AFFAIRE ZİYA ÇEVİK c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.06.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ZİYA ÇEVİK c. TURQUIE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE PENTRU Z Danutė Jočienė, David Thór Björgvinsson, Giorgio Malinverni, András Sajó, Ișil Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 mai 2011, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural de la originea cauzei (n 19145/08) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ziya chaevik ( La 27 aprilie 2010, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului cauzei. La 11 mai 1963, el a devenit coproprietar al unui teren cu o suprafață totală de 918 m (circa sa de 387,37 m), înregistrat pe terenul de viță de vie și situat în Calankaya, Ankara. La 27 martie 1973, municipalitatea a decis să amenajeze terenul în cauză pentru amenajarea unei zone de joacă pentru copii. La 13 februarie 1978, registrul funciar a fost adnotat în consecință și s-a menționat că terenul în cauză va fi expropriat de autoritatea administrativă competentă. Cu toate acestea, în lipsa unor resurse bugetare, municipalitatea nu l-a expropriat pe solicitant de proprietatea sa și nu a construit terenul de joacă prevăzut. În plus, aceasta a refuzat să acorde la mai mult decât permisul de construcție pe care îl solicitase. La 18 mai 2005, reclamantul a intentat, prin intermediul avocatului său, o acțiune în despăgubire împotriva comunei în fața instanței de judecată în mare instanță din Ankara ( El susținea că, deoarece terenul a fost, și în absența de expropriere de către administrație, alocat amenajării unei zone de jocuri pentru copii în planul de urbanism începând din 1973, situația se ridica la o expropriere de facto. 10. Tribunalul a dispus o expertiză. 11. Un comitet de experți a efectuat o vizită la fața locului. 12. Experții au constatat că nu a existat nici un control pe teren de către municipalitate și că reclamantul a continuat să locuiască într-o mahala. Cu toate acestea, ca urmare a adoptării planului de ~urbanism din 27 Martie 1973, terenul în cauză a fost afectat de o restricție legală în măsura în care a fost repartizat de municipalitate pentru construirea unei zone de jocuri pentru copii. 13. Experții au observat, de asemenea, că locația terenului a permis să se beneficieze de toate serviciile municipalității, că a fost situat pe una dintre străzile principale dintr-un cartier cu o dezvoltare puternică de Ankara, că a fost înconjurat de clădiri rezidențiale și birouri cu mai multe etaje și că a fost adaptat la toate tipurile de construcții. Experții au concluzionat că terenul are calitatea de teren de construcție și, prin urmare, pentru a determina valoarea sa, trebuie să se deducă 40% din suprafața sa totală ca parte a participării la amenajarea teritoriului și au adăugat că, la 27 aprilie 2005, reclamantul a cumpărat o altă parte (3/173) din terenul în cauză 14. Prin urmare, experții au estimat valoarea pe metru pătrat a terenului la 360 de milioane de lire sterline turcești vechi (TRL) (aproximativ 225 de euro (EUR)). Valoarea părții din teren aparținând reclamantului a fost estimată la 139 451 040 000 de lire sterline (aproximativ 87 370 EUR). În octombrie 2003, experții au ajuns la concluzia că municipalitatea trebuia fie să-l exproprieze pe reclamant de proprietatea sa, fie să modifice planul de urbanism. 15. Prin hotărârea din 24 noiembrie 2006, instanța l-a decăzut pe reclamant de la cererea sa. Această decizie se citește după cum urmează în partea sa relevantă în lac. (...) Rapoartele de competență permit să se observe că, în planul de urbanism, terenul respectiv a fost afectat de municipalitate în crearea unei zone de jocuri pentru copii. Registrul a fost adnotat în consecință, cu mențiunea că terenul ar face obiectul unei proceduri de expropriere. În lumina celor de mai sus, se concluzionează că administrația nu a ocupat efectiv terenul în cauză. Prin urmare, cererea este respinsă (...) 16. În noiembrie 2006, el și-a exprimat regretul pentru incertitudinea de care și-a declarat victimă din 1973 în ceea ce privește soarta terenului său. 17. Prin hotărârea din 22 mai 2007, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată în toate dispozițiile sale. 18. Reclamantul a introdus o acțiune în rectificarea hotărârii din 22 mai 2007. Mai 2007. El argüa că terenul n a fost mai liber de orice constrângere de la punerea sa într-o zonă de joacă pentru copii în planul de dezvoltare a urbanismului. 