CASE OF HEINO v. FINLAND

Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Helsinki. Reclamantul este un avocat. Unele tranzacții de afaceri ale soțului clientului ei au fost investigate de poliție, dar ea înșiși nu a fost un suspect. La 7 octombrie 2009 investigatorii de poliție au efectuat o căutare la biroul reclamantului. În timpul cautare a fost copiată unele corespondențe de e-mail din calculatorul ei și anumite documente au fost confiscate. Prin scrisoarea din 12 octombrie 2009 șeful anchetei (tutkinnanjohtaja, undersökningsledaren) a informat reclamantul că confiscarea datelor nu a avut succes datorită faptului că dosarele greșite au fost copiate și că informațiile copiate au fost distruse. Reclamantul nu a primit niciodată o copie a dosarelor confiscate, astfel încât nu a fost posibil să se verifice dacă confiscarea datelor a fost într-adevăr eșuată. Documentele confiscate a rămas în posesia poliției. Investigația preliminară a fost încheiată și cazul a fost prezentat procurorului public pentru a lua în considerare acuzațiile. Nu a fost încă inițiat niciun proces judiciar. 10. În conformitate cu art. 10 din Constituția Finlandeză (perustuslaki, grundlagen, Legea nr. 731/1999), santitatea casei fiecăruia este garantată. Măsurile care derogă la acest drept, care sunt necesare pentru garantarea drepturilor și libertăților de bază sau pentru investigarea crimei, trebuie stabilite printr-o Lege. 11. Capitolul 5, secțiunea 1, subsecțiunea 1 din Legea privind măsurile coercitive (pakkokeinolaki, tvångsmedelslagen, Legea nr. 646/2003) prevede că poate fi efectuată o căutare, printre altele, în cazul în care există motive de a suspecta că o infracțiune a fost comisă și prevedea pedeapsa maximă aplicabilă depășește șase luni de închisoare. 12. În conformitate cu capitolul 5, secțiunea 3, din Legea privind măsurile coercitive, un oficial cu puterea de arestare decide cu privire la căutarea sediilor. Cu toate acestea, un ofițer de poliție poate efectua o căutare a sediilor fără mandat atunci când scopul căutării este de a localiza o persoană care urmează să fie prinsă, arestată, deținută, adusă în instanță sau supusă unei căutări corporale sau de a prinde un obiect, atunci când este urmat sau monitorizat continuu de la comisia infracțiunii. Un ofițer de poliție poate efectua o căutare a locului, de asemenea, în alte cazuri urgente. 13. Persoana a căror domiciliu este căutat, sau în absența ei altcuiva, trebuie să aibă posibilitatea de a fi prezent la căutare și de a chema un martor, cu excepția cazului în care acest lucru cauzează întârziere. În cazul în care niciuna dintre persoanele menționate mai sus nu a fost prezentă la momentul cercetării, persoana a cărei domiciliu a fost căutat trebuie să fie informată imediat (capitolul 5, secțiunea 4, subsecțiunea 2). 14. Capitolul 4, secțiunea 2, subsecțiunea 2 din Legea privind măsurile coercitive prevede că un document nu poate fi confiscat în scopuri probale în cazul în care se poate presupune că conține informații în ceea ce privește care o persoană menționată la capitolul 17, secțiunea 23, din Codul de Procedură Judiciară nu este autorizată să prezinte dovezi la un proces și cu condiția ca documentul să fie în posesia acestei persoane sau a persoanei în beneficiul căruia a fost prescrisă obligația de secret. Cu toate acestea, un document poate fi confiscat dacă, în temeiul articolului 27, subsecțiunea 2 din Legea privind investigațiile preliminare, o persoană menționată la capitolul 17, art. 23 din Codul de Procedură Judiciară ar fi avut dreptul sau obligația de a da dovezi în cadrul anchetei preliminare privind chestiunile conținute în document. 15. În conformitate cu capitolul 17, secțiunea 23, subsecțiunea 1, din Codul de Procedură Judicială (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken; astfel cum a fost modificat de Actele nr. 571/1948 și 622/1974), avocatul nu poate depune mărturie pentru ceea ce un client i-a spus în scopul de a susține un caz, cu excepția cazului în care clientul consimtă o astfel de mărturie. Cu toate că subsecțiunea 3 prevede o excepție la această obligație de secret, în cazul în care acuzațiile se referă la o infracțiune care are o condamnare minimă de șase ani de închisoare (sau încercarea sau ajutarea și îndepărtarea unei astfel de infracțiuni), această excepție nu se extinde la avocatul pentru un acuzat. 