiția ca statutul societății, articolele de asociere sau o decizie a adunării generale să nu precizeze faptul că diferența sau o parte din acestea trebuie plătită abonatului sau că aceasta va fi considerată un fond de garanție. În sensul articolului 20 alineatul (6) litera (e) din Legea privind impozitarea, instanța a susținut că numai investițiile care majorează capitalul social al societății nu sunt scutite de plata impozitului în temeiul articolului 20 alineatul (6) litera (e) din Legea privind impozitarea. Curtea a declarat că art. 59 alineatul (1) din Codul Comercial definește investițiile unui partener ca suma totală a contribuției sale monetare și orice altă investiție evaluabilă în termeni monetari pe care partenerul le angajează să le investiască în societate. Capitalul înregistrat este apoi definit ca totalul investițiilor monetare și non monetare ale partenerilor în capitalul înregistrat. Secțiunea 20 alineatul (6) litera (e) din Legea privind impozitarea scutirii de plată a investițiilor fiscale în dovadă în societăți sau cooperative în conformitate cu dispozițiile juridice relevante, adică a doua parte a Codului Comercial. Prin urmare, Codul Comercial nu prevede nicio altă investiție decât cea în capitalul înregistrat, în contradicție cu normele contabile. Având în vedere faptul că Legea fiscală scutie de plata impozitelor doar investițiile într-o societate în cazul utilizării termenului de investiții, astfel cum este definit în Codul Comercial, scutirea se aplică numai investițiilor care majorează capitalul social al societății. Curtea a susținut că terminologia utilizată de legislatorul din secțiunea 20(6) litera (e) din Codul Comercial nu era echivocată. Legislatorul a utilizat termenul de investiții nemonetare, care poate fi exceptat numai de la plata impozitului, în sensul atât al investițiilor unui partener, cât și, în același timp, a întregii substanțe ale investițiii, adică nu numai partea care constituie investițiile partenerului, ci și partea care a fost considerată drept primă pentru acțiuni. Legea impozitării nu a fost specificată, până la 1 iunie 2001, care dintre cele două sensuri ale investițiii trebuia să fie utilizate de art. 20 alineatul (6) litera (e). Curtea a constatat în legătură cu litigiile înainte de modificarea din iunie 2001 că scutirea de la plata taxei de transfer imobiliar a aplicat numai unei investiții în capitalul înregistrat al unei societăți. În acest caz, impozitul privind transferul imobiliar nu va fi perceput. Curtea, care aplică versiunea în vigoare înainte de iunie 2001, a constatat că scutirea de la plata impozitului privind transferul imobiliar nu a aplicat decât investițiilor într-o societate în sensul Codului comercial. Numai investițiile care ar trebui să crească capitalul social ar putea fi scutite de plata impozitului privind transferul imobiliar. Investițiile care nu au crescut capitalul imobiliar sunt obligatorii de impozitare. Instanțele interne au considerat că impozitul privind transferul imobiliar a trebuit să fie plătit în cazul investițiilor în societăți care nu fac parte din capitalul imobiliar.

