A DOUA SECȚIUNEA CAUZA KAN c. TURCIA Cererea nr. 29965/05) HOTĂRÂREA ACEASTĂ versiune a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții la 26 iulie 2011. STRASBURG 8 februarie 2011 DEFINITIVF 08/05/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care face parte dintr-o Cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș La originea cauzei se află o cerere (n 29965/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Kanber [1] Kan ( La 21 ianuarie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca Camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 6, 7 și 8 decembrie 1996, reclamantul a participat la un concurs de recrutare de personal organizat de Hotărârea Generală Instituția de Securitate Socială (Sosyal Sigortalar Kurumu Genel Müdürlüüüü) ( Reclamantul a eșuat la proba scrisă și s-a opus rezultatelor care i-au fost notificate. Printr-o decizie din 8 ianuarie 1997, comisia de numire competentă a acceptat cererea sa și l-a acceptat la testele orale. Reclamantul ar fi participat la proba orală care ar fi avut loc la 18 ianuarie 1997 Ianuarie 1997. La 3 februarie 1997, acesta a fost desemnat ca funcționar al administrației de asigurări sociale. La 23 martie 1998, inspectorii Consiliului de Inspecție al Ministerului Muncii și Siguranței Sociale au întocmit un raport în care au constatat că unii candidați, printre care și reclamantul, au fost admiși la testele orale, chiar dacă au eșuat la testele scrise. Inspectorii au remarcat, de asemenea, că testele orale au avut loc în absența celor interesați și că procesele-verbale în care au fost înregistrate participarea lor conțineau semnături false. Pe baza acestui raport și printr-o decizie din 8 iulie 1998, administrația l-a revocat pe reclamant din funcția sa. La 30 iulie 1998, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Bursa cu privire la o acțiune în anulare, care i-a dat câștig de cauză printr-o hotărâre din 21 mai 1999. 11. La 15 martie 2001, în urma unui recurs formulat de administrație și pe baza concluziilor raportului întocmit la 23 martie 1998, Consiliul de Stat a infirmat hotărârea de primă instanță. 12. La 24 decembrie 2001, hotărând la trimitere, Tribunalul s-a conformat hotărârii Consiliului de Stat și, printr-o hotărâre din 4 noiembrie 2004, acesta din urmă a confirmat hotărârea care îl despăgubește pe solicitant. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 13. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. Cu privire la admisibilitate 14. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne și solicită Curții să declare cauza inadmisibilă. În observațiile sale, acesta susține în special că reclamantul nu a invocat în fața instanțelor interne cauza pe care o ridică în fața Curții. 15. Reclamantul contestă teza guvernului. 16. Curtea amintește că a respins deja excepțiile similare ridicate de guvern referitoare la obiecțiunile trase din durata procedurii penale, deoarece nu a putut stabili că reclamanții dispuneau pe plan intern de o cale de atac eficientă (Tendik și alții c. Turcia, n 23188/02, § 36, 22 decembrie 2005 și, mutatis mutandis Ya , 8 iunie 1995, § 44, seria A n 319-A). Observațiile prezentate în acest caz de către guvern nu permit să se devieze de la această jurisprudență. Prin urmare, excepția guvernului nu poate fi reținută. 17. Curtea constată că obiecția nu este în mod evident greșit întemeiată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, trebuie declarat admisibil. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 30 iulie 1998, data sesizării Tribunalului Administrativ din Bursa și s-a încheiat la 4 noiembrie 2004, prin hotărârea Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat șase ani și patru luni, pentru două instanțe. 19. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Daneshpayeh c. Turcia, 21086/04, §§ 29, 16 iulie 2009). 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Daneshpayeh, citată anterior). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge de lipsa independenței instanțelor naționale, precum și de necunoașterea principiului echității procedurii. Invocând art. 14, acesta consideră că a făcut obiectul unui tratament discriminatoriu din cauza revocării funcțiilor sale. 23. Curtea arată că judecătorii din cadrul instanțelor administrative beneficiază de garanții constituționale și că niciun argument relevant care ar face ca independența și imparțialitatea lor să fie supuse cauțiunii nu este prezentat de recurent (Saltuk c. Turcia (dec.), 31135/96, 24 august 1999). Pe de altă parte, reclamantul nu susține în niciun fel afirmațiile sale întemeiate pe încălcarea procedurii și pe un tratament discriminatoriu cu privire la aceasta. 24. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. Reclamantul solicită 70 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 50 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 3 000 EUR pentru prejudiciul moral 28. Fără a prezenta nicio dovadă justificativă, reclamantul solicită, de asemenea, 8 000 de TRY (aproximativ 4 000 EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, în lipsa unei justificări prezentate de solicitant, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. 31. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR), pentru daune morale, sumă care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 februarie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Modulul Președinte Recitat la 26 iulie 2011. Numele lui Kanber Kan a fost formulat după cum urmează:
DEUXIÈME SECTION
KAN c. TURQUIE
(
Requête n
o
29965/05)
ARRÊT
Cette version a été rectifiée conformément à l'article 81
du règlement de la Cour le 26 juillet 2011.
