Heino împotriva Finlandei

Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Helsinki. Reclamantul este un avocat. Unele tranzacții de afaceri ale soțului clientului ei au fost investigate de poliție, dar ea înșiși nu a fost un suspect. La 7 octombrie 2009 investigatorii de poliție au efectuat o căutare la biroul reclamantului. În timpul cautare a fost copiată unele corespondențe de e-mail din calculatorul ei și anumite documente au fost confiscate. Prin scrisoarea din 12 octombrie 2009 șeful anchetei (tutkinnanjohtaja, undersökningsledaren) a informat reclamantul că confiscarea datelor nu a avut succes datorită faptului că dosarele greșite au fost copiate și că informațiile copiate au fost distruse. Reclamantul nu a primit niciodată o copie a dosarelor confiscate, astfel încât nu a fost posibil să se verifice dacă confiscarea datelor a fost într-adevăr eșuată.

Documentele confiscate a rămas în posesia poliției. Investigația preliminară a fost încheiată și cazul a fost prezentat procurorului public pentru a lua în considerare acuzațiile. Nu a fost încă inițiat niciun proces judiciar. 10. În conformitate cu art. 10 din Constituția Finlandeză (perustuslaki, grundlagen, Legea nr. 731/1999), santitatea casei fiecăruia este garantată. Măsurile care derogă la acest drept, care sunt necesare pentru garantarea drepturilor și libertăților de bază sau pentru investigarea crimei, trebuie stabilite printr-o Lege. 11. Capitolul 5, secțiunea 1, subsecțiunea 1 din Legea privind măsurile coercitive (pakkokeinolaki, tvångsmedelslagen, Legea nr. 646/2003) prevede că poate fi efectuată o căutare, printre altele, în cazul în care există motive de a suspecta că o infracțiune a fost comisă și prevedea pedeapsa maximă aplicabilă depășește șase luni de închisoare.

12. În conformitate cu capitolul 5, secțiunea 3, din Legea privind măsurile coercitive, un oficial cu puterea de arestare decide cu privire la căutarea sediilor. Cu toate acestea, un ofițer de poliție poate efectua o căutare a sediilor fără mandat atunci când scopul căutării este de a localiza o persoană care urmează să fie prinsă, arestată, deținută, adusă în instanță sau supusă unei căutări corporale sau de a prinde un obiect, atunci când este urmat sau monitorizat continuu de la comisia infracțiunii. Un ofițer de poliție poate efectua o căutare a locului, de asemenea, în alte cazuri urgente. 13. Persoana a căror domiciliu este căutat, sau în absența ei altcuiva, trebuie să aibă posibilitatea de a fi prezent la căutare și de a chema un martor, cu excepția cazului în care acest lucru cauzează întârziere.

În cazul în care niciuna dintre persoanele menționate mai sus nu a fost prezentă la momentul cercetării, persoana a cărei domiciliu a fost căutat trebuie să fie informată imediat (capitolul 5, secțiunea 4, subsecțiunea 2). 14. Capitolul 4, secțiunea 2, subsecțiunea 2 din Legea privind măsurile coercitive prevede că un document nu poate fi confiscat în scopuri probale în cazul în care se poate presupune că conține informații în ceea ce privește care o persoană menționată la capitolul 17, secțiunea 23, din Codul de Procedură Judiciară nu este autorizată să prezinte dovezi la un proces și cu condiția ca documentul să fie în posesia acestei persoane sau a persoanei în beneficiul căruia a fost prescrisă obligația de secret.

Cu toate acestea, un document poate fi confiscat dacă, în temeiul articolului 27, subsecțiunea 2 din Legea privind investigațiile preliminare, o persoană menționată la capitolul 17, art. 23 din Codul de Procedură Judiciară ar fi avut dreptul sau obligația de a da dovezi în cadrul anchetei preliminare privind chestiunile conținute în document. 15. În conformitate cu capitolul 17, secțiunea 23, subsecțiunea 1, din Codul de Procedură Judicială (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken; astfel cum a fost modificat de Actele nr. 571/1948 și 622/1974), avocatul nu poate depune mărturie pentru ceea ce un client i-a spus în scopul de a susține un caz, cu excepția cazului în care clientul consimtă o astfel de mărturie.

Cu toate că subsecțiunea 3 prevede o excepție la această obligație de secret, în cazul în care acuzațiile se referă la o infracțiune care are o condamnare minimă de șase ani de închisoare (sau încercarea sau ajutarea și îndepărtarea unei astfel de infracțiuni), această excepție nu se extinde la avocatul pentru un acuzat. 16. În temeiul articolului 5c din Legea Avocaților (laki asianajajista, lagen om advocater; astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 626/1995) un avocat sau asistentul său nu trebuie să dezvăluie secretele unei persoane, ale unei familii sau ale unei afaceri sau ale secretelor profesionale care au venit la cunoștință în cursul activității sale profesionale. Încălcarea acestei obligații de confidențialitate este pedepsită în conformitate cu capitolul 38 secțiunea 1 sau 2 din Codul penal, cu excepția cazului în care legea prevede o pedeapsă mai severă pe un alt număr.

17. Capitolul 4 secțiunea 13 din Legea privind măsurile coercitive prevede că, la cererea unei persoane care se referă la caz, instanța decide dacă confiscarea materialelor rămâne în vigoare. O cerere care a fost depusă instanței înainte de examinarea taxelor se ia în considerare în termen de o săptămână de la primirea sa de către instanță.

Curtea oferă persoanelor interesate în această chestiune o oportunitate de a fi ascultate, dar absența unor astfel de persoane nu exclude decizia privind această chestiune.Decizia de revizuire a unei crize este supusă unui recurs separat (capitolul 4, secțiunea 16, subsecțiunea 1). 18. În conformitate cu art. 118, subsecțiunea 3 din Constituție, oricine a suferit o încălcare a drepturilor sale sau pierderea susținută printr-un act ilegal sau omisiune de către un funcționar public sau o altă persoană care exercită o funcție publică are dreptul de a solicita ca funcționarul public sau o altă persoană responsabilă de funcție publică să fie condamnată la o pedeapsă și ca organizația publică, oficială sau o altă persoană responsabilă de o funcție publică să fie condamnată pentru daune, astfel cum este prevăzut mai detaliat de o lege.

19. Capitolul 40, secțiunea 9, subsecțiunea 1, din Codul Penal (rikoslaki, strafflagen, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 604/2002), prevede că dacă un funcționar public, în funcție, în mod intenționat, altul decât cel prevăzut mai sus în prezentul capitol, încălcă sau neglijește să își îndeplinească datoria oficială pe baza dispozițiilor sau reglementărilor care urmează să fie respectate în funcții oficiale, și actul, atunci când este evaluat în ansamblu, luând în considerare efectele sale dăunătoare și dăunătoare și celelalte circumstanțe legate de actul, nu este o infracțiune minoră, acesta este condamnat pentru încălcarea obligațiilor oficiale la o amendă sau la închisoare pentru un maxim de un an.

20. Capitolul 40, secțiunea 10, din Codul Penal (modificat prin Legea nr. 604/2002) prevede că, în cazul în care un funcționar public, în funcție, prin lipsa de îngrijire sau lipsa de precauție, într-un alt mod decât cel menționat în secțiunea 5, subsecțiunea 2, încalcă sau neglijează îndeplinirea sarcinii sale oficiale bazate pe dispozițiile sau reglementările care urmează să fie respectate în funcții oficiale, și actul, în cazul în care este evaluat în ansamblu, luând în considerare efectele sale dăunătoare și dăunătoare și celelalte circumstanțe legate de actul, nu este o infracțiune mică, acesta este condamnat pentru încălcarea negligente a sarcinilor oficiale la o amendă sau la o amendă.

21. În conformitate cu capitolul 1, secțiunea 14, din Legea de procedură penală (laki oikeudenkäynnistä ricosasioissa, lagen om rättegång i brottmål, modificată de Legea nr. 647/2003), o parte rănită poate aduce o acuzație privată numai dacă procurorul public a hotărât să nu aplice acuzații. 22. În conformitate cu capitole 3 și 4 din Legea privind răspunderea Tort (avahingorvauslaki, skadeståndslagen, Legea nr. 412/1974) poate fi introdusă o procedură împotriva statului în ceea ce privește daunele care rezultă din vina sau neglijența de către angajații săi în îndeplinirea sarcinilor lor.

5. The applicant was born in 1955 and lives in Helsinki. 6. The applicant is an attorney. Some business transactions of her client's spouse were investigated by the police but she herself was not a suspect. 7. On 7 October 2009 police investigators conducted a search at the applicant's office. During the search some e-mail correspondence were copied from her computer and certain documents were seized. 8. By letter dated 12 October 2009 the head of the investigation (tutkinnanjohtaja, undersökningsledaren) informed the applicant that the seizure of the data had not been successful due to the fact that the wrong files had been copied, and that the information copied had been destroyed. The applicant allegedly never received a copy of the seized files so it was not possible to verify whether the seizure of the data really had been unsuccessful.

The seized documents remained in the police's possession. 9. The pre-trial investigation has been concluded and the case has been submitted to the public prosecutor for consideration of charges. No court proceedings have been initiated yet. 10. According to Article 10 of the Finnish Constitution (perustuslaki, grundlagen, Act no. 731/1999), the sanctity of everyone's home is guaranteed. Measures derogating from this right, and which are necessary for the purpose of guaranteeing basic rights and liberties or for the investigation of crime, must be laid down by an Act. 11. Chapter 5, section 1, subsection 1, of the Coercive Measures Act (pakkokeinolaki, tvångsmedelslagen, Act no. 646/2003) provides that a search may be conducted, inter alia, if there is reason to suspect that an offence has been committed and provided the maximum sentence applicable exceeds six months' imprisonment.

12. According to Chapter 5, Section 3, of the Coercive Measures Act, an official with the power of arrest shall decide on a search of premises. However, a police officer may carry out a search of premises without a warrant when the purpose of the search is to locate a person to be apprehended, arrested, detained, brought to court or subjected to a bodily search, or to seize an object, when continuously followed or monitored since the commission of the offence. A police officer may carry out a search of the premises also in other urgent cases. 13. The person whose domicile is being searched, or in his or her absence someone else, must be given the opportunity to be present at the search and to call a witness, unless this causes delay.

If none of the above-mentioned persons was present at the time of the search, the person whose domicile has been searched must be immediately informed (Chapter 5, section 4, subsection 2). 14. Chapter 4, section 2, subsection 2 of the Coercive Measures Act provides that a document shall not be seized for evidential purposes if it may be presumed to contain information in regard to which a person referred to in Chapter 17, section 23, of the Code of Judicial Procedure is not allowed to give evidence at a trial and provided that the document is in the possession of that person or the person for whose benefit the secrecy obligation has been prescribed. A document may nevertheless be seized if, under section 27, subsection 2 of the Pre-Trial Investigation Act, a person referred to in Chapter 17, Article 23, of the Code of Judicial Procedure would have been entitled or obliged to give evidence in the pre-trial investigation about the matter contained in the document.

15. Under Chapter 17, section 23, subsection 1, of the Code of Judicial Procedure (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken; as modified by Acts no. 571/1948 and 622/1974), counsel may not testify in respect of what a client has told him or her for the purpose of pleading a case, unless the client consents to such testimony. Although subsection 3 provides for an exception to this secrecy obligation if the charges concern an offence carrying a minimum sentence of six years' imprisonment (or attempting or aiding and abetting such an offence), this exception does not extend to counsel for an accused. 16. Under section 5c of the Advocates Act (laki asianajajista, lagen om advokater; as modified by Act no. 626/1995) an advocate or his assistant shall not without due permission disclose the secrets of an individual or family or business or professional secrets which have come to his knowledge in the course of his professional activity.

Breach of this confidentiality obligation shall be punishable in accordance with Chapter 38, section 1 or 2, of the Penal Code, unless the law provides for a more severe punishment on another count. 17. Chapter 4, section 13, of the Coercive Measures Act provides that, at the request of a person whom the case concerns, the court shall decide whether the seizure of any materials shall remain in force. A request which has been submitted to the court before its examination of the charges shall be considered within a week of its reception by the court. The court shall provide those with an interest in the matter an opportunity to be heard, but the absence of any such persons shall not preclude a decision on the issue.

A decision reviewing a seizure is subject to a separate appeal (Chapter 4, section 16, subsection 1). 18. According to section 118, subsection 3, of the Constitution everyone who has suffered a violation of his or her rights or sustained loss through an unlawful act or omission by a civil servant or other person performing a public function shall have the right to request that the civil servant or other person in charge of the public function be sentenced to a punishment and that the public organisation, official or other person in charge of a public function be held liable for damages, as provided in more detail by an Act.

19. Chapter 40, section 9, subsection 1, of the Penal Code (rikoslaki, strafflagen, as modified by Act no. 604/2002), provides that if a public official, when acting in office, intentionally in a manner other than that provided above in this Chapter violates or neglects to fulfil his official duty based on the provisions or regulations to be followed in official functions, and the act, when assessed as a whole, taking into consideration its detrimental and harmful effect and the other circumstances connected with the act, is not a petty offence, he shall be sentenced for violation of official duties to a fine or to imprisonment for a maximum of one year.

20. Chapter 40, section 10, of the Penal Code (as modified by Act no. 604/2002) provides that if a public official, when acting in office, through carelessness or lack of caution, in a manner other than that referred to in section 5, subsection 2, violates or neglects to fulfil his or her official duty based on the provisions or regulations to be followed in official functions, and the act, when assessed as a whole, taking into consideration its detrimental and harmful effect and the other circumstances connected with the act, is not a petty offence, he shall be sentenced for negligent violation of official duties to a warning or to a fine. 21. According to Chapter 1, section 14, of the Criminal Procedure Act (laki oikeudenkäynnistä rikosasioissa, lagen om rättegång i brottmål, as modified by Act no. 647/2003), an injured party may bring a private prosecution only if the public prosecutor has decided not to press charges.

22. Under Chapters 3 and 4 of the Tort Liability Act (vahingonkorvauslaki, skadeståndslagen, Act no. 412/1974) proceedings may be brought against the State in respect of damage resulting from fault or neglect by its employees in the performance of their duties.