CtEDO 08.02.2011 Auto

CASE OF ANTONESCU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
08.02.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ANTONESCU v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

Reclamantul, Mihai-Bogdan Antonescu, este un cetățean român care s-a născut la 1 iulie 1965 și locuiește în București. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Iasmina Simona Pîrvulescu, avocat practicant la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl RăzvanHorațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La data evenimentelor, reclamantul lucrează în orașul Cluj ca supervizor (“supervizor”) la ziarul săptămânal local „ATAC DE CLUJ”. O ediție a acelui ziar (29 iulie – 5 august 1999) a inclus un articol anonim semnat sub pseudonimul „Telefonul mobil al Măcelaru” (Celularu’ lu’ Măcelaru) care descrie anumite acte scandaloase și presupuse ilegale ale D.M., șef ofițer de poliție din orașul Cehu Silvaniei, județul Sălaj. D.M. a încercat să afle cine a fost autorul acestui articol din ziar, dar deoarece el nu a putut obține aceste informații, el a depus o plângere de difamare criminală împotriva reclamantului și împotriva I.G., coordonatorul regional la același ziar Cluj. D.M. a considerat că ambele acuzate au încălcat etica jurnalistică prin permiterea publicării unui astfel de articol difamat. Până la inițierea procedurii penale, reclamantul și-a părăsit slujba în Cluj și locuia și lucrează la București. Adresa oficială de rezidenție înregistrată la poliție era în acel moment o adresă în orașul Câmpina, chiar dacă el nu locuia acolo. El nu și-a înregistrat noua adresă la poliție. Reclamantul susține că nu a fost conștient de procesul împotriva lui în timpul încheierii procedurii de primă instanță, deoarece: (i) toate documentele procedurale au fost trimise prin notificare la adresa sa înregistrată în Câmpina și (ii) convocate ulteriore au fost prezentate la consiliul local Cluj. În timpul procedurii de primă instanță, reclamantul și I.G. În transcrierea audierii de la 16 martie 2000 se menționează că avocatul apărării a declarat că reclamantul a fost conștient de procesul și că avocatul nu a fost angajat de către reclamant sau de către I.G., ci de către o terță parte, și anume noul coordonator al ziarului. El a menționat, de asemenea, că nu a fost instruit să facă nici o cerere în numele apărării și că va face observații scrise. Prezența scrisă depusă de avocat în apărarea reclamantului constă în următorul text: „Singura explicație pentru elaborarea articolului se plângea este lipsa totală de hotărâre [de partea] A (de reclamantul). Dacă acuzatul s-ar fi prezentat în fața instanței sau m-ar fi contactat cel puțin, aș fi cerut ca un expert în psihiatru să fie ordonat [în ordine] să stabilească gradul său de judecată. În opinia mea, este imposibil ca la data publicării [de] materialul el nu a fost nebun. Pe de altă parte, este, de asemenea, imposibil ca oricare dintre cititori să creadă un singur pic din articolul. [...] Singura circumstanță pe care o pot ridica în apărarea sa este că [aceasta] este prima dată când este judecat în fața unei instanțe pentru comisia unei astfel de infracțiuni. El nu are cazier penal.” 8. La 23 martie 2000, Tribunalul Cluj Napoca și-a pronunțat hotărârea, condamnând reclamantul la plata unei amenzi penale de 1.500.000 lei români (ROL) și la plata unor daune civile de la ROL 5.000.000 în comun cu celălalt co-apărător. Curtea de primă instanță a constatat că reclamantul a fost vinovat de ajutor și de indemnizare a infracțiunii de difamare, având în vedere că, prin natura funcției sale de supraveghetor, ar fi putut împiedica publicarea articolului. Reclamantul a devenit conștient de procedurile la o dată neespecificată și a depus un recurs asupra punctelor de drept împotriva hotărârii din 23 martie 2000, cerând ca hotărârea să fie anulată și ca un reexamin al cazului să fie ordonat. În timpul procedurii de recurs el a fost reprezentat de un avocat al alegerii sale. 10. El a prezentat două motive de recurs: în primul rând, lipsa procedurii de convocare adecvată și lipsa de diligență din partea autorităților în căutarea de a afla adresa sa reală; în al doilea rând, o încălcare a dreptului său de a monta o apărare din cauza faptului că avocatul care l-a reprezentat în fața instanței de primă instanță nu l-a apărat în mod corespunzător, ci din contră a acționat împotriva intereselor sale, așa cum ar fi putut fi observat în prezentarea scrisă. Reclamantul a susținut, de asemenea, că nu a încercat să evite participarea la proceduri, așa cum a deținut instanța de primă instanță, dar că nu a fost conștient de acestea din cauza neregulilor în ceea ce privește convocarea lui. El a concluzionat că aceste nereguli l-au împiedicat să participe la procedurile de primă instanță și, prin urmare, că hotărârea trebuie să fie anulată și renunțată pentru o atenție proaspătă. 