16. În temeiul articolului 5c din Legea Avocaților (laki asianajajista, lagen om advocater; astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 626/1995) un avocat sau asistentul său nu trebuie să dezvăluie secretele unei persoane, ale unei familii sau ale unei afaceri sau ale secretelor profesionale care au venit la cunoștință în cursul activității sale profesionale. Încălcarea acestei obligații de confidențialitate este pedepsită în conformitate cu capitolul 38 secțiunea 1 sau 2 din Codul penal, cu excepția cazului în care legea prevede o pedeapsă mai severă pe un alt număr. 17. Capitolul 4 secțiunea 13 din Legea privind măsurile coercitive prevede că, la cererea unei persoane care se referă la caz, instanța decide dacă confiscarea materialelor rămâne în vigoare. O cerere care a fost depusă instanței înainte de examinarea taxelor se ia în considerare în termen de o săptămână de la primirea sa de către instanță. Curtea oferă persoanelor interesate în această chestiune o oportunitate de a fi ascultate, dar absența unor astfel de persoane nu exclude decizia privind această chestiune.Decizia de revizuire a unei crize este supusă unui recurs separat (capitolul 4, secțiunea 16, subsecțiunea 1). 18. În conformitate cu art. 118, subsecțiunea 3 din Constituție, oricine a suferit o încălcare a drepturilor sale sau pierderea susținută printr-un act ilegal sau omisiune de către un funcționar public sau o altă persoană care exercită o funcție publică are dreptul de a solicita ca funcționarul public sau o altă persoană responsabilă de funcție publică să fie condamnată la o pedeapsă și ca organizația publică, oficială sau o altă persoană responsabilă de o funcție publică să fie condamnată pentru daune, astfel cum este prevăzut mai detaliat de o lege. 19. Capitolul 40, secțiunea 9, subsecțiunea 1, din Codul Penal (rikoslaki, strafflagen, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 604/2002), prevede că dacă un funcționar public, în funcție, în mod intenționat, altul decât cel prevăzut mai sus în prezentul capitol, încălcă sau neglijește să își îndeplinească datoria oficială pe baza dispozițiilor sau reglementărilor care urmează să fie respectate în funcții oficiale, și actul, atunci când este evaluat în ansamblu, luând în considerare efectele sale dăunătoare și dăunătoare și celelalte circumstanțe legate de actul, nu este o infracțiune minoră, acesta este condamnat pentru încălcarea obligațiilor oficiale la o amendă sau la închisoare pentru un maxim de un an. 20. Capitolul 40, secțiunea 10, din Codul Penal (modificat prin Legea nr. 604/2002) prevede că, în cazul în care un funcționar public, în funcție, prin lipsa de îngrijire sau lipsa de precauție, într-un alt mod decât cel menționat în secțiunea 5, subsecțiunea 2, încalcă sau neglijează îndeplinirea sarcinii sale oficiale bazate pe dispozițiile sau reglementările care urmează să fie respectate în funcții oficiale, și actul, în cazul în care este evaluat în ansamblu, luând în considerare efectele sale dăunătoare și dăunătoare și celelalte circumstanțe legate de actul, nu este o infracțiune mică, acesta este condamnat pentru încălcarea negligente a sarcinilor oficiale la o amendă sau la o amendă. 21. În conformitate cu capitolul 1, secțiunea 14, din Legea de procedură penală (laki oikeudenkäynnistä ricosasioissa, lagen om rättegång i brottmål, modificată de Legea nr. 647/2003), o parte rănită poate aduce o acuzație privată numai dacă procurorul public a hotărât să nu aplice acuzații. 22. În conformitate cu capitole 3 și 4 din Legea privind răspunderea Tort (avahingorvauslaki, skadeståndslagen, Legea nr. 412/1974) poate fi introdusă o procedură împotriva statului în ceea ce privește daunele care rezultă din vina sau neglijența de către angajații săi în îndeplinirea sarcinilor lor.