8 février 2011
08/05/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Kan c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une Chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 janvier 2011,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
29965/05) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Kanber
[1]
Kan («
le requérant
»), a saisi la Cour le 9 août 2005 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 21 janvier 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article
29 §
1 de la Convention, il a en outre été décidé que la Chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1965 et réside à Balıkesir.
5.
Les 6, 7 et 8 décembre 1996, le requérant participa à un concours de recrutement de personnel organisé par la direction générale de l'établissement de la Sécurité sociale (
Sosyal Sigortalar Kurumu Genel Müdürlüğü
) («
l'administration
»).
6.
Le requérant échoua à l'épreuve écrite et s'opposa aux résultats qui lui avaient été notifiés. Par une décision du 8 janvier 1997, la commission de nomination compétente fit droit à sa demande et l'admit aux épreuves orales.
7.
Le requérant aurait participé à l'épreuve orale qui aurait eu lieu le 18
janvier 1997. Le 3 février 1997, il fut affecté à un poste de fonctionnaire auprès de l'administration de la sécurité sociale.
8.
Le 23 mars 1998, les inspecteurs du conseil d'inspection du ministère du Travail et de la Sécurité sociale établirent un rapport dans lequel ils constatèrent que certains candidats, parmi lesquels se trouvait le requérant, avaient été admis aux épreuves orales alors même qu'ils avaient échoué aux épreuves écrites. Les inspecteurs relevèrent également que les épreuves orales s'étaient déroulées en l'absence des intéressés et que les procès-verbaux constatant leur participation comportaient de fausses signatures.
9.
Se fondant sur ce rapport et par une décision du 8 juillet 1998, l'administration révoqua le requérant de ses fonctions.
10.
Le 30 juillet 1998, le requérant saisit le tribunal administratif de Bursa d'une action en annulation, lequel lui donna gain de cause par un jugement du 21 mai 1999.
11.
Le 15 mars 2001, à la suite d'un pourvoi formé par l'administration et se fondant sur les conclusions du rapport établi le 23 mars 1998, le Conseil d'Etat infirma le jugement de première instance.
12.
Le 24 décembre 2001, statuant sur renvoi, le tribunal se conforma à l'arrêt du conseil d'Etat et, par un arrêt du 4 novembre 2004, ce dernier confirma le jugement déboutant le requérant de sa demande.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
13.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention.
A.
Sur la recevabilité
14.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes et prie la Cour de déclarer le grief irrecevable. Dans ses observations, il soutient notamment que le requérant n'a pas invoqué devant les juridictions internes le grief qu'il soulève devant la Cour.
15.
Le requérant conteste la thèse du Gouvernement.
16.
La Cour rappelle qu'elle a déjà écarté des exceptions similaires soulevées par le Gouvernement relatives à des griefs tirés de la durée de la procédure pénale, faute de n'avoir pu établir que les requérants disposaient au plan interne d'une voie de recours efficace (
Tendik et autres c.
Turquie
, n
o
23188/02, § 36, 22 décembre 2005, et,
mutatis mutandis
,
Yağcı et Sargın c.
Turquie
, 8 juin 1995, § 44, série A n
o
319-A). Les observations présentées, en l'espèce, par le Gouvernement ne permettent pas de s'écarter de cette jurisprudence. Dès lors, l'exception du
Gouvernement ne saurait être retenue.
17.
La Cour constate que le grief n'est pas manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. En outre, il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
18.
La période à considérer a débuté le 30 juillet 1998, date de la saisine du tribunal administratif de Bursa et s'est terminée le 4 novembre 2004, par l'arrêt du Conseil d'Etat. Elle a donc duré six ans et quatre mois, pour deux instances.
19.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§
26
‑
29, 16
juillet 2009).
20.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Daneshpayeh
, précité).
21.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
22.
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint du manque d'indépendance des juridictions nationales ainsi que de la méconnaissance du principe d'équité de la procédure. Invoquant l'article 14, il estime avoir fait l'objet d'un traitement discriminatoire en raison de la révocation de ses fonctions.
23.
La Cour relève que les juges siégeant au sein des juridictions administratives jouissent de garanties constitutionnelles et qu'aucun argument pertinent qui rendrait sujettes à caution leur indépendance et impartialité n'est avancé par le requérant (
Saltuk c. Turquie
(déc.), n
o
31135/96, 24 août 1999). Par ailleurs, le requérant n'étaye aucunement ses allégations tirée de l'iniquité de la procédure et d'un traitement discriminatoire à son égard.
24.
Il s'ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
25.
Le requérant réclame 70
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 50
000 EUR pour le préjudice moral qu'il aurait subi.
26.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
27.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu'il y a lieu d'octroyer au requérant 3
000 EUR au titre du préjudice moral.
28.
Sans présenter aucune pièce justificative, le requérant demande également 8
000 TRY (soit environ 4
000 EUR) pour les frais et dépens engagés devant la Cour.
29.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
30.
En ce qui concerne les frais et dépens, selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce, en l'absence de justificatif présenté par le requérant, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens.
31.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44 § 2 de la Convention, 3
000 EUR (trois mille euros), pour dommage moral, somme à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 février 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente
1.
Rectifié le 26 juillet 2011. Le prénom de Kanber Kan était libellé comme suit
: «
Kamber Kan
».