AFFAIRE ARGYRIS ET AUTRES c. GRÈCE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

03.02.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ARGYRIS ET AUTRES c. GRÈCE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

STRASBURG 3 februarie 2011 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Argyris și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, Suva Erik Jebens, George Nicolaou, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 ianuarie 2011, Rend la hotărâre, care a fost adoptat la această dată de procedură A la origine a cauzei se află o cerere (n 22489/08) îndreptată împotriva Republicii Elene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Periklis Argyris și domnul Evgenia Theofanidi, precum și o resortisantă franceză, domnul Irini Christodoulou ( lit. (a) au sesizat Curtea la 22 aprilie 2008 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamanții sunt reprezentați de dl E. Stamuli, avocată la Atena. A fost reprezentat de delegații agentului său, dl G. Kanellopoulos, consilier pe lângă Consiliul Juridic de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 16 septembrie 2009, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul 14, cererea a fost atribuită unui comitet. Primul reclamant, dl Periklis Argyris, se află la Bruxelles. A treia reclamantă, dl Irini Christodoulou, s-a născut în 1924 și locuiește la Orsay (Franța). A doua reclamantă, dl Evgenia Theofanidi, se află în Atena. La 10 august 1995, comuna Portaria (în Magnisia) sesizează instanța de mare instanță cu privire la acțiunile împotriva statului german. La 12 septembrie 1995, reclamanții au intervenit în procedură și au solicitat să se recunoască obligația statului german de a le plăti o despăgubire de 3 139 900 000 drachmes (9 214) 673 EUR) pentru jefuirea și distrugerea de către trupele naziste de ocupație în 1944 a unui hotel pe care îl dețineau. La sfârșitul zilei de 2 aprilie 1996, aceasta a fost amânată la 21 ianuarie 1997, apoi la 25 noiembrie 1997 și, în cele din urmă, la 24 martie 1998, la cererea comunei Portaria. Prin hotărârea din 10 iunie 1998, tribunalul de mari instanțe a respins intervenția pe motiv că statul german beneficia de imunitatea de jurisdicție. 10. La 23 ianuarie 2001, reclamanții au sesizat instanța de judecată a Larissei. La tribunal, stabilită inițial la 25 ianuarie 2002, a fost amânată la 24 octombrie 2003, din cauza necomparării comunei Portaria și a statului german. 11. Instanța de apel i-a revocat pe reclamanți printr-o hotărâre din 30 aprilie 2004. Instanța de apel a considerat că prejudiciul reclamanților a avut ca cauză acte ale organelor din statul german pe teritoriul Greciei și care erau legate de exercitarea autorității publice (jur imperii) ) din partea trupelor de ocupație. În timpul ocupației germane, statul grec continua să existe și să fie suveran, dar puterea publică era exercitată de Germania ca putere deținută, în timp ce statul grec exista doar În februarie 2006, au solicitat stabilirea unei date pentru încuviințarea instanței. Aceasta a fost stabilită la 30 aprilie 2007. 13. Prin hotărârea din 1 octombrie 2007 (arhivată la 23 octombrie 2007), Curtea de Casație a confirmat raționamentul instanței de recurs și a respins recursul. Comisia a considerat că cauza reclamanților nu a intrat sub incidența Convenției de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 (privind competența internațională și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială) și a Regulamentului 44/2001 al Consiliului Comunităților Europene care reglementează aceleași chestiuni pentru statele membre ale Uniunii Europene. Potrivit Curții de Casație, noțiunea de afaceri civile și comerciale nu includea cauzele care au ca obiect pretenții patrimoniale întemeiate pe fapte legate de exercitarea autorității publice de către trupele de ocupație în timp de război. II. UL INTERNE PERTINENT 14. Articolele 105 și 106 din legea de însoțire a codului civil se citesc după cum urmează: În cazul în care statul membru este obligat să repare prejudiciul cauzat de actele ilegale sau omisiunile organelor sale în timpul exercitării autorității publice, cu excepția cazului în care actul sau omisiunea a avut loc în lipsă de cunoaștere a unei dispoziții destinate să servească interesului public. Persoana vinovată este solidar responsabilă cu statul, sub rezerva dispozițiilor speciale privind responsabilitatea miniștrilor. art. 106 Dispozițiile celor două articole anterioare se aplică, de asemenea, în materie de răspundere a colectivităților teritoriale sau a altor