11. La 5 iulie 2000, a avut loc o primă audiere a recursului. În cursul următoarei audiere, care a avut loc la 9 august, reclamantul a apărut în fața instanței, asistat de un avocat de alegere. Întrucât nici un reprezentant al ziarului nu a fost prezent, părțile, inclusiv reclamantul, au cerut o amânare. O nouă dată de audiere a fost stabilită pentru 27 septembrie 2000. Partidele prezente au luat act de noua dată de audiere. La 27 septembrie 2000, reclamantul nu a participat la audiere. Avocatul său a fost prezent și a susținut că apelul asupra punctelor de drept ar trebui permis, având în vedere neregulile în cazul în care reclamantul a convocat care a avut loc în timpul procedurii de primă instanță. Nu au fost depuse cereri de dovezi suplimentare. Curtea județului Cluj a amânat livrarea deciziei la o dată ulterioară. 12. Prin decizia finală din 11 octombrie 2000, Curtea județului Cluj a respins recursul reclamantului, declarând că a fost în fața instanței de primă instanță, care a considerat că reclamantul a fost convocat legal la domiciliul său. Poliția a confirmat că adresa menționată în citațiile era adresa sa oficială și că el nu a înscris nici o nouă adresă cu ei. De asemenea, ei au indicat că părinții săi locuiesc la adresa sa oficială, dar că părinții săi au declarat că nu își cunoșteau noua adresă. Luând în considerare aceste fapte, instanța de primă instanție a încercat să-l cheme la locul său de muncă în Cluj, dar o scrisoare din ziar prin intermediul răspunsului a indicat că el nu mai lucra acolo și că ei nu au fost conștienți de noua sa adresă. Astfel, s-a hotărât, în conformitate cu dispozițiile Codului de Procedură Civilă, să afișeze convocarea la biroul consiliului local. Având în vedere aceste elemente, Curtea de județ a concluzionat că procedura de convocare a fost în conformitate cu legea. Curtea județului a examinat apoi legalitatea hotărârii de primă instanță și a concluzionat că instanța inferioară a evaluat corect faptele și a aplicat legea și a susținut astfel hotărârea de primă instanță. 13. art. 171 din Codul de Procedură Penală din România („CPC”) menționează cazurile în care asistența unui avocat este obligatorie în cadrul procedurii penale, și anume dacă acuzatul este sub vârsta, își efectuează serviciul militar, este deținut într-un centru de reeducare, atunci când a fost arestat, atunci când procurorul sau instanța judecătorească consideră că trebuie reprezentat, precum și în alte cazuri prevăzute de lege. În timpul procesului, asistența unui avocat este, de asemenea, necesară atunci când eventuala pedeapsă pentru infracțiune comisă este închisoarea timp de mai mult de 5 ani sau deținerea pe tot parcursul vieții. 14. art. 177 din CCP, astfel cum este în vigoare la momentul material, cu condiția următoarelor invitații: „1) Acuzatul este convocat la adresa în care locuiește și, în cazul în care această adresă este necunoscută, la adresa locului de muncă, prin intermediul departamentului de resurse umane al unității în care lucrează (...) (4) În cazul în care adresa în care locuiește sau lucrează acuzat este necunoscută, convocația este postată la sediul consiliului local cu competență teritorială în locul în care a fost comisă infracțiunile (...)” 15. art. 385 § 3 din CCP prevede că în cazul în care se depune un recurs asupra punctelor de drept împotriva unei hotărâri care nu au fost supuse unui recurs, instanța de apel are obligația de a analiza toate aspectele cazului și de a nu limita examinarea acestuia la motivele de recurs la punctele de drept enumerate de CCP. 16. art. 385 din CCP înscrie motivele de recurs, printre care o instanță inferioară a judecat un caz în absența unui acuzat atunci când prezența sa este obligatorie în conformitate cu legea sau în absența unui inculpat civil atunci când prezența sa este obligatorie. Un alt motiv pentru un recurs asupra punctelor de drept enumerate în această dispoziție este că instanța de judecată a judecat cazul fără a convoca în mod corespunzător una dintre părți sau atunci când, chiar dacă ar fi fost convocată în mod legal, partidul respectiv nu a putut să se prezinte în fața instanței sau să informeze instanța cu privire la imposibilitatea de a face acest lucru. 17. Codul penal român prevede că difamarea este pedepsită cu amendă penală. Nu este prevăzută condamnarea la închisoare pentru această infracțiune. 18. Articolele 70-74 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei avocaților reglementează procedura de impunere a sancțiunilor disciplinare pentru membrii asociației de bari.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă