SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ZEKinclusiv ȘEMȘEK c. TURCIA (solicitarea nr. 2409/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 februarie 2011 DEFINIF 15/05/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Zeki Șimschek c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, Președintele Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători Francoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 25 ianuarie 2011, Renunță hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată procedura La originea cazului (n 2409/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Zeki Simșek ( La 10 septembrie 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 29 august 1958, în urma lucrărilor efectuate de o comisie cadastrală, un teren cu o suprafață de 6 240 m2, situat la Gölcük, a fost calificat drept teren agricol și înscris în registrul funciar, sub numărul de parcelă 456, în numele lui Asiye Simșek, mama reclamantului. Ca urmare a decesului lui Asiye Shimschek în 1986, proprietatea bunului în cauză a fost transmisă reclamantului și un titlu de proprietate i-a fost eliberat la 15 ianuarie 1987 de către Hotărârea Generală Titluri și Cadastru. La o dată nespecificată, reclamantul a construit o casă pe teren în litigiu. În 1995, Comisia pentru cadastru forestier a început lucrările cadastrale de delimitare a zonelor forestiere în regiunea în care se afla terenul. La încheierea acestor lucrări, terenul respectiv a făcut obiectul aplicării articolului 2 alineatul B din Legea nr. 6831 privind pădurile. La 12 aprilie 1996, reclamantul sesizează Tribunalul din Cadastru de la Gölcük cu privire la o opoziție împotriva acestei decizii a comisiei cadastrale. 10. La 22 martie 2000, Tribunalul Cadastru a respins cererea reclamantului și s-a bazat în special pe raportul de expertiză din 22 martie 2000, aprilie 1998, potrivit căruia terenul în litigiu era inițial un domeniu de pădure care fusese ulterior exclus din zona forestieră în beneficiul Trezoreriei publice deoarece își pierduse caracterul forestier înainte de 31 decembrie 1981 și care, prin urmare, nu era susceptibil de a fi deținut în mod privat. 11. Întrucât reclamantul nu a formulat un recurs, această hotărâre a devenit definitivă. La 17 februarie 2004, Trezoreria a intentat o acțiune în vederea anulării titlului de proprietate al reclamantului și a înscrierii terenului în registrul funciar. 13. La 23 noiembrie 2004, Tribunalul de Mare Instană din Gölcük a acceptat această cerere și a decis să anuleze titlul de proprietate al reclamantului și să înscrie terenul în numele Trezoreriei Publice în registrul funciar 14. La 7 iulie 2005, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului și a confirmat hotărârea atacată. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 16. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Turgut și în alte hotărâri ale Turciei 1411/03, §§ 41-67, 8 iulie 2008). Cu privire la violarea articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 17. Reclamantul susține că anularea titlului său de proprietate fără plata oricărei indemnizații constituie o încălcare disproporționată a dreptului său de a-și respecta bunurile în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 18. Cu privire la admisibilitate, guvernul susține că reclamantul a omis să epuizeze căile de atac interne în măsura în care nu a formulat un recurs la Curtea de Casație împotriva hotărârii din 22 martie 2000. În opinia sa, în cazul în care recursul nu constituie o cale de atac în sensul articolului 35 din convenție, cererea se confruntă cu motive de șase luni care încep să curgă de la 22 martie 2000, data ultimei decizii interne definitive. Guvernul afirmă, de asemenea, că reclamantul ar fi trebuit să inițieze acțiuni în despăgubire în conformitate cu dispozițiile articolului 125 din Constituție, ale articolului 13 din Codul de procedură administrativă, ale articolului 1007 din Codul civil și ale articolelor 46 și 47 din Codul de obligații 19. Curtea constată că reclamantul se plânge de anularea titlului său de proprietate de către instanțele naționale. În această privință, se referă la procedura pe care Trezoreria publică a inițiat-o la 17 februarie 2004. Această procedură a condus la hotărârea din 23 noiembrie 2004 de anulare a titlului de proprietate al reclamantului. Acesta a formulat un recurs în recurs împotriva acestei hotărâri, acțiune pe care Curtea de Casație a respins-o printr-o hotărâre din 7 iulie 2005. Prin urmare, reclamantul a îndeplinit cerințele regulii epuizării căilor de atac interne și a sesizat Curtea la 14 decembrie 2005, fie în termen de șase luni. În ceea ce privește acțiunile în despăgubire indicate de guvern, Curtea amintește că a respins deja o astfel de excepție în cauzele Köktepe c. Turcia, 35785/03, §§ 74-76, 22 iulie 2008 și Turgut și altele, citată anterior, §§ 74-76. În speță, aceasta nu face referire la nicio împrejurare care să o determine să se îndepărteze de la concluziile sale anterioare. Prin urmare, este necesar să se respingă excepțiile guvernului. 20. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este în mod evident întemeiată greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. 21. 49908/99, 2 martie 2006), afirmă că încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului urmărește un scop legitim și era proporțională cu scopul legitim de a proteja mediul 22. Curtea amintește că a examinat deja obiecțiuni identice cu cele prezentate de reclamant și că a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza lipsei de despăgubiri pentru transferul de proprietate asupra bunurilor personale către Trezorerie (Turt și alții c. Turcia, citată anterior, § 86-93 Temel Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș. Turcia, nr 45651/04, § 40-45, 10 martie 2009 Rimer și alții c. Turcia, n 18257/04, § 34-41, 10 martie 2009 ; și Nural Vural Turcia, n 16009/04, §§§ 29-34, 10 martie 2009). După examinarea prezentei cauze, Comisia consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în speță. 23. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II. privind aplicarea articolului 41 din CONVENȚIA 24. În temeiul articolului 41 din convenție, reclamantul solicită o sumă de 100 000 de lire turcești (TRL) (aproximativ 50 de lire sterline). 000 EUR) pentru prejudiciul material, sumă care corespunde, în opinia sa, valorii terenului și a casei pe care a construit-o pe acest teren. În acest sens, acesta prezintă trei documente semnate de agențiile imobiliare care estimează valoarea terenului în cauză la 17 TRL, 19 TRL și 20 TRL pe m (aproximativ 8,5 EUR, 9,5 EUR și, respectiv, 10 EUR). În schimb, reclamantul nu solicită nicio sumă din cauza prejudiciului moral și a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. 25. Guvernul contestă pretenția reclamantului și invită Curtea să o respingă. 26. Având în vedere elementele și informațiile de care dispune, hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 35 000 EUR pentru daune materiale. 27. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 35 000 EUR (trei mii EUR) pentru a fi convertită în lire turce la rata aplicabilă la data decontării, pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 15 februarie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
DEUXIÈME SECTION
ZEKİ ȘİMȘEK c. TURQUIE
(Requête n
o
2409/06)
ARRÊT
15 février 2011
15/05/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Zeki Șimșek c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente
,
Ireneu Cabral Barreto,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
Guido Raimondi,
juges
,
Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 janvier 2011,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
2409/06) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Zeki
Șimșek («
le requérant
»), a saisi la Cour le 14 décembre 2005 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 10 septembre 2008, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 §
1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1937 et réside à İzmir.
5.
Le 29 août 1958, à la suite de travaux effectués par une commission cadastrale, un terrain d'une superficie de 6
240 m², situé à Gölcük, fut qualifié de terrain agricole et inscrit au registre foncier, sous le numéro de parcelle 456, au nom de Asiye Șimșek, mère du requérant.
6.
Suite au décès d'Asiye Șimșek en 1986, la propriété du bien en question fut transmise au requérant et un titre de propriété lui fut délivré le 15
janvier 1987 par la direction générale des titres et du cadastre.
7.
A une date non précisée, le requérant construisit une maison sur le terrain litigieux.
8.
En 1995, la commission du cadastre forestier entama des travaux cadastraux portant délimitation des zones forestières dans la région où se trouvait le terrain. Au terme de ces travaux, ledit terrain fit l'objet de l'application de l'article 2 § B de la loi n
o
6831 relative aux forêts.
9.
Le 12 avril 1996, le requérant saisit le tribunal du cadastre de Gölcük d'une opposition contre cette décision de la commission cadastrale.
10.
Le 22 mars 2000, le tribunal du cadastre rejeta la demande du requérant. Il se fonda notamment sur le rapport d'expertise du 22
avril 1998, selon lequel le terrain litigieux était à l'origine un domaine de forêt qui avait ensuite été exclu de la zone forestière au profit du Trésor public parce qu'il avait perdu son caractère forestier avant le 31 décembre 1981 et qui n'était donc pas susceptible d'appropriation privée.
11.
Le requérant n'ayant pas formé un pourvoi, ce jugement devint définitif.
12.
Le 17 février 2004, le Trésor public intenta une action en vue de l'annulation du titre de propriété du requérant et de l'inscription du terrain à son nom au registre foncier.
13.
Le 23 novembre 2004, le tribunal de grande instance de Gölcük fit droit à cette demande et décida d'annuler le titre de propriété du requérant et d'inscrire le terrain au nom du Trésor public au registre foncier.