persoane juridice de drept public pentru prejudiciul cauzat de actele sau omisiunile organelor lor. 15. Această dispoziție stabilește conceptul de act dăunător special de drept public, creând o responsabilitate extracontractuală a statului. Această responsabilitate rezultă din acte sau omisiuni ilegale. Actele în cauză pot fi, nu numai acte juridice, ci și acte materiale ale administrației, inclusiv acte neexecutive în principiu (Kyriakopoulos) Comentariu din Codul civil, art. 105 din Legea privind drepturile civile, nr. 23; Filios Dreptul contractelor, partea specială, volumul 6, responsabilitate ilegală 1977, punctul 48 B 112 ; Spiliotopoulos Dreptul administrativ, a treia ediție, punctul 217; Hotărârea nr 535/1971 a Curții de Casație; Nomiko Vima , anul 19, p. 1414; Hotărârea nr. 492/1977 a Curții de Casație ; Nomiko Vima , al 16-lea an, p. 75). Admisibilitatea acțiunii în despăgubire este supusă unei condiții: natura ilegală a actului sau a lansării. 16. Prin hotărârea nr. 15006/2008 din 31 octombrie 2008, instanța administrativă a pronunțat astfel [...] statul este obligat să despăgubească pe alții în temeiul articolului 105 din legea de tranzit a codului civil, în măsura în care există acte sau omisiuni sau acțiuni materiale ilegale ale organelor sale, adică în cazul în care actul sau dreptul la liberă circulație sau la acțiune încalcă o normă de drept care protejează un drept precis al unui anumit sau interes și, prin urmare, în cazul în care aceasta încalcă art. 6 Õ 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în temeiul căreia se instituie dreptul fiecărei persoane la ca cauza sa să fie ascultată într-un termen rezonabil. Responsabilitatea pentru statul de executare există indiferent dacă organele judiciare au contribuit la încălcarea dispoziției în cauză din cauza termenului pe care l-au stabilit pentru a stabili în culpă și pentru a judeca cauzele în fața instanțelor interne sau pentru a pronunța hotărârile în cauză, deoarece acest termen este în funcție de modul de organizare a sistemului judiciar (personal, mijloace tehnice și infrastructuri, organizarea procedurilor etc.) de către statul membru, care trebuie să organizeze astfel încât instanțele să îndeplinească cerințele dispoziției menționate anterior. Responsabilitatea individuală a magistraților pentru întârzierea unei cauze dincolo de timpul rezonabil, precum și independența individuală și funcțională a magistraților, prevăzută de Constituție, nu sunt suficiente pentru a acorda, în acest caz, responsabilitatea sa civilă. Aceasta din urmă poate fi întemeiată pe art. 105 din legea de însoțire a codului civil, dat fiind că legiuitorul grec nu a prevăzut o cale legală specifică în vederea reparării prejudiciului suferit din cauza acestor întârzieri, deoarece, în caz contrar, persoanele vătămate ar fi fost lipsite de protecție legală față de instanțele naționale acordate prin art. 20 alineatul (1) din Constituție (...) 17. Instanța administrativă a acționat astfel în cadrul unei acțiuni întemeiate pe art. 105, pe care a respins-o în speță și care a fost introdusă la 6 iulie 2006. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 19. Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 septembrie 1995, cu intervenția reclamanților în procedura în fața instanței de mare instanță din Volos și s-a încheiat la 1 octombrie 2007, cu hotărârea Curții de Casație. Prin urmare, aceasta a durat aproximativ 12 ani pentru trei grade de jurisdicție. Cu privire la admisibilitatea 20. Guvernul susține că reclamanta ar fi putut introduce, în temeiul articolului 105 din legea de însoțire a Codului civil și prin invocarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din convenție, o acțiune în despăgubire împotriva . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15006/2008, Tribunalul Administrativ din Etta a primit o astfel de acțiune pentru depășirea termenului rezonabil al procedurii după examinarea declarațiilor reclamantului în lumina jurisprudenței Curții. 21. Reclamanții susțin că faptele asupra cărora a avut loc hotărârea nu aveau nicio legătură cu prezenta cauză. 22. Curtea amintește că, în ceea ce privește termenul rezonabil În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, o acțiune pur injustițiară, cum ar fi acțiunea în răspundere pentru funcționarea defectuoasă a serviciului public al justiției despre care se vorbește în speță, este, în principiu, susceptibilă să constituie o cale de atac care să fie epuizată în sensul art. 35 alin. (1), chiar și atunci când procedura este pendinte pe plan intern în ziua sesizării Curții (a se vedea Mifsud c. Franța, [GC] (dec.), n 57220/00, 11 septembrie 2002; Broca și Texier-Micault c. Franța (dec.), n 27928/02 și 31694/02, 21 octombrie 2003). 