SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GRAÇA PINA c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 59423/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 februarie 2011 DEFINIF 15/05/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Graça Pina c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș 59423/09) îndreptată împotriva Republicii Portugheze, printre care o resortisantă a acestui stat, Helena da Graça Pina ( J. A. Fernandes de Barros, avocat la Lisabona. Guvernul portughez ( Recurenta susținea că stabilirea și plata întârziată a unei despăgubiri ca urmare a exproprierii terenurilor sale au încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale.
La 18 ianuarie 2010, președintele celei de a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. DE FAPT, CIRCONSTANȚELE SPĂLĂȚII reclamanta s-a născut în 1919 și locuiește în Amadora (Portugalia). Ea intervine în calitate de moștenitoare a soțului ei, dl Francisco Manuel Pina, decedat la 14 februarie 1986, care deținea mai multe proprietăți terestre cu o suprafață totală de 4 183,33 hectare. Aceste terenuri au făcut obiectul unei exproprieri în 1975 în cadrul politicii de reformă agrară. Legislația relevantă în acest domeniu prevedea că proprietarii pot, în anumite condiții, să-și exercite dreptul de a: Rezervorul trebuie să aibă acces la o parte a terenului pentru a-și continua activitatea agricolă și, în plus, să prevadă despăgubirea persoanelor interesate.
Valoarea, termenul și condițiile de plată a unei astfel de despăgubiri trebuie definite. La 6 aprilie 2009, statul a recuperat toate terenurile sale, cu excepția a 330, 41 de hectare. Pentru pierderea definitivă a 330,41 hectare, statul a atribuit reclamantei o despăgubire de 16 330 827 de escudos portughez (PTE) sau 81 457, 82 de euro (EUR). Prin decretele ministeriale comune ale ministrului agriculturii și ale secretarului de stat la Trezorerie din 10 mai 2010 și, respectiv, 23 august 2010, aduse la cunoștința recurentei la 12 octombrie 2010, despăgubirea definitivă a fost stabilită la 175 605 344 PTE, respectiv 875 915, 76 EUR. Din această sumă trebuia dedusă 501 500 PTE 501,47 EUR) care fuseseră deja plătite recurentei ca subvenție (subsídio de renda) 11. La 29 octombrie 2010, despăgubirea majorată cu 156 780 881 PTE (782 019,74 EUR) a fost plătită recurentei.
II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTS 12. Hotărârea Almeida Garrett, Macarenhas Falcăo și alții c. Portugalia 29813/96 și 3029/96, CEDO 2000-I) descrie, la punctele 31-37, dreptul și practica internă relevante în materie de reformă agrară. Trebuie adăugat că Tribunalul Constituțional și-a confirmat jurisprudența în această privință (hotărârea Almeida Garrett citată anterior, punctul 37) prin Hotărârea nr. 85/03/T din 12 februarie 2003 privind dreptul la violare al articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 13. Recurenta susține că valoarea despăgubirii nu poate corespunde unei despăgubiri corecte și se plânge de întârzierea stabilirii și a plății despăgubirii definitive. Aceasta invocă încălcarea dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.
Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 14. Guvernul se opune acestei teze. În ceea ce privește plângerea referitoare la valoarea despăgubirii acordate la nivel intern, Curtea amintește de la început că nu este competentă să examineze aspectele direct legate de privarea de proprietate și, a fortiori, cele referitoare la valoarea compensațiilor, care se află în afara competenței sale raționale temporale Almeida Cu excepția celor menționate anterior, Curtea constată că cererea nu este în mod evident întemeiată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție.
Curtea arată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate (a se vedea în această privință Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții c. Portugalia menționată anterior, §§ 43). Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. În fond 17. Curtea amintește că a fost deja chemată să examineze cauze similare, în ceea ce privește politica de compensare a naționalizărilor și exproprierilor care au avut loc în Portugalia în 1975 (a se vedea Hotărârea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și altele menționate anterior și, în ultimă instanță, Fernandes Formigal de Arriaga și alte 15 cauze 1. întrucât părțile interesate au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor.
18. Curtea nu percepe motive pentru a se abate de la această jurisprudență în prezenta cauză 19. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II privind aplicarea articolului 41 din Convenție 20. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. EUR pentru prejudiciul material și respectiv moral suferit. 22. Guvernul contestă această cerere.
23. Curtea arată, în conformitate cu jurisprudența sa constantă în acest domeniu, că recurenta a putut suferi un prejudiciu material, care corespunde diferenței dintre dobânda care trebuie primită în temeiul legislației relevante și deprecierea monetară în Portugalia în perioada în cauză, care a început la 9 noiembrie 1978, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Portugalia, și s-a încheiat la data punerii la dispoziția reclamantei a despăgubirii în cauză.