19. La 24 septembrie 2007, Curtea de Casație a respins acțiunea. Această decizie a fost notificată reclamantului la 18 octombrie 2007. 20. La 13 ianuarie 2009, coproprietarii terenului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ei au amintit mai întâi că planul de urbanism din 27 martie 1973, prin care terenul lor fusese alocat creării unei zone de jocuri pentru copii, nu fusese încă pus în aplicare. Ei au cerut apoi fie executarea planului de urbanism și luarea unei decizii de expropriere sau acordarea unui teren echivalent, fie anularea deciziei de a-și amenaja terenul de joacă și acordarea unui permis de construcție. 21. La 11 februarie 2009, municipalitatea le-a răspuns că, din lipsă de resurse bugetare, nu i s-a putut permite să debarce terenul în cauză în imediata sa comunicare. 22. Printr-o scrisoare din 6 aprilie 2010, reclamantul a solicitat comunei fie să îi acorde un teren echivalent cu al său, fie să-i acorde un permis de construcție. 23. La 12 aprilie 2010, municipalitatea a informat în mod oficial că terenul în cauză era încă destinat creării unui teren de joacă pentru copii și că făcea parte din terenul de expropriere. ÎN CONFORMITATE CU VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 24. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul susține că, începând din 1973, fără nicio contribuție la amenajarea unei zone de jocuri pentru copii a redus semnificativ utilizarea potențială a acestui teren și că aceasta și-a încălcat dreptul de a-și respecta bunurile. 25. Guvernul luptă împotriva acestei teze. Pe admisibilitatea 26. Guvernanța este în detrimentul neobosirii căilor de atac interne, reproșându-l pe solicitant să nu se opună planului de urbanism în litigiu și să nu fi solicitat anularea acestuia. El susține că persoana respectivă ar fi trebuit să sesizeze instanțele administrative și să acționeze în deplină instanță. 27. În primul rând, în ceea ce privește procedura de anulare a unui anumit plan de urbanism, Curtea consideră că nu ar putea avea un impact asupra prezentei acțiuni, întrucât reclamantul se plânge de repercusiunile limitărilor care au afectat terenul său în lipsa unei despăgubiri și nu de la data la care planul de urbanism în cauză (Hakan Ar 13331/07, § 28, 11 ianuarie 2011, Rossitto c. Italia, n 7977/03, § 19, 26 mai 2009 și Spordino c. Italia (n (dec.), n 36815/97, 12 decembrie 2002). 28. În al doilea rând, recursul pe deplin în fața instanțelor administrative, Curtea consideră că reclamantul poate trece pentru că a epuizat căile de atac interne în măsura în care a sesizat instanțele judiciare cu privire la o cerere în despăgubire pentru prejudiciul pe care îl presupune a fi suferit ca urmare a exercitării terenului său la crearea unei zone de jocuri pentru copii. În această privință, Curtea amintește că aceasta aplică regula de epuizare a căilor de atac interne, ținând seama în mod corespunzător de context și cu o anumită flexibilitate, fără formalism excesiv. Aceasta reafirmă că, atunci când a fost utilizată o cale de atac, utilizarea unei căi de atac alternative a unei căi de atac care este practic aceeași nu este impusă (Kozac ... și Riad și Idiab c. Belgia, n 29787/03 și 29800/03, § 84, CEDO 2008 ...). Prin urmare, Comisia consideră, având în vedere circumstanțele cauzei, că ar fi excesiv să se reproșeze reclamantului că nu a introdus în fața instanțelor administrative acțiunea menționată de guvern. Cu alte cuvinte, Curtea consideră că reclamantul a făcut tot ceea ce se putea aștepta în mod rezonabil de la el pentru a epuiza căile de atac interne (Ilhan c. Turcia [GC], n 22277/93, § 59, CEDO 2000 VII). 29. Având în vedere cele de mai sus, Curtea respinge excepțiile preliminare ale guvernului. 30. Ea constată, de asemenea, că nu este în mod evident greșit fondată în sensul art. 35 alin. Reclamantul susține că situația denunțată a dus la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. El face obiectul unei ingerințe în dreptul său la respectarea bunurilor sale din 1973, data la care administrația a decis să își amenajeze terenul de joacă pentru copii. Pe parcursul acestei perioade, terenul său, care a fost, în opinia sa, viabil și constructiv, ar fi fost lovit de o interdicție de a construi, în așteptarea exproprierii, conform acestuia, la o dată nedeterminată și menționată ca venind pe registrul funciar în 1978, de către administrație. Reclamantul se plânge de această situație de incertitudine și deplânge faptul că administrația nu a procedat niciodată la expropriere. El se plânge de o inerție a autorităților și de o absență a despăgubirii pentru privarea care i-ar fi fost impusă. În această privință, el regretă că trebuie să locuiască într-o cocioabă, în timp ce pe terenurile învecinate ar fi fost construite clădiri și birouri cu mai multe etaje. El susține că a pierdut astfel deplina acoperire a terenului și că situația în litigiu a eliminat, de asemenea, orice posibilitate concretă de a găsi un cumpărător și de a vinde terenul. Având în vedere situația denunțată, consideră că a existat o încălcare disproporționată a dreptului său de a-și respecta bunurile. 