14.
A une date non précisée, le requérant se pourvut en cassation.
15.
Le 7 juillet 2005, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant et confirma le jugement attaqué.
II.
16.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l'arrêt
Turgut et autres c. Turquie
(n
o
1411/03, §§ 41-67, 8
juillet 2008).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
17.
Le requérant allègue que l'annulation de son titre de propriété sans versement d'une quelconque indemnité constitue une atteinte disproportionnée à son droit au respect de ses biens au sens de l'article 1 du Protocole n
o
1.
18.
Sur la recevabilité, le Gouvernement soutient que le requérant a omis d'épuiser des voies de recours internes dans la mesure où il n'a pas formé un pourvoi devant la Cour de cassation contre le jugement du 22
mars 2000. Selon lui, dans le cas où le pourvoi ne constitue pas un recours à épuiser au sens de l'article 35 de la Convention, la requête se heurte au motif de six mois qui commence à courir à partir du 22 mars 2000, date de la dernière décision interne définitive. Le Gouvernement affirme par ailleurs que le requérant aurait dû engager des actions en réparation conformément aux dispositions de l'article 125 de la Constitution, de l'article 13 du code de procédure administrative, de l'article 1007 du code civil et des articles 46 et 47 du code des obligations.
19.
La Cour constate que le requérant se plaint de l'annulation de son titre de propriété par les juridictions nationales. A cet égard, il vise la procédure que le Trésor public a engagée le 17 février 2004. Cette procédure a abouti au jugement du 23 novembre 2004 annulant le titre de propriété du requérant. Celui-ci a formé un pourvoi en cassation contre ce jugement, recours que la Cour de cassation a rejeté par un arrêt du 7
juillet 2005. Le requérant a donc satisfait aux exigences de la règle de l'épuisement des voies de recours internes et a saisi la Cour le 14
décembre 2005, soit dans un délai de six mois.
En ce qui concerne les actions en réparation indiquées par le Gouvernement, la Cour rappelle qu'elle a déjà rejeté une telle exception dans les affaires
Köktepe c. Turquie,
n
o
35785/03, §§ 74-76, 22
juillet 2008, et
Turgut et autres,
précité, §§ 74-76. Elle ne relève en l'espèce aucune circonstance de nature à l'amener à s'écarter de ses précédentes conclusions.
Il convient donc de rejeter les exceptions du Gouvernement.
20.
La Cour constate par ailleurs que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève en outre qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
21.
Sur le fond, le Gouvernement, en se référant à la décision
Ansay c.
Turquie
(n
o
49908/99, 2 mars 2006), allègue que l'atteinte au droit de propriété du requérant poursuivait un but légitime et était proportionnée au but légitime de protéger l'environnement
.
22.
La Cour rappelle avoir déjà examiné des griefs identiques à celui présenté par le requérant et avoir conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 en raison de l'absence d'indemnisation pour le transfert de propriété du bien des particuliers au Trésor public (
Turgut et autres c.
Turquie
, précité, §§ 86-93
;
Temel Conta Sanayi Ve Ticaret A.Ș.
c.
Turquie
, n
o
45651/04, §§
40-45, 10 mars 2009
;
Rimer et autres c.
Turquie
, n
o
18257/04, §§
34-41, 10 mars 2009
; et
Nural Vural
c.
Turquie
, n
o
16009/04, §§
29-34, 10 mars 2009). Après avoir examiné la présente affaire, elle considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente en l'espèce.
23.
Partant, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24.
Au titre de l'article 41 de la Convention, le requérant réclame une somme de 100
000 livres turques (TRL) (environ 50
000 EUR) pour le préjudice matériel, somme qui correspond, selon lui, à la valeur du terrain et de la maison qu'il avait construite sur ce terrain. A ce titre, il présente trois documents signés par les agences immobilières estimant la valeur du terrain en question à 17 TRL, 19 TRL et 20 TRL par m
2
(environ respectivement 8,5 EUR, 9,5 EUR et 10 EUR).
En revanche, le requérant ne demande aucun somme au titre du dommage moral et des frais et dépens.
25.
Le Gouvernement conteste la prétention du requérant et invite la Cour à la rejeter.
26.
Compte tenu des éléments et des informations dont elle dispose, statuant en équité, la Cour estime raisonnable d'accorder au requérant la somme de 35
000 EUR pour dommage matériel.
27.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 35
000 EUR (trente cinq mille euros), à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
15 février 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière adjointe
Présidente