The applicant, Agro-B, spol. s r.o. is a Czech company with its seat in Kardašova Řečice. It was represented before the Court by Ms S. Sobolová, a lawyer practising in Prague. The respondent Government were represented by their Agent, Mr V.A. Schorm, from the Ministry of Justice. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 16 December 1999 the applicant company created a joint stock company “AGRO-D, a.s.” which was entered in the Companies Register on 4 January 2000. On 25 January 2000 the applicant company affirmed to invest its real estate, the value of which was estimated at CZK 34,509,880 (EUR 1,225,117), as a non-cash investment in the joint stock company’s capital. The value of its investment was divided, for the purposes of accounting, into three parts, when CZK 10,000,000 (EUR 355,050) was booked as a registered capital (základní kapitál), CZK 2,000,000 (EUR 71,000) as a guarantee fund (rezervní fond) and the remaining part of CZK 22,509,880 (EUR 799,111) was placed on other capital funds. On 12 July 2001 the Jindřichův Hradec Finance Office (finanční úřad) levied on the applicant company real estate transfer tax of CZK 1,246,220 (EUR 44,241), the base of assessment being fixed at CZK 24,924,400 (EUR 885,005), calculated from the value of the immovable property which had not been booked as a registered capital. On 1 March 2002 the České Budějovice Finance Department (finanční ředitelství) dismissed the applicant company’s appeal on the following grounds: “Under section 20(6)(e) investment into companies or cooperatives shall be exempted from payment of gift tax and real estate transfer tax under the relevant legal provisions, i.e. the Second Part of the Commercial Code, which does not recognise any other investment than that in the registered capital, in contrast to the book-keeping procedure ... Moreover, it is clear from section 60(1) of the Taxation Act concerning the management of investments made prior to the creation of a company, that only investments into the company’s registered capital are to be considered as investments into the company ... Bearing in mind that the [Taxation Act] exempts from payment of tax only investments into the company, using the term of ‘investment’ as defined in the Commercial Code, the exemption only concerns those investments which increase the company’s registered capital. Other investments ... which do not increase the registered capital are liable to real estate transfer tax. ... It is to be added that e.g. the Ústí nad Labem Regional Court in its judgment no. 15 Ca 671/97-18 and the Constitutional Court in its decision no. III. ÚS 31/2000 affirmed that an investment ... within the meaning of section 20(6)(e) of the Taxation Act is an investment to the registered capital.” On 17 July 2002 the České Budějovice Regional Court (krajský soud) dismissed the applicant company’s administrative action against the tax order finding, in particular, that since the applicant company had invested to the joint stock company the immovable property in its entirety and not its part corresponding to the joint stock company’s registered capital, the difference between the total value of the invested property and the value of the property invested to the registered capital had constituted the base for the real estate transfer tax. Applying systematic and teleological interpretation it concluded that section 20(6)(e) of the Taxation Act covered only investments that increased the registered capital. The court further held that the fact that the joint stock company could not have the registered capital at its disposal - contrary to its other assets – was precisely taken into account in the tax assessment. The court found irrelevant the applicant company’s reference to section 163a of the Commercial Code that the transfer of immovable property to a joint stock company differed from the same operation involving other companies. In its judgment, the Regional Court made reference to the Constitutional Court’s judgment no. III. ÚS 31/2000 of 18 May 2000. On 4 October 2002 the applicant company lodged a constitutional appeal (ústavní stížnost) alleging a violation of Articles 2 § 2, 11 § 5, 26 § 1 and 36 §§ 1 and 2 of the Charter of Fundamental Rights and Freedoms (Listina základních práv a svobod). On 23 June 2004 the Constitutional Court (Ústavní soud) dismissed the appeal, endorsing the reasons on which the administrative and judicial authorities had based their decisions. It referred to the Ministry of Finance’s opinion which read, inter alia, as follows: “The Director of the Department of Real Estate Tax of the Ministry of Finance, upon the Constitutional Court’s request, submitted that the interpretation of sections 58 and 59 of the Commercial Code may allow a conclusion that the term of investment means property of a partner which he or she undertakes to invest in the company ... The total of the company’s partners’ monetary and non-monetary investments constitutes the registered capital which, in terms of book-keeping, is an accounting debit. Precisely, it is the partners’ real estate invested in the company, forming, after the transfer of the ownership, the registered capital, which constitutes the investment under section 20(6)(e) of the Taxation Act .... The Ministry of Finance is therefore of the opinion that the investment into the company which was exempted from payment of real estate transfer tax under the Taxation Act [then in force] was only the investment valuably expressed in the registered capital. ... The Ministry also referred to the ... opinion of certain courts, e.g. judgments of the Prague Municipal Court no. 28 Ca 362-97-44, of the Ústí nad Labem Regional Court no. 15 Ca 671/97, of the Ostrava Regional Court no. 22 Ca 230/2001-26, the Brno Regional Court no. 29 Ca 525/2000-39 which are published in ASPI, or in professional bulletins ... The Constitutional Court adopted a concordant opinion in its decisions no. III. ÚS 31/2000 and no. II. ÚS 184/2000. According to the Ministry, the tax legislation and its interpretation is accessible to the public, clearly defined and consistent, and so foreseeable.” The Constitutional Court held that the imposition of tax was in conformity with the Constitution as it was based on the law. It further held that having carefully reasoned their decisions, it could not be said that the fiscal authorities had applied the law arbitrarily. The court found irrelevant the applicant company’s reference to section 163a of the Commercial Code that the taxation regime applicable to joint stock companies differed from that which applied to limited liability companies. Under section 9(1)(a) real estate transfer tax is payable on the transfer of an estate carried out in return for payment. Section 10a provides that the real estate transfer tax base is the price established under the relevant legal provisions on the day of the acquisition of the estate, even if the price agreed between the parties is lower than the legally established price. Section 20(6)(e) provided, inter alia, that investments into companies or cooperatives under a special law, i.e. the Second Part of the Commercial Code, shall be exempted from payment of gift tax and real estate transfer tax. Section 20(6)(e) provides, inter alia, that investments into the registered capital of companies or cooperatives under a special law, i.e. the Second Part of the Commercial Code, shall be exempted from payment of gift tax and real estate transfer tax. Section 58 provides, inter alia, that a company’s registered capital consists of the total of its partners’ monetary and non-monetary investments in the registered capital. Under section 59(1), a partner’s investment in the company shall be the total sum of his or her monetary contribution and any other investment appraisable in monetary terms which the partner undertakes to invest in the company. Section 60(1) provides, inter alia, that ownership title to real estate is acquired by the company upon the recording of the ownership title in the Land Registry on the basis of a written declaration by the party concerned, to which are appended officially authenticated signatures. Under section 163a(1) the issue price of a share is the sum at which a company issued shares. The issue price cannot be lower than the nominal value of a share. The second paragraph provides, inter alia, that if the issue price of a share is higher than its nominal value, the difference constitutes a share premium. Under the third paragraph, the difference between the value of non-monetary investment and the nominal value of shares which are to be issued to the shareholder as consideration, is considered as a share premium, providing that the company’s statute, articles of association or a decision of the general meeting do not specify that that difference or part thereof is to be paid to the subscriber, or, that it is to be considered as a guarantee fund. The court held that if the claimant’s investment had not been intended to increase the company’s registered capital, it could not be considered as an investment within the meaning of section 20(6)(e) of the Taxation Act. The court held that only investments that increase a company’s registered capital are exempt from payment of tax under section 20(6)(e) of the Taxation Act. The court stated that section 59(1) of the Commercial Code defines the investment of a partner as the total sum of his or her monetary contribution and any other investment appraisable in monetary terms which the partner undertakes to invest in the company. The registered capital is then defined as the total of the partners’ monetary and non-monetary investments in the registered capital. Section 20(6)(e) of the Taxation Act exempts from payment of gift tax investments into companies or cooperatives under the relevant legal provisions, i.e. the Second Part of the Commercial Code. It follows that the Commercial Code does not provide for any other investment than that into the registered capital, contrary to accounting rules. Taking into account that the Taxation Act exempts from payment of taxes only investments into a company when using the term of investment as defined by the Commercial Code, the exemption applies only to the investments which increase the company’s registered capital. The court held that the terminology used by the legislator in section 20(6)(e) of the Commercial Code was not equivocal. The legislator used the term of non-monetary investment, which can only be exempted from payment of tax, in meaning both the investment of a partner and, at the same time, the whole substance of the investment, i.e. not only the part which constitutes the partner’s investment but also the part which was considered as a share premium. The Taxation Act had not specified, until 1 June 2001, which of the two meanings of the investment had to be used by section 20(6)(e). The court found in relation to litigation prior to the change in June 2001 that the exemption from payment of real estate transfer tax only applied to an investment into the registered capital of a company. In that case, the real estate transfer tax will not be levied. The court, applying the version in force before June 2001, found that the exemption from payment of real estate transfer tax only applied to investment into a company within the meaning of the Commercial Code. Only those investments which were to increase the registered capital could be exempted from payment of real estate transfer tax. Investments which did not increase the registered capital are liable to tax. The domestic courts held that real estate transfer tax had to be paid on investments into companies that did not form part of the registered capital.