23. Curtea consideră că trebuie să se refere la concluzia sa cu privire la acțiunea prevăzută la art. 105, dar sub aspectul articolului 13, în Hotărârea Tsukalas c. Grecia 12286/08, 22 iulie 2010). În această hotărâre, Comisia a statuat că nu era convinsă că acțiunea invocată de guvern era efectivă și disponibilă atât în teorie, cât și în practică și, prin urmare, răspundea cerințelor articolului 13 din convenție, din motivele expuse în continuare, care găsesc, de asemenea, că ar trebui să se aplice prezentei cauze. Curtea a constatat în special că decizia guvernului, în sprijinul tezei sale, era o simplă hotărâre pronunțată de o instanță de primă instanță. În afara faptului că s-a ajuns la un precedent extrem de recent, Curtea nu putea să speculeze cu privire la șansele ca acest precedent să fie confirmat de instanțele administrative de apel sau chiar de Consiliul de Stat, în cazul în care această chestiune i se va adresa în viitor. Or, așa cum Curtea a subliniat deja, trebuie să existe o cale de atac cu un grad suficient de certitudine, altfel nu mai are acces la aceasta și nu are niciun efect necesar ( Van Droogenbroeck c. Belgia, Hotărârea din 24 iunie 1982, seria A n 50). Curtea constată, de asemenea, că hotărârea Tribunalului Administrativ a fost pronunțată la 31 octombrie 2008, deci ulterior datei de introducere a prezentei cereri. În cele din urmă, Curtea nu poate pierde din vedere faptul că procedura în cazul invocat de guvern durase doi ani și patru luni, ceea ce putea crea îndoieli cu privire la eficacitatea sa (a se vedea mutatis mutandis Byrn c. Danemarca , nr. 13156/87, Decizia Comisiei din 1 iulie 1992, Decizii și rapoarte (DR) 73 24. În aceste condiții, Curtea consideră că calea de atac menționată nu îndeplinește cerințele articolului 13 din convenție, întrucât aceasta nu are un grad suficient de certitudine. Cu toate acestea, Curtea n mutatis mutandis, Strategii și Comunicații și Dumoulin c. Belgia, nr 37370/97, § 56, 15 iulie 2002). 25. Prin urmare, Curtea consideră că acțiunea invocată de guvern nu îndeplinește cerințele articolului 35 alineatul (1) din convenție și că, prin urmare, este necesar să se respingă instanța în cauză. 26. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de neconformare. Pe fond 27. Guvernul subliniază că, în cadrul sistemelor juridice care consacră principiul conduitei de către părți, numai acțiunile autorităților judiciare care pot avea un impact asupra duratei procedurii, inclusiv cele referitoare la stabilirea datelor și la pronunțarea și publicarea hotărârilor judecătorești. În acest caz, perioadele în care aceste acțiuni au fost realizate au fost în mod obiectiv scurte și rezonabile. L. Inițiativa de a accelera procedura, obținerea unei amânări și de a solicita o fixare în culpă revine exclusiv părților. Cu toate acestea, în cazul de față, instanțele nu au dat dovadă de diligență. Ei nu au făcut nimic pentru a accelera procedura, nu au fost prezenți atunci când au fost decise în primă instanță amânările în instanță, ei au întârziat să interjecteze recursul și să se poată ocupa de casare și nu au solicitat rapid stabilirea . Interesul lor pentru procedură a fost limitat. 28. Reclamanții susțin că aceasta este municipalitatea Portaria și statul german care nu au fost prezente în timpul audierilor în care au fost acordate întârzierile de către instanța de judecată de mare instanță. Acesta fiind un tribunal din orășel mic de provincie, durata procedurii a depășit orice noțiune de rezonabilitate. În ceea ce privește recursul, ei susțin că introducerea acestuia a întârziat, deoarece judecata tribunalului de mare instanță nu a fost pusă la dispoziție rapid și că nu au solicitat amânarea, ci că instanța de apel a făcut din oficiu, deoarece pe agenda sa era prea încărcată și că nu ar avea timpul necesar pentru a examina toate cazurile înregistrate. În cele din urmă, ei subliniază că au formulat recursul la primirea copiei oficiale a hotărârii judecătorești. 29. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 30. Curtea amintește că procedura în ansamblul său a durat aproximativ 12 ani. Curtea nu este în măsură să stabilească dacă perioadele de inacțiune de doi ani, șapte luni și treisprezece zile dintre hotărârea instanței judecătorești de mari instanțe și introducerea cererii de recurs, precum și de un an și cinci luni între hotărârea instanței judecătorești de apel și recurs, se datorează faptului că hotărârile judecătorești nu erau puse la îndoială sau decăzuseră parțial de responsabilitatea reclamanților. 