Într-adevăr, sumele pe care recurenta trebuia să le primească nu au fost puse la dispoziția sa în termenele prevăzute de legislația internă relevantă, iar rata dobânzii moratoriu a fost prea scăzută în comparație cu deprecierea monedei în perioada respectivă (a se vedea Almeida Garrett, Macharenhas Falcao și alte întreprinderi din Portugalia (satisfacere echitabilă); 29813/96 și 30229/96, § 22 și 23, 10 aprilie 2001). 24. Cu toate acestea, calculul precis al unui astfel de prejudiciu se confruntă cu dificultăți, în timp ce despăgubirea stabilită pentru recurentă, care ia în considerare într-o anumită măsură pierderea timpului, chiar dacă suma indicată cu titlu de dobânzi, deși importantă, se dovedește, în mod evident, insuficientă pentru a compensa perioada de timp în cauză în prezenta cauză.
Aceste dificultăți cresc dacă se iau în considerare diferitele elemente care compun compensația în cauză, al căror calcul a întârziat, cu siguranță, stabilirea valorii acestei compensații. 25. Curtea decide astfel să calculeze prejudiciul recurentei în echitate, astfel cum permite art. 41 din convenție. Având în vedere toate circumstanțele cauzei, precum și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 350 000 EUR pentru prejudiciul material și 1 000 EUR pentru prejudiciul moral. De asemenea, reclamanta solicită 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. 27. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 28. Curtea decide, în conformitate cu practica sa în acest tip de cazuri și ținând seama de documentele prezentate de reclamantă, să acorde ca cheltuieli și cheltuieli suma forfetară de 2 000 EUR.
Interese moratoriu 29. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu condiția ca aceasta să se refere la întârzierea în stabilirea și la plata despăgubirii definitive și inadmisibilă pentru surplusul menționat că, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 350 000 EUR (trei sute cincizeci de mii EUR) pentru daune materiale, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; la sumele acordate mai sus, orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către recurentă trebuie adăugată numai de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză, apoi comunicat în scris la 15 februarie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
AFFAIRE GRAÇA PINA c. PORTUGAL (Requête n o 59423/09) ARRÊT STRASBOURG 15 février 2011 DÉFINITIF 15/05/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Graça Pina c. Portugal, La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 janvier 2011, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 59423/09) dirigée contre la République portugaise et dont une ressortissante de cet Etat, M me Helena da Graça Pina (« la requérante »), a saisi la Cour le 29 octobre 2009 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.La requérante est représentée devant la Cour par M e J. A. Fernandes de Barros, avocat à Lisbonne. Le gouvernement portugais (« le Gouvernement ») était représenté, jusqu'au 23 février 2010, par son agent, M. J. Miguel, procureur général adjoint, et, à partir de cette date, par M me M. F. Carvalho, également procureur général adjoint.
3.La requérante alléguait que la fixation et le paiement tardifs d'une indemnisation consécutive à l'expropriation de ses terrains avaient porté atteinte au droit au respect de ses biens.
4.Le 18 janvier 2010, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT I.
5. La requérante est née en 1919 et réside à Amadora (Portugal).
6.Elle intervient en qualité d'héritière de son époux M. Francisco Manuel Pina, décédé le 14 février 1986, lequel était propriétaire de plusieurs propriétés terriennes d'une superficie totale de 4 183,33 hectares.
7.Ces terrains firent l'objet d'une expropriation en 1975 dans le cadre de la politique relative à la réforme agraire. La législation pertinente en la matière prévoyait que les propriétaires pouvaient, sous certaines conditions, exercer leur droit de « réserve » ( direito de reserva ) sur une partie des terrains afin d'y poursuivre leurs activités agricoles. Elle prévoyait par ailleurs l'indemnisation des intéressés. Le montant, le délai et les conditions de paiement d'une telle indemnisation restaient à définir.
8.La requérante se prévalut de l'exercice de son droit de « réserve » et, avait ainsi, au 6 avril 2009, récupéré l'ensemble de ses terrains à l'exception de 330, 41 hectares.
9.Pour la perte définitive des 330,41 hectares, l'Etat attribua à la requérante une indemnisation de 16 330 827 escudos portugais (PTE) soit 81 457, 82 euros (EUR).
10.Par des arrêtés ministériels conjoints du ministre de l'Agriculture et du secrétaire d'Etat au Trésor en date du 10 mai 2010 et du 23 août 2010, respectivement, portés à la connaissance de la requérante le 12 octobre 2010, l'indemnisation définitive fut fixée à 175 605 344 PTE, soit 875 915, 76 EUR. De cette somme devaient être déduit 501 500 PTE (2 501,47 EUR) qui avaient déjà été payés à la requérante à titre de subvention ( subsídio de renda) .
11.Le 29 octobre 2010, l'indemnisation majorée de 156 780 881 PTE (782 019,74 EUR) fut versée à la requérante. II.