32. Guvernul este de acord că nu a existat nicio încălcare a dreptului reclamantului de a-și respecta bunurile în sensul art. 1 din Protocolul nr. În decembrie 1999, publicat în Jurnalul Oficial la 29 iunie 2000, care a anulat alineatele (1) și (3) din Legea nr. 3194 privind interzicerea construcției pe terenurile destinate serviciilor publice, de exemplu clădiri oficiale, parcări sau spații verzi, își reiterează argumentația conform căreia reclamantul ar fi trebuit să sesizeze instanțele administrative. Acesta susține, de asemenea, că reclamantul ar putea solicita eliminarea din registrul de adnotare de expropriere. În plus, consideră că nu există nimic care să împiedice reclamantul să-și vândă proprietatea. El dorește să demonstreze că a cumpărat, la 27 aprilie 2005, o altă parte a terenului în cauză. Având în vedere cele de mai sus, guvernul concluzionează că nu a existat nicio expropriere de facto din partea administrației și că reclamantul poate continua să beneficieze de toate drepturile sale de proprietate pe teren în litigiu. Prin urmare, guvernul solicită Curții să respingă afirmațiile reclamantului. 33. În opinia Curții, a existat într-adevăr o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, întrucât, în 1973, terenul reclamantului a fost alocat amenajării unei zone de jocuri pentru copii în planul de urbanism și că, în 1978, registrul funciar a fost adnotat în consecință, cu mențiunea expresă a exproprierii reclamantului. Au trecut peste 30 de ani, iar administrația nici măcar nu a început construirea unei zone de joacă pentru copii și nici nu l-a expropriat pe solicitant de pe teritoriul său. Pe parcursul întregii perioade, reclamantul a rămas într-o incertitudine completă cu privire la soarta proprietății sale. Curtea consideră că situația descrisă a avut, fără îndoială, ca efect crearea unei restricții a disponibilității bunului în cauză. Cu toate acestea, să se stabilească dacă această interferență a încălcat sau nu dispozițiile articolului 1 din Protocolul nr. 34. Curtea remarcă faptul că nu a avut o privare formală de proprietate, deoarece dreptul de proprietate al reclamantului a rămas intact din punct de vedere juridic. Cu toate acestea, aceasta amintește că, în lipsa unui transfer de proprietate, trebuie, de asemenea, să privească dincolo de aparențe și să analizeze realitatea situației în litigiu (Sporrong și Lönnroth c. Suedia, 23 septembrie 1982, § 63, seria A n 52, și Van Droogenbroeck c. Belgia, 24 iunie 1982, § 38, seria A n; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Airey c. Irlanda, 9 octombrie 1979, § 25, seria A n 32). 35. În această privință, aceasta arată că efectele situației în litigiu denunțate de solicitant decurg toate din limitările aduse dreptului de proprietate și din consecințele acestora asupra valorii imobilității. Cu toate acestea, Curtea constată că, deși a pierdut substanța, dreptul în cauză nu a dispărut. Efectele măsurilor în cauză nu sunt astfel încât să poată fi considerate private de proprietate. Reclamantul nu și-a pierdut nici accesul la teren, nici stăpânirea acestuia și, în principiu, posibilitatea de a vinde terenul, deși devine mai dificil de realizat, a rămas în vigoare. În aceste condiții, Curtea consideră că a doua teză din primul paragraf al articolului 1 din Protocolul nr 1 nu se aplică în speță (Scordino c. Italia (n, n 36815/85, § 71, 15 iulie 2004) și Matos e Silva, Lda. și alții c. Portugalia , 16 septembrie 1996, § 85, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996-IV. 36. În schimb, Comisia consideră că situația denunțată de solicitant intră sub incidența primei teze a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Sporrong și Lönnroth , citată anterior, § 65 Erkner și Hofauer c. Austria, 23 aprilie 1987, § 74, seria A n 117 Pesti c. Austria, 23 aprilie 1987, § 64, seria 64 A n 117 Elia S.r.l. c. Italia, n 37710/97, § 57, CEDH 2001-IX Spordino (n, citată anterior, § 73, și Köktepe c. Turcia, n 35785/03, § 85, 22 iulie 2008). 37. Prin urmare, Curtea trebuie să verifice dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general al comunității și imperativele de salvgardare a drepturilor fundamentale ale reclamantului (Sporrong și Lönnroth, citată anterior, § 69, și Phocas c. Franța, 23 aprilie 1996, § 53, Rec., 1996 II). 38. Ea constată că, odată cu dezvoltarea urbană terenul reclamantului și-a pierdut caracterul inițial de teren cu viță de vie și a dobândit calitatea de teren de construcție (punctul 13 de mai sus). 39. Or, terenul, destinat exproprierii, a fost supus unei interdicții de a construi în temeiul unui plan de nanciarism care a afectat amenajarea unei zone de jocuri pentru copii. Această interdicție a fost menținută în mod continuu (punctul 23 de mai sus). 40. Curtea amintește că, într-un domeniu atât de complex și de dificil precum amenajarea teritoriului, statele contractante aveau o marjă largă de apreciere pentru a-și desfășura politica urbanistică (Sporrong și Lönnroth) , citată anterior, punctul 69. În circumstanțele cauzei, Comisia consideră că ingerința în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale îndeplinește cerințele de interes general. Cu toate acestea, aceasta nu poate renunța la puterea sa de control. 41. Comisia observă că, începând din 1973, reclamantul a rămas într-o stare de incertitudine completă cu privire la soarta proprietății sale. La data introducerii cererii, acesta nu a fost încă expropriat de proprietatea sa. 42. În această privință, Ön Õ a transmis Curții nicio decizie de justiție care să demonstreze că dreptul intern a fost în măsură să remedieze incertitudinea legată de soarta terenului Õ. Curtea constată că decizia Consiliului Constituțional din 29 decembrie 1999 menționată de Õ nu l-a determinat până în prezent pe legiuitor să adopte o nouă lege. Cu alte cuvinte, atunci când este adoptat un plan de cinci ani și nu este executat, dreptul turc nu prevede în prezent nicio cale de atac în despăgubire pentru administratorii leșinați. 43. În ceea ce privește declaraia guvernului potrivit căreia reclamantul putea solicita eliminarea din registrul de adnotare a dreptului de proprietate, Curtea constată, pe de o parte, că, în conformitate cu art. 7 din Legea privind exproprierea din 24 aprilie 2001, Direcia Registrului ar fi trebuit să șteargă din oficiu această adnotare, ceea ce nu a făcut. Pe de altă parte, Comisia observă că exproprierea reclamantului, anunțată în 1978, este prevăzută până în prezent în programul de urbanism (punctul 23 de mai sus). În orice caz, Comisia consideră că nici chiar eliminarea lannotării din registrul funciar nu ar schimba faptul că terenul reclamantului este încă afectat, din 1973, de amenajarea unei zone de jocuri pentru copii. 44. Curtea consideră că această situație a împiedicat exercitarea deplină a dreptului de proprietate al reclamantului și că aceasta a avut efecte dăunătoare în acest sens, printre altele, a slăbit considerabil șansele de vânzare a terenului său. Faptul că reclamantul a dobândit recent o altă parte a proprietății (3/173 din părți) nu schimbă în niciun fel această constatare. 45. În sfârșit, Curtea constată că reclamantul și-a pierdut pierderea compensată prin nicio compensație (punctele 15, 17 și 19 de mai sus). 46. În lumina acestor considerații, Curtea consideră că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să domine, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor (Sporrong și Lönnroth, citată anterior, § 73 și 74 Erkner și Hofauer, citată anterior, §§ 78 și 79 Elia, citată anterior, § 83 Rossitto § 45 Skibińscy c. Polonia, n 52589/99, § 98, 14 noiembrie 2006 Skrzyński c. Polonia, n 38672/02, § 92, 6 septembrie 2007 Rosiński c. Polonia, n 17373/02, § 89, 17 iulie 2007 Buczkiewicz c. Polonia, n 10446/03, § 77, 26 februarie 2008 Pietrzak c. Polonia, n 38185/02, § 115, 8 ianuarie 2008 și Hakan Ar Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 48. Curtea constată că reclamantul nu și-a prezentat cererea de satisfacție echitabilă în termenul stabilit. Prin urmare, aceasta consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens, în conformitate cu art. 2 și cu art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 29195/05, § 25, 1 martie 2011, Mehdi Zana c. Turcia , n 29851/96, § 25-27, 6 martie 2001, Willekens c. Belgia , n 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003, și Roobaert c. Belgia , nr 52231/99, § 24, 29 iulie 2004). DE CES, CURȚIA, ÎN LUNANANIMITATE, Declară că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 21 iunie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Modululer Președinte