31. Cu toate acestea, Comisia consideră că poate încheia depășirea termenului rezonabil în primul rând din cauza duratei generale a procedurii și a celei a fiecărei etape a acesteia: aproximativ doi ani și nouă luni în primă instanță, trei ani și trei luni în apel și doi ani în casare. În plus, Curtea constată existența unor întârzieri nejustificate, imputabile autorităților judiciare. În cazul în care au fost solicitate amânări de către municipalitatea Portaria, Tribunalul de Mare Instanță a stabilit date foarte diferite de la bun sfârșit, astfel încât instanța nu este în cele din urmă ținută decât la aproximativ doi ani de la data stabilită inițial și la doi ani și jumătate de la intervenția reclamanților în procedură. În mod similar, în fața instanței judecătorești, la data de 25 ianuarie 2002 s-a amânat încuviințarea inițială, din cauza necomparării comunei Portaria și a statului german, la 24 octombrie 2003, adică mai mult de 20 de luni mai târziu. În sfârșit, în cazul în care reclamanții au solicitat la 20 februarie 2006 stabilirea în fața Curții de Casație, aceasta a stabilit data de 30 aprilie 2007, adică un an și două luni mai târziu. 32. Curtea consideră că trebuie să reamintească faptul că, chiar și în sistemele juridice care consacră principiul conduitei procesului de către părți, atitudinea părților interesate nu scutește judecătorii de obligaia de a asigura celeritatea dorită de art. 6 alineatul (1) (Litezitis c. Grecia, n 62771/00, § 30, 5 februarie 2004). 33. Având în vedere ansamblul elementelor colectate, Curtea consideră că a existat o depășire a 34. Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții. Accesul la o instanță 35. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de acces la o instanță din cauza faptului că instanțele elene și-au respins acțiunile în despăgubire, considerând că statul german beneficiază de imunitate de jurisdicție. 36. Curtea amintește că a declarat deja inadmisibilă o cerere privind refuzul autorităților elene de a se conforma unei hotărâri a instanței care a recunoscut reclamanții care dețin un drept la despăgubire față de statul german și de a le permite să inițieze procedura de executare împotriva acestuia (Kalogeropoulou și alții c. Grecia și Germania ((dec.) nr.) 59021/00, 12 decembrie 2002). 37. Cu atât mai mult, în prezenta cauză, în care tribunalele au respins în mod expres acțiunea reclamanților, fără a atribui o sentință, Curtea consideră că trebuie să repete că restricționarea dreptului reclamanților urmărea un scop legitim mai ales să respecte dreptul internațional pentru a favoriza curtoazia și bunele relații dintre state prin respectarea suveranității unui alt stat Fogarty c. Regatul Unit [GC], nr 37112/97, § 34, CEDO 2001-XI). 38. În consecință, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă, ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 39. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 844,46 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit ca urmare a privării proprietății lor; de asemenea, ei solicită 50 000 EUR pentru daune morale. 41. Guvernul subliniază că pretențiile reclamanților cu privire la prejudiciul material nu sunt stabilite în mod sigur și printr-o hotărâre judecătorească, iar prejudiciul moral ar constitui o satisfacție suficientă. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamanților 12 000 EUR pentru prejudiciul moral. Costuri și cheltuieli de judecată 43. De asemenea, reclamanții solicită 20 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 5 Pentru cei angajați în fața Curții. 44. Guvernul subliniază că reclamanții nu prezintă suficiente dovezi pentru a-și dovedi pretențiile și consideră că o sumă de 1 500 ar fi rezonabilă în acest caz. 45. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea acordă reclamanților 1 500 EUR în această privință, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către acesta pe această sumă. Interese moratorii 46. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorat cu trei puncte procentuale. PE CESURI, CURȚA LA LUANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume 000 EUR (doisprezece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale; (ii). 500 EUR (mii de cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în franceză și apoi comunicată în scris la 3 februarie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Adjunct Președinte