12. L'arrêt Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal (n os 29813/96 et 30229/96, CEDH 2000-I) décrit, en ses paragraphes 31 à 37, le droit et la pratique internes pertinents en matière de réforme agraire. Il convient d'ajouter que le Tribunal constitutionnel a confirmé sa jurisprudence en la matière (arrêt Almeida Garrett précité, § 37) par son arrêt n o 85/03/T du 12 février 2003. EN DROIT I.
o 1
13.La requérante allègue que le montant de l'indemnisation ne saurait correspondre à une « juste indemnisation » et se plaint du retard dans la fixation et le paiement de l'indemnisation définitive. Elle invoque la violation du droit au respect des biens, prévu par l'article 1 du Protocole nº 1 à la Convention, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes. »
14.Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. A. Sur la recevabilité
15.En ce qui concerne le grief portant sur le montant de l'indemnisation ayant été attribuée au niveau interne, la Cour rappelle d'emblée ne pas être compétente pour examiner les questions directement liées à la privation de propriété, ni, a fortiori, celles relatives au montant des indemnisations, lesquels se trouvent en dehors de sa compétence ratione temporis ( Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres précité, §§ 43 et 48).
16.A l'exception de ce qui précède, la Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité (voir, à cet égard, Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal précité, §§ 41 ‑ 43). Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond
17.La Cour rappelle qu'elle a déjà été appelée à examiner des affaires similaires, s'agissant de la politique d'indemnisation des nationalisations et expropriations ayant eu lieu au Portugal en 1975 (voir l'arrêt Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres précité et, en dernier lieu, Fernandes Formigal de Arriaga et 15 autres affaires “Réforme agraire” c. Portugal , 13 juillet 2010). Dans toutes ces affaires, elle a conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n o 1, considérant que les intéressés avaient eu à supporter une charge spéciale et exorbitante ayant rompu le juste équilibre devant régner entre, d'une part, les exigences de l'intérêt général et, d'autre part, la sauvegarde du droit au respect des biens.
18.La Cour n'aperçoit pas de motifs justifiant de s'écarter de cette jurisprudence dans la présente affaire.
19.Partant, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n o 1. II.
20. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
21.La requérante réclame 890 391 euros (EUR) et 9 500 EUR au titre du préjudice matériel et moral respectivement subi.
22.Le Gouvernement conteste cette demande.
23.La Cour relève, conformément à sa jurisprudence constante en la matière, que la requérante a pu subir un préjudice matériel, correspondant à la différence entre les intérêts à recevoir aux termes de la législation pertinente et la dépréciation monétaire au Portugal pendant la période concernée, qui a débuté le 9 novembre 1978, date de l'entrée en vigueur de la Convention à l'égard du Portugal, et s'est terminée à la date de mise à disposition de la requérante de l'indemnisation en cause. En effet, les sommes que la requérante devait recevoir n'ont pas été mises à sa disposition dans les délais prévus par la législation interne pertinente et le taux d'intérêt moratoire était trop faible par rapport à la dépréciation de la monnaie pendant la période concernée (voir Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal (satisfaction équitable), n os 29813/96 et 30229/96, §§ 22 et 23, 10 avril 2001).
24.Le calcul précis d'un tel préjudice se heurte toutefois à des difficultés, l'indemnisation fixée à la requérante tenant en effet déjà compte, dans une certaine mesure, de l'écoulement du temps, même si le montant indiqué à titre d'intérêts, certes important, se révèle de toute évidence insuffisant pour compenser le long laps de temps en cause dans la présente affaire. Ces difficultés augmentent si l'on tient compte des différents éléments composant l'indemnisation en cause, dont le calcul a par ailleurs certainement retardé la détermination du montant de ladite indemnisation.
25.La Cour décide ainsi de calculer le préjudice de la requérante en équité, comme le permet l'article 41 de la Convention. Compte tenu de l'ensemble des circonstances de l'affaire, ainsi que de sa jurisprudence en la matière, elle juge raisonnable d'allouer à la requérante la somme de 350 000 EUR pour le dommage matériel et 1 000 EUR pour le dommage moral. B. Frais et dépens
26.La requérante demande également 2 000 EUR pour les frais et dépens.
27.Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.
28.La Cour décide, conformément à sa pratique dans ce type d'affaires et en tenant compte des documents soumis par la requérante, d'octroyer à titre de frais et dépens la somme forfaitaire de 2 000 EUR. C. Intérêts moratoires
29.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable pour autant qu'elle concerne le retard dans la fixation et le paiement de l'indemnisation définitive, et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit, a) que l'Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 350 000 EUR (trois cent cinquante mille euros) pour dommage matériel, 1 000 EUR (mille euros) pour dommage moral et 2 000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens ; b) qu'aux sommes accordées ci-dessus, il faut ajouter tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par la requérante ; c) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 février 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente