SECȚIUNEA A DOUA ARMĂ DE ERDEN c. TURCIA (Cercetarea nr. 37171/04 HOTĂRÂREA DREPTĂȚII Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din Regulamentul Curții printr-o hotărâre pronunțată la 11 iunie 2013 STRASBURG 22 februarie 2011 DEFINITIVF 22/05/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Arif Erden c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care găzduiește o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Poović, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 1 februarie 2011, Întocmită hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 37171/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Arif Erden ( Prin hotărârea din 23 martie 2010 (adică hotărârea din acțiunea din acțiunea din acțiunea principală, Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Arif Erden c. Turcia, nr 37171/04, § 20, 23 martie 2010). În temeiul articolului 41 din convenție, reclamantul solicita anumite sume pentru prejudiciile pe care le considera a fi suferit. Problema aplicării articolului 41 din Convenție care nu se află în stare, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și reclamantul să-i prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și să-i dea cunoștință, dacă este cazul, cu privire la orice acord la care ar putea ajunge și a precizat că o acțiune în constatare ( să fie introdusă de reclamant la instanța competentă ar fi unul dintre mijloacele cele mai adecvate pentru a determina valoarea bunului în litigiu (ibidem, § 23, și punctul 3 din dispozitiv). Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații. Nu s-a ajuns la niciun acord care să permită ajungerea la o soluționare amiabilă. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu atât material, cât și moral și solicită 450 000 EUR (EUR), ceea ce corespunde valorii reale a terenului și, în sprijinul cererii sale, reclamantul a depus la dosar două rapoarte de expertiză. Primul raport a fost întocmit de doi experți, un inginer în construcții și un inginer agronom, desemnați de Tribunalul de Pace din Pendik, care a fost sesizat de reclamant la 14 mai 2010 cu o acțiune în constatarea valorii terenului și care evaluează terenul la 462 000 EUR (889 780 de lire turcești (TRL), pe baza a 52 TRL/m (aproximativ 27 EUR/m2) pentru o suprafață de 17 000 m. Cu toate acestea, potrivit opiniei dizidente atașate acestui raport de către inginerul în construcție, valoarea terenului s-ar ridica la 178 000 EUR (340 000 TRL), pe baza a 20 TRL/m (10 EUR/m2). Al doilea raport a fost întocmit de doi ingineri agronomi numiți de Tribunalul de Mare Instanță din Pendik, care fusese sesizat la data de 22 Potrivit acestui raport, valoarea aceluiași teren s-ar ridica la 466 000 EUR (910 996 TRL), pe baza a 53 TRL/m (aproximativ 27,75 EUR/m2) la data sesizării instanței. Reclamantul solicită, de asemenea, 5 000 EUR pentru daune morale. Guvernul invită Curtea să respingă aceste cereri. În opinia sa, în hotărârea sa principală, Curtea a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 nu din cauza privării de proprietate, ci din cauza faptului că lipsa oricărei despăgubiri rupe echilibrul corect, și aceasta în defavoarea reclamantului. Guvernul susține că există căi de atac în dreptul intern începând cu 2007 și că, prin urmare, reclamantul ar fi trebuit să se adreseze instanțelor interne pentru a solicita despăgubiri și solicită Curții să examineze cererile de satisfacție echitabilă formulate de reclamant în temeiul articolului 41 din convenție în lumina căilor de atac interne existente. Pe de altă parte, guvernul contestă sumele și metoda de calcul aplicată de experți pentru a determina valoarea terenului. În cele din urmă, acesta susține că cererile reclamantului pentru daune materiale și morale sunt excesive. 10. În ceea ce privește principiile generale în acest domeniu, Curtea face trimitere la jurisprudența sa bine stabilită (Turt și alții c. Turcia (satisfacție echitabilă), 1411/03, §§ 12-16, 13 octombrie 2009 și jurisprudența citată în această hotărâre). 11. Având în vedere rapoartele de expertiză menționate anterior și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de 400 000 EUR pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această sumă. 12. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră, având în vedere circumstanțele cauzei, că constatarea încălcării constituie o despăgubire suficientă (Turgut și alții, citată anterior, § 22). 543 TRL (aproximativ 780 EUR) pentru cheltuielile de judecată aferente procedurilor în constatarea valorii terenului. În ceea ce privește cheltuielile de reprezentare, el se bazează pe înțelepciunea Curții. 14. Guvernul solicită Curții să excludă cererile care nu ar fi însoțite de documentele necesare. 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000 XI. În cazul de față, având în vedere documentele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 760 EUR. Interese moratorii 16. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Spune că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 400 000 EUR (patru sute de mii de euro) pentru daune materiale și 760 EUR (șapte sute 60 de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, care urmează să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 februarie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Modululer Președinte
DEUXIÈME SECTION
ARİF ERDEN c. TURQUIE
(Requête n
o
37171/04
)
ARRÊT
(
satisfaction équitable
)
Cet arrêt a été révisé conformément à l’article 80 du règlement de la Cour
par un arrêt prononcé le 11 juin 2013
22 février 2011
22/05/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Arif Erden c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Danutė Jočienė,
Ireneu Cabral Barreto,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1
er
février 2011,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
37171/04) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Arif
Erden («
le requérant
»), a saisi la Cour le 23 juin 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 23 mars 2010 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé qu'il y avait eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 (
Arif
Erden c.
Turquie
, n
o
37171/04, § 20, 23 mars 2010).
3.
Au titre de l'article 41 de la Convention, le requérant réclamait certaines sommes pour les préjudices qu'il estimait avoir subis.
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et le requérant à lui soumettre par écrit, dans un délai de trois mois, leurs observations sur cette question et à lui donner connaissance, le cas échéant, de tout accord auquel ils pourraient aboutir. Elle a aussi précisé qu'une action en constatation (
değer tespiti davası
) introduite par le requérant auprès du tribunal compétent constituerait un des moyens les plus appropriés pour déterminer la valeur du bien litigieux (
ibidem
, §
23, et point
3 du dispositif).
5.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations. Aucun accord permettant d'aboutir à un règlement amiable n'a été trouvé.
6.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
7.
Le requérant allègue avoir subi un préjudice tant matériel que moral. Pour le préjudice matériel, il réclame 450
000 euros (EUR), correspondant à ses yeux à la valeur réelle du terrain.
A l'appui de sa demande, le requérant a versé au dossier deux rapports d'expertise.
Le premier rapport a été établi par deux experts, un ingénieur en construction et un ingénieur agronome, désignés par le tribunal de paix de Pendik qui avait été saisi par le requérant le 14 mai 2010 d'un recours en constatation de la valeur du terrain. Il évalue le terrain à 462
000
780 livres turques (TRL), sur la base de 52 TRL/m
2
(27
EUR/m² environ) pour une superficie de 17
000 m
2
, à la date de la saisine du tribunal. Toutefois, selon l'opinion dissidente jointe à ce rapport par l'ingénieur en construction, la valeur du terrain s'élèverait à 178
000
000 TRL), sur la base de 20 TRL/m
2
(10 EUR/m² environ).
Le deuxième rapport a été établi par deux ingénieurs agronomes désignés par le tribunal de grande instance de Pendik qui avait été saisi par le requérant le 22
juin
2010 d'un recours en constatation de la valeur du terrain. Selon ce rapport, la valeur du même terrain s'élèverait à 466
000
EUR (910 996 TRL), sur la base de 53 TRL/m
2
(27,75 EUR/m² environ), à la date de la saisine du tribunal.
Le requérant réclame également 5
000 EUR pour dommage moral.
8.
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter ces demandes. Selon lui, la Cour a, dans son arrêt au principal, conclu à la violation de l'article
1 du Protocole n
o
1 non pas en raison de la privation de propriété, mais en raison du fait que l'absence de toute indemnisation rompait le juste équilibre, et ce en défaveur du requérant. Le Gouvernement affirme qu'il existe des voies de recours en droit interne depuis 2007 et que le requérant aurait dû donc s'adresser aux tribunaux internes pour demander réparation. Il prie la Cour d'examiner les demandes de satisfaction équitable formulées par le requérant au titre de l'article 41 de la Convention à la lumière des voies existantes de recours interne.
9.
Par ailleurs, le Gouvernement conteste les montants ainsi que le mode de calcul appliqué par les experts en vue de déterminer la valeur du terrain.
Enfin, il soutient que les demandes du requérant pour dommages matériel et moral sont excessives.
10.
Pour les principes généraux en la matière, la Cour se réfère à sa jurisprudence bien établie (
Turgut et autres c. Turquie
(satisfaction équitable), n
o
1411/03, §§ 12-16, 13 octobre 2009, et la jurisprudence citée dans cet arrêt).
11.
Tenant compte des rapports d'expertise susmentionnés et statuant en équité, la Cour juge raisonnable d'accorder au requérant la somme de 400
000
EUR pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette somme.
12.
En ce qui concerne le dommage moral, la Cour estime, compte tenu des circonstances de la cause, que le constat de violation constitue une réparation suffisante (
Turgut et autres
, précité, § 22).
B.
Frais et dépens
13.
Le requérant sollicite par ailleurs la somme de 760 EUR pour frais et dépens. A cet égard, il a versé au dossier des quittances attestant le paiement de 1
543 TRL (soit environ 780 EUR) pour les frais de justice afférents aux procédures en constatation de la valeur du terrain. Pour ce qui est des frais de représentation, il s'en remet à la sagesse de la Cour.
14.
Le Gouvernement prie la Cour d'écarter les demandes qui ne seraient pas accompagnées des justificatifs nécessaires.
15.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c.
Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
‑
XI). En l'espèce, au vu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable d'allouer la somme de 760
EUR.
C.
Intérêts moratoires
16.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 400
000 EUR (quatre cent mille euros) pour dommage matériel et 760 EUR (sept cent soixante euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 février 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente