AFFAIRE FOUNTIS ET AUTRES c. GRÈCE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

03.02.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE FOUNTIS ET AUTRES c. GRÈCE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

În cauza Fountis și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, Elisabeth Steiner, George Nicolaou, judecători și Andrei Wampach, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 ianuarie 2011, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 40049/08) îndreptată împotriva Republicii Elene și din care treizeci și trei de resortisanți, ale căror nume figurează în anexă ( 2008 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Yermani, auditor la Consiliul juridic al statului. La 5 noiembrie 2009, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul 14, cererea a fost atribuită unui comitet. privind organizarea transportului urban din capitala capitalei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În conformitate cu această lege, EAS a fost dizolvat și personalul său concediat. În plus, legea prevedea că serviciile de transport cu autobuzul vor fi prestate până la 31 decembrie 2006 de către întreprinderile de transport (denumite în continuare SEP) A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:2002:291, punctul 66. % din profiturile exploatației până la 31 decembrie 2006, cu condiția de a depune în prealabil suma de 1 000 000 drahme (2 935 EUR). Reclamanții menționați la nr. 1-12, 20 și 23-33, precum și rudele celorlalte recurente au achiziționat jumătate din autobuz, în conformitate cu dispozițiile noii legi. În urma alegerilor parlamentare din 10 octombrie 1993, noul guvern a decis că funcționarea defectuoasă a transportului public cauzează o tulburare semnificativă a vieții sociale și economice a locuitorilor bazinului Attic. Prin lege n 2175/1993, a fost instituită o persoană juridică de drept privat sub forma unei societăți anonime sub tutela statului, numită "organismul de transport urban din Atena" ( Autobuzele SM la OASA, acționarii SM au avut obligația de a le păstra și de a le pune în circulație (art. 3). Toate SM au fost plasate sub controlul statului fără ca acesta să plătească nicio compensație foștilor acționari ai acestora. Procedura în litigiu la 20 decembrie 1996, reclamanții menționați la nr. 1-12, 20 și 23-30, precum și D. Valsamis, soțul recurentei indicat la nr. 13, C. Mountakis, tatăl recurentei indicat la nr. 19, N. Karavysis, soțul reclamantei indicat la nr. 21, și D. Mandarakas, soțul recurentei indicat la nr. 22, au sesizat instanțele administrative cu o acțiune în despăgubire împotriva statului. C. Mountakis a decedat la 14 iulie 1998. D. Valsamis la 21 septembrie 1998. La 31 decembrie 1998, Tribunalul Administrativ de Primă Instanță din Atena a respins acțiunea ca neîntemeiată (Decizia nr. 13163/1998). La 27 mai 1999, persoanele menționate la alineatul (5) au răspuns la apel. Numele celor două persoane care erau decedate între timp erau pe lista apelanților. La 29 noiembrie 2002, Curtea de Apel din Atena a respins apelul (hotărârea nr. 5144/2002). Între timp, la 4 iunie 2002, N. Karavysis a decedat. 10. La 19 iunie 2003, persoanele menționate la alineatul (5) s-au ocupat de casare. Numele persoanelor decedate se numărau încă printre persoanele care formează recursul. Cazul este încă în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat. 11. La 22 noiembrie 2008, D. Mandarakas a decedat. CU PRIVIRE LA DREPTUL PRELIMINAR DE REEVABILITATE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE RECERANȚII PRIVIND N 13, 19, 21, 22, 31, 32 și 33 12. Curtea amintește că toți reclamanții ridică obiecțiuni cu privire la durata procedurii și la lipsa unei căi de atac interne efective în această privință, precum și cu privire la dreptul acestora la respectarea bunurilor lor. În ceea ce privește recurentele indicate la nr. 13, 19, 21 și 22 13. Guvernul afirmă că recurentele menționate la 13, 19, 21 și 22 (părinții D. Valsamis, C. Mountakis, N. Karavysis și, respectiv, D. Mandarakas) nu au calitatea de victimă, deoarece nu și-au dovedit calitatea de moștenitoare a defuncților și nu au solicitat în niciun moment continuarea procedurii în litigiu pentru a dobândi calitatea de părți la litigiu în fața instanțelor interne. 14. Recurentele în cauză susțin că sunt moștenitoare ale defuncților și că, prin urmare, ele au urmat tuturor drepturilor și obligațiilor acestora. În acest sens, ele furnizează certificate care le desemnează drept cele mai apropiate rude ale defuncților. 15. Curtea amintește că art. 34 din convenție prevede că aceasta din urmă trebuie să se aplice. (...) poate fi confiscată de orice persoană fizică (...) care se pretinde a fi victima unei încălcări de către una dintre Înaltele P ă r i contractante a drepturilor recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (...) Prin urmare, pentru a îndeplini condițiile prevăzute de această dispoziție, orice solicitant trebuie să fie în măsură să demonstreze că este vizat personal de încălcarea sau încălcările convenției pe care le invocă. În această privință, noțiunea de victimă trebuie, în principiu, interpretată în mod autonom și independent de noțiunile interne, cum ar fi cele privind interesul sau calitatea pentru a acționa (a se vedea, printre altele, Sanles Sanles c. Spania (dec.), nr. 48335/99, CEDO 2000-XI 16. Curtea a admis în repetate rânduri că persoanele mai mult sau mai puțin apropiate înlocuiesc reclamantul care a urmat întreaga procedură internă și care a murit după depunerea unei cereri în fața Curții (Franța, 31 martie 1992, § 26, seria A n 234 Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 39, CEDO 1999 VI; Malhous c. Republica Cehă (dec.), n 33071/96, CEDO 2000 XII 17. Curtea a trebuit, de asemenea, să examineze cazurile în care victima a decedat în cursul procedurii interne și înainte de introducerea cererii. În acest tip de cauze, Curtea examinează dacă rudele sau moștenitorii defunctului se pot pretinde ei înșiși victime ale presupusei încălcări (Fairfield c. Regatul Unit (dec.), nr. 26/96/04, CEDO 2005 Georgia Makri și alții (dec.), 5977/03, 24 martie 2005). 18. În speță, Curtea subliniază că rudele recurentelor indicate la nr. 13, 19 și 21 au decedat în cursul procedurii interne și înainte de introducerea prezentei cereri. În plus, Curtea subliniază că, în afară de certificatele care desemnează recurentele ca fiind cele mai apropiate rude ale defuncților, acestea nu au furnizat alte documente care ar fi putut dovedi că acestea au urmărit instanța angajată de rudele lor. În special, Curtea constată că recurentele indicate sub n 13, 19 și 21 nu au participat nici în numele lor propriu, nici în calitate de moștenitoare la procedura internă care face obiectul prezentei cereri. Dimpotrivă, atât apelul cât și recursul au fost exercitate în numele rudelor lor decedate, fără a meniona faptul că acestea au decedat. 19. În aceste condiții, Curtea consideră că recurentele indicate sub n 13, 19, 21 nu au fost niciodată afectate de procedura în litigiu și, prin urmare, nu au suferit nicio încălcare a drepturilor lor garantate prin convenție din cauza duratei acesteia (a se vedea, a contrario Sadik Amet alții c. Grecia, 64756/01, § 18, 3 februarie 2005).În plus, în lipsa de a dovedi că acestea s-au substituit drepturilor rudelor lor, recurentele nu au demonstrat că au suferit vreun prejudiciu în exercitarea dreptului lor la respectarea bunurilor lor. 20. Prin urmare, cererea, cu condiția ca aceasta să fi fost depusă de recurentele indicate la nr. 13, 19, 21, este incompatibilă rația personae cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 21. În ceea ce privește recurenta menționată la art. 22, al cărei soț a decedat după depunerea prezentei cereri, Curtea consideră că, fiind văduvă a reclamantului inițial, aceasta are un interes legitim de a continua prezenta cerere (a se vedea în acest sens Malhous c. Republica Cehă (dec.), citată anterior). Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului trasă din lipsa de calitate a victimei față de reclamanta menționată la nr. 22. În ceea ce privește reclamanții menționați la nr. 31-33 22. Guvernul susține că reclamanții menționați la n 31-33 nu au calitatea de victimă, deoarece nu au sesizat niciodată instanțele interne ale unei acțiuni ca cea introdusă de restul reclamanților. 23. Reclamanții în cauză răspund că, după ce au constatat durata excesivă a procedurii în litigiu, ei consideră că nu este necesar să inițieze o nouă procedură în fața instanțelor elene care s-ar dovedi a fi atât de lungă. 24. Curtea subscrie la teza guvernului, potrivit căreia reclamanții menționați anterior nu au făcut parte din procedură și, prin urmare, nu pot pretinde că au fost afectați de durata acesteia. În plus, în măsura în care reclamanții respectivi se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor lor, Curtea consideră că, în lipsa sesizării instanțelor administrative, aceștia nu au acordat autorităților naționale posibilitatea de a remedia situația de care se plâng în prezent în fața Curții. 25. Prin urmare, cererea, cu condiția ca aceasta să fi fost depusă de reclamanții menționați la art. 31-33, trebuie declarată inadmisibilă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE. Astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 27. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 28. Curtea constată că cauza invocată de reclamanții menționați la nr. 1-12, 14-18, 20, 22-30 nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond Perioada care trebuie luată în considerare 29. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 20 decembrie 1996, cu sesizarea instanțelor administrative și nu a încetat încă, procedura fiind în prezent în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat până în prezent 13 ani și mai mult de 10 luni, pentru trei instanțe. Caracterul rezonabil al procedurii 30. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 31. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIA 33. Reclamanții se plâng, de asemenea, de faptul că în Grecia nu există nicio instanță la care să se poată face apel pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o acțiune efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitate 34. Curtea constată că motivul invocat de reclamanții menționați la n 1-12, 14-18, 20, 22-30 nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației impuse prin art. 6 alineatul (1) de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDO 2000 XI). 36. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinea juridică elenă nu oferă persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permite să se plângă de durata unei proceduri ( Konti-Arvaniti c. Grecia, nr 5341/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003, Tsoukalas c. Grecia, n 12286/08, §§ 37-43, 22 iulie 2010).În speță, Curtea nu face distincție între niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență. 37. Prin urmare, Curtea consideră că, în cazul de față, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza lipsei în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis reclamanților menționați la punctul n. 1-12, 14-18, 20, 22-30 de a obține sancțiunea pentru dreptul lor de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 38. Reclamanții se plâng în sfârșit de o încălcare a dreptului lor la respectarea proprietăților lor, astfel cum este garantată prin art. 1 din Protocolul nr. 1, deoarece au fost privați până în prezent de o despăgubire din partea statului. Această dispoziție este astfel formulată Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. În această privință, Curtea constată că Consiliul de Stat, sesizat de reclamanții menționați la nr. 1-12, 14-18, 20, 22-30 la 19 iunie 2003, nu s-a pronunțat încă asupra acțiunii lor. Prin urmare, cauza lor este prematură. 40. Prin urmare, plângerea în cauză trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 533, 38 EUR (EUR) fiecare pentru prejudiciile materiale pe care le-ar fi suferit; de asemenea, ei solicită 100 000 EUR fiecare pentru daune morale; ei solicită în cele din urmă restituirea autobuzelor lor sau, dacă este cazul, acordarea unui permis de taxi. 43. Guvernul invită Curtea să excludă cererea privind prejudiciul material și, în plus, afirmă că suma solicitată pentru prejudiciul moral este exorbitantă și că, în orice caz, o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 44. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și pretinsul prejudiciu material. Prin urmare, cererea respectivă ar trebui respinsă, împreună cu cererea de restituire formulată de solicitanți și, în schimb, consideră că reclamanții ar trebui să primească o sumă pentru prejudiciul moral. Luând în considerare numărul reclamanților, natura încălcării constatate, precum și necesitatea de a stabili sumele astfel încât suma globală cadru cu jurisprudența sa în această privință și să fie rezonabilă în lumina provocării procedurii în cauză (Arvanitaki-Roboti și alții c. Grecia [GC], n 27278/03, § 36, CEDO 2008 -...), Curtea alocă în acest sens 10 500 EUR fiecărui solicitant indicat la nr. 1-12, 14-18, 20, 22-30, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 45. Reclamanții nu solicită nici o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Prin urmare, nu este necesar să li se aloce o sumă în acest sens. Interese moratorii 46. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe durata excesivă a procedurii și pe lipsa unei căi de atac interne efective în acest sens în ceea ce privește reclamanții menționați la nr. 1-12, 14-18, 20, 22 30 și inadmisibilă pentru surplus A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenția menționată statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant indicat la nr. 1-12, 14-18, 20, 22-30, în termen de trei luni, 10 500 EUR (zece mii cinci sute EUR), pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit; că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 3 februarie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Grefier adjunct Președinte Lista reclamanților Kyriakos FOUNTIS Ioannis SIOZIOS Eleftherios KOUVAtos Emmanouil TAKAKIS Konstantinos STAGAKIS Anastasios FYLAKOURIS Spyridonas ILIOPOULOS Antonios SFYRAKIS Dimosthenis TZAFERIS Sarantis EMMANOUILIDIS Georgios MAVRIS Dimitrios STUUAITIS Eleni VALSAMI ANASTASIOS SKLAVOUNOS Dimitrios VENTORIS Nikolaos TROUSAS Georgios KAMARITIS Thomas KORAKIANITIS Chrysoula-ANI MOUNTAKI ANASTASIOS BEKRIS Georgia KARAVYSI Stavroula MANDARAKA Ioannis SPYRLIDAKIS Platon Georgios POLOS Nikolaos BROUS Stylianos FORTETSANAKIS Konstantinos MARIDAKIS LAMBROS SALICHOS Ioannis DARDAGOS Georgios MERKOURIS Nikolaos MOUSTAKAS Georgios MORAITIS